302 matches
-
ecumenicității Paré atrage atenția asupra abdicării de la înțelepciune: "Ah, domnule de Mérgy, oamenii din orașul asta nu ne iubesc..." E soarta oricărei posturi care se opune iubirii fanatice, oarbe, desfoliate de aură paradisiacă în care era menit a trăi omul adamic. O soartă pe care Prosper Mérimée n-o împărtășește astăzi.
O condamnare a vanității by Mircea Constantin () [Corola-journal/Journalistic/13778_a_15103]
-
diplomații și politicienii din cancelarii, preaputernicii în cuvinte, predicatorii mincinoși și scribii aidoma, mâncătorii de miere verbală pe pâinea altora (!), în fine, întreaga tagmă a jefuitorilor ce exploatează în mod cinic un ideal social. De o puritate neverosimilă, aproape de inocența adamică, poetul se ridică și împotriva plăcerilor pântecului, ale cărnii, spărgând tarabele Venerei și proiectându-și imprecațiile în obrazul boit al luxurii. Contramodelul său fiind cel al unui eros frust, țărănesc, ingenuu la modul împerecherii făpturilor lui Dumnezeu. Un adevărat spectacol
Roșu vertical by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/11456_a_12781]
-
să transforme livrescul într-un teren propice pentru decolarea ficțiunii. De pildă, Zürichul devine, rând pe rând, un Purgatoriu (la mijloc de Cluj și Geneva), un Erewhon distopic sau Babel lingvistic, prilej de speculații ingenioase pe marginea latinei ca limbă adamică pentru brava noastră "geantă" ("suntem, mai suntem încă, vorbitorii unor dialecte ale latinei, ale latinei ce n-a murit de tot...") sau a limbii române ca "lingua franca a underground-ului blocului socialist". Așadar, nu moravurile autohtone sau "matricea stilistică" locală
Alisa în țara literaturii by Andrei Terian () [Corola-journal/Journalistic/11757_a_13082]
-
împiedicat în până mâine”, este răspunsul pe care fetița îl dă la un moment dat, prinsă într-un dialog imaginar cu bunica), dar vocea care le pune în scenă poartă amprenta detașării și lucidității adultului. Ochiul copilului, cu viziunea lui adamică asupra limbii, în care cuvântul este lipit de lucru, trăiește permanent exasperarea ciocnirii cu lumea adulților, cu lumea substitutelor și a echivalentelor. Neliniștea și zbaterea personajului vin din faptul că unitatea de sens se scindează și devine multiplicitate: Dumbrava minunată
Înainte de a fi prea târziu by Irina Marin () [Corola-journal/Journalistic/13038_a_14363]
-
plasează În tradiția menestrelilor medievali. Dar, În decriptarea simbolurilor, astfel de texte (corespondențe) se dezvăluie prin co-semantizare, observă tot Petru Ursache. Încît citatul/ tiparul folcloric, substratul distilat slujesc un vizionarism cu vîrtuți inițiatice, chemînd În sprijin, În seriaDoinelor (dăina), „cuvîntul adamic” (cf. Theodor Codreanu) pentru a ajunge, pe urmele lui Eminescu, la adevărul din inimă, nu la cel mortificat. Cum bine se știe, Întreaga lirica a lui Cezar Ivănescu stă sub metaforă rodirii și obsesia morții, Îndemnînd la exerciții de exorcizare
CEZAR IVĂNESCU ȘI „POEMUL ASCENSIONAL”. In: ANUL 4 • NR. 18-19 • MARTIE-APRILIE • 2011 by Adrian Dinu Rachieru () [Corola-journal/Imaginative/88_a_1552]
-
sângele printr-o ridicare (înălțare), transformare, schimbare (κατὰ μϵταβολήν)<footnote Apologia I.23, I.61, p. 55, 88-89. footnote>. O astfel de conformare interioară la Hristos a întregii persoane umane în manieră paveliană este echivalentă cu restaurarea credinciosului la starea adamică, stare pe care, după Sfântul Iustin, Evanghelia o consemnează a fi fost divină. Sfântul Iustin Martirul și Filosoful a știut să profite de ideile antropologice ale culturii elene pe care o cunoștea fundamental și de la care ne-a transmis, în
Sfinții Iustin Martirul și Filosoful și Irineu al Lyonului despre îndumnezeire. In: Studia Theologia Orthodoxa by Liviu Petcu () [Corola-journal/Science/174_a_438]
-
fost dat atunci când m-am născut. Eu aleg ce gust de la masa bogată, însă nu vreau să uit că la sfârșitul acestei frumoase întâlniri cu lumea, trebuie să achit consumația. Astăzi dacă pentru mine se termină totul, achit cu moartea adamică, cea pentru care Isus, Fiul Domnului, a plătit cu viața Sa de om. Dacă nu voi sfârși acum, prin îngăduința Domnului, voi trece de la viață la Viață, dar până una alta, nu uit că plec de la o întâlnire care este
Uniunea Ziariştilor Profesionişti [Corola-blog/BlogPost/93745_a_95037]
-
a primi răspunsurile la marile întrebări care au frământat lumea dintotdeauna. Crucea iubirii este un capitol total diferit, care schimbă registrul poetic, arătându-l pe Dan Cioată, omul. Iubirea, ca sentiment, este privită acum din punctul de vedere al perechii adamice el - poetul, ea - iubita își trăiesc bucuria acestui sentiment firesc. Decorul este dintr-un orășel uitat de lume, ușor prăfuit și demodat, încăperea unei case unde stă ea, așteptând să se consume un ,,amor’’ (cuvânt oarecum evitat în poezia de
UZPR şi-a prezentat jurnaliştii scriitori, la Reşiţa [Corola-blog/BlogPost/93852_a_95144]
-
in curat și înfățișați, îmbrățișați, în fața unui Dumnezeu trist și blând. Care, firește, îi iartă cu "mila-I dulce". "Nemernicia blândului păcat" se spulberă ca puful păpădiei, îngerii păzitori și dracii complotiști se evaporă, rămâne pe scenă numai perechea primordială, adamică, scăldată în raza înțelegătoare a ochiului divin. Sufletul "din carne scos" își găsește pacea pe un altar sui-generis, "de carne, uns cu-aromele luminii"... Într-unul din cele mai frumoase poeme ale volumului, mâna prelungă a Creatorului e așteptată cu
Îngerul jongler by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/10617_a_11942]
-
spun în general că în Adam a căzut toată firea noastră omenească<footnote Pr.Prof. Dumitru Stăniloae, Doctrina ortodoxă și catolică..., p. 30. footnote>. Scriitorii bisericești ai Răsăritului susțin că ce se transmite din generație în generație sunt numai urmările păcatului adamic și nu vorbesc de transmiterea păcatului strămoșesc, sau vinei pentru păcat, cum afirmă tradiția latină de la Augustin încoace. Păcatul acesta a fost unul personal a lui Adam, nu un păcat al firii omenești și nu se poate impune urmașilor săi
Căderea protopărinţilor în păcat - viziunea spiritualităţii ortodoxe (II). In: Editura Altarul Banatului by Liviu Petcu () [Corola-journal/Science/123_a_149]
-
se cheamă Fremdwort; că și al unor autori, mai mult sau mai putin, diglostici... Nu e și cazul unui Joyce, care, printr-o poliglotie mirabila și disperată, vrea să refacă, pe cont propriu, un idiom paradisiac, un grâi angelic sau adamic, unul, adică, prebabelic, - dar care scrie, totuși, în engleză, multiplicându-si, astfel, sorții de acces la un public tot mai anglofon. (Cu corectivul că engleză joyciană nu e "le petit nègre" yankeu al epocii actuale!) - Că exeget al lui Ion
SERBAN FOARTA - "Poetul e captivul propriului său stil" by Remus Valeriu Giorgioni si Constantin Buiciuc () [Corola-journal/Journalistic/17731_a_19056]
-
pot ucide, pentru că fiecare descoperă în celălalt exact ceea ce Lévinas numește conștiința de sine, care este o relație fundamental morală cu alteritatea. Cei doi soldați trăiesc împreună cîteva zile de beatitudine în amărîta de tranșee, într-un fel de fericire adamica, a uniunii perfecte cu lumea și toate celelalte fapturi din ea, pînă cînd, într-o dimineață, unul dintre ei, trezindu-se din somn primul, îl împușca pe celălalt. Chipul cu ochii închiși, și fără acea lumină a vieții și veghii
O filozofie a tandretii by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/17561_a_18886]
-
voluptății, pe scurt, al vieții. De pildă, Adam în paradis (1910) propune o metaforă a trăirii totale, primordiale, recuperabilă doar prin artă. În grădina zoologică din Leibzig, autorul discută cu prietenul său heteronimic, metafizicianul german Vulpius, despre estetică, despre condiția adamică a artei, despre lumină, despre Spania... Dar rezumate, toate lucrurile acestea își pierd din savoare, căci, mai mult ca în alte eseuri, Ortega este aici în primul rînd scriitor: "Obișnuiam să ne plimbăm în fiecare după-amiază prin grădina zoologică din
Ortega y Gasset și estetica modernității by Catrinel Popa () [Corola-journal/Journalistic/16275_a_17600]
-
oul" din care poetul însuși a luat naștere. Dar, reamintim, Miron Kiropol e un homo duplex. Paradigmele mitice de la care se reclamă nu mai pot avea, azi, decât o prezență mediată, cu o inevitabilă alură de restaurație. Uimirea inițială, inocența adamică, bucuria edenică se izbesc de criza unei conștiințe care corespunde condiției umane reale, a creaturii izgonite din Paradis, marcate de momentele de absență a divinității, echivalînd cu o absență de sine a ființei. Instabilității (dislocării) metafizice îi este proprie contradicția
Un homo duplex by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/11903_a_13228]
-
Cornel Ciomâzgă a spus: Omul cumințit de Dumnezeu?! Dumnezeu nu cumințește pe nimeni. El face oameni cuminți dintru început. Omul, însă, nu vrea așa. E dezolant, dar autentic. Încă din pruncie refuzăm cumințenia. Pare a fi neînfrântă pildă și moștenire adamică. Cunoaștem, desigur, cu toții pozna inițială a strămoșului nostru. A fost o necumințenie. Nu? Cea mai mare și mai păguboasă. Ei, și? De atunci încoace o tot ținem dintr-o necumințenie într-alta". În interviul acordat Danei Grecu și publicat pe
Dana Grecu, INTERVIU: Pentru mine a fost o LECȚIE de viață! by Anca Murgoci () [Corola-journal/Journalistic/26619_a_27944]
-
de Gabriel H. Decuble (tipul acesta de dedublare a devenit, prin repetare, loc comun). Iar în al treilea rând (și cel mai important) pentru că, sub raport retoric, sprinteneala ignară a povestirii nu-l prinde câtuși de puțin: „Că cică facultatea adamică de a numi lucrurile - era să pic pe jos de râs când am auzit-o pe asta cu facultatea adamică, dar m-am abținut, că babacul meu asculta foarte pătruns -, deci facultatea asta ar putea fi interpretată și în sensul
Dosare de existență, exerciții de lectură by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/2631_a_3956]
-
cel mai important) pentru că, sub raport retoric, sprinteneala ignară a povestirii nu-l prinde câtuși de puțin: „Că cică facultatea adamică de a numi lucrurile - era să pic pe jos de râs când am auzit-o pe asta cu facultatea adamică, dar m-am abținut, că babacul meu asculta foarte pătruns -, deci facultatea asta ar putea fi interpretată și în sensul biblic, ca un dar lăsat de la Dumnezeu, dar mai poate fi interpretată și existențial, adică ieșind din mit sau cam
Dosare de existență, exerciții de lectură by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/2631_a_3956]
-
tăcere totemică, ritualică, situată undeva departe, ,,tu si eu/ într-un ungher al timpului/ tăcuți lăsându-ne/ în iarbă’’(Suntem pierduți în noi înșine - p. 19). Valoarea acestei vorbiri tăcute și nerostite cuprinde o clipă infinită a macrotimpului din cuplul adamic al unui început de lume când, Cuvânt, tăcere deplină și elemente ale naturii existau în mod egal împreună. Tocmai această singurătate, ca sentiment preponderent și copleșitor al universului ei poetic, o face pe Ayten Mutlu să ajungă să o îndrăgească
Uniunea Ziariştilor Profesionişti [Corola-blog/BlogPost/92540_a_93832]
-
lumină. ● Nadejedea noastră nu este recâștigarea “paradisului pierdut”, ci îndumnezeirea. Condiția paradisiacă a omului a fost superioară celei de după căderea din hâr, dar Împărăția lui Dumnezeu promisă de Hristos este o împărăție a Duhului, superioară cu mult stării din paradisul adamic. În mintea sfanțului rugător conștiința sfâșiata de antinomii a omului gânditor se întregește. În trupul ascetului postitor existența lumii se vindecă de rănile păcatelor. Prin inima credinciosului adevărat harul lui Dumnezeu se strecoară în lume. Cât de mult i-ar
DESPRE IUBIRE de MARIN MIHALACHE în ediţia nr. 1965 din 18 mai 2016 [Corola-blog/BlogPost/380154_a_381483]
-
afirma că ”Biserica are nevoie de slujbe interactive”! Nu voi face o pledoarie de modernizare, dintr-un motiv temeinic. Fiindcă am înțeles că Jertfa lui Hristos pe Cruce, Învierea și Înălțarea Sa la Cer au fost făcute pentru înnoirea omului adamic și pentru ridicarea lui din întunericul iadului în care se afundase din neascultare de Dumnezeu. A cere în Biserică un ”cadru nou, ieșiri în decor - de spectacole adiacente”, cum se scria aberant într-un cotidian gălățean, e ca și cum am vorbi
Biserica – între Evanghelie şi secularizare [Corola-blog/BlogPost/93756_a_95048]
-
scriitori ca Mircea Cărtărescu, Ion Manolescu sau - mai ales - Petru Cimpoeșu. Iată numai câteva, selectate întâmplător, dar dispuse în ordine. Secta, pe jumătate mistică, pe jumătate teroristă, a știutorilor devine aici un grup, controlat, al celor înzestrați cu puritate aproape adamică; apoi, legăturile lui Camil Petrescu cu lumea mesajelor codificate se instituționalizează și câștigă în greutate prin participarea, în cadrul acestor cabale, a unor nume măcar la fel de grele din elita culturală românească; în vreme ce - cam pe aceeași filieră - insula Christinei Domestica se mută
Sociu contra Sociu by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/8416_a_9741]
-
mai avea foarte mult de învățat, de trăit, de iubit... Și aici, ca și în alte cazuri, ideea naturalistului Häckel se adeverește: ontogenia repetă filogenia. Nici omenirea n-a ajuns la mari descoperiri până n-a dobândit conștiința morții. Omul adamic trăia într-un timp etern. Vârsta paradisiacă are corespondent în copilăria fiecărui ins uman - o etapă scurtă în care este cu adevărat fericit: zilele sunt nesfârșite, toate lucrurile par încremenite în lumină, părinții, frații și prietenii există lângă tine pentru
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
pus pe gânduri pe Domnul R. S-ar putea ca tocmai această „spaimă de necunoscut” să fi dus la inventarea filosofiilor!... Țelul lor, mărturisit (sau nu) a fost „eliberarea rațiunii”. Eliberare de neștiință, de îndoială, de răul ascuns în „lutul adamic”. Iluminarea conștiinței prin raționament era socotită drept „salvarea” omului. Dar raționamentul nu-i decât o construcție umană pecetluită cu „marca istoriei”. Homo historicus este o pradă a împrejurărilor, a evenimentului cosmic sau al unuia mai mic, provocat de el însuși
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
unei făpturi. Prin urmare, răul intrinsec omului este vinovat a priori de perisabilitatea sa. Ca atare, omul se naște cu condamnarea sa la moarte. Nu merită nemoartea pentru că, în mod originar, ucide. De ce este rău? Legenda biblică imaginează un păcat adamic, iar alte scenarii, printre care cel din gândirea heideggeriană, împrumutată de la Empedocle, cred că odată ce Unul se manifestă divizându-se, multiplicatul nu dăinuie, este aruncat într-o experiență fatală a morții sub diversele ei cauze și forme: "Prin diviziunea Unului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
durerii și a pieirii. Budismul religie filozofică a fost creația suferinței metafizice a lui Buddha în fața suferinței universale și a morții. Suferința lui Iisus a creat creștinismul, o meditație dureroasă asupra destinului tragic al omului consecutiv miticii greșeli și căderi adamice. În ambele viziuni, viața este o interminabilă Săptămână a Patimilor. * Suferința scoicii născând perla când este rănită, constituie un simbol absolut în Natură această pădure de simboluri, cum a numit-o Baudelaire și anume: forma, care este condiția existențială în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]