16 matches
-
nu contenesc să fascineze. Se poate vorbi despre un timp cosmic (vital, cum îl numește Rosa del Conte) ale cărui constante ar fi eternitatea și imuabilitatea, și un timp terestru (sau muritor, în terminologia cercetătoarei italiene), caracterizat de curgere, vremelnicie, accidentalitate. Primul e un timp plenar, ce duce la desăvârșire toate formele universului, e un timp benefic și propice, în vreme ce al doilea e un timp al efemerului și al uzurii, al degradării și morții. Ambivalența temporală o regăsim în recurența și
COMPLEMENTARITATEA OGLINZILOR PARALELE -EMINESCU-MACEDONSKI de AL FLORIN ŢENE în ediţia nr. 348 din 14 decembrie 2011 by http://confluente.ro/Complementaritatea_oglinzilor_paralele_eminescu_macedonski_0.html [Corola-blog/BlogPost/359532_a_360861]
-
nu contenesc să fascineze. Se poate vorbi despre un timp cosmic (vital, cum îl numește Rosa del Conte) ale cărui constante ar fi eternitatea și imuabilitatea, și un timp terestru (sau muritor, în terminologia cercetătoarei italiene), caracterizat de curgere, vremelnicie, accidentalitate. Primul e un timp plenar, ce duce la desăvârșire toate formele universului, e un timp benefic și propice, în vreme ce al doilea e un timp al efemerului și al uzurii, al degradării și morții. Ambivalența temporală o regăsim în recurența și
COMPLEMERITATEA OGLINZILOR PARALELE EMINESCU-MACEDONSKI de AL FLORIN ŢENE în ediţia nr. 269 din 26 septembrie 2011 by http://confluente.ro/Complemeritatea_oglinzilor_paralele_eminescu_macedonski.html [Corola-blog/BlogPost/361478_a_362807]
-
nu contenesc să fascineze. Se poate vorbi despre un timp cosmic (vital, cum îl numește Rosa del Conte) ale cărui constante ar fi eternitatea și imuabilitatea, și un timp terestru (sau muritor, în terminologia cercetătoarei italiene), caracterizat de curgere, vremelnicie, accidentalitate. Primul e un timp plenar, ce duce la desăvârșire toate formele universului, e un timp benefic și propice, în vreme ce al doilea e un timp al efemerului și al uzurii, al degradării și morții. Ambivalența temporală o regăsim în recurența și
COMPLEMENTARITATEA OGLINZILOR PARALELE -EMINESCU-MACEDONSKI de AL FLORIN ŢENE în ediţia nr. 289 din 16 octombrie 2011 by http://confluente.ro/Complementaritatea_oglinzilor_paralele_eminescu_macedonski.html [Corola-blog/BlogPost/342564_a_343893]
-
tot ce se Întâmplă „azi” - Începând cu cel de-al doilea război și cu „recăderea” unor state infinit civilizate În barbariile primului Ev Mediu, ca și frământările lumii de azi la care făceam referire mai sus -, totul va ține de „accidentalitatea istoriei” sau, mai degrabă, de „mediocritatea politicienilor” care ne conduc! Uneori - și asta s-a Întâmplat adesea În istoria continentului nostru! -, marile evenimente au fost pur și simplu „refuzate” de conștiința celor care le trăiau: omul, omul social, omul mediu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
decât Sancho Panza al Cavalerului Tristei Figuri. Despre Eu, În filozofia modernă, vorbește primul, parcă, Fichte, ucenicul briliant al lui Kant: Das Ich. Dar pe noi, În aceste pagini, ne interesează mai puțin generalitatea unui concept, cât stricta sa subiectivitate, „accidentalitate umană”. Eul meu strict este În primul rând unul istoric, mereu În această ordine a subiectivității extreme: el mi-a fost cronicarul nu numai al vârstelor, dar și al „ideologiilor” mele, martor al istoriei, se’nțelege, dar ce fel de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
să răspund eu: nu poți să-l apuci, să-l Înșfaci dacă nu ești pregătit, demn de el! Noroc, după părerea mea dintodeauna, Înseamnă deci să fii pregătit! Și ești pregătit pentru noroc, când norocul Își pierde caracterul său de accidentalitate, de hazard, când Îți practici munca ta ca pe o pasiune, făcând dintr-o necesitate - ce altora le pare insipidă și umilitoare! - o activitate creatoare, o formă a libertății, deci. Și eu, În ceea ce mă privește, În ciuda atâtor decenii pe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
impur și hibrid", întoarcerea lui nesemnificînd decît "simpla corijare a unui accident", Ștef crede că, dimpotrivă, ne-am înstrăina de lumea clasică a lui Homer, considerînd călătoria lui Ulise drept "un scenariu al aventurii false, al aventurii ca dezordine și accidentalitate". Perspectiva d-sale e una integratoare, pozitivă. Ulise are de dus la îndeplinire un proiect pe care și-l asumă ca pe un destin: "Întorcîndu-se, el (...) arată cum se ia în stăpînire ceea ce ai avut. Spre deosebire de el, Alexandru Macedon, reprezentantul
Ulise ca prototip by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/16730_a_18055]
-
jurnal ...". Firește, aci încape o discuție. Suntem oare capabili a disocia cu strictețe "elementele prozei" valide, amintite chiar de romancierul în chestiune, "portrete, dialoguri, amintiri", de cele ale detestatului jurnal, care nu exprimă, vai, de-atîtea și de-atîtea ori, exclusiv, "o accidentalitate oarecare, care nu e interesantă"? Cum ne-am încumeta a nu socoti jurnalul literar o operă autonomă? Putem blama o speță a literaturii în principiu? N-ar fi refuzul jurnalului o poziție tot atît de arbitrară ca și osîndirea, după cum
Cum scriu autorii români? (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/7849_a_9174]
-
amintiri, ci starea lor, felul în care ele au devenit invizibile și sunt conținute doar ca memorie, ca stare în care ele sunt „undeva“ fără să mai apară fizic, ca suveniruri. Așa ajungem să nu mai vedem în accidental doar accidentalitatea; ci vom numi, mai întâi, acest ansamblu printr-un nume care dă alt sens accidentelor: acest nume este contingența și conține sugestia sensului, adică felul în care sensul însuși „face“ sens și dă de gândit: el sugerează mereu că, în
Nocturnal by Tarangul Marin () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1360_a_2889]
-
ambiguitatea afirmației pe care oricine o poate asuma: „Nu cred în destin, dar cred în atmosfera pe care o poate produce! Nu cred în destin, dar cred în excepția vieții mele!“ Fiecare secvență a istoriei este supusă unor condiții de accidentalitate în așa fel că faptele nu pot fi reproduse. Nu e adevărat că, dacă ceva s-a mai întâmplat, se mai întâmplă încă o dată și la fel. Asta în cazul în care vorbim de istorie, zicând că degeaba știm ce
Nocturnal by Tarangul Marin () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1360_a_2889]
-
fi] petrecut ceva (d. e. lumină de soare) în urmă căruia topirea a urmat după o lege constantă, deși fără experiență n-aș putea cunoaște apriori determinat nici din efect cauza nici din cauză efectul. El a conchis așadar fals de la accidentalitatea determinărilor noastre după lege la accidentalitatea legei însăși, și răspândirea peste noțiunea unui lucru asupra unei experiențe posibile (care se-ntîmplă totdeauna apriori și constituie realitatea obiectivă [a] unui asemenea) au confundat-o cu sinteza obiectelor experienței reale, care firește că
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
soare) în urmă căruia topirea a urmat după o lege constantă, deși fără experiență n-aș putea cunoaște apriori determinat nici din efect cauza nici din cauză efectul. El a conchis așadar fals de la accidentalitatea determinărilor noastre după lege la accidentalitatea legei însăși, și răspândirea peste noțiunea unui lucru asupra unei experiențe posibile (care se-ntîmplă totdeauna apriori și constituie realitatea obiectivă [a] unui asemenea) au confundat-o cu sinteza obiectelor experienței reale, care firește că-i totdeauna empirică; prin asta a
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
limbaj plastic în măsura în care reușește să contribuie la evidențierea mesajului ideatic. De fapt dadaiștii nu doreau acest lucru, ei nu doreau o sacralizare a realității ce ar fi fost determinată de plasarea producțiilor lor în cadrul artei. Realitatea trebuia să rămână în accidentalitatea ei, în lipsa ei de artă. Dada era în fapt realitatea fără sens, absurditatea în forma ei naturală fără nici o prelucrare. Realitatea însăși e văzută ca o înșiruire de spontaneități, ceva care nu poate fi niciodată calculat. Fiecare sunet, fiecare mișcare
CATALOG Sincretismul artelor 1 by Oana-Maria Nicuţă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/425_a_944]
-
pentru ora respectivă a zilei. Întoarse capul spre geam pentru a vedea ce se întâmplă. Nu mai apucă să înțeleagă însă despre ce era vorba. Asteroidul care intrase pe orbita Terrei în urmă cu câteva minute, ca pentru a sublinia accidentalitatea existenței, era mult prea mare pentru a putea fi privit. PAGINĂ NOUĂ DOMNUL DIRECTOR Într-un alt loc al Existenței era, ce-i drept, mult mai liniște. Cel puțin așa părea. Directorul Liceului de Reparat Garnituri de Tren, stimabilul domn
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
duse până la extrem. „Istoria este ceva în care nu se întâmplă nimic” sau „Istoria esterepetarea aceleiași structuri în interiorul sistemului” (Michael Foucault). Sincronia este singura perspectivă teoretică. Ea este dimensiunea caracteristică structurilor. Diacronia este dimensiunea în care structurile se manifestă în accidentalitatea evenimentelor. Evenimentul este un mod superficial de manifestare a structurilor. Ca atare, el nu prezintă nici un interes din punct de vedere științific. În măsura în care este manifestare a structurii, el este dat de aceasta; iar în măsura în care accidentul a generat o reacție a
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
mai înainte: constanța în timp a sistemului. Aceasta înseamnă că principiile fundamentale ale comportamentului sistemului nu sunt afectate de scurgerea timpului, ci sunt invariante. Invarianța în timp a structurii sistemelor este o garanție că ceea ce variază în timp este doar accidentalitatea împrejurărilor și, din această cauză, ea nu prezintă nici un interes științific. Presupoziția invarianței în timp a structurii face realmente istoria sistemului complet neinteresantă, loc al repetării structurale. Invarianța în timp a structurii se fundează, la rândul său, pe o altă
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]