103 matches
-
cumva vreun drept, nepermis, de autor... Iat-o: " Era una din teoriile lui de tip care doar vede orice, fără să i se întâmple ceva." N-am zis nimic. Dar parcă ar fi șterpelit-o din Faulkner. Rânzei, fiind un aiurit, nu că ar fi incorect... "Zuliși din Willi! - îl luai repede, - din dulgher, din zugrav, factor poștal, aviator, nenorocitule!"... "- Să mor, na, dacă", - făcea, "habar n-am..." Să se fi potrivit, doar?... "Spune! - l-am somat. Nu-ți fac nimic
Tocmeala by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/15496_a_16821]
-
el a declinat această ofertă li s-a părut o ciudățenie. Cît despre cei care au folosit-o ca pe o dovadă că Traian Băsescu își depășește atribuțiile mi s-au părut rău intenționați. Sau, în cel mai bun caz, aiuriți. Pentru un post de importanța celui de președinte al TVR, portofoliul de candidaturi se pregătește din timp, nu se improvizează de pe o zi pe alta. După acceptarea candidaturii de principiu, persoanele susceptibile să ocupe o asemenea funcție mai trebuie să
O mare excepție: Radu Călin Cristea by Cristian Teodorescu () [Corola-journal/Journalistic/12037_a_13362]
-
uneori, și în viața de zi cu zi, de regulă nu vedem, nu apreciem, nu înțelegem și trecem mai departe. Sau trăim trufașul sentiment că ni se cuvine, că nu datorăm nimic în schimb și că faptașul este, probabil, un aiurit. Sau, mai curînd, un fraier. Nobilele sentimente ale prezentului pe care îl parcurg... Lumina luminează în întuneric, și întunericul n-a biruit-o". (Ioan, 1,5). Poveștile și farmecul lor străbat secolele cu aceeași prospețime. Pe care nimeni nu o
Pelerinaj spre lumea poveștilor by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/12311_a_13636]
-
meu iepure... a fost odată ca niciodată... o să-ți îndrug chestii de cînd eram adolescent, copil, tînăr... Umblam ca turbatul la un moment dat, cînd m-am reîntors în Iași din Dolhasca, prin 1975, băteam ca bezmeticul doar periferiile, priveam aiurit casele țigluite, curțile ,magaziile, gardurile, cișmelele, intrările enigmatice ale beciurilor, femeile care cărau apa cu găleata... mă fascina totul, fiece lucru, fiece ființă... mi se părea tulburătoare orice mișcare...orice fiță inconștientă de șold...mă îndrăgosteam de necunoscute aplecate adînc
Afară să se topească întunericul... by Emil Brumaru () [Corola-journal/Imaginative/12673_a_13998]
-
de peste cincizeci de ani. Cu tehnocrații ne cam lămurim acum. Cu poeții? Dar ce caută poeții aici? "Dă-te suflete-ntr-o parte/ că te-neci". Între atâtea dezamăgiri și lămuriri rapide, mă uit la tinerii care-l califică pe aiurit sau pe neconformist de poet. Trec strada pe roșu și zic: bestial. Apoi privesc în urmă, să văd de m-a urmat cineva. NU! asta "s-a fumat deja". Altceva ar trebui să se schimbe, căci " Își cunoaște moșul nepoții
Vremea proverbelor by Dina Hrenciuc () [Corola-journal/Imaginative/13773_a_15098]
-
ca bucata de pânză cu care eu obișnuiesc să șterg pianul de praf. Deodată am auzit cântecul picăturilor de pe acoperișuri. Zăpada topită de pe acoperișul impozantei noastre case "cânta" în urechile mele: Drip, drap, drop, nea de zahăr de pe creasta unui aiurit de mare top. Plip, plap, plop, ploaie mică dându-se trup și suflet, în vederea unui scop. M-am îmbrăcat în cea mai mare viteză comandând în același timp un taxi, ca să ajung la timp, la Rakel și Zoltan, la vila
Logica visului by Gabriela Melinescu () [Corola-journal/Imaginative/14173_a_15498]
-
cu drag nu cu dragoste, ca pe un frate și l-a sărutat, tot așa, frățește, pe obraz. Să ai noroc, i-a urat ea. Apoi, împreună cu Albert s-a suit în rapidul de Timișoara. Cei trei rămăseseră pe peron, aiuriți, credeau că au halucinații. Ana-Cristina și Albert n-au coborât la Orșova, ci au mers la Timișoara. Acolo avea Albert un unchi, căruia la o adică i-ar fi putut cere ajutorul, să-i pună în legătură cu o călăuză, cică sunt
Relatare despre moartea mea by Gabriel Chifu () [Corola-journal/Imaginative/10968_a_12293]
-
străvezie ținea sus, sus de tot, să vadă toată lumea, un volum de Mark Twain. Părea de vreo doisprezece ani, era lung și deșirat, numai oase, tuns chilug, cu o față prelungă și gîtul ireal de subțire. Ochii săi albaștri priveau aiuriți în jur. Zîmbea în neștire și zîmbetul lui inocent demonstra că era departe de a realiza grozăvia ce o făptuise și pentru care se adunase atîta lume... - Acest elev, tuna directorul Iordache, este fiu și nepot de chiabur. Crescut într-
Generații jertfite by Mihai Stoian () [Corola-journal/Journalistic/16995_a_18320]
-
din al cărei text reieșea că știe cine este autorul articolului din Dreptatea semnat ABC ("alfabetul începea la fenicieni cu L.M.N."). Am publicat întreg acest dosar în România literară din septembrie 1995. Îl amintesc, aici, numai pentru a releva că "aiuritul" Lemnaru putea fi și vindicativ și drastic cînd era necesar. Tot ocupat, fără să facă nimic semnificativ, Oscar Lemnaru a publicat, în viață, un singur volum, Omul și umbra în 1946, firește la Editura Fundației Regale pentru Literatură și Artă
Insolitul Oscar Lemnaru by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/15645_a_16970]
-
cărînd lăzile goale. Vrăbiile sunt atît de umane, ca bietele gospodine din cartier alergînd de colo-colo după cumpărăturile din ce în ce mai rare.. Poetul spune: LA CHAIR EST TRISTE, HELAS!... Și astfel și este!... Trebuia să vină un poet s-o spună. Un aiurit. Ca toți poeții. Am văzut că sărmanelor femei, gonind după cumpărături, le place să se strîngă pe la cozi. Să se mai vadă între ele. Unele nu s-au mai văzut de mult și află o mulțime de lucruri. De mîncare
Anchete by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/16318_a_17643]
-
din gară, unde o să las mașina, pui pe cineva să vină cu patru butuci din lemn, cu o trusă de chei...mâine poate să le ia!...să ai patru roți de Hummer H3 la căruță, asta înseamnă să fii mafiot! - Aiurit mai ești, Doamne, Doamne! .................................................................................................................................... Nietzsche...” Uneori, oamenii nu vor să audă adevărul deoarece nu vor să le fie distruse iluziile” Cu toate că pereții, podelele, podul s-au dovedit că nu ascund nimic, Licsandru încă refuză să accepte starea de fapt. A
RĂZBOINICII ÎNTUNERICULUI EP.9 de EUGEN LUPU în ediţia nr. 2142 din 11 noiembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/378115_a_379444]
-
o suită de stări contradictorii. E drept, pe alocuri te amuzi contemplînd bazaconiile de care sunt în stare filozofii, dar cel mai adesea gustul precumpănitor e cel al unei indispoziții inexplicabile. E ca și cum ai tresări de neplăcere văzînd cît de aiuriți pot fi tocmai cei care și-au făcut din gîndirea metodică un scop al vieții. E ca și cum ai asista la divulgarea unor detalii pe cît de picante pe atît de compromițătoare, ca într-o ședință de autodemascare la capătul căreia
Masa encefalică by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/7751_a_9076]
-
cu doctorul și pentru că bănuia ceva necurat la mijloc. Haideți să nu mai spunem la nimeni despre ce-am pățit la mlaștină... Să analizăm mai întîi totul la rece și pe urmă vedem noi. S-ar putea să fie ceva aiurit în toată chestia asta și... Cum, adică, aiurit? întrebă mirat Răgălie. N-am cum să vă explic acum... Dar mi-i frică să nu fi făcut cineva o glumă proastă, ca să rîdă de noi. Asta i-ar mai trebui satului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
mijloc. Haideți să nu mai spunem la nimeni despre ce-am pățit la mlaștină... Să analizăm mai întîi totul la rece și pe urmă vedem noi. S-ar putea să fie ceva aiurit în toată chestia asta și... Cum, adică, aiurit? întrebă mirat Răgălie. N-am cum să vă explic acum... Dar mi-i frică să nu fi făcut cineva o glumă proastă, ca să rîdă de noi. Asta i-ar mai trebui satului, că pe urmă... he, he! Nu-l știm
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
de cele două necuprinsuri. În Melancolie perspectivele se adâncesc în trepte, în cercuri de rezonanță succesive. De la perspectiva selenară inițială, se trece la priveliștea clar obscură tulburătoare în care "biserica-n ruină" este ecoul spiritual și vocalic al vaierului, al aiuritului de jale (de aceea s-a utilizat un hemistih), se continuă apoi pe dimensiunea timpului prin mișcarea monotonă neîntreruptă pe care o fac greierul și cariul, pentru a se pierde într-un indefinit foarte îndepărtat, acela al timpului pierdut, în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
asta atât de dorită, în fond, nu? în care mă găseam pe nepusă masă. Deci: era luni dimineață. Băși, mai mult ca sigur, constatase că nu catadicsisem să apar pe la Facultate. La fel și colegii mei. Însă aveam statutul de aiurit într-un asemenea hal încât nimeni nu se agitase cine știe ce pe chestia asta. Nicio îngrijorare, nicio nedumerire. Rezultat: niciun apel telefonic, nicio căutare, nimic. Asta putea să mă lovească nițeluș în orgoliu, dar se vădea, în condițiile date, o stare
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
Săvuleasca, încârligându-și arătătoarele. Cred că fiecare și-a tras atunci o roabă de bani", șopti Băși, mai cu fereală, scăzând mult vocea. "Oho!", îl susținu baba de Fito. "Plus ce ciugulesc din orice sponsorizare, fie de la minister, fie de la aiuriții ăștia de la Uniunea Europeană pe care îi faci din două vorbe și trei hârtii. Ce să mai vorbim, că nu-i mai satură nimeni de foamea asta de bani!" Atunci ce mai vrei? Cui să te plângi, corb la corb nu
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
îi citi gândul. Nu glumesc. Te rog să mă asculți. Bărbatul își coborî privirea peste planșa de lucru. Doamnă Noia, nu ai altceva de făcut? Luana se apropie de el. Andrei, cum îți încrucișezi tu brațele? O privi atât de aiurit, că femeii îi veni să râdă. Vorbesc serios. Răspunde-mi. Robu nu reuși să-și revină. Era obosit, preocupat peste măsură și cucoana avea chef de ghicitori. Făcu ocolul mesei, trecând atât de aproape de ea că Luana se dezechilibră. Îți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
cu idei. Aveți și dumneavoastră vecini, colegi, nemulțumiri... Să nu le lăsăm să se adune! Să dospească În noi! He! He! Căci nu se știe ce aluat dospește, domnule profesor. Îl amenință ștrengărește cu degetul. Vă referiți la..., murmură Petru aiurit. Noi, adică eu... N-am zis nimic, domnule profesor, n-am zis nimic. În viața dumneavoastră intimă și personală noi nu ne amestecăm. Avem și noi un punct de vedere, nu neg, dar dumneavoastră veți hotărî. Singur. Și nu ne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
că știa ce mărci de desuuri poartă, chiar și ce numere și că În picioare avea, ca Întotdeauna iarna, șosete de lână. Se Întreba cu teamă dacă aceste amănunte mai contau acum, odată cu apariția acestui arhanghel miop și suficient de aiurit pentru a trezi, fie și pentru o clipă, interesul ei. 16. Nu se schimbase nimic, dar nimic nu era ca odinioară. Filozoful și latinistul erau de acum bătrâni, iar Arpi bácsi murise de câțiva ani. Intrase acolo pentru prima oară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
zic că a fost o tentativă și atît. Ba m-a violat. Atunci vom face o reconstituire... Doamne ferește! Deci nu...? Nu-l puteți ierta? Să-mi dea 1000 lei. Ține, femeie, o sută de lei și gata. Băiatul se uită aiurit la tîrg și mormăie. Dar... am... Nu chiar, rîde procurorul. Lasă, ai să vezi tu cînd mai crești un pic. Adam își pune pardesiul și rîde satisfăcut că a stins litigiul. Aneta Drumeagul se oprea la casa lui Obadă, acolo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
eu nu-l cunosc bine. Da, nu-l cunoști, de ce mă minți? — Dacă îți spun, așa este. L-am văzut în toamnă și v am spus atunci în ce împrejurare și de-abia zilele acestea l am reîntâlnit. —Aaa! Este aiuritul acela de care te-ai împiedicat în parc? —Exact. He!he!he! ce nostimă poveste de dragoste. — Da, văzuși dragoste. Într-o zi, Matei, nerăbdător să o reîntâlnească pe Cecilia, i-a scris, când i-a lăsat trandafirul: „Te aștept
Feţele iubirii by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1166_a_2071]
-
începuseră discuțiile în familia Sătmăreanu. —Telefonul tău a sunt, Cecilia? a întrebat-o tată său, ca să se afle în vorbă. Da, tată! — Credeam că al meu. —Nu-ți mai recunoști melodia? N-am fost prea atent. Ce ți-a comunicat aiuritul acela, era curioasă să afle Elena. — Băgăcioaso! — Hai, măi Ceci, spune-mi! —Vrea să ne întâlnim. — Când? Unde? Cum? sărea într-un picior, veselă, Elena. — Stai că dai peste mine, nebuno. —De ce te bucuri? O întrebă mamă-sa care tocmai
Feţele iubirii by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1166_a_2071]
-
căă, pentru căă...... — Hai, spune odată! O îndemnă mamă-sa. Îi spun, Ceci? — Doar nu-i secret. —Sora mea cea dragă și fata ta cea iubitoare se întâlnește astăzi cu un băiat. —E adevărat, Ceci? — Da, mamă! — Cine-i băiatul? Aiuritul de astă-toamnă, din parc, se grăbește să răspundă Elena. Trebuie să te faci frumoasă. Eu am să te ajut. Îi aduce un costumaș de vară dintr-un material subțire de culoare albă și o rochiță dintr-o mătase albastră, vaporoasă
Feţele iubirii by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1166_a_2071]
-
e rușine. Mă prezint în fața ei, eu fată în toată firea, în halul în care mă aflu, zăpăcită de un băiat romantic, dar aiurit ca toți romanticii, care pretinde că mă iubește, dar nu ține seama de părerile mele. — Romanticul aiurit nu doar pretinde, ci te iubește cu adevărat, cu toată ființa lui, ca un nebun, îi ia degetul de pe buze sărutând-o îndelung pe obraz pentru a o convinge. Să știi că nu pot sta mult. —De ce? Ți-e frig
Feţele iubirii by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1166_a_2071]