52 matches
-
închini pahare Mustul se întoarce din rotiri celeste Să mai fiarbă-n sure șuri imaginare Graurii în pâlcuri cât mai dau de veste Ai cules hotarul, grâul e-n hambare își încing bostanii galbenele țeste La stupină sturzii cată-n aiurare în săgeți pe-aproape, în plutire peste Vai, și totuși, semnul tău de întrebare Cine-o să priceapă, cine, toate-aceste? Filă Strunele harfii Zbârnâie-ntruna. Frica de n-ar fi, Moartea, nebuna! Ca pe-o femeie, Singur cu luna, Roag-o
Poezie by Ion Horea () [Corola-journal/Imaginative/11475_a_12800]
-
au bucurat ucenicii, văzând pe Iisus“. Sf. Ev. Luca notează într-un mod și mai clar dificultatea lor în a crede în Înviere: deși primiseră înainte mărturia mironosițelor (Luca 24, 9-10), care, însă, nu li s-a părut decât o aiurare, apoi pe cea a lui Petru sau, în orice caz, despre o arătare de care s-a învrednicit acest Apostol și, în sfârșit, cea a celor doi ucenici, Luca și Cleopa, întorși în grabă de la Emaus, totuși Apostolii se arată
Agenda2003-18-03-14 () [Corola-journal/Journalistic/280969_a_282298]
-
la Nichita Danilov delirul este total. Imaginația zboară liber, precum baloanele umplute cu heliu, nici un element al realității concrete nu pare în măsură să o readucă pe pământ. Chipul raționalului se întrezărește rar în cele aproape 300 de pagini de aiurare, cititorul însuși simte, la un moment dat, oboseala apăsată a unui om aflat în plin somnambulism. Nimic nu pare să se închege epic într-un roman precum Locomotiva Noimann, de Nichita Danilov. Capitolele se scurg, unul după altul, fără ca elementul
Delirul by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/8494_a_9819]
-
plece ! M-au plictisit." Cu mult tact, Margo a oferit copiilor contrariați încă o prăjitură, după care i-a condus prevenitoare spre casele lor. A urmat căderea. În noaptea care a urmat termometrul a urcat la peste 40 de grade. Aiurare continuă de vorbe fără șir.... Comprese, injecții... Mai grav ca orice, spasme care îi schimonoseau din nou fața și convulsii care îi înțepeneau trupul. Dimineața, din nou alergături la examene, analize, consultări la confrați reputați... Profesorul Maxim a folosit pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
ochii - în pete. Din toate izbânzile și nenorocirile Pe tine te iubeam mult, noctambul, Pentru că, împalidate luminile, Cu tine deveneau - mai albe ca albul. Și bezna mea, prietene, mă jur, Va ajunge, cumva, nu peste zile multe, Mai albă, decât aiurare, abajur, Decât tifonul alb bandajat pe frunte. Vara 1917 Cum mai jucai tu acest rol! Eu chiar uitam că suflor ți-aș fi! Că și în al doilea vei cânta, Oricine pe-ntâiul și l-ar însuși. În lung de
Boris PASTERNAK (1890 – 1960) by Leo Butnaru () [Corola-journal/Journalistic/7531_a_8856]
-
ramuri, cad jos, Nereușid prin pomi să se stăpânească, Sar în picioare: după gardul ghimpos, Nordul răutăților prinde să însurească. Și dintr-o dată - din grădina în care Doar ochiul ți-a mas, din al sufletului tău Întuneric drag, ocheană-n aiurare, - Este prins un fluierat plescăit peste tău. De milițian ocheana e-ncleștată strâns, Și ea, disperata, branhiile își zbate, Și cu gâtlejul, ochiul, îndărăt, cum e deprins Peștele, încearcă să-i scape din labe! De argint mărunt ce clipocește - Rotunde-profunde boabe
Boris PASTERNAK (1890 – 1960) by Leo Butnaru () [Corola-journal/Journalistic/7531_a_8856]
-
în sfârșit un regret. Iată-le, pe rând: „în mine sau în tine se va azvârli o altă ființă ca un căutător de perle și între agrafe și surâsuri, va lumina rotundă pietricica rămasă dintr'un ecou sau dintr'o aiurare." (p. 30). Este nădejdea în bunăvoința subtilă a viitorului căreia literatura i s-a livrat în toate vârstele și formele ei. Un bob de luciditate aduce, îndată, amărăciunea ușor semeață, care nu caută consolare, a hermeneuticii inutile: „Dacă m'ați
A fi și a nu fi by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/6341_a_7666]
-
Alunecând pe iarba tăvălită se-nălță sonor, în scurte clipe, și străluciră-n bolta infinită aripi ce au fost demult gândite. Și cu gânduri mândre s-a înțesat în vânt muzica elicei rotitoare... Jos, părea pământul zgâriat a unui geometru aiurare. Napoleon în exil Zi surd-năbușitoare, noua lui casă și palmierul ce parcă de tablă ar fi... Iată vine și el, privindu-și umbra caraghioasă ce-l provoacă ingrat a-și aminti umbra pestrițelor stindarde de mătase în labele sfinxului
Poezii de Vladimir Nabokov (1899-1977) by Leo Butnaru () [Corola-journal/Journalistic/3330_a_4655]
-
romanța practică un narcisism agresiv, pe un fond muzical asurzitor: „Eu sunt o-ncrucișare de harfe Și trompete De leneșe pavane Și repezi farandole, În lacrimi port impertinente sonorelor mandole.” Sau: „Eu sunt o-mperechere de straniu Și comun, De aiurări de clopot Și frământări de clape- În suflet port tristețea planetelor ce-apun, Și-n cântece, tumultul căderilor de ape...” Mulți comentatori au evidențiat farmecul poeziei depărtărilor, lucru valabil câtă vreme poetul cultiva peisajul. Peisajele lui excelează în străluciri violente
ION MINULESCU-POETUL CARE A REABILITAT ROMANŢA TRADIŢIONALĂ de ION IONESCU BUCOVU în ediţia nr. 1350 din 11 septembrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/362368_a_363697]
-
se întrețes: nostalgicul, melancolia, enigmaticul, sentimental evadării, si, uneori, si poză cu declamatoriul. Romanțele sale distilează sentimente vagi, dominate de gesture teatrale, toate contopite într-o policromie pseudosimbolistă. În “Ecce homo” el este “ o-mperechere de straniu/ Și comun,/ De aiurări de clopot/ Și frământări de clape...”: „Eu sunt o armonie de proza Și de vers, De crime Și idile, De artă Și eres- În craniu port Imensul, stăpân pe Univers, Și-n vers, voința celui din urmă Nențeles!...” Perpessicius a
ION MINULESCU-POETUL CARE A REABILITAT ROMANŢA TRADIŢIONALĂ de ION IONESCU BUCOVU în ediţia nr. 1350 din 11 septembrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/362368_a_363697]
-
numit chiar rude și fii de dumnezei, Și prindeți de milenii mintea lumii-n clești. De-atunci taiați din aripi fiecărui zbor, Și-arătând c-un deget c-așa se vrea din cer, Iar noi creștini în suflet în dulce aiurare, Purtăm cuminți același lăuntric somnifer. Minuni s-ar cere multe și rar se împlinesc, Iar noi vedem și astăzi bătrân Satană-n voi, Și fii de dumnezei de voi repudiați, Cu rănile și crucea s-au mutat la noi. Referință
PRIMA RUGĂCIUNE de STELIAN PLATON în ediţia nr. 111 din 21 aprilie 2011 [Corola-blog/BlogPost/349590_a_350919]
-
în propriile locuințe. Case, multe dintre ele din paiantă, care stau gata să se prăbușească sub greutatea nămeților ucigași. Morți dând la lopată - aproximativ 74 de victime până acum - pe catafalcul cărora s-a așezat, ca o cucuvea rătăcind în aiurare pe suprafața imensă a infernului alb, un nou guvern de „oxfordiști” tineri, cu averi suspect de considerabile, dar care își șuieră printre dinți suma de „sentimente” ostile față de oamenii (care îi plătesc cu vîrf și îndesat) mai abitir ca un
GUVERNANŢII INFERNULUI ALB de MAGDALENA ALBU în ediţia nr. 410 din 14 februarie 2012 [Corola-blog/BlogPost/356319_a_357648]
-
se descurca! Aducea mâncare pentru amândoi și pentru a doua zi câteodată... Acum, Dănuț se grăbea să nu vină noaptea... Nicușor zăcea iar, gemea de-ți rupea inima și, nici să mai mănânce nu mai vrea... Da-n somn sau aiurare, ce-o fi fost, a cerut struguri. S-a dus furtună să-i aducă. A cerșit pe la tarabe... Colo un bob, dincolo un ciorchinel... Se teme că Nicușor moare și el nu ajunge să-i dea struguri... În borcan are
PROZĂ de LUCIA SECOŞANU în ediţia nr. 443 din 18 martie 2012 [Corola-blog/BlogPost/354621_a_355950]
-
spițe și găuri, cu o faptă de multe ori rea și aceea, o sută de pauze, altă faptă, altă sută de pauze... Pauzele țării, asemănătoare golurilor dintre spițe sunt aduse în prim planul emisiunilor Danei Grecu, ele reprezintă lamentarea în aiurări a clasei politice, inactivitatea condamnabilă, încremenirea în loc a minții și brațelor neamului. Iar buimacii iremediabili, purtați de cugete năuce în haos și perplexitate, politicienii care nu urnesc în bine țara, prigoanele procurorilor, hoțiile camuflate, culpele fabricate, ilegalitățile și ilegitimitățile colosale
DANA GRECU. SIMPLITATEA SENTIMENTELOR PRIN SINCERITATE de AUREL V. ZGHERAN în ediţia nr. 1720 din 16 septembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/381882_a_383211]
-
ceva atâtea gânduri mă aiurează. de parcă aici aș fi acolo aș fi. câte un pic din nefericirile toate acum se perindă. și se preschimbă în ceva ca o micuță fericire. gânduri voi gânduri brute nealterate de gândirile toate. o aiurea aiurare ce trece dar nu se disipează. să te pierzi în propriile gânduri între extatic și tristețe. între nu știu ce și nu știu cum. între prezență și absență. să te destăinui gândurilor tale singurele care te ascultă și nu te întreabă de unde au venit
POEME TIMIDE (3) de EMIL IULIAN SUDE în ediţia nr. 1932 din 15 aprilie 2016 [Corola-blog/BlogPost/381440_a_382769]
-
te ascultă și nu te întreabă de unde au venit. singurele care te fură de aici. într-un spațiu rotitor în balans. și numai unul dintre gânduri să fie gândul central. să cauți apoi primul gând care te-a purtat a aiurare și să nu ți-l mai amintești decât pe acela cu care te gândeai la un pom și ultimul gând este că stă să plouă. de unde conversia pomului cu ploaia. între timp am iubit am urât am scris. -------------------------------------------------------- Emil Iulian
POEME TIMIDE (3) de EMIL IULIAN SUDE în ediţia nr. 1932 din 15 aprilie 2016 [Corola-blog/BlogPost/381440_a_382769]
-
copacii ar putea fi coloanele unui Templu dumnezeiesc? Un proverb budist spune: cel ce știe nu vorbește, iar cel ce vorbește nu știe. Ștefan Doru Dăncuș pare să-l contrazică, spunând ceea ce știe bine că știe. Citez: „Uneori, în plină aiurare mondială, începe să mă doară sufletul năpraznic...// Ce contează câteva luminițe pe care le-am aprins în marele întuneric universal?” (pag. 58-59). Aș îndrăzni un răspuns: contează enorm, dar nu oricine se încumetă să dea din plăpânda flăcăruie a lumânării
DĂNCUŞ: ALEGERI VERTICALE de CONSTANTIN P. POPESCU în ediţia nr. 679 din 09 noiembrie 2012 [Corola-blog/BlogPost/345825_a_347154]
-
și minciuna în care trăim, despre legitimitatea prezenței printre noi a strigoilor din trecutul nefast, și încă, și încă) se izbesc de un zid de indiferență, visele lui, luat de unii în răspăr, par celor încuiați și celor neîncrezători simple aiurări. Într-o lume anapoda varianta neserioasă a absurdului el, integrul, ajunge să fie socotit un bezmetic. Încît, vine vremea cînd dezesperatul Octav, îngrețoșat de vicleimul atîtor rele, schimbă drama cu o farsă, deschizînd un "cavou bar", tocmai bun pentru morții
[Corola-publishinghouse/Science/1566_a_2864]
-
se păstrează o vreme ca mască a unui sentimental și timid disimulat ludic, exprimându-se în dantelării ceremonioase și fastuoase, îngânând stilul elaborat, rafinat cu cel frust (dar tot „stil” și acesta). Starea definitorie a erosului este însă cea de „aiurare” (o vocabulă tematică). Petrarchist și shakespearean (sonetele), poetul își cântă „arderea cărnii”, trăiește asceza sentimentului, ipostaziat printr-o ultimă transsubstanțiere în „vertebra” cuvântului, în „pajura cu care mă zbor”, în visul astral. Neîndoielnic, acest liric în genere puțin comentat, absentând
CORDUN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286415_a_287744]
-
ca dup-o umbră eu dreapta în deșert. O, spune-mi, spune numai că moartea mea n-o vrei, Degeaba nu au ochii atâta milă-n ei! ANNA O, ce frumos se roagă, deși nu-l înțeleg: Ca dintr-o aiurare nimica nu aleg. BOGDAN O, tu ești Dumnezeul și viața vieții mele, Tu-mi ești în lumea asta ca soarele prin stele, C-un zâmbet, cu o vorbă arată-mi a ta milă... Să te iubesc atâta... nu e păcat
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
multă isteție și darul izvodirii, știind sama multor lucruri și mai având pe lângă acestea un gust viu pentru întreprinderi. Acest om, dedat cu totul proastei lui meserii, trăia numai cu pîne și cu legume, dar era cuprins de o adâncă aiurare, clocea planuri cari mergeau foarte departe, făcea mutre serioase, se simțea purtat de planuri care se înălțau sus de tot, se topea în rugăciuni fierbinți și elocuente cătră Dumnezeu și vorbea cu consătenii și cei asemenea lui că mai multi
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
contimporanii de care atârnă favorile publice? Pentru asta să fi venit cineva, că s-auză nesfințindu-se religia trecutului prin platitudini moderne? Cu toate ca discursurile aveau acrul unor improvizațiuni nemistuite, nedemne de numele eroului, foile din Buda au luat în serios aiurările unui d. Grădișteanu bunăoară, au scris filipice 316 {EminescuOpXIII 317} au neliniștit până și pe calmii oficioși din Viena, ba i-a dat chiar foii din Strada Doamnei ocazia ieftenă de-a declara cu emfază: Vom fi învinși, dar, căzând
Opere 13 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295591_a_296920]
-
unui popor 317 {EminescuOpXIII 318} ce-și așteaptă mântuirea, nu mâni de negustor de vorbe și de principii, nu mâni de speculanți de sentimente. Cât despre Austria, știm că, cu tot zgomotul gazetelor sale, ea nu va da nici o importanță aiurărilor unor oameni ușori și amețiți. Viena ne cunoaște mai bine decum ne cunoaștem noi înșine și n-o induc în eroare asemenea declamațiuni goale. Numai unele rectificări ne permitem. O foaie din Viena ("Deutsche Zeitung") numără pe d. Grădișteanu între
Opere 13 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295591_a_296920]
-
rubine, „cerul de zmalț albastru”, apusuri de mărgean. Dar la fel de prezente sunt și elementele poeticii simboliste: regia misterului, a mesajului fără răspuns, mistica Frumuseții, audiția colorată - „albastre duete de privighetori” -, dereglarea simțurilor cu „delir fantasmatic”, beție, veninuri, filtre erotice, nevroze, aiurări agonice florale ca la D. Anghel, triade și majuscule magice ca la Maurice Maeterlinck și Ion Minulescu - „trei cerșetoare: Visul, Dragostea, Durerea” -, pastelul impresionist, cu cețuri irizate și „cocorii pistruind paloarea serii”, badinerii rococo, pantofi de mătase, Pierrotul alb etc.
SOARE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289738_a_291067]
-
tipar” un volum de poezii, Corăbii de argint. Un an mai târziu a fost primită în Societatea Scriitorilor Români. Scris la persoana întâi, romanul Biserica nouă (1930) nutrește oarecari ambiții, trădate însă de insuficiențele narațiunii. Afundându-se, ca într-o „aiurare”, în zone unde stranietatea înlătură coerența limpede, iar „halucinația” învârtejește totul, P., care se crede o subtilă analistă, se pierde într-o volbură „complicată și obscură”. Un preot, Andronic, pus pe reforme prin care vrea să edifice „biserica nouă”, se
PRIGOR. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289025_a_290354]