1,220 matches
-
că deja ai trecut într-o stare care e opusul oricărei resemnări, dar și al oricărei ,gîndiri pozitive". Și astfel, deși disperat și căzut de tot, începi să ai o certitudine clară, certitudinea că viața asta e absurdă, de o absurditate clară, completă și compactă, și că tot ce poți face în ea e să găsești un mod de a-ți institui tu însuți un sens, așadar un pseudo-sens, un sfert de sens, o jumătate de sens, dar totuși un sens
Nuanțele deznădejdii by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/11259_a_12584]
-
a existat un Sulea Spătarul, dar se poate să fi fost. El simbolizează pretențiile fără acoperire: se crede Sulea Spătarul. Un caz bizar e mitologicul Hector din care se reține doar organul viril: ,Ce? lui Hector ?" este egal cu ,Ce absurditate mai e și asta?" Din motive neelucidate, unele nume proprii ale unor persoane reale și contemporane se regăsesc în sintagme pitorești. Probabil spre exasperarea acelora, complet inocenți. Astfel, inexplicabilă pentru mine este triviala expresie ,A luat-o... de Mălineanu" (cunoscut
De la lume adunate by Horia Gârbea () [Corola-journal/Journalistic/11337_a_12662]
-
fruntea Administrației Fondului Național pentru Mediu a fost numit, pe criteriul apartenenței politice, un specialist cu certe competențe în domeniul geologiei și pedologiei. Între cele 25 de anexe care ar fi trebuit să însoțească cererea de finanțare, una însumă în absurditate totalul celorlalte: se cerea o adeverință de la primărie care dovedea că ONG-ul nu folosește mâna de lucru minoră. Trebuia, carevasăzică, să producem o țidula, valabilă un număr limitat de zile, care ne scutea de stigmatul infam de “exploatatori de
Tara de infractori by Dragoș Bucurenci () [Corola-blog/Other/82985_a_84310]
-
deși ceea ce fac ori spun personajele nu are nici o legătură cu adevărata stare de lucruri din această metropolă, având de fapt loc o transpunere a situației ante și postdecembriste din România într-un spațiu occidental, în acest fel subliniindu-se absurditatea a tot ceea ce s-a întâmplat și se mai întâmplă în spațiul carpato-danubiano-pontic. Pe de altă parte, se face aluzie la o realitate apărută după 1989 și anume la puhoaiele de români plecați să muncească în străinătate, sau la alte
Satir dansând by Iulia Argint () [Corola-journal/Journalistic/14717_a_16042]
-
Schlegel) a determinat intertextualismul românului. Faima kierkegaardiana de mare diarist a contribuit și ea la alegerea acestei paralele (Tubby își redactează o bună parte a povestirii sub formă de jurnal - scrisul fiind de asemenea o "recomandată" terapie). Comicul rezultă din absurditatea presupunerii că un scenarist autodidact ar citi și s-ar lasă copleșit de filosofia kier-kegaardiana, până la identificare chiar, până la a se consideră o reincarnare a lui Kierkegaard. A scrie un roman înveselitor despre depresie - iată un pariu câștigat. N-ar
Kierkegaard, terapeutuli by Grete Tartler () [Corola-journal/Journalistic/14781_a_16106]
-
de teme legate ombilical de politic. Așa cum remarca prefațatoarea, personajele Gabrielei Adameșteanu "nu au nimic din inconștiența verbioasă a unora dintre eroii din mucava din literatura acelor ani, vorbesc și se mișcă firesc" chiar și într-o lume damnată la absurditățile și cruzimile comunismului. Astăzi, când reperele culturale s-au schimbat aproape radical, când literatura a revenit la un curs normal, dar mai ales când cititorul căuta cu totul altceva într-o carte, aceste lucruri cântăresc greu în aderența unei alte
Povestiri actuale despre o lume trecută by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/14868_a_16193]
-
social. Trebuia să-i dai poporului una, alta, că altfel nu se putea: chirii ieftine, educație gratuită, îngrijire medicală gratuită, ceva trebuia dat. După aceea însă, toate s-au deteriorat. Treptat, treptat s-a instalat un întreg cortegiu de anomalii, absurdități, crime în timpul lui Dej - ce-i drept mai multe ca pe timpul lui Ceaușescu - dar vina lui Ceaușescu este și mai monstruoasă: el ne-a distrus pe dinăuntru. El a lucrat cu mult mai multă perversitate. Pînă la urmă ne-a
Nina Cassian - "Partidul comunist nu m-a iubit niciodată, a fost o dragoste neîmpărtășită" by Rodica Bin () [Corola-journal/Journalistic/14932_a_16257]
-
lui Ceaușescu - dar vina lui Ceaușescu este și mai monstruoasă: el ne-a distrus pe dinăuntru. El a lucrat cu mult mai multă perversitate. Pînă la urmă ne-a lăsat înfometați, în frig și întuneric, transformîndu-ne în niște șoareci speriați. Absurdități, ce mai, absurdități! Era un cumul de grozăvii materiale asociate cu niște perplexități psihice pe care toate acestea ni le provocau și de aceea ne revenim atît de greu. Ne-au spălat creierul și ne-au distrus pe dinăuntru. R.B.
Nina Cassian - "Partidul comunist nu m-a iubit niciodată, a fost o dragoste neîmpărtășită" by Rodica Bin () [Corola-journal/Journalistic/14932_a_16257]
-
vina lui Ceaușescu este și mai monstruoasă: el ne-a distrus pe dinăuntru. El a lucrat cu mult mai multă perversitate. Pînă la urmă ne-a lăsat înfometați, în frig și întuneric, transformîndu-ne în niște șoareci speriați. Absurdități, ce mai, absurdități! Era un cumul de grozăvii materiale asociate cu niște perplexități psihice pe care toate acestea ni le provocau și de aceea ne revenim atît de greu. Ne-au spălat creierul și ne-au distrus pe dinăuntru. R.B.: D-na Nina
Nina Cassian - "Partidul comunist nu m-a iubit niciodată, a fost o dragoste neîmpărtășită" by Rodica Bin () [Corola-journal/Journalistic/14932_a_16257]
-
gramatică (prin împrumuturi și calcuri), păstrarea unor trăsături arhaice, acceptarea în normă a unor particularități regionale, existența unor inovații locale sunt cele mai frecvente deosebiri ale variantelor care circulă în statul moldovenesc; menționarea lor nu dă nici un fel de sprijin absurdității politice a unei alte limbi. Cine nu se ocupă riguros și sistematic de aceste fenomene, studiindu-le așa cum se cuvine, la fața locului, are totuși la dispoziție o sursă interesantă, deși fatalmente limitată: cea a numeroaselor texte moldovenești din Internet
Mesaje moldovenești by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/15275_a_16600]
-
critice, de la N. Manolescu la Valeriu Cristea și de la M. Iorgulescu la Gh. Grigurcu. Din acest creuzet de fine impresii livrești transpare diversitatea tehnicilor de compoziție: simbolismul bacovian de "galben incisiv", suprarealismul tîrziu al lui Gellu Naum cu ingeniozități eludate, absurdități urmuziene timid închegate în subpămînta de la capătul "puterii (omenești)": "Am inventat poezia într-o încăpere clandestină din adîncul pămînturilor sterpe". Nu lipsește oniricul estetic și nici expresionismul din pînzele lui Munch, cu același strigăt al angoaselor deformante: "și chiar cu
Aprilie by Gabriela Ursachi () [Corola-journal/Journalistic/15299_a_16624]
-
unor fenomene ne-statistice, adică sustrase generalizărilor abstracte, ele reducându-se la nivelul atomului, constituent. Un fel de democrație a fizicii. Din acest punct de vedere, omul, de pildă, se află pe aceeași linie cu infuzorul, fără a se comite absurditatea de a se explica unul prin altul, totuși... Eroarea filosofiei romantice și în general a concepțiilor organiciste e că a atribuit obiectelor fizice ceea ce-i caracteristic formelor seriei principale, adică celor ce pot avea o activitate structurantă proprie... Mai departe
Adevăratul corp uman by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/15374_a_16699]
-
de tip parodic, a tragicului cu comicul, cu fantasticul oniric, cu miraculosul suprarealist, melodramaticul, goticul și sublimul postmodern". Oare are dreptate autoarea noastră? Henri Gouhier, citat de d-sa, asociază, în volumul Le théâtre et l^existence (1991), conceptul de absurditate nu cu iraționalul care ar implica lipsa explicației, ci cu neraționalul dat de absența semnificației. În Mitul lui Sisif al lui Albert Camus lipsește semnificația tragică, drama condiției umane constînd în aceea că, în absența reperului transcendent, nu mai e
O perspectivă asupra lui Eugène Ionesco (I) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14138_a_15463]
-
face cu el". Lumea este pentru dramaturg agasant nonsemnificativă. Nu iraționalul se manifestă așadar în opera lui Ionesco, ci neraționalul care provine din îndoiala metodică, din impulsul a ceea ce, în duh cartezian, Camus numea o "chestiune de voință = a împinge absurditatea pînă la capăt". Întrucît absurdul nu e numai o experiență afectivă, ci și produsul unei operații logice, meditative (admite însăși Laura Pavel: "chiar atunci cînd se revendică de la un oarecare scepticism epistemologic, poziția teoretică a lui Ionesco nu contestă, ci
O perspectivă asupra lui Eugène Ionesco (I) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14138_a_15463]
-
și interiorul acestui imobil vor avea nevoie de mari reparații. Ne batem joc de contribuabilul care își plătește impozitele, dle Ungheanu, risipind banii pe asemenea proiecte! Ceaușescu nu m-a întrebat și nu ne-a întrebat cînd a construit această absurditate. El și-a permis să risipească energia acestui popor în proiecte prostești. Atît îl ducea mintea. Dar într-o perioadă de criză, în care mulți români n-au după ce bea apa, e chiar așa de urgent să fie debarasat subsolul
Tricolorul și gunoaiele Parlamentului by Cristian Teodorescu () [Corola-journal/Journalistic/14155_a_15480]
-
cu totul alte viziuni; în iureșul globalizării sunt preocupați mai mult de problemele internaționale decît de cele naționale fiindcă existența României în istoria și în cultura europenă depinde de ceea ce se întîmplă în alte părți! Mie mi se pare o absurditate afirmația „trebuie să intrăm în Europa"! De la Grecia antică pînă la Imperiul britanic, istoric și geografic, Europa a fost un continent unitar din care noi am făcut mereu parte integrantă, ca de altfel întreaga zonă balcanică. Generația mea a fost
Pericle Martinescu by George Arion () [Corola-journal/Journalistic/14172_a_15497]
-
cu Gradul zero al scriiturii; sesizează aspectele inedite ale personalității lui Sartre revelate de introspeția propusă de Cuvintele sale, salută publicarea Manualului de descompunere a "gânditorului crepuscular" Cioran, "venit din România", care "contra optimismului senin prin care omul triumfă asupra absurdității lumii și a propriei condiții (...) se ridică, mânios și disperat, iar ca răspuns la ’întrebarea fundamentală’ clamează un nu furios". El crede încă în ceva, fiindcă scrie, se confesează și își cântă nefericirea" - adaugă comentatorul din 1949. Pentru că o modulează
Maurice Nadeau în serviciul literaturii by Ioan Pop () [Corola-journal/Journalistic/14207_a_15532]
-
despre rolul presei într-o democrație ca în România. Tu, ziarist, spui ce vrei, dar ultimul cuvînt îl are replicantul care, după aceea îți ia și banii cu legea în mînă. Nici o lege europeană, din țările U.E., nu prevede asemenea absurdități. Poate că în Republica Transnistreană funcționează asemenea subtilități totalitare. Democrația din România are însă o nebănuită elasticitate pentru parlamentarii puterii, care sînt europeni la Bruxelles și șefi de tarla în București. Soluția găsită pentru ca această lege scandaloasă să nu fie
Presa a fost păcălită by Cristian Teodorescu () [Corola-journal/Journalistic/15121_a_16446]
-
titlul paginii din Luceafărul: Subsidiaritatea criticii. Din context rezultă că dl. Mincu nu cunoaște sensul primului din cele două cuvinte. "Dictatul cultural al subsidiarității" este, de exemplu, o expresie de un desăvîrșit nonsens. Dacă dl. Mincu are vreo îndoială în ce privește absurditatea ei, ar putea să se uite într-un dicționar. Cronicarul nu e dispus să-i dea meditații gratuite. * O foarte interesantă analiză consacră dl. Mircea Iorgulescu studiului d-lui Matei Călinescu de la Polirom intitulat Despre I. P. Culianu și Mircea Eliade
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/15207_a_16532]
-
de romanizare la avut orașele"), omiterea sau folosirea aberantă a virgulei. Prin consemnarea după dictare sau prin descifrarea notițelor scrise de mînă se produc false interpretări, pe care o simplă revizie atentă la înțeles le-ar fi putut imediat îndrepta: absurditatea coordonării "au avut urmări foarte importante în istoria românilor și a limbilor", de pildă, se explică prin interpretarea greșită a ultimului segment din frază: "și a limbii lor". Tema lingvistică presupune informații de specialitate și denumiri necunoscute "referenților", care le
Iarăși despre referate by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/15222_a_16547]
-
a gîndi M, e cu totul firesc să fii diferit; implicit, de vreme ce toți sunt diferiți, trebuie respectată diferența - chiar dacă n-o poți înțelege. Și, desigur, a încerca să fii «ca toți ceilalți » n-are nici un sens, e o imposibilitate, o absurditate: căci a fi «ca toți ceilalți » e chiar ceea ce ești, diferit (în mod paradoxal, diferența sfîrșește prin a fi... identitate). De aceea, liniștit în diferența lui, M nu încearcă în viața reală să imite pe nimeni, n-are, cum se
Lumea lui M by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/13380_a_14705]
-
Gheorghe Grigurcu Traian Ștef a elaborat un soi de monografie a ridicolului. Gest mai curînd previzibil decît insolit, la intersecția coordonatei noastre spațial-morale („O, țară tristă, plină de humor”) cu cea temporală (perioada „de tranziție”, „de o absurditate degradantă, incredibilă, rizibilă prin toate fețele și discursurile, prin toate măștile din piețele publice”, în caracterizarea defel plușată a autorului). Cineva trebuia să trateze subiectul. Deoarece avem nevoie de conștiința ridicolului, care poate vegeta mult și bine fără a lua
Despre ridicol by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13528_a_14853]
-
o percepe ca pe o nedreptate, ca pe o sancțiune, deși este sancționată doar aparența neîntemeiată. De aceea, el este un învins”. În fine, sub unghi ontologic, e abordată teza lui Nietzsche, potrivit căreia sublimarea prin artă transcende „oroarea sau absurditatea existenței”, arta fiind singura care „știe să preschimbe acel simțămînt de scîrbă provocat de grozăvia și absurditatea existenței în reprezentări ce-ți permit să trăiești: acestea sînt sublimul - ce îmblînzește estetic grozăvia - și comicul - descărcare estetică provocată de scîrba față de
Despre ridicol by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13528_a_14853]
-
aceea, el este un învins”. În fine, sub unghi ontologic, e abordată teza lui Nietzsche, potrivit căreia sublimarea prin artă transcende „oroarea sau absurditatea existenței”, arta fiind singura care „știe să preschimbe acel simțămînt de scîrbă provocat de grozăvia și absurditatea existenței în reprezentări ce-ți permit să trăiești: acestea sînt sublimul - ce îmblînzește estetic grozăvia - și comicul - descărcare estetică provocată de scîrba față de ridicol” (sînt vorbele filosofului german). Sublimul este acel moment înălțător, aparținînd „puterii apolinice” care ne salvează de
Despre ridicol by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13528_a_14853]
-
a contraria. Am reținut cîteva opinii ale scriitorului asupra unor opere și autori care numai rareori au parte de rezerve, opinii care, incontestabil, dau de gîndit: "Seara, emisiune cu Simion, Sorescu și cîțiva universitari despre alegeri. Sorescu om politic ce absurditate Stîngaci, strivit de inhibiții, șters, face figură lamentabilă". Ca și: "Citesc «Jurnalul» lui Mircea Zaciu. Lectură agreabilă. Maestrul scrie «bine» ( romancier ratat). Pasaje plicticoase ( atît de desele descinderi în Capitală), intercalări filosofarde, citate abundente din autori străini. Mă întreb: de ce
Conotațiile libertății (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13927_a_15252]