2,458 matches
-
adresare și rostită cu o intonație specială, ea nu poate fi confundată cu cererea serioasă de informații asupra acțiunilor pe care (eventual) le îndeplinește la un moment dat interlocutorul. Întrebarea Ce mai faci? e cuprinsă ca atare în DEX, la adverbul mai ("în formule interogative, cu referire la o situație nouă") și la verbul a face; în al doilea caz, este înregistrată posibilitatea de variație între construcția cu sau fără mai: , = cum îți merge? cum o (mai) duci?". De fapt, valoarea
Ce (mai) faci? by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/11302_a_12627]
-
nouă") și la verbul a face; în al doilea caz, este înregistrată posibilitatea de variație între construcția cu sau fără mai: , = cum îți merge? cum o (mai) duci?". De fapt, valoarea atenuativă provine tocmai dintr-unul din sensurile obișnuite ale adverbului mai - ,în plus, încă", nou pe lîngă ceea ce făceai; altceva, în genere, ce mai faci? - deci presupune un contact prealabil între interlocutori. Cred că această motivare semantică e încă percepută de vorbitori, care nu prea folosesc formula în relațiile de
Ce (mai) faci? by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/11302_a_12627]
-
substantivul facilitate (mai ales la plural: facilități) circulă la fel de mult în limbajul tehnic, și datorită corespondentelor lor din engleză (mai ales a lui facility ). Mai puțin așteptată și mai puțin convingătoare e utilizarea tot mai frecventă a lui facil ca adverb, cu sensul locuțiunii "cu ușurință" - "desenele pot fi însoțite de liste de materiale create automat sau inserate facil de către utilizator" (pcreport.ro) - și mai ales în structura prepozițională cu supinul: facil de... (în franceză: facile à...): facil de utilizat, facil
Facil de zis... by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/14700_a_16025]
-
rîndul său inept), dar purtînd diferite titluri, să nu poți circula nu numai în alte țări, ci chiar în propria-ți țară, să auzi același discurs cu un cîmp lexical de trei sute de cuvinte (în care includem prepozițiile, conjuncțiile și adverbele), să alegi un singur partid și, finalmente, să ai un singur drept civic - acela de a spune necondiționat da. Lipsa de libertate este unul metafizic, unul absolut". Căci totalitarismul a sugrumat libertatea sub ambele ei înfățișări principale, specificate de către filosoful
Un spirit liber by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14695_a_16020]
-
nominală, prin excelență, în care accentul cade pe revelarea legăturilor intime, imperceptibile, dintre lucruri. Așa cum o sugerează și titlul volumului, fundamentală pentru viziunea poetului este o percepție dihotomică asupra universului, "mântuită" prin revelarea consubstanțialității cosmicului cu miniaturalul. Idiosincratica înlocuire a adverbului de comparație "ca" prin "cum" devine marca formală a acestei viziuni neo-simboliste exprimate prin analogii sinestetice: "...argintăria transpiră cum pielea unei fecioare/ pântecul corăbiilor crapă cum merele coapte..." (Aventură). Substanța lirică a acestor poezii pare a se revendica de la constatarea
Metafora revelatorie by Irina Marin () [Corola-journal/Journalistic/14790_a_16115]
-
transport în comun) că este prea elaborată și că poemele i-ar reuși și fără atâta preocupare pentru bricolaj și discontinuu. , discontinuitatea versurilor provine din grija pentru ca relațiile dintre enunțuri să se stabilească ireferențial, adică adesea fără conectori (conjuncții, prepoziții, adverbe etc.) sau prin alăturarea lor hazardată. Avem în poemele lui Răzvan Țupa o succesiune supravegheată de enunțuri fragmentate și intercalate, nemarcate relațional, dar care tocmai prin această progresie cu teme variate presupun o supratemă: pulverizarea sensului din poem înseamnă, de
Dereglarea sintaxei by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/15288_a_16613]
-
Versul cel mai arid Observând structura morfologică a cuvintelor care compun acest vers, nu se poate să nu fii izbit de caracterul absolut arid, non-poetic, al acestui început de poem. Expresie devenită celebră, acest vers cuprinde trei verbe și un adverb: un imperfect al indicativului (nu credeam), un prezent al subjonctivului (să-nvăț), un infinit scurt (a muri) și un adverb de timp (vreodată). Nici o figură de stil, nici o imagine, nici o eufonie. O asemenea textură verbală poate fi numită - fără riscul
Versul celor patru superlative by Ștefan Augustin Doinaș () [Corola-journal/Journalistic/15300_a_16625]
-
de caracterul absolut arid, non-poetic, al acestui început de poem. Expresie devenită celebră, acest vers cuprinde trei verbe și un adverb: un imperfect al indicativului (nu credeam), un prezent al subjonctivului (să-nvăț), un infinit scurt (a muri) și un adverb de timp (vreodată). Nici o figură de stil, nici o imagine, nici o eufonie. O asemenea textură verbală poate fi numită - fără riscul de a greși prea mult - ca aparținând mai degrabă prozei decât poeziei. Chiar dacă ținem cont de faptul că, încă din
Versul celor patru superlative by Ștefan Augustin Doinaș () [Corola-journal/Journalistic/15300_a_16625]
-
de la început, la acceptarea unui anumit tip de lirism caracteristic sensibilității clasice a Antichității. Personal, susțin că această sensibilitate este de tip intelectualist, întrucât favorizează latura noțională a cuvintelor. De altfel, având în vedere morfologia acestora - trei verbe, plus un adverb - nici nu se putea să fie puse în valoare alte fațete, sau valențe, ale cuvântului (ale oricărui cuvânt), cum ar fi imaginea sau sunetul. Versul citat este atât de prozaic, atât de despuiat de orice figuralitate, încât pare a ține
Versul celor patru superlative by Ștefan Augustin Doinaș () [Corola-journal/Journalistic/15300_a_16625]
-
trecem de versul întâi, ca de un prag liric. Îndată după aceea, însă cuvintele poetului își afirmă capacitatea lor de a se închega în viziuni, pentru a deschide un orizont din ce în ce mai vast asupra "aventurii" erotice. Îmi place să cred că adverbul de timp de la finele acestui vers - acel "vreodată" - își are, la rândul său, locul bine definit și rolul propriu în economia prozodică. El contribuie - cred eu - deopotrivă la sporirea aridității, a dimensiunii filosofice și a ambiguității. Vreodată, care aici înseamnă
Versul celor patru superlative by Ștefan Augustin Doinaș () [Corola-journal/Journalistic/15300_a_16625]
-
nu poate fi decât un dar - poate otrăvit - al zeilor. Acest vreodată indică momentul - incredibil - în care poetul se simte răpit, ca de o grație sau de un blestem divin de forța voluptuos-dureroasă a Erosului. În al doilea rând, acest adverb de timp subliniază că orice experiență a iubirii (chiar ca "ucenicie a morții") se sustrage timpului, evadând în eternitate. Vreodată este echivalent, aici, cu acea clipă eternă, care constituie oximoronul definitoriu al iubirii. A suferi din dragoste înseamnă a suferi
Versul celor patru superlative by Ștefan Augustin Doinaș () [Corola-journal/Journalistic/15300_a_16625]
-
ro); în fine, corectitudine politică ("toată tragedia - sau poate vodevilul? - se joacă între faimoasa "corectitudine politică" și nu mai puțin faimosul "e interzis să interzici" - orizontliterar.ro). Gradul de asimilare al îmbinării e și mai puternic în cazurile în care adverbul politic primește un sufix adverbial specific, caracteristic cuvintelor vechi, devenind politicește. Citatele în care sintagma apare în această formă indică o indiscutabilă intenție ironică: "Nu spun de unde, pentru că n-ar fi "politicește corect"; "despre chestia asta nu-i niciodată "politicește
"Politic corect" by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/15396_a_16721]
-
Rodica Zafiu Între mijloacele (nu puține) de care dispune limba română pentru marcarea vagului și a aproximării, adverbul cam ocupă cu siguranță un loc special: prin frecvență, prin compatibilitatea cu (aproape) toate registrele stilistice, prin calitatea de particulă cu multe posibilități de combinare sintactică (inclusiv de apariție intercalată între auxiliar și participiu: "timpul a cam trecut"). Cam determină
"Cam..." by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/15421_a_16746]
-
ocupă cu siguranță un loc special: prin frecvență, prin compatibilitatea cu (aproape) toate registrele stilistice, prin calitatea de particulă cu multe posibilități de combinare sintactică (inclusiv de apariție intercalată între auxiliar și participiu: "timpul a cam trecut"). Cam determină adjective, adverbe, dar și numerale: cam trist, cam departe, cam zece; de fapt, poate proiecta ideea de aproximare, de ezitare sau atenuare asupra unui grup sintactic - cam cu greșeli, cam pentru asta - sau chiar a unui enunț, în care nu vizează neapărat
"Cam..." by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/15421_a_16746]
-
departe, cam zece; de fapt, poate proiecta ideea de aproximare, de ezitare sau atenuare asupra unui grup sintactic - cam cu greșeli, cam pentru asta - sau chiar a unui enunț, în care nu vizează neapărat numai verbul predicat (Cam doarme). Folosirea adverbului e veche: nu puține citate care să-l conțină se pot aduna, de exemplu, din Letopisețul lui Neculce, unde cam apare în forma (curentă în limba veche) can: "era o samă din ficiorii lui can făr' de ispravă, zlobivi"; " în
"Cam..." by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/15421_a_16746]
-
adesea din rațiuni de politețe - cu rezervă, într-o manieră atenuată ("ai cam greșit"; "cam ce ai vrea?"). Oricum, cazurile enumerate presupun o perspectivă și o apreciere subiectivă, inevitabilă în tot ceea ce ține (cel puțin în limbajul curent) de gradare. Adverbul indică și o orientare argumentativă a enunțului: cel puțin dacă e implicată funcția sa de atenuare, se presupune că elementul marcat de cam e simțit de vorbitori mai curînd ca negativ: îmbinarea cam rău e mai normală decît cam bun
"Cam..." by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/15421_a_16746]
-
și foarte evidente tuturor, a prudenței pentru lucruri lipsite de orice risc, a politeții - pentru lucruri care în realitate nu sunt prețuite etc. într-un singur număr din Academia Cațavencu, pot fi găsite chiar mai multe exemple de folosire a adverbului cam decît în toată cronica lui Neculce: "Ne tot întrebăm cam ce a făcut (în mărci sau dolari la cursul zilelor din alegeri) A.B. - patronul de la firma de turism Paralela 45 - de a ajuns secretar de stat la Ministerul
"Cam..." by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/15421_a_16746]
-
incredibile distanțe. e un termen generic pentru unele limbaje ludice și/sau argotice, folosite probabil (cel puțin în vremurile mai noi) mai ales de copii. Și mai general e sensul, uzual azi, de "limbaj greu de înțeles", "jargon" (comun și adverbului păsărește). Dintre diversele sisteme de modificare a cuvintelor, pentru a le face să fie recunoscute doar de către inițiați, în română pare a fi fost preferat cel bazat pe introducerea, după fiecare segment (de obicei silabic), a cîte unei silabe variabile
Păsăreasca by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/14435_a_15760]
-
de mîine, fiecare comentator are probabil limite personale și idiosincrazii inevitabile. Trebuie sa mărturisesc că între abuzurile vechi și răspîndite e unul cu care nu mă pot obișnui și pe care îl găsesc în continuare insuportabil: folosirea lui și după adverbul de comparație ca, în structuri non-comparative - de obicei în elemente predicative suplimentare indicând o calitate ("lucrează ca și medic"). Criticată de multe ori, construcția nu se extinde - dar nici nu dispare. Nu mi se pare, oricum, că în acest caz
Obsesiile cacofoniei by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/14466_a_15791]
-
să și dispară la un moment dat. E de altfel abuzivă (și bazată pe o etimologie populară) reducerea cacofoniei la un singur tip de asociere sonoră, evocatoare a cîtorva cuvinte tabuizate. Supărătoare e desigur lipsa de motivație semantică a "soluției": adverbul și "de asemenea" nu e un simplu cuvînt de umplutură, ci modifică întotdeauna sensul enunțului în care apare. Chiar în structurile comparative, unde ca poate fi substituit de secvența ca și, echivalența nu e perfectă: ca și presupune sau subliniază
Obsesiile cacofoniei by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/14466_a_15791]
-
încă și mai mult gata a face..." (p. 33). Decăderea neamului românesc este deplânsă în final în tonul lamentațiilor din cronica lui Neculce și explicată prin această ruptură, determinată de o istorie mașteră, de Biserica Romei. Succesiunea antitezelor (prin contrapunerea adverbelor de timp oarecând/acum) conferă paginii virtuți literare: "O amar! Era și neamul rumânesc vestit și lăudat, iară acum fără de veaste și de toți ocărât zace! Era oarecând viteaz și în război tare, iară acum fără de puteare și mai fricos
Precursori ai Școlii Ardelene by Ion Buzași () [Corola-journal/Journalistic/14468_a_15793]
-
Rodica Zafiu Între unele sinonime, alegerea e de multe ori greu de justificat și de explicat. Mai ales în cazul unor pronume, adverbe, conjuncții cu valori identice, regulile de uz așteaptă încă să fie formulate. Chiar în afara îmbinărilor fixe, a structurilor speciale, rămîne impresia că, de exemplu, adverbele mereu și totdeauna nu sînt perfect sinonime. O sursă a diferențelor poate fi nivelul conotativ
Adesea, adeseori, deseori... by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/14523_a_15848]
-
de multe ori greu de justificat și de explicat. Mai ales în cazul unor pronume, adverbe, conjuncții cu valori identice, regulile de uz așteaptă încă să fie formulate. Chiar în afara îmbinărilor fixe, a structurilor speciale, rămîne impresia că, de exemplu, adverbele mereu și totdeauna nu sînt perfect sinonime. O sursă a diferențelor poate fi nivelul conotativ, stilistic, în care intră în grade minimale distincții de tipul colocvial/cult, arhaizant/modern. Nu e indiferent nici factorul eufonic: unele secvențe sînt evitate, în
Adesea, adeseori, deseori... by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/14523_a_15848]
-
grade minimale distincții de tipul colocvial/cult, arhaizant/modern. Nu e indiferent nici factorul eufonic: unele secvențe sînt evitate, în genere sau în anumite contexte, din cauza formei lor sonore. Dincolo de toate acestea, e probabil să intre în discuție, în cazul adverbelor, nuanțe aspectuale: accentuînd caracterul repetitiv sau durativ al unei acțiuni (în cazul mereu / totdeauna această ipoteză mi se pare demnă de luat în considerație). De obicei dicționarele noastre nu indică asemenea deosebiri, iar proba contextului, verificarea compatibilității, e de multe
Adesea, adeseori, deseori... by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/14523_a_15848]
-
corespondență mai frecventă, că există opțiuni ferme și inconștiente, de folosire încăpățînată a unei forme și nu a alteia. Avantajul textelor în versiune electronică e că ne permite să verificăm foarte ușor asemenea intuiții. Care este, de exemplu, specificul folosirii adverbelor - puternic înrudite prin formă, prin elementele din care sînt compuse, aproape ca niște variante ale aceluiași cuvînt - adesea, adeseori, deseori ? (Nu am luat în discuție variantele ades și adese, clar marcate, rare în limba de azi). în DEX cele trei
Adesea, adeseori, deseori... by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/14523_a_15848]