25 matches
-
Substantivul. Definiție. Categoriile lexico-gramaticale și funcția sintactică. Categoria genului. Clasificarea substantivelor după genuri. Categoria substantivelor proprii și comune. Substantive concrete și abstracte. Categoria numărului. Categoria cazului. Declinările și declinarea substantivelor. Clasificarea substantivelor după declinări și grupe. Formarea substantivelor. Procedee. Procedeul afixal (prefixal, sufixal, prefixalo-sufixal). Alte procedee (compunere). Accentul în declinarea substantivelor; ● Adjectivul. Definiție. Caracterul dependent al categoriilor adjectivale de gen, număr și caz. Clasificarea adjectivelor. Gradele de comparație ale adjectivelor. Declinarea adjectivelor. Formele lungi și scurte ale adjectivelor în limba ucraineană
EUR-Lex () [Corola-website/Law/235361_a_236690]
-
Substantivul. Definiție. Categoriile lexico-gramaticale și funcția sintactică. Categoria genului. Clasificarea substantivelor după genuri. Categoria substantivelor proprii și comune. Substantive concrete și abstracte. Categoria numărului. Categoria cazului. Declinările și declinarea substantivelor. Clasificarea substantivelor după declinări și grupe. Formarea substantivelor. Procedee. Procedeul afixal (prefixal, sufixal, prefixalo-sufixal). Alte procedee (compunere). Accentul în declinarea substantivelor; ● Adjectivul. Definiție. Caracterul dependent al categoriilor adjectivale de gen, număr și caz. Clasificarea adjectivelor. Gradele de comparație ale adjectivelor. Declinarea adjectivelor. Formele lungi și scurte ale adjectivelor în limba ucraineană
EUR-Lex () [Corola-website/Law/228456_a_229785]
-
În gramatica tradițională articolul este o parte de vorbire care determină o altă parte de vorbire (de obicei un substantiv) și marchează diverse funcții gramaticale și stilistice ale acesteia. Gramatica limbii române, ediția 2005, definește articolul ca „modalitate (gramaticală) afixală de integrare enunțiativă”, punându-se accent pe statutul său de afix. Așadar, articolul nu mai este interpretat ca o clasă lexico-gramaticală. Lipsa unui articol acolo unde în alte construcții similare el este în mod normal folosit se numește articol zero
Articol (gramatică) () [Corola-website/Science/303433_a_304762]
-
sunt eliminate cu regularitate și eventualele unelte gramaticale care marchează raportul de subordonare atributivă dintre două substantive sau de subordonare între regentul adjectival și complementul substantival, indiferent dacă este vorba de flexiune sau de joncțiune prin prepoziții, articole sau elemente afixale, alipite la regentul reținut sau la determinantul omis: fr. bled < ar. bled [es-sudan] (es articol posesiv); rom. balâc < tc. [kalkan] balığ[ı] (balık "pește" + suf. posesiv -ı); lat. orbus < orbus [oculis] (cf. oculus "ochi"); rom. pasăre "pasăre domestică crescută pe lângă
Condensarea lexico-semantică by Emil Suciu [Corola-publishinghouse/Science/925_a_2433]
-
niște: niște studente În noua ediție a Gramaticii Academiei, odată cu înscrierea determinării între categoriile gramaticale specifice substantivului (vol,I, p.63), articolul nu mai este integrat între părțile de vorbire. Articolul definit și articolul nedefinit sunt interpretate ca " modalitate ( gramaticală) afixală de integrare enunțiativă." ( Idem, p.53) iar articolul demonstrativ-adjectival și articolul posesiv-genitival sunt considerate pronume semiindependente și discutate la clasa pronumelor nepersonale. (idem, p.44) Lipsit de conținut lexical și de autonomie semantică (și fonetică, în cazul articolului hotărât), articolul
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
coordonate se înțelege acordul de tip adjectival, al adjectivelor și al determinanților, cu sintagma coordonată nominală. Acord tip de acord poate pune în evidență unele caracteristici ale sintagmei coordonate discutate anterior, la acordul predicativ. 3.1. Articolul definit Datorită caracterului afixal enclitic al articolului definit, acesta trebuie repetat la fiecare conjunct. Repetarea nu atrage neapărat o interpretare [+plural]. Exemplele de mai jos pot avea un singur referent (lectură monoreferențială) sau mai mult de unul (lectura non-monoreferențială): (187) a. colegul și prietenul
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
veche casă și mașină - lectură bireferențială b. colegul și prietenul Ion - lectură monoreferențială b'. un coleg și prieten pe nume Ion - lectură monoreferențială Această asimetrie (diferență) se explică prin rolul referențial diferit al celor două articole, precum și prin caracterul lor afixal vs independent. Utilizarea articolului indefinit este strâns corelată cu numărul de referenți, spre deosebire de cea a articolului definit. Sintagmele coordonate cu lectură monoreferențială ne pot ajuta să urmărim aspectele legate de acordul în gen. Acordul în gen cu cel mai apropiat
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
dublarea subiectului în franceza orală contemporană reprezintă un acord fenomen de acord (această analiză apare la Culbertson și Legendre, 2008). (ii) Argumente tipologice, contrastive. Există limbi în care verbul se acordă cu complementul; relația dintre verb și complement este marcată afixal, prin mărci flexionare (de tip desinențial), așa cum tot afixal este marcat acordul predicat - subiect. O astfel de limbă este maghiara (limbă non-indo-europeană), unde există o conjugare obiectivă, pe lângă cea subiectivă. Cu alte cuvinte, verbul flexionează în funcție de subiect (conjugarea subiectivă) și
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
fenomen de acord (această analiză apare la Culbertson și Legendre, 2008). (ii) Argumente tipologice, contrastive. Există limbi în care verbul se acordă cu complementul; relația dintre verb și complement este marcată afixal, prin mărci flexionare (de tip desinențial), așa cum tot afixal este marcat acordul predicat - subiect. O astfel de limbă este maghiara (limbă non-indo-europeană), unde există o conjugare obiectivă, pe lângă cea subiectivă. Cu alte cuvinte, verbul flexionează în funcție de subiect (conjugarea subiectivă) și în funcție de complementul direct (conjugarea obiectivă). Verbul este folosit la
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
direct au forme speciale pentru fiecare persoană și număr, iar la persoana a III-a, au forme speciale pentru gen: mă, te, îl, o, ne, vă, îi, le. Pe baza acestui criteriu, nu avem motive să analizăm cliticele drept mărci afixale de acord. (iv) Pozițiile fixe în raport cu verbul Un ultim criteriu propus de Fuß (2005) este legat de observația că elementele flexionare tind să apară în poziții fixe în raport cu elementul la care se atașează (i.e. verbul, dacă vorbim de acordul subiect-predicat
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
de vedere morfologic, cliticele de dublare își păstrează caracterul de clitice, asta nu înseamnă că nu putem considera totuși dublarea drept acord. Însă în tabloul mai general al acordului în limba română, se observă că mărcile acordului sunt de tip afixal (acordul verb-predicat-subiect, adjectiv-substantiv). 4.2. Dublarea complementului indirect Criteriile propuse de Fuß (2005) se pot aplica și cliticelor de dublare a complementului indirect, în dativ. 4.2.1. Criterii sintactice (i) Coocurența mărcilor de acord cu argumentul nominal care reprezintă
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
CD. Cu alte cuvinte, acordul este un scop în sine, nu servește la identificarea unui anumit conținut semantic al nominalului implicat în relația de acord. (iii) Toate celelalte situații de acord din română sunt marcate la nivel flexionar prin morfeme afixale, de tip desinențial. Elementele implicate în DC sunt clitice, nu afixe, după cum se vede din testele morfologice (preluate de la Fuß, 2005). Acest argument morfologic nu este foarte puternic, am putea considera că avem a face cu o marcare noncanonică a
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
direct. Cu alte cuvinte, acordul este un scop în sine, nu servește la identificarea unui anumit conținut semantic al nominalului implicat în relația de acord; (iii) toate celelalte situații de acord din română sunt marcate la nivel flexionar prin morfeme afixale, de tip desinențial. Elementele implicate în DC sunt clitice, nu afixe, după cum se vede din testele morfologice (preluate de la Fuß, 2005). Acest argument morfologic nu este foarte puternic, am putea considera că avem a face cu o marcare non-canonică a
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
cf. Ciobanu, F. Hassan, 1970). Fiecare afix, fiecare morfem al termenilor complecși accesibilizează o trăsătură de natură conceptual-semantică. În limbajul medical românesc, mecanismele de creare a termenilor se înscriu în matricile lexicale general valabile ale limbilor romanice: derivarea (progresivă/ regresivă/ afixală), compunerea (tematică, termeni compuși aglutinați sau juxtapuși, derivarea frazeologică), calcul (lexical, semantic), împrumutul, abrevierea, sigla, terminologizarea. Dacă în limba franceză audio, video precum și derivatele acestora sunt termeni familiari, în limba română compusele savante cu audio și video sunt funcțional, termeni
[Corola-publishinghouse/Science/84964_a_85749]
-
cunoscător și vorbitor al limbii latine, recomanda utilizarea mecanismelor de formare/ a cuvintelor familiare, a împrumuturilor caracterizate prin transparență (cu referire la limbajul economic).Mecanismele de derivare se înscriu în matricile lexicale general valabile ale limbii române - derivarea (progresivă/ regresivă/ afixală). Pentru actualizarea unităților conceptuale, limbajul medical folosea termeni aparținând "superstratului cultural latin", precum și tipare de derivare, încă de la începutul secolului al XIX-lea, pe care îi regăsim în traducerile (după model maghiar și german) din Transilvania: ro. anorganic (cf. fr.
[Corola-publishinghouse/Science/84964_a_85749]
-
care rezolvă parțial variația flexionară, reducând considerabil contextele de invariabilitate. În limba actuală, crește inventarul tuturor situațiilor de substantive invariabile și al tuturor utilizărilor invariabile. 2.4.1. Crește clasa invariabilelor parțiale Invariabilele parțiale sunt substantive care acceptă atașarea enclitică (afixală) a articolului, ceea ce limitează mult invariabilitatea, reducând-o la contextele fără articulare (ex.: Se caută ambalatoare, transplant de cornee, Imi place asemenea nume - singular sau plural?). Clasa invariabilelor parțiale este în creștere numerică, având în vedere: (a) îmbogățirea subclasei substantivelor
[Corola-publishinghouse/Science/85017_a_85803]
-
a doi euro, din cauza la pepsi, urmările la euro ăsta în creștere, aparține la BCR, (b) fie elemente proclitice de tip nonprepozițional: asupra lui GN, urmările lui "nu vreau", I-am trimis o scrisoare lui papa. Lui, la origine element afixal, se deosebește de alte mărci flexionare, pe de o parte, prin așezarea în procliză, lăsând forma substantivului intactă, iar, pe de altă parte, prin tendința de folosire invariabilă, indiferent de genul și chiar de numărul substantivului (lui Ion, lui Carmen
[Corola-publishinghouse/Science/85017_a_85803]
-
trăsăturile care cauzează deplasarea verbului, (ii) ce valori marchează auxiliarele românești, (iii) care sunt limitele domeniului flexionar, (iv) ce statut au așa-numitele "particule" de infinitiv și conjunctiv, (v) adjuncția la stânga uniformă a elementelor de tip X0 (adverbele clitice, negația afixală), (vi) cum se explică efectul de blocare indus de nu, dar nu și de ne-. Înainte de formula analiza, este necesar să menționăm că adoptăm ipoteza centrului verbalizant v (Hale și Keyser 1993; Chomsky 1995) și, implicit, perspectiva conform căreia domeniul
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
structura prezumtivului prezent și se ridică până la [Spec, TP]; în structura acestei forme, negația propozițională se realizează prin nu, iar pronumele clitice sunt proclitice. În exemplul (145b), gerunziul proiectează o propoziție nonfinită și se ridică la [Spec, FINP]; negația este afixală, iar pronumele clitice sunt enclitice. Cele două forme nu au deci aceeași sintaxă, în ciuda aceleiași realizări morfofonologice. (145) a. Nul-o fi văzând de aici. b. Nevăzându-l de aici, s-a mutat mai încolo. La fel se întâmplă și
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
un element care de fapt consolidează gramatica V2 în faza veche a românei • din cele mai vechi atestări, encliza pronominală generalizată arată că gerunziul propozițional prezintă opțiunea de deplasare V-la-C (i.e. V-la-I-la-C, după cum arată încorporarea adverbelor clitice și a negatorului afixal ne-, discutate în §2.1.3 infra); apariția gerunziului cu procliză pronominală foarte rară (27b) (Nicolae și Niculescu 2016): (27) a. Dici Arbănașul, apucându-se, carei scriu mai sus (DÎ.1595-96: XII) depărtându-ne de toate răotățile cealea ce să
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
încorporante și centrele nonîncorporante - semiadverbele și marca de negație ne- se încorporează în structura verbului și se deplasează odată cu acesta, pe când auxiliarele verbale și complementizatorul să nu se încorporează - astfel, din punct de vedere morfofonologic, centrele încorporante au un comportament afixal, pe când cele nonîncorporante sunt mai degrabă clitice morfofonologice, nu afixe Analiză diacronică • deplasarea verbului deplasarea verbului în domeniul C (formele finite) - deplasarea V-la-C este mult mai frecventă în limba veche și se manifestă prin inversiune (V-AUX, V-CL, V-CL-AUX
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
pe B A B 33 Cea de-a doua opțiune nu este discutată în sistemul propus de Pesetsky și Torrego (2007), dar este permisă în gramatica minimalistă (Ian Roberts, David Pesetsky, comunicare personală). 34 Și valoarea nedefinit poate fi marcată afixal, însă mai rar decât valoarea definit; conform datelor din WALS (The World Atlas of Language Structures), articolul hotărât se realizează ca afix în 84 de limbi (inclusiv limbi europene: româna, albaneza, unele limbi scandinave) (Dryer 2005a), pe când articolul nehotărât se
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
omonime morfologice (având valori morfologice diferite): [el] scrie (verb, indicativ prezent, persoana a III-a, singular) scrie! (verb, modul imperativ, persoana a II-a, singular) [poate] scrie (verb, modul infinitiv, timpul prezent); acestora li se subordonează și așa-numitele omonime afixale, care marchează categorii gramaticale diferite: [a] spera (a sufix pentru modul infinitiv) sperași (a sufix pentru timpul perfect simplu) sperau (a sufix pentru timpul imperfect); * omonime sintactice (structuri având valori/ funcții sintactice diferite): îi întoarce spatele (complement indirect + predicat verbal
by ANGELICA HOBJILĂ [Corola-publishinghouse/Science/978_a_2486]
-
rezultă Generalizarea lui Burzio. Autoarele arată că, în această abordare, diferența dintre tranzitive, pasive, reflexive și inacuzative este determinată de specificarea trăsăturilor categoriei v și de prezența/absența argumentului extern. Folli și Harley (2007: 197) susțin că, în analiza cauzativelor afixale, Agentul adăugat al verbelor cauzative apare ca rezultat al adăugării unui vP suplimentar. Morfologia cauzală ar reprezenta rezultatul (engl. spell-out) acestui vP suplimentar. Autorii (Folli și Harley 2007: 207) preiau de la Hale și Keyser (1993, 200246) ideea că v care
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
Limbă ergativă aborigenă, din Australia, stinsă. Reflexivul este un sufix de detranzitivizare și o sursă pentru marca antipasivă. YUPIK Limbi din familia eschimo-aleută, răspândite în zona de sud și centrală a peninsulei Alaska și în nord-estul Siberiei. Caracter aglutinant, polisintetic, afixal. Fiecare cuvânt conține obligatoriu numai o rădăcină, aflată în poziție inițială. Sufixele cazuale sunt la finalul cuvântului. Limbă ergativă. Verbul se acordă atât cu subiectul, cât și cu obiectul, cu excepția situației în care acesta din urmă este tema unui verb
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]