11 matches
-
de plagiat de către un grec - aceasta fiind una dintre festele semiologiei!), iată-l aventurându-se Într-o Întreprindere romanescă și mai ambițioasă, care a Întrecut cu mult proba inițială. Pendulul lui Foucault e un megaroman, elaborat cu ingeniozitate inginerească, prin adjoncțiunea programatică a diverselor nivele/etaje semantice și stilistice; e un fel de Babel romanesc În burta căruia intră, ca Într-o arcă a lui Noe, toate „obiectele“ realului și imaginarului, omologate până În prezent prin canonizarea În semnul scriptural. Îmi Închipui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
deviație de la un tip este întotdeauna în același timp și o apropiere de tipul altei situații narative. Operațiile pe care Jacques Dubois și colaboratorii săi le efectuează asupra normei narațiunii ilustrează acest lucru. Atît timp cît asemenea operații precum suprimarea, adjoncțiunea, permutarea și inversiunea 158 au legătură cu elementele transmisiei narative ale unei povești, acestea sînt echivalente cu schimbarea locului unei narațiuni pe cercul tipologic dinspre o situație narativă înspre alta. Modelul normă- deviație 159 este astfel înlocuit de unul nou
by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
omolog, În linii mari, celui aplicat „imaginilor” din exemplele de mai sus. Fenomenul e caracteristic Îndeosebi etapei mediane, de maximă explozie imagistică, a operei, adică poemelor cuprinse În Brățara nopților, Plante și animale, Incantații, unde „figurile elocuției prin legătură” (Îndeosebi adjoncțiunea și conjuncția) sînt extrem de numeroase. Iată, de pildă, cîteva „adjoncțiuni”, constînd, cum se exprimă Pierre Fontanier, În „raportarea mai multor membri sau părți ale discursului la un termen comun care nu e exprimat decît o dată”: „Și nopțile se fugăresc, apleacă
[Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
mai sus. Fenomenul e caracteristic Îndeosebi etapei mediane, de maximă explozie imagistică, a operei, adică poemelor cuprinse În Brățara nopților, Plante și animale, Incantații, unde „figurile elocuției prin legătură” (Îndeosebi adjoncțiunea și conjuncția) sînt extrem de numeroase. Iată, de pildă, cîteva „adjoncțiuni”, constînd, cum se exprimă Pierre Fontanier, În „raportarea mai multor membri sau părți ale discursului la un termen comun care nu e exprimat decît o dată”: „Și nopțile se fugăresc, apleacă sălciile În amintire / Aprind un foc somptuos din surcelele stelelor
[Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
conjuncție („legarea diverșilor membri prin aceeași conjuncție repetată”): „Să se-odihnească berze În fînul din cuvinte, / Cărarea să-și dea suflu-n palma catifelată, / În pește să se zbată lumina dinainte...” - versuri ce-și amplifică aria asociativă, În continuare, prin adjoncțiune și repetiție: CÎnd o suferință te leagă de ziua mai Înaltă,// CÎnd mîinile bune au poposit ca flori calde /.../ CÎnd rîd prin ierburile iubirii mele, iubirii tale, / Acei cari n-au auzit inima primăverii bătînd la ușă // Acei cari s-
[Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
omolog, în linii mari, celui aplicat „imaginilor” din exemplele de mai sus. Fenomenul e caracteristic îndeosebi etapei mediane, de maximă explozie imagistică, a operei, adică poemelor cuprinse în Brățara nopților, Plante și animale, Incantații, unde „figurile elocuției prin legătură” (îndeosebi adjoncțiunea și conjuncția) sunt extrem de numeroase. Iată, de pildă, câteva „adjoncțiuni”, constând, cum se exprimă Pierre Fontanier, în „raportarea mai multor membri sau părți ale discursului la un termen comun care nu e exprimat decât o dată”: „Și nopțile se fugăresc, apleacă
[Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
mai sus. Fenomenul e caracteristic îndeosebi etapei mediane, de maximă explozie imagistică, a operei, adică poemelor cuprinse în Brățara nopților, Plante și animale, Incantații, unde „figurile elocuției prin legătură” (îndeosebi adjoncțiunea și conjuncția) sunt extrem de numeroase. Iată, de pildă, câteva „adjoncțiuni”, constând, cum se exprimă Pierre Fontanier, în „raportarea mai multor membri sau părți ale discursului la un termen comun care nu e exprimat decât o dată”: „Și nopțile se fugăresc, apleacă sălciile în amintire / Aprind un foc somptuos din surcelele stelelor
[Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
conjuncție („legarea diverșilor membri prin aceeași conjuncție repetată”): „Să se-odihnească berze în fânul din cuvinte, / Cărarea să-și dea suflu-n palma catifelată, / În pește să se zbată lumina dinainte...” - versuri ce-și amplifică aria asociativă, în continuare, prin adjoncțiune și repetiție: Când o suferință te leagă de ziua mai înaltă,// Când mâinile bune au poposit ca flori calde /.../ Când râd prin ierburile iubirii mele, iubirii tale, / Acei cari n-au auzit inima primăverii bătând la ușă // Acei cari s-
[Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
un cuvânt. Cu Moréas cunoaștem, în fine, esența înaripată care încorporează uneori această lume de reminiscențe, și pe care o identifică Platon cu Poesis-ul. Deci, problema lui Poe: cercetarea adevăratului domeniu al poeziei, pe care el a rezolvat-o prin adjoncțiune, Moréas o rezolvă prin excluziune. Domeniul poeziei nu este sufletul integral, ci numai această zonă privilegiată, unde răsună actele lirei. Este locul oricărei frumuseți inteligibile: ințelegerea pură, onoarea geometrilor. * Dar receptivitatea lui Moréas la ideile pe-atunci în circulație merge
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
Stanțelor [Leș Stances, I-VI, 1893-1905], a cărui opera constituie un nou moment în evoluția "conștiinței critice", prin restrângerea poeziei la domeniul Spiritului / Intelectului: Deci, problema lui Poe: cercetarea adevăratului domeniu al Poeziei, pe care el a rezolvat-o prin adjoncțiune, Moréas o rezolvă prin excluziune. Domeniul poeziei nu este sufletul integral, ci numai această zonă privilegiată, unde răsună actele lirei. Este locul oricărei frumuseți inteligibile: înțelegerea pură, onoarea geometrilor [s.n.]41. Poezia, așa cum o înțelege Ion Barbu, trebuie să își
[Corola-publishinghouse/Science/84958_a_85743]
-
viziuni dăruit de Iisus Hristos cu harul împlinirii oricărei rugăminți, este un model de urmat, mai mult („taină neaflată”), „călugărul al nostru suflet este”, așa cum „călugăria-i vieața-adevărată”. Epopee sui-generis, Războiul nevăzut urmează fidel narațiunea din Viețile Sfinților, puțin numeroasele adjoncțiuni fiind inspirate de aceeași sursă. Cât despre viziunea Iadului și a Raiului, punctul de pornire se află, iarăși, într-un text consacrat, Mântuirea păcătoșilor, iar în rostirile lui Paisie sunt preluate fraze aparținând Sfinților Părinți Augustin, Ioan Gură de Aur
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289924_a_291253]