14 matches
-
roțile înfășurau distanțele, pe când noi admiram peisajul invadat de verde. În acele momente însorite, cuvintele lui Octavian Goga, al cărui Castel nu era departe, mi-au venit în minte: “Cântecul lui, al românului, e frumos fiindcă vine de departe, din afunzimea vremurilor. De aici echilibrul moral care-l călăuzește totdeauna, de aici eleganța și grația horelor noastre. “ Ajunși la Căminul Cultural Poieni ne-au întâmpinat cu bucuria revederii dascălii: învățătoarea Dorina Pop și profesorul Ionel Pop, familie de promotori culturali în
FESTIVALUL NA IONAL DE FOLCLOR MUGUR DE DOR -POIENI, JUD.CLUJ de AL FLORIN ŢENE în ediţia nr. 1256 din 09 iunie 2014 by http://confluente.ro/Al_florin_tene_1402335602.html [Corola-blog/BlogPost/365458_a_366787]
-
din Oradea. Menționând funcțiunea de avanpost al Transilvaniei, călătorul turc plasează cetatea la o lovitură de tun de malul Crișului, la câmpie, având forma unui pentagon, „clădire solidă și pompoasă”. Șanțul cetății avea o lățime de 120 de picioare și „afunzime” ca o mare, fiind umplut cu apă de Criș. Circumferința cetății avea 2 500 de pași. Existau cinci bastioane prevăzute cu tunuri, care erau acoperite cu „pături” de culoare roșie. Nu se putea comunica între bastioane ca în cazul altor
Cetatea Oradea () [Corola-website/Science/302627_a_303956]
-
voi spăla mîinile cu sînge și am să fac negoț cu moarte". Fragment of a poem by Rowley / Fragment dintr-un poem de Rowley - "fie ca tu să mori cu morți ce-s vii de-a pururi!"*; Prăbușindu-se-n afunzimi de durere!"** [*mayëst thou die living deaths for aye!: idee ce apare într-un fel sau altul la Blake în opera profetică în noțiunea morții eterne, care este o stare de pendulare infinitezimală, infinit de dureroasă, între viață și moarte
[Corola-publishinghouse/Science/84941_a_85726]
-
unul din poeții reprezentativi ai gândirismului. Suire lăuntrică („Gândirea”, 1931) pare descrierea unui extaz, o furișare în imensitatea ființei interioare, unde eul prinde aripi și, într-o încordare supremă, ajunge „în vârful vremii”, iar aici are, vag, revelația divinității, „pe afunzimea lumii trecând în lung oftat”. Mai mult, compune, după canonul ortodox, Acatistul preacuviosului părintelui nostru Sf. Dimitrie cel Nou, boarul din Basarabov (1942), o hagiografie unde cursul baladesc-narativ e întrerupt ciclic de condace și icoase, pline de rugi dramatice, febrile
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290284_a_291613]
-
zîmbind, pierind. Acestfel trăia Los, pe Enion departe împingînd-o în infinitul cel de moarte, Să poată trage în Vîrtejul 104 ei și spiritul Ahaniei. 385 Ah, tu, orbire fericită! Enion nu vede ale-ndoielii grozavii, Si ástfel se jelește din afunzimea-ntunecoasă; de aur cerurile tremura: "Silită sînt ciulini să semăn în locul grîului, urzici în locul hrănitoarei trufandale. Sădit-am în pămînt un legămînt ce-i mincinos; rodit-a arbore otrăvitor. Am ales șarpele că sfetnic, și cîinele 390 Ca-nvățător pentru
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
în văzduh din Nările Lui Enion ce răsuflau, de Enitharmon despărțit. Urlat-am de durere. Și te-am privit cum putrezeai pe Stînci. Din mila am plutit deasupră-ți; și străjuit-am leșu-ți groaznic Din fața Vulturilor Mîncători de Stîrv 124 ai afunzimii; și-atunci de ce-mpotriva-mi 110 Să te minii, care în noaptea morții te-am păzit să n-afli vătămare?" Tharmas răspunse: "Ești tu Urthona, Prietene, bătrîne camarad Cu care fericit trăit-am nainte de-acea noapte-a morții Cînd
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
aveau multe roți irezistibile în puterea întunecatului Urthona. Dar Enitharmon, în nori învăluita, tare se jeli, căci pe cînd Los bătea 185 Nicovalele lui Urthona, verigă cu verigă lanțurile suferinței, Pe vînturi împletindu-se și răsucindu-se în jur în afunzimea-ntunecoasă, Au biciuit ale lui Enitharmon mădulare, si focurile de pucioasa, Vărsate din cuptoare, o-ncolăciră-n jur, înlănțuită-n foc necontenit. Urlắ femeia-ncîntătoare, si Urizen, dedesubt, adînc gemu 190 Mortal între bătăile ciocanului, mulțumind Urechilor Lui Los în cruntă
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
să blesteme, din ochii săi scîntei nimicitoare, Și lîngă nicovala rece dansat-a cu ciocanul lui Urthona, 5 Îngrozitor de palid. Enitharmón se-întinse pe groaznicul pămînt. Simți-nghețînd nemuritoarele ei mădulare, înțepenind, nemlădioase, palide. Picioarele lui (Los) se strînseră uscîndu-se din afunzime, strîngîndu-se, uscîndu-se, Si Enitharmon se strînse întru totul, fibrele toate uscîndu-li-se dedesubt, Ca plante pe care iarnă le usucă, frunze, tulpini și rădăcini putrezind 10 Pier în eter topindu-se, în vreme ce sămînță, dusă de vîntul furios, Pe-ndepărtatul vîrf al
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
lui Orc cel roșu, și-n jurul fíravei Enitharmón. Sudoare și sînge pe mădularele lui Los stătură-n globuri; Pleoapele-i de foc Se stinseră; (se) deștepta, cuprinse cu mîinile minunea și merse Tremurînd, plîngînd prin Beznă, și jos în afunzimi. 70 Enitharmón pruncul de foc și-l alăpta în mohorîtele străfunduri, Șezînd în întuneric: deasupră-i Los era-ntristat în suferință-ngrozitoare De beznă-nvăluit; pruncul de foc creștea, hrănit cu laptele Lui Enithármon. În jurul ei Los stîlpi de fier zidi, Si
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
refuze timp după timp să scrie. Călătoria-i fusese fără de sfîrșit, dar îl călăuzi mîna Divină, Căci fu nemărginita calea și-ntunecată de temute Arderi, Si de îngrămădiri de stînci care-ncruntate-n hăuri se uitau, bezmetice-nvîrtindu-se În jurul Iazurilor de foc168 în afunzimea-ntunecoasă, ruinele lumii lui Urizen. 180 Adesea ședea el într-o întunecată crăpătura și rînduindu-și cărțile, Sau cufundat în somn dormea cum spirite nemuritoare dorm, trudit în tînguioasa-i Stare-ntunecată vrednica de plîns; apoi se înalță, privea și medita asupra
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
Urizen privind pe recea Enitharmon. Tristele sale cugetări țîșnesc în jos către picioarele-i, zămislind Ouă, care sorocul atingîndu-și, Se crapă peste vînturi deschizîndu-se deasupra copacului de Taină. Enitharmon se așeza pe genunchii lui. Urizen scrise Versurile sale. 170 În afunzimea-ntunecată întunecatul arbore creștea; umbră ei jos era trasă, Jos pîn' la rădăcini; umbră lui Enitharmon plînse peste Orc. Los o văzu întinsă, chipul morții, peste-ale sale vestejite vai; Umbră ei merse înainte și se-ntoarse. Era acuma palida că
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
o voce, Mișcîndu-se în296 fibre ca niște rădăcini, pește Pămînt cu teamă răsuflînd. Și Tharmas Puterea și-o dădu lui Los, Urthona Tăria și-o dădu Profetului cel tînăr din Dragoste pentru Enitharmon Și pentru femeia-ntunecoasă fără nume din afunzimea cea de jos, 475 Și pentru că îi era groază de sumbrele grozăvnicii ale lui Orc și Urizen. Acestfel umbră fără nume pe toate cîte sînt le ferecă-ntr-o moarte vie: Și toate cele muritoare (fost-au) făcute să dureze
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
Tremurînd în fața vălmilor de sclavi acuma sloboziți: Au devenit ca niște turme-n timp de iarnă, ca niște codri despuiați de frunze: Cei obidiți că vîntu-aleargă după ei; nu-i nici un loc pentru scăpare. Năluca lui Enitharmon, lăsată sloboda pe afunzimea tulburata, 25 Se tîngui asurzitor în vălmășag, iară Năluca lui Urthona O primi în miazăziua ce se-ntuneca; trupurile lor fiind pierdute, statura Tremurînd și slabe, o fíravă îmbrățișare, o aprigă dorința, precum atunci cînd Două umbre se-mpreunează pe
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
nemîngîierilor. După ce-am pierdut toate, ne recâștigăm cumpătul înveșnicindu-ne visarea prin aleile lui desfrunzite. Numai gândul la El mă mai ține vertical. Când îmi voi stârpi mândria, putea-voi să mă culc în leagănul lui de o milostivă afunzime și să-mi adorm veghile în consolarea insomniilor sale? Dincoace de Dumnezeu, ne mai rămâne doar dorul de El. Orice oboseală ascunde o nostalgie după Dumnezeu. Cum pot vorbi împreună doi oameni al căror chin nu e la egală distanță
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]