412 matches
-
din Galeriile amare). Din perspectiva confesiunilor din ultimele cărți însă, aceste antecedente ale suferinței de sine nu făceau altceva decât să prefațeze drama majoră a poetului, resuscitată de o sensibilitate creatoare racordată la memoria generică a modernismului: zbaterile chinuite, aproape agonice ale poiesis-ului. Suferința cuvintelor incapabile a corporaliza altceva decât căderea și înfrângerea era anunțată încă din volumul Pasărea amintirilor: "capul/ se lovește/ de pereții disperării (...)/ când scrierile/ despre nemurire/ încep să semene/ cu o scriere despre înfrângere/ hai hai/ puneți
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
s-au nisipit falangele/ izvorâtor cearcăn de lumină/ îmbrățișează somnul canarului/ nerostită poveste a nestatorniciei,/ tăvălugul fluxului/ îți adulmecă sarea/ înrourată pe trup". Când actantul uman își face simțită prezența sau chiar evoluează fizic în peisajul contaminat de această pace agonică, de această sumbră armonie a elementelor aflate în ora amorțirii pre-thanatice, decorul se încarcă și mai vizibil de însemnele unor vremi crepusculare: "clopote martirizate de ploi", zorii adormind "în venele înveninate ale îngerilor cu arcadele sparte", "toamna apăsătoare/ pentru o
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
vorbitorii ucenicesc la școala măreției/ îngerul încătușat în vitraliile înguste/ ale bisericii scufundate/ mi-a lunecat în ființă/ năruind feroneria fantomelor/ și stâlpii cocliți ai galeriei" (triunghiuri cu pupila albastră). Crochiul întunecat în ton baladesc, pastelul de umbre și reflexe agonice (chiar și cel compus în numeroasele sale ore franceze) ori sonetul acompaniat de un vag halou al evanescenței pe care le cultivă Valeriu Stancu în cicluri bine delimitate (copilăria anotimpurilor din Sinucigași de lux, răstălmăcirea jocului și triunghiuri cu pupila
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
lui Al. Macedonski, Nopți albe (1887, 1898), Zile negre (1888), Poezii (1892, 1897) -, afișând pasiuni răvășitoare, versurile nu fac decât să capteze, în discursivitate fadă și într-o mecanică sterilă, naivități. Un macabru artificios învăluie reprezentările morții. Masca damnării, gesticulația agonică (Spasm, Danțul spânzuratului, Așternutul morții) nu revelă crisparea interioară și atmosfera halucinantă din Maurice Rollinat, modelul lui S., acesta rămânând la nivelul simplei imitații. Prințul Ral, fantezie macabră, conduce motivul fantastic spre un nedorit efect aproape parodic. Cerșetorul, Copilul mizeriei
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289941_a_291270]
-
fugit irre parabile tempus“, „râul heraclitean“ al timpului)/ilimitat (vecia, veacurile, prezentul etern al naturii, eternitatea creației)/timp bivalent (universal și individual)/atemporalul (asociat divinității, increatului) timp al începuturilor (timp originar; zori de zi, primăvara; copilăria)/al sfârșitului (timp tragic, agonic, durată thanatică: amurg, toamnă, golul istoric, preatârziul etc.) timp sacru: timp mitic, arhetipal (timp al genezei/al etnogenezei; „vârsta de aur“, timpi eroici; timp echinocțial, armonios, paradisiac, „răbdător“)/timp profan: durata existențială, timp al înstrăinării, al exilului existențial, al dezacordului
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]
-
definitorie pentru universul liric bacovian și pentru estetica simbolismului. În această elegie existențială, tema eșecului și cea a morții se concretizează prin motive literare frecvente în lirica simbolistă: solitudinea, ploaia, somnul (ca prefigurare a morții), nocturnul (valorizat negativ, ca timp agonic, al spaimei de moarte, al angoasei existen țiale). Titlul evidențiază motivul poetic principal, locuința lacustră. Ambiguitatea regimu lui gramatical (lacustră - omonimie între substantiv și adjectiv) conferă termenului de intitulare valoarea unui simbol în jurul căruia este centrată viziunea poetică. Acesta se
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]
-
I prin care eul liric se proiectează în text -, tonalitatea elegiacă, simbolurile poetice care personalizează imaginarul artistic. Eul liric apare în două ipostaze complementare: cea a omului modern, ființă reflexivă ce conștientizează limitele condiției umane și solitudinea iremediabilă întrun univers agonic (Sunt singur și mă duceun gând... ), și ipostaza atemporală a omului ca ființă fragilă, copleșită de teama ancestrală de moarte, de spaime instinctuale în fața stihiilor naturii (Tresar prin somn...) Item 4: susținerea unei opinii despre modul în care tema și
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]
-
regăsite până la identitate în zone extrem de diversificate ale spiritului uman. Temporalitatea în sine nu este suficientă pentru a defini o operă, ci este corelată cu relația dintre timpul naratorului și timpul povestirii. Spațiul în poezia epică labișiană este unul desacralizat, agonic, ostil. Spațiul și timpul poartă însemnele sacrului benefic, un fel de centru și altar al naturii în care viața curge nestânjenită. Semnalele mitice pulsează. Arta excepțională a lui Labiș constă în a camufla sâmburele mitic în două-trei învelișuri; cadrul fizic
NICOLAE LABIȘ – RECURS LA MEMORIE DIMENSIUNI SPAŢIO-TEMPORALE ÎN POEZIA LUI NICOLAE LABIȘ by MIHAELA DUMITRIŢA CIOCOIU () [Corola-publishinghouse/Science/91867_a_107354]
-
național să fie și mai fragmentat 3? Într-un eseu mai vechi, „Sunetul Utopiei”, acum în Exercițiul distanței. Discursuri, societăți, metode (Nemira, București, 1997, 1998), examinam viziunea societății perfecte ca ansamblu armonios (cor, orchestră) în care diferențele nu sunt (ant)agonice, ci complementare. Această viziune, antipatică oricărui om care critică utopia, e suspectă astăzi în toate democrațiile avansate. Cine determină partitura? Cum să limităm dirijorul? Nu cumva orice armonie este un atentat la libertate? Revenind la datele comunicate de NCM, iată
[Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
sau al eroziunii anumitor structuri ale puterii culturale. Privită astfel, gândirea grecească devine teatrul unei competiții nedecise între două serii de valori, numite de autor arhaice și mediane. Arbitrajul revine unui principiu polar al puterii: de o parte, o accepție agonică, violentă, iar de cealaltă, una mediată rațional, abstractizată în diferite grade și parțial metaforizată. Folosit ca o hârtie de turnesol, jocul și diversele sale modele operează ca o curea de transmisie, mediind relațiile dintre putere, rațiune și creație, marcând concepțiile
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289809_a_291138]
-
Literature (1997) S. rotește subit perspectiva. Oferită, potrivit legendei, învingătorilor olimpici de Zeus în persoană, ramura de măslin sălbatic invocată în titlu devine o emblemă a transmutării de semnificații. Îmblânzit prin intervenția divinității, principiul uman al competiției și al beligeranței (agonicul) se convertește în fertilitatea spiritului pașnic, nonantagonic (irenicul). Jocul ca matriță a literaturii rămâne punctul de demaraj al studiului, dar traseul demonstrativ se orientează în direcția opusă. Schimbarea de ecleraj speculativ trebuie considerată în întreaga sa amploare contextuală. Dincolo de orice
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289809_a_291138]
-
ilustrată, printre alții, de Michel Foucault, Jacques Lacan sau Jacques Derrida, de Hans Georg Gadamer și Jürgen Habermas, de formalismul rus, lingviștii praghezi și Mihail Bahtin - aceștia din urmă cu tentacule peste Ocean. Genul ei proxim este sistemul de valori agonic, cu sursele în cultura elenistică timpurie. În orizontul în care se plasează S. condiția definitorie a literaturii - derivată de asemenea din substanța sa ludică - poartă numele de liminalitate. Pragul este locul care face posibilă trecerea - nonviolentă, adică irenică - de la tiparele
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289809_a_291138]
-
Rebreanu și Mircea Eliade. La nivel semantic, literatura ca fenomen liminal pune în cauză și amendează în spirit irenic valorile mentalității și culturii dominante, deschizându-le spre alternative fictiv-imaginative. În Pădurea spânzuraților, de pildă, protagonistul e victima sistemului de referințe agonic, în care se definesc conceptele socioculturale de identitate etnică și rasială. O dialectică a identității și a diferenței, transgresând conflictele de sex, rasă, mentalitate, este înscenată și de Mircea Eliade în Maitreyi, prin manipularea tehnicilor narative. Perspectivismul critic al lui
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289809_a_291138]
-
Săvescu îi adaugă expresia unui orgoliu creator victorios. La aceeași sursă trimit plăcerile „îngrozitoare”, stările ambigue, Baudelaire fiind receptat ades prin discipolul său, Maurice Rollinat (tradus în L. chiar în 1883, anul apariției Nevrozelor). Th. M. Stoenescu, cu o gesticulație agonică și fantezii macabre (Necrofilul, Prințul Ral), Al. Obedenaru, cu desfășurările sale în fantastic și bizar (Cadavrul și scheletul), se numără printre imitatorii marelui poet francez. Sub influența lui Baudelaire apare (la Mircea Demetriade mai ales) o poezie a spleenului. Peisajul
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287826_a_289155]
-
de fapt, teroriștii reali din această țară. Adică cei ce mulg harnic bugetul, ruinând economia națională și sărăcindu-ne pe toți cu aceeași viteză cu care se îmbogățesc cei câțiva șacali dibaci, aleși să se înfrupte sfidător din trupul zvâcnind agonic al unei țări în colaps. Domnul Berceanu nu este, firește, deloc prost. Ațintind interesul mass-mediei asupra faptului divers, grosier (din nefericire, aducător de audiență), hrănește foamea de senzațional și de curiozitate morbidă a masei votanților, dă un ghiont prietenesc presei
[Corola-publishinghouse/Science/84960_a_85745]
-
Transpuși într-un discurs eliptic și cam uscat, psalmii lui Mihail exprimă sforțarea orgolioasă a unui bântuit și, nu mai puțin, a unui avid de a se proiecta pe sine în metafizic. În contrabalans, pastelurile sunt calme, contemplative, fără contorsiuni agonice. Dominanta eseisticii lui A. o reprezintă teatrul. Pariul teoreticianului, care se lasă uneori pradă unei beții a conceptelor, este acela de a desluși înțelesurile ținând de „gestul spiritual al artei”, care se dovedește în esență o „răstălmăcire a gândului naturei
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285156_a_286485]
-
nuvele atenția lui merge în direcțiunea reconstrucției. Intuind spiritul facționar al cronicilor muntene, el a evitat să strângă acțiunea în jurul eroului central, insistând asupra atmosferei. Eroul rămâne mereu personagiul "damnat" al romanticilor. Astfel în Mi-hnea-vodă cel Rău, ultimele cuvinte ale agonicului armaș Dracea, erou satanic, sunt comentate sinistru de zângăniturile de cătușe și lanțuri din pivnițele în care zac robii. Pornind de la letopiseț, Odobescu narează cronologic și abstract, romanțând istoria, iar plăcerea literară e numai de ordin stilistic. Scriitorul e un
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
a autorității, zdrobind orice independență, devenind obiect de cult. Lumea îi zice "slăvitul", "sfîntul", "împăratul" și tremură numai la ideea ivirii lui. Conjurația, atât de ineficientă, a trei boieri nu e împotriva lui Ștefan, pe care-l cred mort ori agonic, ci a testamentului său. E de ajuns ca Ștefan să apară și vinovatul se prăbușește de spaimă. Ștefan nu abdică până la sfârșit la nici una din prerogativele sale, pe care caută a și le prelungi postum prin dispoziții testamentare, și luptă
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
ceea ce înseamnă o opoziție, o luptă a contrariilor între ideea de natură creatoare, definibilă în cazul lui homo faber sau homo sapiens, și trebuința harului în înțelesul pascalian al lucrurilor. Homo existens este, în plan ontologic, altă față a omului agonic definit de Unamuno, și el se relevă prin opoziția la spiritul dionisiac al supraomului nietzschean, căruia îi substituie supracreștinismul, o perspectivă ce încearcă să valorifice mesajul evanghelic inițial. Homo existens se naște astfel tocmai din revelația crucii și se justifică
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290661_a_291990]
-
1956), traducere din limba italiană de Angus Davidson. 183 În opinia lui Mario Praz, secolul al XIX-lea e "cel mai sexualizat" secol. Criticul italian combate pe Croce și respinge viziunea evoluționist-organicistă, istoristă, potrivit căreia decadentismul ar ilustra etapa finală, "agonică", a romantismului. Pentru că, precizează Praz, romantismul agonizează de la bun început. De aceea, romantismul și decadentismul sunt fenomene sincronice. Pentru "dosarul" complet al problemei, vezi și Angelo Mitchievici, Decadență și decadentism în contextul modernității românești și europene, ed. cit., pp. 178-195
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
scoate spectatorul din inerție, ghidându-l spre un orizont al Adevărului și, totodată, îndepărtându-l de pericolul pierderii în mulțime, de riscul maculării idealurilor sau de perdanta rostire de verdicte. Oricât de mult s-ar sprijini pe conflict, pe relații agonice, el, teatrul, nu poate subzista în afara acomodării fiecărei singularități cu o alta, în timpul și în miezul creației, în scenă și în afara ei. Ca urmare, dialogul dintre actori și spectatori se anunță ca unul fundamental, fără de care teatrul își pierde funcția
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
și omenești. Scena finală a spectacolului Personajele sunt transe... se slujesc de actori, istovindu-i ca pe niște hipnotizați. Asemeni unor astre, ele nu au umbră, diferența dintre ele fiind de luminiscență; strălucesc întunecos ori resemnat, jucăuș sau epuizant, pâlpâind agonic ori consolator, zadarnic fremătând ori gratuit patetic. Se autodevoră iradiind. Prezența lor fiind lipsită de corporalitate; pur și simplu ele fiind pe scenă se naște un ideal cosmos bântuit de tensiuni astral siderale. Sunt pustiitoare cu cât se arată a
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
despre opțiunile de îngrijire disponibile, acestea sunt mai multe: în cadrul unui azil (hospice); acasă, doar prin aportul familiei; acasă, dar cu ajutorul unei asistente medicale, special calificată; într-un sanatoriu particular; în unități de asistență socială. în privința prelungirii vieții unui bolnav agonic, prin proceduri medicale agresive, dacă persoana respectivă nu și-a formulat explicit atitudinea la acest capitol, familia, de regulă, trebuie să și asume decizia. Dilema implică inflexiuni hamletiene și nu este ușor de tranșat, întrucât, așa cum observam și cu altă
VIOLENTA, TRAUMA, REZILIENTA by ANA MUNTEANU, ANCA MUNTEANU () [Corola-publishinghouse/Science/804_a_1761]
-
reflectoarele și... și... hăul sufiturilor negre. Proiecții video, imagini digitalizate, de o obstinație năucitoare, o muzică, muzică? bubuitul marelui cord intergalactic, parfumuri, parfumuri? dar aer nu există aici, în spațiul ăsta în care cei opt alternează spasme fulgerătoare cu lentori agonice. Zvîrcolire, aparent haotică, dar cît de supusă unei ascunse ordini! E ordinea impusă de Wayne Mc-Gregor, coregraf unic, planînd acum peste cele mai titrate scene ale lumii. Dance, dance, dance. Noi în fața cosmosului, Noi. Fiecare din noi, singur. O sală
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
în urîtul răstimp comunist, dar, din păcate, și la ce se întîmplă acum cînd reziduurile aceluiași comunism se fac simțite și în statuarie. Pentru că, prin prăbușirea sistemului, nu s-au prăbușit și mentalitățile, asistăm lesne de constatat la perpetuarea, chiar dacă agonică, dar nu mai puțin nocivă, a efectelor în mai toate compartimentele vieții. Nici perimetrul artei monumentale nu e scutit definitiv de noxele comuniste. Dacă pictura, care și în comunism cu excepțiile ei reprobabile s-a ținut oarecum departe de ingerințele
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]