105 matches
-
amuzat (qui lusi)... să repet cântecele păstorilor, și care, încurajat de tinerețea-mi, te-am cântat pe tine, Tytire (Tityrus) la umbra unui fag stufos. Să nu ne mirăm că grandoarea omenească se arată deopotrivă în faptul, în sentimentul pașnic, agrest, în ce ni se pare mai puțin vrednic de luat în seamă, față de actele zgomotoase, răsunătoare, ale câmpurilor de luptă, ale înfruntărilor politice cucerind lumii atenția... Pe când, viața... lucrul adevărat, pe care, datorită simplității, nici nu le mai sesizăm,... trec
Ilustrata germană by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/15452_a_16777]
-
un nume propriu sînt păpușile și animalele de pluș. Oricum, domeniul acoperă atît onomastica literară (ficțională, conservată în texte), cît și pe aceea, evanescentă, a realității (ludice). Sursele literare - cel puțin cele românești - sînt totuși puține. O literatură a copilăriei agreste, în aer liber și în mijlocul tovarășilor de joacă, propune obiecte generice, neindividualizate prin nume: zmeie, arșice (Alecsandri), titireze, scrînciob... La Creangă au nume nu ipotetice jucării (minimaliste: „copilul, încălecat pe bățul său...”), ci instrumentele de pedeapsă - Calul Balan, Sfîntul Nicolai
Nume de jucării by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/13418_a_14743]
-
se cuvine de secunzii lor. Miza e o Elenă virgină cu nume neobișnuit, Drina lui Palici. Stimulat de faptul că fata pare să îl prefere, Dugu își învinge adversarul, pe Achim, care îi era superior după calculul hîrtiei. În lumea agrestă a lui Preda, ciomăgeala e un act curent care rezolvă radical conflictele. Niculae Moromete, copil încă, lovește cu măciuca un alt copil care voia să-l sperie deghizat în fantomă. Acesta se răzbună tot cu bîta. Fratele mai mare al
Agresiuni, încăierări și arme by Horia Gârbea () [Corola-journal/Journalistic/10392_a_11717]
-
vă mai chem, anii mei, de unde sunteți, veniți, De după secerișuri, după cules, după otavă de coasă, Cât încă sufletul meu pe hotare cu snopii e Și mai sunt semne că vara lui Sânmihai se apropie! Hălăduiri Supus unor stăruitoare preocupări agreste, Ajung prin cartiere democrate uneori, Ca în literatura cu lozinci și manifeste În care pentru un ideal erai pregătit să și mori. Cum să ies, îmi spun, din conturul acestei provincii, Să mă pierd în fiori metafizici, prin coduri ale
Poezie by Ion Horea () [Corola-journal/Imaginative/4141_a_5466]
-
fii în rând cu lumea. De ce, ca din senin, îți vine-n minte Cum sta deasupra surii Carul Mare Parcă lăsat la margine de târg? Dar ziua ta sfârși pe bulevarde, Prin timpul citadin, printre lumini Si nu în contemplările agreste Până târziu după roiri de stele. Te chinui în zadar cătând Ideea Când ea-i ascunsă-alăturea în rafturi Ori chiar în lutul tău, de nu cumva De-ar fi să fie, -i urma de cenușă Din vatra măturată cu-o
Poezii by Ion Horea () [Corola-journal/Imaginative/6323_a_7648]
-
care plîng manifestarea unor ploi subtile: " Cînd îngerii plîng / lacrimile lor cad peste noi / și se topesc în suflet și-n gînd / ca niște nevăzute ploi." (Cînd îngerii plîng), în vreme ce Anna Eichert, de o inspirație ceva mai concretă, fertilizează universul agrest cu aceleași candori desprinse direct din cenaclurile de cartier ale Cîntării României. Adică: În veșmînt de sărbătoare / cădeau păduri de lăcrimioare / peste pămîntul însetat / de pe un țărm îndepărtat / a poposit la noi, dorita ploaie. // Din străluciri, de lîngă soare / pe
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/12747_a_14072]
-
Cristea vine cu o abundență de exemple privind spațiul închis, numit și Domesticul interior. Acesta e divizibil în alte ,unități" mai mici: microspații și sub-spații. Criticul se întoarce la vechile opere, cum ar fi Odiseea, unde stau alături spațiul singurătății agreste de acela al înțelepciunii, al resemnării și al senectuții solitare, la Victor Hugo, unde locuința lui Gavroche ,constituie un fascinant spațiu al intimității paupere." La Jean Paul, spațiul închis parcă se ascunde, se intimizează și mai mult, fiind al cotlonului
Informații false și false informații by Al. Săndulescu () [Corola-journal/Journalistic/12868_a_14193]
-
Și te-ntorci cu scrisu-n clasele primare Parcă de-o uimire, parcă de-o poveste Că rămâi de toate nu-i nici de mirare Prea te bat adesea bănuieli funeste Urmărindu-ți umbra singur pe-o cărare Cu ne-nduplecate amăgiri agreste Mai păzești la vie, mai închini pahare Mustul se întoarce din rotiri celeste Să mai fiarbă-n sure șuri imaginare Graurii în pâlcuri cât mai dau de veste Ai cules hotarul, grâul e-n hambare își încing bostanii galbenele țeste
Poezie by Ion Horea () [Corola-journal/Imaginative/11475_a_12800]
-
modalitate de a scrie. Nichita va trebui să renunțe, printre altele, la poezia ,,mitului național", dacic în spiritul lecturilor din Pârvan și Eminescu (evocarea Sarmisegetuzei într-un poem, îi va pricinui destule neplăceri) și prea ,,gîndirist" în imagistica ortodox-autohtonă din agrestele lui cîntece haiducești, desfășurate în decorul hibernal al munților străbuni acoperiți de zăpezile eterne. Va reveni la el mai tîrziu cu Un pămînt numit România (1969). Cum nici partidul nu aniversa în fiecare zi răscoala - cu atît mai mult cu
Nichita Stănescu - Debutul poetic by Alexandru Con () [Corola-journal/Imaginative/11843_a_13168]
-
de miracolul individului de geniu. Nici măcar nu putem îndrăzni să ne imaginăm cum ar fi fost civilizația românească dacă ar fi pornit pe un drum lateral, dînd naștere unei forme statale ieșite în mod firesc din societatea rurală. Căci latina agrestă de pe malurile Dunării a așezat pentru eternitate destinul nostru spiritual sub semnul satului, la care visăm nemărturisit ca la un paradis pierdut, oriunde am fi și chiar fără a ne da seama... 1. Cf. J. Negruzzi, Amintiri din „Junimea”, București
Moș Ion Creangă Coțcariul by Mihai Vornicu () [Corola-journal/Journalistic/2815_a_4140]
-
fiziologic (ansa la un nivel nu neapărat mai superficial al contactelor imaginarului cu sine), reflectă o nostalgie a elementarității. Poetul orădean face parte din randul acelor autori care ăncearcă a integra an mecanismul voit modern al imaginii simțămintele bucolice, reminiscențele agreste. Efectul nu e de contrast, ci de complementaritate. Dacă lirismul fiziologic pe care l-am semnalat oglindește evoluția ființei an sine, lirismul dublu, modern-traditionalist, probează evoluția ființei sociale: " Cerul fardat cu idei/ cu simfonii/ care bat cămpiile cosmice. Veacuri esențiale
Lirism biologic by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17497_a_18822]
-
indicibilul. Un mijloc al defensivei îl formează fără doar și poate cultura formulei poetice anterioare, care-i acordă bardului un echilibru, o certitudine că utopia poate fi consemnată ca atare. Altă tactică: rememorarea copilăriei. Ceea ce înseamnă descinderea într-o zonă agrestă, cu specific transilvan. Procedeu de fapt al prozei, care însă are aici rolul de a fortifica lirismul printro paradoxală personalizare care este impersonalizarea. Inefabilul e încercuit de termeni neaoși, prin preciziuni stradale și geografice, descriind cercul biografic al ardeleanului acum
„În asfințit“ by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/2544_a_3869]
-
lucruri, de mult, mucegăiește". Și din Rugă simplă: "...Ploaia spală pămîntul de baliga cuminte/ cruță pămîntul, ploaie, de uraganul rău,-/ bun în deșertul mării, setoșilor de umblet,/ umflă sămînța bine și fă-o să plesnească". E, aici, în acest univers agrest de tîrg provincial (în idiș ștetl) amintirea ghettoului ancestral. În Herța VI Fundoianu scria evocator despre viața sa de copil: Seara, un murmur negru creștea din sinagogi:/ Cereau desigur - altfel ai fi voit să rogi -/ ca să-i ferească Cerul cum
O postumă a lui Crohmălniceanu by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/15951_a_17276]
-
un muzeu și un hotel de standarde civilizate. În genere intelectualilor le priește regiunea, de la Stelian Popescu, patronul „Universului”, pînă la Nae Ionescu, găzduit de Lucia Popovici- Lupa în vila omonimă. Puțini sunt cei care nu se împacă cu alura agrestă a locului, cum este Alice Voinescu, care scrie în jurnal că „Balcicul e distrugător. Nu sfătuiesc pe oameni cu nervi ascuțiți să vină aici. Orizontul e dizolvant. Te bîntuie prea multă moarte.“ (p. 150) Stranie tresărire din partea unui firi de
Tenha Juvah by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/2671_a_3996]
-
imemoriale, a ieși din iarnă însemna a supraviețui. De mic, cel mai mult mi-a plăcut Toamna, cel puțin în primele două treimi ale ei - Toamna dimineților cu soare în crucea cerului, luminos pe cel mai albastru cer, cu văzduhuri agreste, iar pe la începutul lui Noiembrie cu magnificele cromatici în galben, roșu, mov pe coastele urcătoare ale măgurilor, în peticele de pădure ale șesului. Iar în curți, straturile de regina nopții, clătinate de zbuciumul vânturilor de seară, slobozeau cel mai tare
Înaltele Toamne by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/9092_a_10417]
-
dacă o scuturi, dai de omizi și de fluturi colorați și vii și plini de mișcare, invadând cerul cu a lor migrare. o nouă frumusețe mă ia în primire, nu am timp de regrete, locul cel nou e sacru și agrest ca-n începutul de lume, ca infinitul într-un strop de ploaie. hrană să mănânci o caisă ca și cum ai mesteca soare, să ți se lumineze gura de razele ei dulci și arzătoare. să mănânci un pepene verde ca și cum ai despica
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1549_a_2847]
-
se lase extaziați de nostalgia unei vieți simple și mirifice? Să nu fi fost decât tot doi erotomani dezrădăcinați, locuitori ai junglei de beton, care făceam pe noi în blugii noștri prespălați la vederea Noii Anglii Istorice, visând vechiul vis agrest în automobilul decapotabil închiriat - sau să fie o atitudine complet normală în dragoste posibilitatea pe care am întrezărit-o în acele câteva zile însorite pe care le-am petrecut cu Maimuța în Vermont? Ce anume s-o fi întâmplat? Ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
marea. Da, Santiago trebuia să fie un om al mării, iar acum i se confirma ceea ce crezuse dintotdeauna. Santiago era un tânăr taciturn, cu spatele lat și umerii deosebit de rotunzi și bronzați, bărbia ascuțită, cu pomeții obrajilor ridicați. În ciuda trăsăturilor agreste, expresia lui era blândă și liniștitoare. Căutătura lui mândră avea să devină cu vârsta înțeleaptă și probabil la fel de tristă ca a bătrânului Santiago din povestirea lui Hemingway. Avea numai treizeci de ani și știa de pe acum că n-avea să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
glumi cu sinele său spre a dobîndi încrederea cititorului. Cu o badinerie funebrală: "în curînd / în curînd fraților / în curînd fraților mei buni / aici va rămîne doar un fir // de țărînă aurită!" (La țară, strategic vorbind). Sau cu o modestie agrestă: "În tinerețe, / aveam ambiție, dar între timp / prin mine au trecut / multe fulgere și comploturi // M-am redus la cîteva / mii de oi și insomnie" (Caz național). Sau cu o ambiguă autoscopie: "lumea aceasta / atît de nepregătită / să mai înghită
Poet și personaj by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/7642_a_8967]
-
în condiții de siguranță. Un pisoi imitînd răgetul unui leu speculativ, dar un pisoi care a învățat lecția supraviețuirii: dărîmarea vechilor idoli pentru ca din cioburuile lor să-și încropească propria efigie. De aceea, pentru admiratorii lui Marx, Onfray are muchii agreste de spirit bolovănos, stîlcindu-l sub critici pe autorul Manifestului Partidului Comunist. La prima vedere, autorul pare un socialist incomod și luminat, cînd de fapt este un autor previzibil pentru care predecesorii nu au avut alt rost decît să-i pregătească
Hapaxul existențial by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/6259_a_7584]
-
și de nostalgii, reverii etc., își face loc cu consecvență în aceste versuri o senzorialitate agrară, apetența omului de la țară pentru concret. Străin de abstracțiuni ca și de redundanțele expresioniste ale unor șaizeciști, Ion Horea așterne netulburat pagini de jurnal agrest. Mai apropiat decît de Ion Pillat la care s-a văzut adesea trimis, e de B.Fundoianu. Avem a face aici cu un pragmatism ideal ce evită extremele, încrîncenările, patetismul în numele unei „filosofii" a palpabilului care se transfigurează prin simpla
Un „centru al lumii“ by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/6125_a_7450]
-
lui Tzara. Un Fundoianu melancolic și vitalist, elegiac și revoltat, obosit de inteligență și de cultură, captiv într-o provincie devastată și într- o lume bătrînă, dar dornic să-și transgreseze „epuizarea” prin evadări în spații imaginare sau în natura agrestă, prin contactul brut cu materia, cu „pămîntul bun” al trupului feminin iubit (muza multor poeme fiind, se știe, Maria Rudich-Raicu, „Mărior”) sau prin regresii la nivelul unei elementarități primare. La nici un alt poet român interbelic, tensiunea dintre „tradiție” și „ruptură
Pro-Fundoianu by Paul Cernat () [Corola-journal/Journalistic/4803_a_6128]
-
în părul Veturiei, înfățișarea severă și măreață a Regelui, și defilarea armatei, «artilăria aceea», și marșurile triumfale, și retragerea cu torțe; apoi e seara plimbarea în Cișmigiu, lumina electrică, plină de artificii policrome...”. Natura nu se reduce la rustic și agrest, la tablouri vivante cu țărăncuțe în catrință și foaie verde la ureche și nici la pitorești ciobănași cu trei sute de oi. De altfel, într-o scrisoare către Mihail Dragomirescu, I.L. Caragiale pune la punct chestiunea dozajului ingredientelor naturiste menite să
Caragiale cenzurat. O ipoteză by Gelu Negrea () [Corola-journal/Journalistic/5854_a_7179]
-
o lumînare” (Între două lumi). Harul însuși e transpus în materie primitivă: „ochi lățos plecînd de la sine / adîncindu-se / în mijlocul cîmpiei, / ochi cu rădăcini - / pom putrezit gătit cu vedenii” (Har). Precum la Blaga, Dumnezeu este echivalat cu o întoarcere la primordiile agreste, la un mioritism reflex. Iată ce-I relatează poetul, identificat cu o ciobănie ancestrală: „rege al sîmburilor și al gălbenușurilor/ cu aura din albii comeți. / Înviu grădini ascunse cu gîndul. Tu te pierzi în mireasmă, / eu, adormit cu capul în
Valențe etnice by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/5579_a_6904]
-
în aceste locuri - pe care ni le-au consfințit tratatele dela 1919,- un popor și o limbă unitară, am sălășluit efectiv, am stăpânit și ne-am gospodărit pe noi înșine, cu datini și cu legi dela străbuni. Totdeauna,- dela civilizația agrestă a Agathirștilor din centrul Transilvaniei, până la creațiunile de civilizație de astăzi, din cuprinsul hotarelor ce le știm firești,- am trăit și ne-am desvoltat armonic,- e adevărat - fără sguduiri și fără valorificări răsunătoare de prestigiu și de pofte cuceritoare. Totdeauna
George Ivașcu, cronicar de război, la ziarul „Vremea“ (1941-1944) by Pavel Țugui () [Corola-journal/Journalistic/3695_a_5020]