25 matches
-
resimt anii ce se îndepărtaseră de mine, lăsându-mi un cântec de înduhovnicire, ori de câte ori era să pierd ușor nădejdea: „Nu mă mai despart de tine”! Îl cânta Doina Spătaru, îl rupea de la suflet și-l pornea spre toate sufletele, ca să alegorizeze despărțirea, o ușă uitată deschisă patimii umane celei mai mari! Interpreta Doina Spătaru mi-a mulțumit pentru cum scrisesem despre Mălina, iar aceasta a avut o influență atât de puternică asupra mea încât sensul literar al spuselor artistei a luat
DOINA SPĂTARU. FRUMOASA VERIŞOARĂ , CREIONĂRI AFECTIVE CU PREZENTATORUL OCTAVIAN URSULESCU de AUREL V. ZGHERAN în ediţia nr. 1305 din 28 iulie 2014 by http://confluente.ro/Aurel_v_zgheran_1406544542.html [Corola-blog/BlogPost/349517_a_350846]
-
nu este virtute”<footnote Sf. Grigorie de Nyssa, Despre viața lui Moise sau despre desăvârșirea prin virtute, traducere de Preot Stăniloae. footnote>. Răspunzând la o întrebare adresată de prietenul său, egumenul libian Talasie, asupra pasajului din Ieșirea 4, Sfântul Maxim alegorizează povestea lui Moise. Acesta din urmă, aflându-se în drumul spre Egipt, a fost amenințat de îngerul lui Iisus pentru că fiul său era necircumscris. Ca în lucrarea clasică a Sfântului Grigorie, Despre viața lui Moise, Moise este încă o dată prezentat
CONCEPTUL DE EPECTAZĂ. INFLUENŢA SFÂNTULUI GRIGORIE DE NYSSA ASUPRA GÂNDIRII TEOLOGICE A SFÂNTULUI MAXIM MĂRTURISITORUL by Liviu PETCU [Corola-other/Science/127_a_436]
-
apropie de moarte”, generate de însuși procesul de cunoaștere narativă. Deznodământul, care integrează destinul protagonistului și al „operei” sale cu titlu simbolic, pare a eterniza încremenirea abnormului și a lipsei de sens în istoria individuală și colectivă. Moartea lui Dimitrie alegorizează imposibilitatea salvării în registru tragi-comic, aceasta survenind ca o consecință nefastă a stilului de viață sănătos asupra organismului său viciat. Contemplând destrămarea personajului și a lumii de pe plaiurile mioritice, naratorul o corelează cu o intenționalitate transcendentă, cosmo-politică. Aceasta este concretizată
Val Mănescu () [Corola-website/Science/337550_a_338879]
-
parte: "și va fi întocmai ca un arbore plantat la marginea apelor, care își va da roada sa și frunza sa nu va cădea și toate câte va face îi vor prospera lui". Iar Clement Alexandrinul spune că: "astfel Moise alegorizând priceperea dumnezeiască a numit-o <pomul vieții> care a fost sădit în paradis; acest paradis poate fi și lumea în care au fost sădite toate cele ce au fost create". La Hermas creștinii sunt asemenea arborilor : "arborii aceștia, pe care
Pomul vieții () [Corola-website/Science/302694_a_304023]
-
care Chelsea lasă masca să cadă, descoperind spectatorului adevăratele sale sentimente. Jim Hoberman, critic de film la "The Village Voice", a remarcat că „deși nu e prima actriță porno care joacă în filme obișnuite, pare a fi prima care își alegorizează propria condiție, afișând cu patos încrederea în sine”. Hoberman se întreabă: „privim un monstru autentic și de neatins jucând rolul unei drăguțe și frivole tinere, sau invers? Imaginați-vă un actor care interpretează simultan rolurile lui Marlon Brando și Maria
Sasha Grey () [Corola-website/Science/317679_a_319008]
-
alăturîndu-se unui pretins adevăr mai vechi pe care ceilalți l-ar fi distorsionat”55. Iar În Agon (1982), Bloom elogiază gnosticismul drept „deconstrucția inaugurală și cea mai puternică dintre toate, căci a desfăcut toate genealogiile, a amestecat toate ierarhiile, a alegorizat toate relațiile microcosm/macrocosm și a respins orice reprezentare a divinității ca non-referențială”56. Cu ochiul expert al teoreticianului literar, Bloom descoperă Într-adevăr că gnosticismul dă semnalul unei exegeze inverse a Scripturilor, Îndreptată contra tradiției. Rămîne Întrebarea dacă Bloom
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
lovituri de ciocan, care adună, dintr-o mișcare, sugestiile într-o implozie de semnificație. Ultimele versuri ale lui S. exprimă două tendințe contrare: aceea de a trăi concret, „expresionist”, spaima și moartea - ca absurd existențial - și aceea de a le alegoriza, de a le „dantela”, acordându-le astfel o semnificație fie estetică, fie religioasă. Dezechilibrul, dizarmonia, „ieșirea din cadență” se confruntă cu liniștea și împăcarea: „lumânările/ se așază cuminți/ în duminica trupului”. Se caută o paradoxală primăvară în pragul morții („Inima
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289476_a_290805]
-
fragmente privitoare la Facere, scolii despre Ieșirea 26,35, despre Psalmul 1 și despre profeții minori. Exegeza lui Ghenadie continuă linia analizei literale antiohiene; acest lucru se vede clar în cazul textelor pe care analiza clasică de tip alexandrin le alegorizează, cum sînt povestea creației și a păcatului în Facerea 1-3. Pînă și în privința binecuvîntărilor lui Iacob (Fac. 49), al căror prim sens era considerat în mod curent cel cristologic, Ghenadie este extrem de rezervat: chiar și acolo unde admite că e
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
numele. De aceea e atât de importantă constituirea unui inventar de nume naționale. El oferă garanția că "poezia" se va încarna, că gesturile și acțiunile se vor repercuta asupra unei alte generații, că ceva s-a scris pentru a fi alegorizat. Viața unui personaj "cu nume" poate deja deveni semn al unei alte vieți. Într-un fel, e vorba de o înscriere în personalitate a imitabilului. Individul care stă ca model "profetic", care prin corpul lui semnifică într-un alt plan
[Corola-publishinghouse/Science/84955_a_85740]
-
Facere, scolii despre Ieșire 26, 35, despre Psalmul 1 și despre profeții minori. Exegeza lui Ghenadie continuă linia analizei literale antiohiene; se observă cu claritate acest lucru când e vorba de textele pe care analiza clasică de tip alexandrin le alegorizează, cum sunt povestea creației și a păcatului în Facerea 1-3. Până și în ce privește binecuvântările lui Iacov (Fac. 49) al căror prim sens era considerat în mod curent cel cristologic, Ghenadie este extrem de rezervat: chiar și acolo unde admite că e
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
baroce, ca niște nori făcuți din țesătură, în mod deosebit în rochia figurii feminine. Albastrul este atunci legătura dintre elementele ce pot fi separate doar de timp, istorie, geografie și spațiu. Femeia care, în istoria artei din vremea lui Boucher, alegorizează Arta Picturii Profesoara de Arte din trecut arată o direcție, și astfel este încorporată din punct de vedere narativ. Mîna ei este îndreptată spre copiii care doresc să învețe a picta sau poate spre pensulă, acest al șaselea simț al
by MIEKE BAL [Corola-publishinghouse/Science/1018_a_2526]
-
rondelul, „poème exquis”, cum îl numea Théodore de Banville. Pantheea este o amplă invocație, cu reflexe venind din macedonskiana Noaptea de mai, adresată zeiței iubirii și a morții, Isis-Pantheea, patroană a evoluției sufletului în timp și în spațiile sale interioare, alegorizate de „Dacia hibernală”, de Veneția, Roma și „Byzanțiu”. O. a scris un poem dramatic, Astrela, și a lăsat libretul unei „opere feerice”, Sabaru. SCRIERI: Spleen, București, 1891; Rondele, București, 1892; Sonete. 1888-1916, București, 1916; Dacia noastră, București, 1919; Himere, București
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288502_a_289831]
-
de târg cu suita sa grotescă (escroci, demnitari dubioși, vampe, dezmoșteniți ai soartei), caricaturizați în forfota dezvelirii unui monument închinat libertății recent dobândite - care devine justificarea viciilor fiecăruia. Comedia Regele broaștelor (1995) fixează stilul fantastic și halucinator al dramaturgului, care alegorizează cu instrumentele unui bestiar modern spectacolul lingvistic al deformării și aberației din realitatea contemporană (în lumea îmbogățiților din anii ’90, stăpân la Snagov este Regele broaștelor, Gino, care face afaceri prin Mormoloc Bank). Pe lângă Ciripit de păsărele și Fluturi de
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287356_a_288685]
-
de dramaturg a lui G. Principalul lor atu este dialogul viu și inteligent, susținut de o anumită vervă a ideilor și de umorul (uneori) absurd („à la Gayk”, după cum s-a remarcat), punctul lor slab fiind fragilitatea conflictului. Piesele care „alegorizează în manieră modernă - cu urme vizibile din Arrabal și Ionescu” (Laurențiu Ulici), cum ar fi, de pildă, Punctul, Trenul de seară sau Noapte bună, domnule S., Anteros sau Nostalgia perfecțiunii, Cel care intră pe ușă ș.a., ilustrează un teatru demonstrativ
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287221_a_288550]
-
nu este virtute”<footnote Sf. Grigorie de Nyssa, Despre viața lui Moise sau despre desăvârșirea prin virtute, traducere de Preot Stăniloae. footnote>. Răspunzând la o întrebare adresată de prietenul său, egumenul libian Talasie, asupra pasajului din Ieșirea 4, Sfântul Maxim alegorizează povestea lui Moise. Acesta din urmă, aflându-se în drumul spre Egipt, a fost amenințat de îngerul lui Iisus pentru că fiul său era necircumscris. Ca în lucrarea clasică a Sfântului Grigorie, Despre viața lui Moise, Moise este încă o dată prezentat
CONCEPTUL DE EPECTAZĂ. INFLUENŢA SFÂNTULUI GRIGORIE DE NYSSA ASUPRA GÂNDIRII TEOLOGICE A SFÂNTULUI MAXIM MĂRTURISITORUL by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/127_a_437]
-
să fie reținute Ovid Densusianu nu este și nu va fi cunoscut ca poet. Și aceasta deoarece multe din versuri sunt confuze indeterminate, fără priză la cititori și poate și datorită utilizării stilului comunicării lirice simboliste în formă tipic manieristă, alegorizând chiar abstracțiile: „Atâta mulțime adunată, acolo / Atâtea lungi șiruri ce ntr-una ca valuri/ Se strâng, se desfac / ce haos ! și totuși el e sărbătoare" Spre sfârșitul încercărilor sale de poet, Ovid Densusianu renunță la versul liber, reducându-și aspirațiile la
Metodica folclorică şi concepția folcloristică la Ovid Densusianu by LIVIU MIRON () [Corola-publishinghouse/Science/1692_a_2975]
-
sistem economic de comunicare îi contaminase și pe oameni. De altfel, în tot romanul ironia și umorul conjugate ies adesea la suprafața tonului și expresiei, dar sunt strunite, având în vedere că alarma scriitorului viza o problemă gravă, un pericol alegorizat prin salamandre. Este șarjată, prin exagerare, reclama de toate felurile în favoarea acestui comerț cu salamandre. Sunt introduse în pagină zeci de tăieturi din ziare, procese-verbale, afișe și apeluri în limbi diferite, chitanțe, anchete, cărți de vizită etc., toate marcând febra
Un roman al ecologiei umane by Elvira Sorohan () [Corola-journal/Journalistic/11418_a_12743]
-
acțiunea Crailor... începe trei ani după 1907, deci în 1910, și se termină cu patru ani după 1907, deci în 1911. Speculațiile numerologice, pe care nu vreau să le împing prea departe, țin de natura (re)lecturii. Aceasta tinde să alegorizeze textul, să-i caute și să-i dea semnificații nebănuite la o primă lectură lineară, să-i descopere legături secrete între elemente aparent disparate, accidentale. Evident, nu toate textele suportă alegorizarea: multe se prăbușesc în "literalitatea" lor întîmplătoare, altele rezistă
Recitind Remember by Matei Călinescu () [Corola-journal/Imaginative/14139_a_15464]
-
un fel de iresponsabilă propagandă proto-fascistă. Nu oferă o cale de acces la text, neglijând: 1. distincția dintre schimbarea istorico-politică (ne-impusă) și oprimarea violent conformistă a celor diferiți; 2. impactul psihologic al situației istorice concrete pe care Ionesco o alegorizează. Cum poate fi acuzat cineva a cărui gândire tocmai s-a sustras ipocriziei?” S-ar fi putut discuta chiar și unele teze studențești de final de semestru, din 1996, despre Rinocerii. Una, datorată unei studente poloneze, focaliza asupra „rinocerizării limbajului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]
-
erou de la vârsta lui Ahile la vârsta lui Ulise; un roman nu poate fi o simplă repetiție a datelor realului, ci o investigare cognitivă a acestuia prin sondaje cât mai autentice dincolo de epidermă: nu mai pot crede În personajele ce alegorizează ceva sau „reprezintă“ nu știu ce „tipuri“ etc., ci vreau un personaj narator, implicat direct În diegeză, care să știe că se află În procesul acesta și să reacționeze În cunoștință de cauză. Recuperarea autenticității nu se realizează decât parțial chiar și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
ușor că este vorba de o obișnuită figură de stil. Dimpotrivă, glasul exprimă totul, citera zbîrnîie, coardele ei sar din cînd În cînd („CÎnd la cîte vream să-mi spuie/ Coardă, coardă se spărgea”) din pricina tensiunii interioare, a preaplinului. Poetul alegorizează pe această temă: cere „instrumentului” să cînte „lucru greu” pentru care Apolo Însuși varsă sudori. „Nimenea la cale-o scoate”, zice, dramatic, poetul, Însă nimenea nu-l poate crede cu adevărat. El se descurcă, dimpotrivă, bine, convoacă zeii cunoscuți (Marț
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
nalta Înfocare, dar, mai cu seamă, cum să citim versul: „Cu mintea-mi cea hrăpită semeț mă-nțraripam”?! De citit Îl putem citi În litera alegoriei, dar ceva rămîne neexplicat, o temă nouă, scăpată de rația poetului, se substituie temelor repetate, alegorizate În poem. Este tema zborului și, În subtext, este tema hrăpirii, aceea care definește impetuozitatea, caracterul violent al demersului liric. Mai este o referință În acest lung vis moralizator care merită a fi citită și prin ceea ce poate ascunde: În
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
nu face excepție. Satirele, fabulele sale i-au adus o mare reputație. Discursul este, aici, mai unitar, tonul mai just și mai variat (are dreptate Șerban Cioculescu), demonstrația de idei mai strînsă, mai directă, talentul de a figura, de a alegoriza o idee morală e remarcabil. Talentul acela „Înalt, sever, concentrat”, pe care Îl admira N. Iorga. Ca să ne facem o idee despre sensibilitatea lirică a lui Grigore Alexandrescu trebuie să-i citim, totuși, și celelalte poeme. Aici transpare mai limpede
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
renașterea este rezultatul Însoțirii dintre soare și pămînt. Alecsandri patetizează: mii de glasuri „celebrează Însoțirea naturei cu mîndrul soare”, verginile intră În apa proaspătă, soarele se Înalță de trei suliți pe „cereasca mîndră scară” și absoarbe rouă de pe ierburi... Clasicizînd, alegorizînd, poetul aduce În vasta scenă lirică pe radioasa Aurora care - „dulce, veselă, rozie, scumpă ca un vis iubit” - zboară peste lume și dă sfaturi bune unei copile triste. Nu se configurează, din aceste imagini comune, o figură poetică specială, o
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
un obiect predilect, cum e la romantici, luna răsare des și În poezia lui Conachi. La 7 iulie 1846 Îi dedică un poem numind-o eminescian „stăpîna nopților”. Conachi nu leagă Însă de acest astru o viziune mai profund lirică. Alegorizează, În stilul lui, făcînd din lună un confident și un mesager: să ducă oftatul și lacrimile peste munți, la Stăpînă, dîndu-i, astfel, de știre că o viață de om să răpune pentru dînsa... Luna a ocrotit, În trecut, o scenă
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]