1,915 matches
-
o tulburătoare incapacitate de-a accede maturitatea: ,urletul meu de lup/ ce-și caută perechea/ se aude în noapte/ uneori/ pînă dincolo de marginea orașului// și lumea se pregătește/ de furtună/ închide bine orice ușă/ sau geam sau oblon/ și se afundă sub pături groase// începînd să se roage/ ca în copilărie/ îngerului păzitor" (urletul meu de lup). Cu toate că într-un moment subiectivitatea i se revoltă (,aici unde-am ajuns/ nu mai e pic de cer/ în dreptul meu nu văd/ un alt
Extaz și materie by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/11298_a_12623]
-
pot confirma. Într-o altă ordine de idei, ziua națională a României se sărbătorește pe 1 decembrie pentru că cei care au supt sângele țării, în 1918 au înfăptuit o Unire; ca să nu mai vorbim de războiul de independență (căci ne afundam prea mult în istorie, obiect pe care văd că îl stăpâniți foarte bine) și altele. Într-adevăr, comunismul nu a murit, mărturie fiind atât comentariile DVoastra, cât și ale Dlui Vladimir. Și mă bucur că nu gândiți în șabloane când
Boierii azi by Dragoș Bucurenci () [Corola-blog/Other/82617_a_83942]
-
să mă damblagească. La 25 de ani eram un individ detestabil pentru mine, cel de azi: pateticoid, teribilist, încăpățânat, deplasat, pus pe automistificare. Dar exista în acel tânăr o distanță, un ecart continuu față de mocirla sau penibilul în care se afunda - din distanța aceea, din detașarea aceea aproape subconștientă s-a născut actualul Popescu. Știi, Daniel, pe cine am chemat eu la ordine prin 92, ca proaspăt redactor-șef al Adevărului literar și artistic? Pe Iosif Sava, Dinu Săraru, Ecaterina Oproiu
Cristian Tudor Popescu: "Pentru mine, ultimul și cel mai puternic criteriu al adevãrului este umanul" by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/14653_a_15978]
-
Da, pe asta o vreau. În acel weekend, după ce și-a terminat treburile casnice, Nissy Poe s-a dus de una singură la Jefferson Lick, fără să încerce teamă. Nu se aștepta să întîlnească vreun monstru, dar voia să se afunde cît de departe putea. Pădurea era minunată, întunecoasă și adîncă și, în timp ce-și croia drum prin frunzișul elastic, către inima văii, simțea cum o învăluie o senzație necunoscută, ceva ca o binecuvîntare. Era solitudinea. Ca să poți urmări păsările
Salman Rushdie: Pămîntul de sub tălpile ei by Antoaneta Ralian () [Corola-journal/Journalistic/14698_a_16023]
-
ei, în penumbra pologului lăsat. Capitolul III Meaume spune: "La a doua întîlnire, am mers după un capăt de lumînare șterpelit de pe un suport de aramă, pe un coridor." Tot Meaume: Fiecare merge după crîmpeiul de noapte în care se afundă. Un bob de strugure se umflă și plesnește. La începutul verii prunele renglote crapă. Cine nu e cuprins de iubire cînd copilăria plesnește ca un fruct?" Ea spune: "Nu știu." Meaume, ucenicul lui Johann Heemkers, merge după lumină, după lumînare
Pascal Quignard - Terasă la Roma by Emanoil Marcu () [Corola-journal/Journalistic/14858_a_16183]
-
părinții formaseră un cuplu puternic și sudat. Numai că "forța unuia se sprijină pe slăbiciunea celuilalt, dar dacă acesta din urmă dispare, forța celuilalt nu se mai sprijină pe nimic și se prăbușește". Încet și fără patetism, mama se va afunda singură, va coborî conștient fiecare treaptă, nu fără a încerca să opună o subtilă rezistență. Când se pune problema lichidării casei părintești și găsirea unui apartament într-un azil de bătrâni, mama încearcă totul: refuză, contraatacă, tergiversează, bate în retragere
Memoria salvată by Constanța Ciocârlie () [Corola-journal/Journalistic/15407_a_16732]
-
lui. C.T.: Ei bine, în peștera mea sînt conectat la lume. Evident, ce plutește în aer își face drum și intră în proză, dar legătura mea cu cititorul posibil e mult mai apropiată decît la oricine altcineva care s-a afundat în teorie. Dacă ar trebui să țin o conferință despre postmodernism, aș avea probleme, n-aș ști de unde să încep și n-aș putea vorbi mai mult de două secunde. M.T.: Ori de cîte ori se vorbește despre Irlanda și
Colm Tóibín - "Ca romancier, sînt captiv pe undeva, prin secolul al XIX-lea" by Magda Teodorescu () [Corola-journal/Journalistic/15139_a_16464]
-
să-i spună. „Arunc-o, să nu cumva s-o bagi în gură fiindcă-i vie, e un șoarece viu”. Apoi îl cuprinse iar bucuria avansării, o auzi pe Delia repetând rețeta lichiorului de ceai, a lichiorului de trandafiri... Își afundă degetele în cutie și mâncă două, trei bomboane una după alta. Delia zâmbea parcă batjocoritor. El își imagina tot felul de lucruri și simți o fericire amestecată cu teamă. „Al treilea logodnic”, își zise în mod straniu. „Să-i spun
O povestire inedită în românește by Tudora Șandru-Mehedinți () [Corola-journal/Journalistic/13372_a_14697]
-
din vis: “Orjen se scoală, părul ei strălucește acum în aerul limpede, pare o flacără roșie ce se îndreaptă spre dealul pe care, mărăcini și roșcovi sălbatici, neramzi și mersini cresc laolaltă Mersinii miros a femeie proaspăt spălată, ea se afundă în ei, caută tufele dese cu spini, le smulge din pămîntul pietros, palmele ei sîngerează și suferă, ea își suflă în palme, coboară. Acoperă trupul lui Fric cu mărăcinii prin care bîzîie albine spre florile mov și destule.” Tot ea
Cronica unui roman îndelung așteptat… by Catrinel Popa () [Corola-journal/Journalistic/13543_a_14868]
-
Petrașcu, Pallady, alături de încă vreo cîțiva din aceeași categorie, au devenit simple repere onomastice. Aproape inaccesibili publicului larg, ei își consolidează pe zi ce trece legenda, nu din pricina valorii inconfundabile a operei lor, ci din pricina misterului în care ea se afundă tot mai adînc. Într-un astfel de impas se găsește și Francisc Șirato, de pildă, un pictor mutilat de percepția comună prin asocierea sa aproape exclusivă cu un anumit gen de grație și de cochetărie. Despre el se știe bine
Mic inventar de comportamente culturale by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/13554_a_14879]
-
și desenul de dimineață al micilor existențe/ se suprapune perfect peste cel de seară// Hei, nu mai e nimeni pe-aici să deschidă ușile/ să tragă fermoarele gangurilor perverse/ ori să scuipe împotriva vîntului?/ Pălărierul dormitează în fața prăvăliei/ cu capul afundat între foile ziarului/ din care se furișează cei doi evadați/ căutați de Poliție/ Totul se află la locul său” (Același orologiu). Vechiul impact începe să somnoleze. Un vag orgoliu citadin (adiere a centrului) străbate versurile care mizează pe-o anume
Dincolo de provincie by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13640_a_14965]
-
m-au ocrotit. La Editura de Stat eram un fel de sclav, stilizam traduceri: Iluzii pierdute, Anna Karenina, Învierea, Balzac, Stendhal. În mijlocul acelei lumi care traducea din limbi străine fără să știe măcar bine românește, am stilizat, adică m-am afundat mai ales în proză. Atunci am citit cel mai mult. De exemplu, Posedații lui Dostoievski i-am citit de zece ori până acum. S-a declanșat, atunci, ceva în mine, datorită acestor aplecări serioase asupra textelor, exact ceea ce intuiseră cei
“Dinu Păturică este un prototip al activistului” by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/13745_a_15070]
-
geto-goților, Drumul spre Nord al ostrogoților, Despre arhitectura geto-gotică. Percutant, primul paragraf al exegezei - scrise cu profesionalism și aplomb de Dumitru Ioncică - respectă imperativul absolut cerut de scriitorul american Paul O’Neil: ,, Întotdeauna, apucă cititorul de gât în primul paragraf, afundă-ți degetele în beregata lui în cel de-al doilea și țintuiește-l de perete până la ultimul rând”. Iată intro-ul editorului: ,,Publicăm pentru prima dată în limba română un ansamblu din scrierile istoricului italian Carlo Troya, apărute între anii 1844-1857
CARLO TROYA a scris istoria europeană REALĂ ! [Corola-blog/BlogPost/94300_a_95592]
-
dintr-un cântec potrivit, care-i astâmpăra ofurile: Bate vântul ierburile, ca pe mine gândurile, să mă fac un curcubeu, să mă urc la Dumnezeu. S-a oprit dinaintea butucilor cu nările fremătând și cu ochii cât cepele. Și-a afundat nasul în ei, i-a măsurat și a făcut socoteli îndelung chibzuite, răzbit până în măduva oaselor de încântare și frenezie, al căror gust nu-l mai încercase de multă vreme. Și, în sinea lui, era de acord că rar îi
Reîntâlnirea cu zmeul by Ovidiu Dunăreanu () [Corola-journal/Imaginative/6627_a_7952]
-
dorința celorlalți. În Noaptea de Înviere lumea a venit să ia Lumină din poarta bisericii Sf. Pantelimon, dar, la plecare, fiecare s-a oprit o clipă și lângă piatra de marmură, pe fața căreia literele întunecate păreau să se fi afundat, ca-ntr-un pat de zăpadă. Zilele Paștelui s-au scurs în aerul cald al lunii aprilie, iar, de la fereastra lui, Leonard a văzut fețe și spinări de oameni care își puseseră nădejdea în textul mov, scris cu markerul. Bineînțeles
Poveste de PAȘTE by Doina Ruști () [Corola-journal/Imaginative/7399_a_8724]
-
derula monoton undeva. Și în mijlocul ei, trona un mort, fără ca nimeni să observe, fără ca nimeni să se sinchisească. Crima era ca o tumoare, zăcea acolo în scutece. Ea acolo, adevărată, noi aici, în mijlocul vieții adevărate. sub greutatea fântânilor (auspra sinelui) Afundați până la gât în sinele sugrumat, cariați de scări și timp, spaimele, dorințele, singurătatea sfâșiată, sub marele evantai al rușinii stați la taifas cu păsări mecanice cu reflexele care vă scot ca și înecați din apa adâncă și tulbure când sexul
Poezie by Liviu Georgescu () [Corola-journal/Imaginative/7493_a_8818]
-
bălării... Mașina ce ne transportă spre hotel, firește o "Volgă", nu prea are concurență pe șosea, se poate respira ușor prin împrejurimi, iar în interiorul ei atmosferă gravă, aproape rigidă. Se tace. Mă simt brusc împins spre melancolie, mai precis mă afund iar în problema care mă frământă din momentul când am aterizat și N. a declarat trist că o sticlă de vodcă e prea puțin pentru douăzeci și una ore de zbor. Întorc nedumerirea pe toate fețele și tot nedumerire rămâne. De unde douăzeci și una
În căutarea pierderii de timp by Aureliu Busuioc () [Corola-journal/Imaginative/7273_a_8598]
-
-l torn în pătrățele și-l dau la congelator pentru un timp doar al tău sunt nebunul în partida celor albe am ceva dușmănos care-i taie pieziș asemenea unui gând intruziv - oprește caravana la marginile orașului dezleagă caii își afundă palmele în noroi steaua lui printre buruieni piranda și țâncii măslinii se revarsă cu mândrie pe-acel walk of fame parcelat luna face pui în salbe culorile țipă una la alta pe fuste într-o limbă ca mâncărurile grele și
Poezie by Daniela Popa () [Corola-journal/Imaginative/7288_a_8613]
-
coajă de pâine, ții de destinul strâns, cu mâna încleștată pe lesă, te lași târât la plimbare de câine. Ce labe puternice și ce grumaz, ce urechi ascuțite, Memoria mai ascunde de Dumnezeu cuie și limbi de cuțite. Picioarele se afundă în cleiul de frunze căzute, o broscuță de apă aruncă spre mal un trapez nevăzut, Baraca s-a golit de deținuți și de paznici și de alți deținuți s-a umplut. Tropare Azi surcelele pe care le aprinzi nu mai
Poezie by Doina Uricariu () [Corola-journal/Imaginative/7802_a_9127]
-
atrase de ciuperca muntelui înalt, care le captă și zgomotele. În urma lor sporiră supozițiile montagnarzilor. Unii credeau că oamenii altor platouri soseau pe calea aerului pentru a-și lua rămas bun de la bătrâni, aflând în ce secol urmau să se afunde. Drumezea bănuia că inspectorii Patrimoniului Internațional veniseră să vadă minunea cu ochii lor, dar, cum aceasta întârzia, se retrăseseră pentru o vreme. Tania își închipuia că pretențiile ei destabilizaseră scenariul, așa că se purtau în continuare tratative pentru a i se
Condamnări by Marius Tupan () [Corola-journal/Imaginative/7893_a_9218]
-
se mai împăunau cu bogăția lor, populația rusă, alcătuită din muncitori, docheri, mici negustori, slujbași famelici, trăia ca vai de ea de pe o zi pe alta. Străzile nepavate se transformau toamna și primăvara în rîuri de noroi unde trecătorii se afundau pînă la glezne. Vara în schimb, drumul dispărea sub o încîlceală de buruieni. Luminate erau doar cele două artere principale. De aceea, locuitorii umblau noaptea cu cîte un felinar în mînă. Din cînd în cînd dispărea cîte o fată, și
Henry Troyat - Copilăria by Marina Vazaca () [Corola-journal/Journalistic/12170_a_13495]
-
în fond, despre aceeași zbatere inutilă a ieșirii, a scăpării dintr-un labirint existențial fără sens, unde moartea, viața și odihna se confundă ca într-un coșmar pervers: Dar într-o zi ai să descoperi că (...) patul începe să se afunde de atâta dormit. Întâi e o adâncitură mică, pe care, dacă urci în el, o astupi de îndată, dar încet groapa crește și, când te trezești din nou, ajungi să pui trei perne acolo ca să poți iar dormi. Și între
Vieți și poee în oglindă by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/12347_a_13672]
-
Dacă Nae Ionescu apare scanat pe întreaga dimensiune a personalității în diversitatea-i vrednică a atesta pînă la urmă o incontestabilă unitate, Cioran e înfățișat pe fațeta tinereții sale fragede. Student în primul an de facultate, la 18 ani, se afundă pînă-n gît în lecturi precumpănitor filosofice care nu-l satisfăceau, în schimb îi stimulau gîndirea proprie pe o cale ce se dorea din capul locului cît mai diferențiată. Ion Dur publică o seamă de texte inedite, provenite dintr-o ,ladă
Despre Nae Ionescu și Cioran (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12447_a_13772]
-
Andreescu, Luchian și încă mulți alții de categorie grea au devenit simple repere onomastice. Aproape inaccesibili publicului larg, ei își consolidează pe zi ce trece legenda, nu din pricina valorii inconfundabile a operei lor, ci din pricina misterului în care ea se afundă tot mai adînc. Intr-un astfel de impas se găsește, alături de mulți alții de aceeași anvergură, și Francisc Șirato. Despre el se știe bine că se numește Șirato, de obicei fără numele mic, că și-a dat măsura în perioada
Rememorări by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/11593_a_12918]
-
Olivier Clément, op. cit., p. 70. 177 JeanClaude Larchet, op. cit, p. 142. 21 animalice. Sfântul Ioan Gură de Aur, tot așa, învață că prin curvie întregul trup se face spurcat - ca și cum căzând cineva într-un lac de murdării, s-ar afunda peste tot în acea mocirlă - adică întregul trup s-a mânjit cu acea necurăție. De altfel, așa este obiceiul nostru, căci de la lăcomie și răpire nu s-ar gândi cineva ca să se ducă la baie să se spele, ci cu
Patima desfrânării şi biruirea ei în viziunea spiritualităţii ortodoxe ( I ). In: Revista Teologică, Serie Nouă, Anul XVIII (90), Nr. 2 by Liviu Petcu () [Corola-journal/Journalistic/164_a_93]