145,175 matches
-
gașca restrînsă a celor cu abonamente pe talonul de pensie, personal sau, în cazul meu, al mamei, în șirul telefoanelor nostalgice, în schimbul cd-urilor și al informațiilor. Fel de fel. Cînd am plecat de la spectacolul Juliei Migenes, am căutat luna. Era acolo, destul de înfiptă pe cer și în atitudine, ca pașii tangoului în pămîntul argentinian. Și fermă, și parșivă, abandonată în lascivitate, în tristețe, în gustul bucuriilor uitate. Povestea Argentinei, a tangoului, a femeilor și bărbaților care trăiesc, care îl dansează, care
Sindromul Zacharias by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/11238_a_12563]
-
contrapunct, o prezență episodică, care răscolește pe scenă voluptăți. De toate felurile. Apariția Juliei Migenes mi-aduce ceva din amintirea Lolei Blau, a ideii lui Dabija, a performanței, fără fla-fla-uri, a Maiei Morgenstern. O performanță conținută, asumată, și aici, și acolo, în poveste, în arta actoriei, nu în demonstrații perisabile. Cuvîntul, ca și gestul, ca și dansul, ca și sunetul, costă. Lumina de pe scenă, selenară, stranie m-a condus afară și nici n-am simțit cînd m-a preluat Luna. Cîte
Sindromul Zacharias by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/11238_a_12563]
-
ne-am eliberat prea-plinul, am privit orașul de sus, n-am văzut nici-o construcție comunistă pe o rază mare, de jur-împrejur. Puteam fi oriunde. Pe acoperișul lumii! Cu Beethoven și cu Zacharias. Am ridicat ochii și am privit-o. Era acolo. Plină. Palidă. Învăluită într-un halou halucinant.
Sindromul Zacharias by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/11238_a_12563]
-
despre cărțile lui și despre chipurile răului în lumea de azi. Facem câțiva pași pe jos. Îi spun că Lituma în Anzi mi s-a părut desăvârșită. Un singur lucru am senzația că nu ar fi trebuit să se întâmple acolo. Devine brusc interesat: ,Care?" - ,Ideea de a o readuce înapoi pe iubita lui Carreńo. Cititorul n-o mai aștepta, păruse definitiv ieșită din scenă și revenirea ei este ca un fel de bonus care ni se acordă după atâta dezolare
Trecerea lui Vargas Llosa prin România by Gabriel Liiceanu () [Corola-journal/Journalistic/11222_a_12547]
-
au împlinit 100 de ani), tânărul cu pricina, va obține șansa unei convorbiri în doi cu Sigmund Freud, acum octogenar, subrezit fizicește, stângaci, anxios în exil, după ce fusese și el silit să-si abandoneze bivuacul de lucru și de trai. Acolo rămăsese vestita casă din Viena unde o inscripție anunța că a compus Traumdeutung (Interpretarea viselor). Lui A.K. îi va fi ciudă că, inhibat de sfială, va rata comunicarea ce va aluneca în banal și derizoriu. Ce ghinion! Pe T.M.
Micile infirmități ale oamenilor mari by S. Damian () [Corola-journal/Journalistic/11194_a_12519]
-
care îl propune Paula Ribariu seamănă, ca utilitate prezumtivă, cu misterioasele și încîlcitele desene de la Nazca, ilizibile pînă la opacitate privite de aproape, adică din chiar interiorul grafiei lor, dar fascinante și cutremurătoare văzute de sus, din spațiul aerian, de acolo de unde funcția lor începe să se precizeze și să devină eficientă. Semnele încetează a mai fi ornamente și devin, subtil, instrumente. Si efectul Baikonur Instrumente care nu sunt, neapărat, pasive, pentru că ele pot părăsi efectul simplu de semnalizare și de
Paula Ribariu, între Nazca și Baikonur by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/11240_a_12565]
-
se pare unul colateral literaturii, dar petrecîndu-se după același tipar - acel proiect cultural care a înghițit niște milioane de dolari și al cărui nume se poate potrivi cu poveștile de genul celor spuse aici - Eterna și fascinanta Românie... Fiindcă de acolo ne tragem, cu tot cu literatură și cultură și tot acolo ne întoarcem (același cerc vicios) cu șanse minime de a răzbate în universalitate. în ce mă privește, pot afirma cu mîna pe inimă (sînt gata oricînd să dau explicații suplimentare cu
Povestea unei literaturi mici by Radu Aldulescu () [Corola-journal/Journalistic/11247_a_12572]
-
tipar - acel proiect cultural care a înghițit niște milioane de dolari și al cărui nume se poate potrivi cu poveștile de genul celor spuse aici - Eterna și fascinanta Românie... Fiindcă de acolo ne tragem, cu tot cu literatură și cultură și tot acolo ne întoarcem (același cerc vicios) cu șanse minime de a răzbate în universalitate. în ce mă privește, pot afirma cu mîna pe inimă (sînt gata oricînd să dau explicații suplimentare cu exemplificări pe viu, aplicate pe cărți și autori): scriitorii
Povestea unei literaturi mici by Radu Aldulescu () [Corola-journal/Journalistic/11247_a_12572]
-
pierderi, adică a unei pierderi căreia nimeni nu îi poate găsi o compensație. O pierdere cu neputință de acoperit, o pierdere al cărei rezultat e un gol întins, vast și fără de margini, un gol care, surpîndu-ți ființa, se întinde pînă acolo unde se întinde și pierderea ta. Din acest moment nu mai e vorba de o pierdere a ceva, adică nu mai e vorba de ce anume ai pierdut, ci de faptul că tu însuți te-ai pierdut, și te-ai pierdut
Nuanțele deznădejdii by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/11259_a_12584]
-
Cum se poate însă să dai tu sens vieții tale? Cum se poate ca orice eșec să fie locul de unde te ridici spre a porni mai departe și cum se face, vorba lui Noica, ca spiritul să nu apară decît acolo unde a existat mai întîi un sentiment al dezastrului? Tenta literară a acestor rînduri nu trebuie să înșele cititorul: e vorba de filozofie aici, dar de una neconvențională, cum tot atît de neconvențională este și cartea lui Noica, Pagini despre
Nuanțele deznădejdii by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/11259_a_12584]
-
sufletul românesc, din 1944. În fond, aici voiam să ajung: la modul în care Noica dă o rezolvare problemei deznădejdii. Volumul amintit este primul și singurul în care filozoful dă expresie unei idei ciudate: că filozofia nu poate apărea decît acolo unde mai întîi a existat un sentiment al dezastrului. Pe scurt, filozofia are nevoie de o ruptură în urma căreia spiritul uman, smuls din lumea în care pînă atunci trăise spontan, se așează în fața lumii și i se opune. Starea unui
Nuanțele deznădejdii by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/11259_a_12584]
-
urmă imagini care să vieze ele, fără noi: , Cineva te-a putut vedea într-o fotografie sau într-un portret sau într-un film sau ca statuie, fie și ca o nălucă, însă nimeni nu-ți poate spune, nefiind tu acolo și atunci, că te-a văzut într-o oglindă." Așa-i oglinda, gîlgîind de-atîtea vieți, iluzii, minciuni, și cu toate astea uitucă și secretoasă ca Lethe. E farmecul ei, de fereastră a risipirilor - ,și totuși, cîte tinere chipuri, atît de
Ape-ape by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/11250_a_12575]
-
tablou. Și liniștite fiind, nu încetează să atragă. De ce, dacă e știut că nici o reflectare nu-i cu nimic mai mult decît originalul, căutăm în chipul nostru din oglindă dorita dezlegare a cine știe căror de demult mistere. Poate din cauză că acolo ne vedem și ochii, și orice oglindire e, de fapt, o întîlnire de oglinzi. Părelnică portiță de ieșire, închisă imediat, prin simetrie, cu alte argumente: , Din unele, foarte limpezi oglinzi emană un subtil regret, acela că, fiindu-ne atît de
Ape-ape by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/11250_a_12575]
-
care-i prisosește soartei." Un simplu joc, un amuzament de vîrstă barocă, din care Petru Creția face un text încîntător și clasic. O șaradă cu morți și-nvieri care nu sînt, nici una, de-adevărat, cum nu erau, niciodată, în povești. Acolo unde eroul are un pieptene și maștera are o oglindă, instrumente fasonînd, amîndouă, o imagine disputată, egal, de rău și de bine. Și-așa se face, știe oricine se ferește de instantanee, că-n apele zvîcnind în credincioasele, dar intrigantele
Ape-ape by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/11250_a_12575]
-
Dumitru Hurubă E bine să privim la televizor, fiindcă de-acolo noi învățăm multe lucruri frumoase și interesante. Cu ajutorul televizorului ne îmbogățim cunoștințele despre lume și viață, despre cum trebuie să vorbim și să ne comportăm civilizat, modest și respectuos față de toată lumea. Astfel, de curând noi am aflat că a ajunge
Pontul Euxin - mâna lungă a lacului Aral... by Dumitru Hurubă () [Corola-journal/Journalistic/11266_a_12591]
-
demonstrat cum stăm cu nivelul de cultură generală și de educație, adică bine, tot mai mulți debarasându-ne de tarele unor cunoștințe care ne îngreunează memoria". Sau, altfel spus, și după cum prezice bunul meu prieten Haralampy, va trebui să ajungem acolo încât materia noastră cenușie să aibă culoarea și consistența rumegușului de brad... În acest sens și scop, Vacanța Mare, cu ajutorul televiziunii amintite, a avut și are un rol inestimabil asupra telespectatorului român. Profundă analiză - nu-i așa ? Dar, în general
Pontul Euxin - mâna lungă a lacului Aral... by Dumitru Hurubă () [Corola-journal/Journalistic/11266_a_12591]
-
o solicite în egală măsură. Citînd cuvintele optimiste cu care se încheie cartea unei emgirante poloneze, Eva Hoffman, I Am Here Now (Acum sînt aici), Vera Călin constată, dimpotrivă: ,I am neither here nor there" (,Nu sînt nici aici, nici acolo"). America i se pare, asemenea lui Eco, nu numai o țară care construiește imitații ale trecutului și ale unor pămînturi exotice, ci și una care se imită pe sine, în baza unei ideologii menite să-i vindece toate complexele de
Inadaptarea emigrantului by Gina Sebastian Alcalay () [Corola-journal/Journalistic/11251_a_12576]
-
disprețuiește, amestecul unor entități atît de deferite ale lumii. Diferite ca expresie, diferite ca forță plastică și ca provocare simbolică, și diferite, în ultimă instanță, ca esență. Cu excepția acelor lucrări în care omul este asociat propriului său inventar domestic, dar acolo, cum am amintit deja, se pun alte probleme de ordin psihologic și compozițional, pictorul nu a asociat niciodată figura umană cu imagini anexe. Indiferent dacă sînt portrete sau compoziții, figuri solitare sau grupuri compacte, plasate într-un spațiu presupus interior
Organicismul picturii lui Corneliu Baba by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/11262_a_12587]
-
nu le plac prea mult pentru că fiecare om e un potențial cititor și ei nu vor să recunoască nici în ruptul capului că de fapt scriu pentru un cititor, că nici nu pot exista fără el. îmi amintesc de Villach, acolo pe malul Dravei cea veșnic verde, m-am oprit să văd laboratorul întunecat și tainic al lui Paracelsus și, cu cît încercam să mi-l imaginez, în locul lui îl vedeam pe Faust pipăind între degete o bilă ternă și tristă
Dacă inspiri numai ce expiri, mori by Nora Iuga () [Corola-journal/Journalistic/11268_a_12593]
-
întunecat și tainic al lui Paracelsus și, cu cît încercam să mi-l imaginez, în locul lui îl vedeam pe Faust pipăind între degete o bilă ternă și tristă de plumb pe care se căznea s-o prefacă în aur. Sta acolo singur domnul Paracelsus alias Faust așteptînd cu frică și nerăbdare să se aprindă plumbul între degetele lui și chiar de-ar fi venit peste el toate zonele inundate ale Europei și pădurile în flăcări ale Portugaliei și Tsunami cel inegalabil
Dacă inspiri numai ce expiri, mori by Nora Iuga () [Corola-journal/Journalistic/11268_a_12593]
-
fi putut să-l smulgă din izolarea lui. Și deodată și-a zărit umbra și și-a amintit că e singur și la ce bun aurul pe care îl zămislise dacă nu vedea nimeni isprava lui și nimeni nu era acolo să se bucure de ea și s-o ducă mai departe. Asta mi s-a arătat mie în laboratorul lui Paracelsus și mă gîndeam la poet, la nobila și ipocrita lui lepădare de lume. Aproape că mi se pare ridicol
Dacă inspiri numai ce expiri, mori by Nora Iuga () [Corola-journal/Journalistic/11268_a_12593]
-
am făcut o experiență tristă. într-o zi mi s-a făcut dor de bărbatul meu care a murit acum 10 ani. Era poet. Și am întins mîna și am luat din raft cartea lui crezînd că o să-l găsesc acolo întreg cu gîndurile, cu amintirile, cu emoțiile lui, că o să facem conversație... și cînd colo nimic din Nino al meu; parcă citeam Pessoa, Trakl sau Saint John Perse. Sigur, sînt asaltată de idei, sar de pe un trotuar pe altul, încurc
Dacă inspiri numai ce expiri, mori by Nora Iuga () [Corola-journal/Journalistic/11268_a_12593]
-
lexical al respectului e desigur o cheie ironică pentru o lume nu tocmai respectuoasă și respectabilă. Formulele respectului nu s-au învechit atît de mult pe cît s-ar putea crede, sau, în orice caz, s-au reînvigorat stilistic, reapărînd acolo unde ne-am aștepta mai puțin: în limbajul non-conformist al tinerilor și în textele destul de agresive ale unor grupuri muzicale. Nu știu dacă această extindere a fost provocată de popularitatea vechilor formule, sau dimpotrivă de aerul lor ușor desuet, potrivit
,,Respect maxim", ,,super respect" by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/11281_a_12606]
-
avut impresia, pînă și amănuntele psihice. A știut pînă la ultimul milimetru în ce direcție merge originalul... am fost foarte, foarte surprinsă. Nu am văzut cum s-au petrecut lucrurile în celelalte limbi. Poate în engleză, m-am uitat și acolo cam cum s-a tradus, ce soluții a aflat traducătorul ... R.B.: Credeți că o experiență comună de viață, spațiul lingvistic comun al traducătorilor și al unor autori emigrați - poate determina calitatea traducerii? H.M.: Nu neapărat. De exemplu știu că traducătoarea
Cu Herta Müller despre colaje by Rodica Bin () [Corola-journal/Journalistic/11289_a_12614]
-
etc., etc. Nici vorbă de așa ceva. Astfel încât am ajuns în situația cât se poate de dâmbovițeană ca la o conferință de presă - organizată pentru jurnaliști - întrebările să nu fie puse de aceștia, ci de cititorii adevărați ai lui Llosa, veniți acolo fără să-i convoace nimeni, din pură admirație pentru marele peruan. Reîntorși la redacție, evident că aveau carnetele goale - și atunci a început delirul incriminărilor: că într-un loc n-au fost suficiente căști, că în altul s-a stat
Struții și povestașul by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/11269_a_12594]