1,249 matches
-
din străfundurile memoriei. Se confesează, în continuare, Mircea Cărtărescu: "Îmi făcusem planul nebunesc să cumpăr acea odaie și să vin să stau, măcar din cînd în cînd, acolo. Cum ar fi arătat nopțile dormite acolo, în farmecul intens al odăii albite de lună? Și nu m-aș fi trezit în vreo dimineață în mirosul oalelor fierbînd pe mașina de gătit și, alergînd afară, n-aș fi găsit, apărută încă o dată pe pămînt, curtea aceea din centrul lumii, cu bătrîna Catana stînd
De la Camus la Nuova Guardia by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/13765_a_15090]
-
al tău, ne așteaptă. (...) n În limbul nostru veșnic vom primi și vom da deodată, fără să putem reține nimic înlăuntrul nostru mai mult de o fracțiune de secundă, atîta cît îi trebuie fumului să cotrobăie prin plămînii mei curați, albiți de-atîția ani de liniște înșelătoare, atît cît îi trebuie sexului tău să caute în mare grabă în interiorul meu, în liniștea lui înșelătoare. În limbul nostru vom fuma continuu, țigări simple, țigări speciale, slabe, medii, dar mai ales tari, marijuana amară
Poezie by Svetlana Cârstean () [Corola-journal/Imaginative/7333_a_8658]
-
de om. Treptat, portretele pălesc de pe cartoanele-suport, trăsăturile li se șterg, la fel și evantaiul de lumini și umbre, care nu mai contrastează și ajung să se anihileze reciproc. Și totuși n-am văzut pînă acum niciunde vreun carton perfect albit, purtînd legenda - scrisă sau verbală: „Această poză mi-a reprezentat un străbunic”. Mai înainte de a dispărea total, figurile umane, siluetele omenești ajung reduse la esență. Drumul fotografiei spre neant duce de la particular la general. Ca și memoria noastră. Ne amintim
Portretele trăiesc by Mariana Neț () [Corola-journal/Journalistic/13174_a_14499]
-
brusc și ne aflam încă destul de departe când începuse deja concertul: într-un teatru de vară, construit în livada proprie de măslini, pe malul mării, de către tânărul pianist Iorgos Konstantinou. Pe un podium de piatră, Filarmonica "Banatul". Erwin Aczel, parcă albit (sau era de vină prea puternica lumină?) dirijând cu grație dansurile simple și profunde ale celui care știuse prea bine cum se cucerește publicul. Constantin Silvestri, după mulții ani de dirijorat în Anglia, Japonia, Australia și America de Sud, aflase exact ce
Concert în livada cu măslini by Grete Tartler () [Corola-journal/Journalistic/12314_a_13639]
-
Mariana Filimon Simți orele Copacul își potrivește glasul să-și spună legenda pe alocuri seara se aprinde asemeni unui trandafir pe care ai vrea să-l muști în loc să-l miroși prezențe anonime vin din necunoscut întărâtate de albitele graniți simți orele în coșul pieptului dându-și duhul treptat o grămadă de măști ofilite vibrează în fundaluri un singur gest te-ar feri de somnolentele spații dar până să-l faci se lasă noaptea de-a binelea Somnolențe Din
Poezii by Mariana Filimon () [Corola-journal/Imaginative/9603_a_10928]
-
în jos [...] că au căpătat picioare cu degete uscate și cu unghii crăpate, a zis, scoțîndu-și șapca englezească de pe capul cărunt:/ «Ai, ai, tinerețea mea prefăcută în scîndură, cum își mai rîde ea acum de mine și de părul meu albit»" (p. 163). În privința personajului colectiv Păcatele Lumii, cu un spirit premonitoriu formidabil, Ștefan Bănulescu a radiografiat fenomenul contemporan nouă și scăpat de sub control, pe care, undeva, l-am denumit "animale comunitare": "(...) preotul paroh putea fi văzut prin Metopolis cum trece
O reeditare necesară by Mihai Floarea () [Corola-journal/Imaginative/13951_a_15276]
-
Andrei Zanca Maria sta așezată pe dalele bisericii, privind în gol sub șuvițele-i albite, lumea trecea ori intra atrasă de orgă aruncînd o scurtă uitătură, glasuri de copii învolburîndu-se între ogive ziduri înfremătate. duminecă. o ia pe-ndelete printre coline, nori de ploaie umbră de umbră alungîndu-se, liniștea între castani pînă la încremenirea memoriei. așează
Poezie by Andrei Zanca () [Corola-journal/Imaginative/11028_a_12353]
-
ta mai înțeleaptă În astă lume nu știu eu! Nici mâini mai blânde când mângâie! Nici glas mai dulce în dojană, În lume nu mai este, mamă! Mulți ani la fel să îți rămâie! Dă - mi tâmpla ta de dor albită Să - i prind ghiocei pe ram! Icoană mai sfântă n-am Ca tine, mamă, mai iubită! Citește mai mult Dă-mi mâna ta neobosităSă-i pun sărutul meu în palmă! Ca tine mai sfântă, mamă,Nu-i alta-n lume
ELISABETA SILVIA GÂNGU [Corola-blog/BlogPost/380494_a_381823]
-
nou ecou de vers dezmorțit.Mi-am amintit ce înseamnă să oferi... III. BRAȚE NOI, de Gabriel Dragnea , publicat în Ediția nr. 1836 din 10 ianuarie 2016. Înmugurite, bătrâne Răscolesc de-a lungul anilor File cu amintiri, scrijelesc amăgiri, Tremură albite Ca-ntr-un dans al înfrigurărilor Cuibărite, neinvitate În trupurile care-au uitat Sentimentul și sensul căldurii. Înmugurite, bătrâne Se ridică și apoi coboară, Ramuri dansate de vânt Ca-ntr-o gimnastică fecundă a naturii. Sunt, poate, singurele Care mai
GABRIEL DRAGNEA [Corola-blog/BlogPost/380550_a_381879]
-
este femeie. O femeie intrată bine în vârsta a doua. Cu toate acestea, se simte încă tânără. O mărturisește cu bucurie, cu o oarecare naivitate și fără sfială. Nu-i este rușine de ea, de corpul ei, de părul puțin albit, de țesutul adipos de pe ici, de pe colo. La vârsta la care altele au spaime legate de pensie și încep să cam încheie socotelile cu viața, Eli Lăslean a avut puterea să iubească un bărbat cu unsprezece ani mai tânăr decât
Agenda2004-26-04-c () [Corola-journal/Journalistic/282573_a_283902]
-
prezenței: "O zi se încheie în valea tăcerii/ alerg prin iarbă, hoinara,/ cortul copacilor mă despoaie/ cu miile de ochi ai zilei de vară" - Te-ai lovit. Câmpul de sare se întinde la poalele unui timp necruțător: "Mormânt deschis, oase albite/ înșirate pe rafturi de vieti drăgăstoase/ departe de trup, de tine departe/ pe-aproape-i numai negustorul de oase". Adică: "Cel care ne vinde perechi de culori/ schimbându-și istoria în jocul unui apus./ Mai era prin preajmă și vântul/ mângâind craniile
Doina Ispirescu: Câmpul de sare by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/17798_a_19123]
-
Ideile se deschid pe câmpiile albe și din burta lor cad vulturi peste nefire, planând nevăzut peste nori. Vederile se topesc în mine, se transformă-n intenții și intențiile-n vederi, să mângâie floarea numită, iarba de nuntă și crucea albită. Din mișcare mișcări îmi sporesc și urcă tot cerul și coboară infernul. Cresc din muzici urechi, tristeți curg violet pe arbori străvechi. În soarele rotitor mi se-nfige tot sternul. IV Se sparge misterul din mormânt, se sparg ochii din
Un poem by Liviu Georgescu () [Corola-journal/Journalistic/2455_a_3780]
-
de nalbă vor să mă-mbete. Tristețea mea depune ouă în asteroizi să alerge prin spațiul orb să clocească un sens - insectă cu aripi bătând, arzând. Fac gesturi în univers și intenția se transformă în iarbă de nuntă și cruce albită. Lănci și săgeți se amestecă cu sângele și oasele craniului mi se desfac, în soarele mărit se-nfige uimirea. VII Dincolo, păsările, înfipte una în alta, se rotesc în granit pe osii fulgerătoare. Strig și nu m-aud. Pe câmpul
Un poem by Liviu Georgescu () [Corola-journal/Journalistic/2455_a_3780]
-
Acasa > Poezie > Amprente > GHIOCELUL ȘI VÂNTUL Autor: Ovidiu Oana Pârâu Publicat în: Ediția nr. 1522 din 02 martie 2015 Toate Articolele Autorului Azi am pătruns sub mantia albită, Peste natura toată risipită. Să cat sub patul putred de frunzișuri Cum germinează viața-n ascunzișuri. - Hei ! m-a strigat deodat` un ghiocel. Ajută-mă de vrei, căci măricel Nu-s de ajuns, să ies sus la lumină ! Putere n-
GHIOCELUL ŞI VÂNTUL de OVIDIU OANA PÂRÂU în ediţia nr. 1522 din 02 martie 2015 [Corola-blog/BlogPost/382742_a_384071]
-
groasă de lemn, pe care erau lutul și instrumentele, iar pe o bancă în spate stătea vechea noastră cunoștință, Qin He. Era îmbrăcat cu o bluză albastră de pânză, care se pătase la mâneci și la piept. Părul în întregime albit avea aceeași cărare în mijloc, iar pe fața cabalină ieșeau în evidență ochii plini de tristețe. Când am intrat, a ridicat capul, ne-a aruncat o scurtă privire și a mișcat buzele murmurând un salut. A rămas în aceeași postură
Mo Yan - Broaște by Florentina Vișan () [Corola-journal/Journalistic/2564_a_3889]
-
Acasa > Poezie > Amprente > GHIOCELUL ȘI VÂNTUL Autor: Ovidiu Oana Pârâu Publicat în: Ediția nr. 1891 din 05 martie 2016 Toate Articolele Autorului Azi am pătruns sub mantia albită, Peste natura toată risipită. Să cat sub patul putred de frunzișuri Cum germinează viața-n ascunzișuri. - Hei ! m-a strigat deodat` un ghiocel. Ajută-mă de vrei, căci măricel Nu-s de ajuns, să ies sus la lumină ! Putere n-
GHIOCELUL ŞI VÂNTUL de OVIDIU OANA PÂRÂU în ediţia nr. 1891 din 05 martie 2016 [Corola-blog/BlogPost/384216_a_385545]
-
îl pregătise cu cearșafuri curate și o folie din plastic. Pe plită, lângă cazanul cu apă aburindă, într-o cratiță curată fierbea un cuțit de metal. Acesta urma să fie folosit la tăierea cordonului ombilical, iar mai multe șuvițe de albită stăteau așezate lângă celelalte obiecte, pregătite fiind să lege cordonul copilului. Știa foarte bine bătrânica ce are de făcut, doar adusese pe lume peste două sute de copii în comună, de-a lungul vieții. Multe femei, pe care acum le moșește
EPISODUL 2 de OLGUŢA TRIFAN în ediţia nr. 1888 din 02 martie 2016 [Corola-blog/BlogPost/384198_a_385527]
-
sub picioare, Doar copilul, năzdrăvanul, I-ar fi semn de vindecare ... Însă el, plecat în lume, Uită sat și uită mamă, Prins de-a vremilor cutume, De trecut nu ține seamă, Își va aminti, odată, Când va fi și el albit, Că-ntr-un sat uitat de lume Mama lui s-a prăpădit, Când, cuprins de remușcare, Înapoi se va întoarce Va găsi-n odaia mare Focul stins. Iar ceasul tace ... Câmp țesut de lăcrămioare Și tăcere de mormânt, Doar lumina
MAMA, DE VIOLETA CÂMPAN de GHEORGHE VICOL în ediţia nr. 1528 din 08 martie 2015 [Corola-blog/BlogPost/377259_a_378588]
-
să curățăm drumul de toate buruienile burgheze, de oriunde ar veni" și se întreba, în editorialele ziarului Lupta Moldovei, "de ce nu-i arestat X, de ce nu-i împușcat Y, izgonit de la catedră cutare profesor". La fel versatila Nina Cassian apare "albită", în pofida "iubirii" d-sale perene și pînă la exasperare clamate pentru partid. Afirmă Mihaela Cristea: "Din anii '70 începe să-și dea seama că speranțele tinereții sale revoluționare au căpătat alte coordonate și a intrat în disidența literară românească". Replica
Un ton tranșant by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/8602_a_9927]
-
și toți au început să sporovăiască, indiferent dacă se cunosc sau nu. La noi merg sute de kilometri fără să-și spună nimic! Trecuseră de Ploiești și acum opriseră la Câmpina. Pe geam, în zare, se vedeau munții, cu crestele albite. Ce mistere ascunde Câmpina? E un orășel mic, dar are și el poveștile lui. Adevărat? Începuse a-i vorbi când se auzi strigat de Camelia: Puteți veni lângă noi, s-au eliberat două locuri! Se mutară alături de Camelia și Mihai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1564_a_2862]
-
pe întinsul zăpezii fecundate de lună îmi sună în urechi din copilăria uitată. scârțâitul de os al saniei urnită doar de fornăitul și aburul cald al celor doi cai. departe, în urmă, sau înainte, plânsetul lupilor era însuși plânsetul nopții albite, căinându-și neodihna și veghea. pe-o astfel de noapte nu-i chip să adormi. glasul tatei e singurul bici pe crupele cailor. mâinile mamei, uscate și calde, sub cojocul mițos, mă strâng ca un clește milos, iar glasul ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1549_a_2847]
-
mai impresionă Însă pe soțul ei, ca-n atâtea alte dăți... A plecat așa cum spusese, și nu s-a mai Întors la noi. A fost o nouă lovitură pentru mama, care s-a trezit Într-o dimineață cu părul complet albit, fapt pentru care din clipa acea a Început să poarte mereu o broboadă Întunecată și aproape să nu mai schimbe vreo vorbă cu cineva. Vizita lui Teofil, colegul de bancă și prietenul meu cel mai bun, fu cu mare greutate
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
o față Înspăimântătoare, de crustaceu, scotea intermitent o limbă vâscoasă, lungă și crăpată la vârf. Avea privirea risipită și un tremurat nervos Îi zguduia trupul galbenverzui, asaltat de săruturile descătușate ale bărbatului micuț și chelos, cu șuvițe rare, de păr albit. Spatele bătrânului părea, dea lungul coloanei, acoperit cu solzi lucioși, iar unghiile, Înfipte În carnea gelatinoasă și vălurindă a celei pe care o Îmbrățișa, erau negre la vârfuri și foarte lungi. Pielea, zbârcită, ieșea parcă din conturul celor două trupuri
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
picătură, nu, vinul amar al existenței mele, în gâtlejul ei, apoi îi voi spune: „Iată viața mea!“ Cine m-ar fi văzut ieri ar fi văzut un tânăr debil și bolnav, dar astăzi ar vedea un bătrân cocoșat, cu părul albit, ochii destrămați, buză-de-iepure. Mi-era teamă să privesc afară, pe fereastră, teamă să mă văd în oglindă. Pretutindeni zăresc umbre, multiplicate la nesfârșit... Și totuși, pentru a-i explica mai bine viața mea umbrei mele rupte în două, trebuie să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
În după-amiaza aceea, Carol se dusese la un magazin de animale din Quadrant. Primiseră un transport nou de sepii. Carol luă două, una pentru papagal, cealaltă pentru graur. Sepiile erau albe, uscate și ușoare în mâna ei, ca niște oase albite. Le împinse printre gratiile cuștii. Păsările o priviră cu câte un ochi, în felul acela atent și scrutător. Dan o cuprinse pe la spate, îi simțea moțul frecându-i-se de omoplați. Se scutură ca să-l îndepărteze. Din bucătărie, unde aștepta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]