KorAP: Find »[drukola/base=actanțial & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 2 3 ...8 >

176 matches

Corola-website/Science/332571_a_333900

Vinci" a lui Dan Brown, Cătălin Badea-Gheracostea observă: „"Atavic" nu este încă un "Cod" și nici o altă variantă a poveștilor antihristologice, după cum nu este un roman de mistere și nici un roman apocaliptic, cu toate elementele narative, decorative, de discurs și actanțiale ale acestora. Păstrând echilibrul într-un ritm foarte dinamic, Liviu Surugiu inventează în Atavic o lume paralelă cu cea în care suntem obișnuiți să dezvoltăm romanele de mistere și cele apocaliptice - lumea „noastră“, prezentată realist - și acolo își duce personajele

Atavic (roman) (2017) [Corola-website/Science/332571_a_333900]
Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755

lipsuri..."165. În mitemul jertfei, un loc bine definit îl are și Ladima; condiția de om sacrificat (de ofrandă) nu o acceptăm. Dăm atenție altui fapt: construcția capitolului se sprijină pe o existență dispărută. Ladima se redefinește ca o axă actanțială ce străbate întregul episod din camera Emiliei, care este, în fond, miezul romanului: Acum îl vedeam în fotografia veche, deși murise numai acum trei luni, ca pe o cruce de marmoră, încadrată în ramă de sârmă galbenă. Dar tot nu

[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
valoare de prezent etern. Mitemul în discuție câștigă, în acuratețe, prin funcția de simbolizare iconică. Paradoxal, masiva exegeză camilpetresciană nu a remarcat că romanul Patul lui Procust are o structură circulară sau, mai precis, o dublă structură circulară. Schema sa actanțială și auctorială se prezintă sub forma a două cercuri concentrice. Primul (și cel mai larg) pornește de la un dialog între Autor și d-na. T. În paratextul liminar, Camil Petrescu își teoretizează concepția romanescă spre sincera nelămurire a protagonistei, care

[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594

stimulator al propensiunii negatoare a pamfletarului. Am urmărit să conferim o oarecare autonomie fiecărui capitol în parte (susceptibil de a fi dezvoltat într-un studiu singular), fără ca acest lucru să afecteze coerența de ansamblu a cercetării, urmărind constant dinamica schemei actanțiale și, evident, modificările în raportul enunț-enunțare. În sfârșit, trebuie să mărturisim că ne-am apropiat de textul publicistic arghezian cu prudența detectivului nerutinat și neconvertit încă la dogmatism metodologic, alunecând pe firul textului, lăsându-ne seduși de atmosferă, de sclipirea

by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
conform teoriei literare, unica șansa de accedere în cetatea valorilor perene ale literaturii. Din acest punct de vedere, pamfletul arghezian și interpretările pe care le-a suscitat au impus legitimarea definitivă a genului. Și pamfletul, și polemica presupun o structură actanțială dialogică, marcată de dinamism participativ (Mariana Ionescu), în care, deși mesajul emițătorului vizează o țintă precisă, reprezentată sau non-reprezentată (ce face obiectul demersului polemic sau pamfletar), adevăratul destinatar este publicul martor, pe a cărui receptare adecvată autorul mizează. Dincolo de spațiul

by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
principal) ipostaziază, înainte de toate, subiectul generic surprins în dinamismul intrinsec al comunicării, așa cum îl percepe Ducrot: "De fiecare dată când zicem ceva, imaginăm pe cineva care ar gândi contrariul și la care ne opunem"54. În polemica literară, dinamica schemei actanțiale variază în funcție de orientarea polemistului spre cei doi destinatari ai săi: fie spre public (martor imparțial), pentru a-i relata mobilul polemicii și a-l face, astfel, părtaș la dispută, fie spre preopinent (țintă, mai ales în scrisoarea deschisă), iar atunci

by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
unui "tu" intertextualizat, când autorul include în text un dialog imaginar sau reproduce un dialog real), atâta timp cât persoana a doua nu apare marcată deictic în text (cu excepția scrisorii deschise, unde, în timp ce ținta apare ca interlocutor dinamic, participant activ în schema actanțială, prezența lectorului este subînțeleasă). Esența, și nu prezența ei, este identificabilă în structura de adâncime, pentru că numai și numai ei i se datorează însăși existența concretă/pragmatică a textului polemic în ipostaza de discurs tipărit într-o publicație periodică. Atunci când

by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
prezența ei, este identificabilă în structura de adâncime, pentru că numai și numai ei i se datorează însăși existența concretă/pragmatică a textului polemic în ipostaza de discurs tipărit într-o publicație periodică. Atunci când polemistului i se substituie pamfletarul, în schema actanțială se produce un dezechilibru, dat fiind că acest Tu (=lector avizat) este susceptibil de a face front comun cu Eu. În termenii lui B. Andrès, situația se prezintă astfel: "Între acest Eu prezent, liber și sincer și acest el îndepărtat

by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
nereprimate de furie și revoltă, în care limba devine materie simpatetică, iar textul un act ritualic de magie neagră. În acest din urmă caz, avem de-a face cu pamfletul sterilizat (Călinescu) în care identitatea victimei se disipează, iar schema actanțială a discursului este practic redusă la doar doi actanți: pamfletarul și publicul său (N. Balotă). Prin natura profesiei sale de jurnalist, poetul își asumă (fără îndoială, uneori, cu maximum de subiectivitate) realitatea evenimențială, însă atunci când violența stilistică devine marcă a

by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
polemistul adoptă o strategie retorică în care ironia (mai ales în varianta asteismului și a diasirmului) este figura predilectă. Adversitatea sa, deși precis direcționată, e (mai ales în anii din urmă) camuflată strategic printr-un discurs obiectivat, a cărui tripartiție actanțială presupune: un autor care se vrea obiectiv, o țintă aparent învestită cu drepturi egale și tratată în consecință și, nu în ultimul rând, un public în rol de jurat. Privind astfel publicistica polemică, vom încerca să nuanțăm constatarea întemeiată, dar

by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
e, indubitabil, formula polemică unde întîlnim cel mai mare grad de tranzitivitate, un discurs marcat de asertivitate, a cărui forță ilocuționară ia naștere din uzul performativelor și verdictivelor. Schimbul direct de argumente punctuale și opinii determină o restructurare a schemei actanțiale, în sensul valorizării egale a actanților principali (enunțiator și enunțiatar, vocea citată) ca poli dinamici, interschimbabili într-un spațiu comunicațional normat, în timp ce publicului, în calitatea sa de terț al discursului, îi este atribuit statutul de martor imparțial a cărui prezență

by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
doua singular, e numai o modalitate de punere în scenă a unui discurs cu doi actanți principali: satiristul și publicul. Adversarul e doar o categorie care face obiectul satirei, o voce personificată în discursul ficțional. Imponderabilitatea lui modifică întrucâtva schema actanțială susceptibilă de a deveni bipartită. Uzând de pattern-ul scrisorii, instanța auctorială devine ea însăși personaj în dialogul imaginar, adică un alt rol pe care polemistul găsește de cuviință să-l joace alături de un partener fictiv, care totalizează o sumă

by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
articol programatic", "program", sau apare disimulat sub cu totul alte forme, manifestul reprezintă refuzul de a accepta un dat (politic, ideologic, cultural etc.) și, în mod complementar, pretextul colportării unei alternative axiologice cu care autorul/autorii se identifică. În ceea ce privește schema actanțială a enunțării performative (J.L. Austin), enunțul se transformă în denunț, prin uzanța verdictivelor calificative și imperative, iar destinatarii (net diferențiați într-un schimb polemic direct și concret) dobândesc un statut interșanjabil. Dacă, într-o confruntare deschisă și principială, publicului (destinatar

by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
arghezian, dimensiunile anecdotei variază, însă, atunci când acaparează întregul text, avem de-a face cu o fabulă autentică, în care morala apare, ambiguizată prin poantă, de obicei, în final 202. Un astfel de text este Dialog 203, în a cărui dinamică actanțială, pamfletarul-narator, diferit de autorul real, își conduce receptorul către o lectură duală, ca și în cazul alegoriei, mizând însă pe imaginarea unei situații comice, de data aceasta la limita verosimilului, în care adversarul sau adversarii devin protagoniștii expunerii. Decodarea intenției

by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
polemică și amenințător, cu care se înfruntă direct, într-o luptă imaginară, pe viață și pe moarte. Discursul fictiv, alcătuit eminamente din enunțuri performative, aduce în prim-plan figurile patosului agresiv care mizează pe incitarea la violență extremă. În schema actanțială, cititorului i se rezervă un alt statut: nici de arbitru, ca în schimbul polemic oficial, nici de partener ca în pamfletul polemic sau satiric, ci de privitor anonim, a cărui prezență este doar intuită. De data aceasta, el este plasat în afara

by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
Comicologia evidențiază izomorfismul dintre polemic și comic: acesta din urmă "apare deci ca mijloc de apărare și de atac în plan oficializat și clandestin". În cazul din urmă, subversivul politic este domeniul predilect de acțiune. Zăbovind încă puțin la schema actanțială a comicului, observăm că rolul receptorului, în calitatea sa de unic beneficiar și de co-participant totodată la discursul comic, este esențial. Iar construirea unei imagini (situații, personaj etc.) rizibile presupune ceva mai mult decât talent descriptiv sau narativ. E vorba

by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
Corola-publishinghouse/Science/84963_a_85748

ea devenind relevanță prin unele trăsături variabile care determină, la rîndul lor, apariția altor trăsături în sistem; sînt amintiți parametrul subiectului nul (numit și "pro-DROP")80, parametrul poziției S(ubiectului) în raport cu V(erbul) și O(biectul)81 și parametrul mărcii actanțiale 82. Tot cvasiuniversale sînt și categoriile de Agent și Pacient, doar modul lor de codare sintactica devenind relevant din punct de vedere tipologic, codare în funcție de care se disting limbile acuzative de cele ergative. Fiecare parametru determina apariția în lanț a

[Corola-publishinghouse/Science/84963_a_85748]
mod). Émile Benveniste observa că " Ceea ce este comparabil în sisteme lingvistice complet diferite între ele sînt funcții, ca și relațiile între aceste funcții, semnalate prin mărci formale"99. Codarea particularităților semantice și relaționale ale elementelor nominale este centrală în orientarea actanțială a lui Gilbert Lazard. Român Jakobson afirmă, în baza tezei fuziunii totale sau parțiale a două structuri diferite, ca "Izomorfismul poate uni diferite stări ale unei aceleiași limbi sau două stări (simultane sau separate în timp) ale două limbi diferite

[Corola-publishinghouse/Science/84963_a_85748]
sens tipologic real înseamnă în viziunea sa, după cum am arătat deja, "o înlănțuire coerentă a unei întregi serii de procedee". 4.3.4. Criterii morfo-sintactice O clasificare promovată de lucrarea lui Gibert Lazard, L'actance 176 are în vedere structura actanțială a unei limbi, structura numită și aliniament morfo-sintactic. Structura actanțială se referă la modul în care gramatică unei limbi organizează raporturile dintre diferitele tipuri de verb și actanții lor principali. În tipologia limbilor se urmărește modul în care o limbă

[Corola-publishinghouse/Science/84963_a_85748]
deja, "o înlănțuire coerentă a unei întregi serii de procedee". 4.3.4. Criterii morfo-sintactice O clasificare promovată de lucrarea lui Gibert Lazard, L'actance 176 are în vedere structura actanțială a unei limbi, structura numită și aliniament morfo-sintactic. Structura actanțială se referă la modul în care gramatică unei limbi organizează raporturile dintre diferitele tipuri de verb și actanții lor principali. În tipologia limbilor se urmărește modul în care o limbă distinge subiectul de obiectul unui verb tranzitiv, față de modul în

[Corola-publishinghouse/Science/84963_a_85748]
modul în care o limbă distinge subiectul de obiectul unui verb tranzitiv, față de modul în care acea limba marchează subiectul unui verb intranzitiv. Din această perspectivă, o limbă poate fi: 1. acuzativă Într-o limbă acuzativă (o limbă cu structura actanțială de tip nominativ-acuzativ), subiectul verbelor intranzitive și cel al verbelor tranzitive este marcat similar, opunîndu-se în ansamblu obiectului unui verb tranzitiv. Subiectul verbelor tranzitive și intranzitive stă în nominativ, în timp ce obiectul verbelor tranzitive stă în acuzativ. Tipul acuzativ este cel

[Corola-publishinghouse/Science/84963_a_85748]
stă în nominativ, în timp ce obiectul verbelor tranzitive stă în acuzativ. Tipul acuzativ este cel mai răspîndit (toate limbile indo-europene, cu excepția cîtorva limbi indo-iraniene, limbile fino-ugrice, limbile afro-asiatice, limbile negro-africane etc. 2. ergativă Într-o limbă ergativă (o limbă cu structura actanțială de tip absolutiv-ergativ), subiectul verbelor intranzitive și obiectul verbelor tranzitive este marcat similar, opunîndu-se în ansamblu subiectului unui verb tranzitiv. Subiectul verbelor intranzitive și obiectul verbelor tranzitive stau în cazul absolutiv, în timp ce subiectul verbelor tranzitive stă în cazul ergativ. 3

[Corola-publishinghouse/Science/84963_a_85748]
opunîndu-se în ansamblu subiectului unui verb tranzitiv. Subiectul verbelor intranzitive și obiectul verbelor tranzitive stau în cazul absolutiv, în timp ce subiectul verbelor tranzitive stă în cazul ergativ. 3. activă (duală) Într-o limbă activă, numită și duală (o limbă cu structura actanțială de tip activ-inactiv), subiectul verbelor intranzitive ia cînd marca subiectului unui verb tranzitiv, cînd marca obiectului unui verb tranzitiv. Așa se întîmplă, de pildă, în cazul cîtorva limbi amerindiene (siu, guaraní etc.). Pentru că structura actanțială acuzativă ne este mult mai

[Corola-publishinghouse/Science/84963_a_85748]
duală (o limbă cu structura actanțială de tip activ-inactiv), subiectul verbelor intranzitive ia cînd marca subiectului unui verb tranzitiv, cînd marca obiectului unui verb tranzitiv. Așa se întîmplă, de pildă, în cazul cîtorva limbi amerindiene (siu, guaraní etc.). Pentru că structura actanțială acuzativă ne este mult mai familiară, descriem în continuare mai detaliat structura ergativă. Ergativitatea (din gr. érgon, "produs, lucru") are un rol mai mult sau mai puțin important în aproximativ un sfert dintre limbile lumii. O limbă ergativă aparține unui

[Corola-publishinghouse/Science/84963_a_85748]
georgiana: kac-i (nominativ) midis - "omul merge" vs kac-ma (ergativ) molda datv-i (nominativ) - "omul a ucis ursul". Multe limbi au trăsături atît de tip acuzativ, cît și de tip ergativ. În sintaxa, termenul ergativ este folosit pentru a descrie o structură actanțială, spre deosebire de acuzativ. "Ergativitatea este o structură în care pacientul (actant secund) construcțiilor bi-actanțiale (tranzitivitate) e cel care furnizează (prin intermediul absolutivului, caz nemarcat) actantul unic al construcției intranzitive, contrar structurii limbilor acuzative care rezervă această funcție agentului, adică primului dintre cei

[Corola-publishinghouse/Science/84963_a_85748]