35 matches
-
mă atinge": " Există utopii albe, imagini ale unei lumi ideale, tot așa cum există distopii, utopii negre, vise sumbre ale cărărilor viitorului. "Nu mă atinge"e o utopie suavă și, deopotrivă, plină de dramatism. În ea transpar, într-o formă ingenios alegorizantă, frământările și neliniștile prezentului nostru cel de toate zilele. Pretextul futurologic oferă autoarei un alibi consistent pentru a se detașa de încrâncenările doctrinare de care pătimesc de regulă judecătorii vremilor lor. Cartea e scrisă cu finețe și chiar virtuozitate stilistică
CARTEA CU PRIETENI XVI de IOANA VOICILĂ DOBRE în ediţia nr. 276 din 03 octombrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/356943_a_358272]
-
fructele satului impun sacrificiul. Toate plăcerile frugale se pierd printr-o plasă rară de pescuit. Până la revenirea la realitate, visele mă umplu de o fericire copilărească. Colecționez cioburi de imagini, sunete suave, arome efemere. Simt căldura trăirilor adevărate după combinații alegorizante și după inevitabilul derdeluș al atracției. Irizia nu mai este ființa feroce și complicată; are pielița piersicilor în obraji, mă ascultă mângâindu-mă și îmi povestește deseori despre ea. Frumusețea ei în toiul aromelii mele nesățioase, acoperă neliniștea nefirescului din preajma
SORIN COADĂ, PROZĂ de CRISTINA ŞTEFAN în ediţia nr. 1631 din 19 iunie 2015 [Corola-blog/BlogPost/352941_a_354270]
-
însuși Nichita Stănescu, prezentat în facsimil în acest nou volum de poezie. „În matricea stilistica a creației, George Peagu are ca punct generic analogia. Un detaliu empiric și, imediat, un transfer de imagine. Dezvoltarea imaginii este fie enumerativa, fie tehnic alegorizanta. Construcția morfologica este fie diptică, fie triptică. Poetul se lasă dominat de materia poetica ori o supune unei - deopotrivă - tragice reflecții. Omul din poezia lui George Peagu e un poet tragic. Iluminările catifelate sunt de natură să sporească fiorul autenticității
Z3 (AL TREILEA ZÂMBET) (POEME) de GHEORGHE STROIA în ediţia nr. 581 din 03 august 2012 [Corola-blog/BlogPost/340885_a_342214]
-
studieze opera și s-o facă cunoscută, prin simplul fapt că realismul pictorului și marele interes pe care l-a manifestat pentru om poate să-l definească ca un precursor. Moștenirea sa artistică cuprinde peste 500 lucrări, atât compoziții mitologic - alegorizante, opere de inspirație mitologică și istorică, portrete, cât și „instantanee” ca reporter de război (1877-1878) sau spectator al târgurilor și bâlciurilor. A realizat și numeroase scene de vânătoare, naturi statice cu flori, precum și pictură murală ori decorativă. Lucrările sale sunt
Sava Henția () [Corola-website/Science/308924_a_310253]
-
sursele prin compoziție, și modelele prin amploare și prin adecvarea disputei la spiritul Bisericii Răsăritului. Gândirea liberală a lui C. a fost cenzurată de profesorul Ieremia Cacavelas, sub îndrumarea căruia încă se afla. Cartea are două introduceri compuse în stilul alegorizant al barocului oriental; prima, de închinare protocolară față de domnitorul de atunci, Antioh Cantemir, fratele autorului, iar cea de-a doua închinată cititorului, o ceremonioasă invitație la lectura cu profit moral. Stilul, metaforizant, mizează pe simboluri. Cartea e „floare”, iar autorul
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286073_a_287402]
-
sa se răsfrânge în apariția solitară a sirenei și a momentului magic, privilegiat, la cumpăna dintre zi și noapte. Petrașcu urmărește acest efect contemplativ, și mai puțin detaliul "naturalist", trama mitologică cum e cazul unui Arnold Böcklin -, sau o sugestie alegorizantă. Mitologicul sau folcloricul constituie doar un pretext pentru a conferi peisajului acea notă nostalgică în care, pentru scurt timp, reveria recuperează lumi vrăjite și mistere închipuite. Pictorul sibian Octavian Smigelschi (1866-1912), marcat asemeni lui Kimon Loghi de pictura lui Arnold
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
ale feminității, dintre care două devin tipologice. Urmând traseul impus de ciclul biologic, pictorul prezintă condiția nubilă, cea a unei sexualități coapte la confiniile cu invocarea ei concupiscentă, materializată senzual, și cea a declinului fizic, tablou purtător al unui reflex alegorizant. Virginitatea sau pubertatea traversată de un freamăt anxios, maturitatea sexuală destinată lucrativei meserii ignobile și bătrânețea, ca stație terminus în proximitatea descompunerii, a decrepitudinii, a morții. Sugestia unei cronologii transformă tabloul nu atât în prezentarea unor arhetipuri, cât în tabloul
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
de revista Time între primele o sută de cărți ale lumii, din toate timpurile, "povestea sacră și profană" a căpitanului Ryder urmărește, în fond, etapele intense ale unei inițieri profunde, ce iese din sfera existenței imediate și intră fără ostentații alegorizante sau hiperbolizante totuși în transcendență pură. Protagonistul și naratorul textului (Charles Ryder) se împrietenește, pe parcursul studenției de la Oxford, cu un coleg exotic, lordul Sebastian Flyte, alcoolic, homosexual și, paradoxal, datorită tradițiilor conservate fervent în propria familie aristocrată, catolic netulburat. Ryder
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
ei Anne/Anne, iar Oscar Wilde strălucește, în teatrele post-victoriene, cu piesa An Ideal Husband/ Soțul ideal. Ca atare, James crede că a venit timpul să forțeze ieșirea din inhibiție. Scrie, într-un efort de voință, Guy Domville, o melodramă alegorizantă, cu acțiunea plasată la sfîrșitul secolului al optsprezecelea, într-o comunitate nobiliară catolică. Protagonistul (Domville) devine, prin forța împrejurărilor, tutorele fiului unei tinere și atrăgătoare văduve, doamna Peverel îndrăgostită, în secret, de Guy. Domville visează însă la preoție și viață
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
formă de alegorizare care proiectează figurile poetice asupra unei alte realități. Poezia ne învață cum să cuplăm realități, cum să basculăm corpurile dintr-un plan în altul, cum să creăm continuități în lumea care ne înconjoară. Ea lansează o mișcare alegorizantă, ne educă o anume capacitate de a lega faptele, de a le repercuta unele asupra altora, de a porni o circulație neîntreruptă între lucrurile lumii. În acest sens, mecanismul de creare a "momentului poetic" pe care îl evocă poeticianul francez
Fabrica de geniu. Nașterea unei mitologii a productivității literare în cultura română (1825-1875) by Adrian Tudurachi () [Corola-publishinghouse/Science/84955_a_85740]
-
și de aceea putem presupune că și scriitorul nostru este de origine africană și că s-a mutat la Roma după invadarea Africii de către vandali. Arnobiu e autorul unor Comentarii la Psalmi (Commentarii in Psalmos) care conțin o scurtă exegeză alegorizantă a tuturor Psalmilor. Opera e bogată în digresiuni cu caracter doctrinal și polemic prin care sunt combătute diversele erezii și chiar doctrina augustiniană a harului, deși Augustin nu este pomenit niciodată. De aceea Arnobiu aparține largului cerc al așa-zișilor
Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
lui Tyconiu nu s-a păstrat și de aceea comentariul lui Primasius care, în sine, nu e foarte semnificativ, este important măcar pentru faptul că a făcut să ne parvină unele din interpretările lui Tyconiu. Comentariul lui Primasius este foarte alegorizant pentru că el are intenția de a face o legătură între textul profetic și Biserica din vremea sa ori cea de la începuturi. Spre deosebire de Tyconiu, Primasius nu descoperă în textul Apocalipsei evidentele referiri la Imperiul Roman. Scriitorul își încheie opera cu un
Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
Cântărilor (Explicatio mystica in Cantica Canticorum Salomonis), scris de Iustus din Urgel, participant la sinoadele de la Lerida și Valencia din 546; un Comentariu la Apocalipsă, datorat lui Apringius, episcop de Pace (Beia, în Portugalia), contemporan cu Iustus; Apringius folosește metoda alegorizantă și e înclinat să reducă anvergura escatologică a textului. BIBLIOGRAFIE Ediții: PL 67. 4. Cronicari Au existat și autori de cronici: de exemplu, Ioan din Biclarus, episcop de Gerona din 592 până în 621. Era un got de religie catolică, educat
Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
poetul își circumscrie mediul generic, înregistrând secvențe ale unei viziuni animiste asupra naturii și satului, în diferite anotimpuri și ipostaze. Într-o reprezentare plastică personală, poetul schițează peisaje sau momente, notând senzații vizuale, auditive, constatări imediate cu o rostire metaforică, alegorizantă, care creează imagini insolite, dinamice, fără implicare sentimentală sau meditativă. Mai impregnate de afectivitate sunt poeziile din ciclul Inventar sentimental. Într-o stare de intensă așteptare, timpul se deformează, natura pare înțesată cu semnale, tensiunea erotică devine halucinatorie, exacerbând starea
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287512_a_288841]
-
salvandi qui ex semine angelico, scilicet qui ex Adam generati fueruntl 7. Pe lîngă acest mit, pe care l-am Întîlnit deja la Bonacursus, despre catharii monarhieni ai lui Moneta ni se mai spune că sînt traducianiști, adversari ai sacramentelor, alegorizanți și subordinaționiști, ceea ce arată că ei urmează cu rigoare Învățătura din Interrogatio. Cristologia lor nu ne este relatată În Întregime. Aflăm că unii dintre ei cred În trecerea lui Cristos prin Maria ca printr-un tub, iar alții cred că
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
adesea poziția de egalitate cu omul, ei nu le refuzaseră cu totul capacitatea de memorie, inteligența rudimentară ori posibilitatea unor afecte. Oricum, nu respinseseră faptul că animalele au o anumită formă de suflet. Cu aceasta, intră în impas și perpectiva alegorizantă specifică Evului Mediu creștin care atribuia animalelor virtuți sau vicii omenești. Oricum, această teorie câștigă cu greu teren, ea având de luptat cu un "animism" deturnat spre creștinism, specific medieval, care continuă, e drept, din ce în ce mai slăbit, până în secolul al XVIII
Inorogul la porţile Orientului - Bestiarul lui Dimitrie Cantemir: studiu comparativ by Bogdan Creţu [Corola-publishinghouse/Science/897_a_2405]
-
logica istoriei în cea a ficțiunii. Cel puțin la nivel declarativ, autorul se arată dispus să respecte o anumită tradiție a reprezentărilor, pe care o conștientizează și de care înțelege să profite. El s-ar fi înscris, astfel, în moda alegorizantă, care a rămas viabilă din Evul Mediu, până în epoca Barocului și, apoi, în Iluminism; autoritatea simbolului se erodează și lasă locul unei funcționalități decorative, care totuși este respectată măcar în forma sa. Își pierde forța de iradiere, de filtru de
Inorogul la porţile Orientului - Bestiarul lui Dimitrie Cantemir: studiu comparativ by Bogdan Creţu [Corola-publishinghouse/Science/897_a_2405]
-
unei intenții divine. Comportamentul pe care Fiziologul și, în genere, bestiarul moralizator creștin îl atribuie animalelor are această trăsătură fundamentală: ele sunt extrase din logica strâmtă și sterilă a manifestărilor lor reale și amplasate într-un rol cu potențial simbolic, alegorizant. În această nouă realitate, care o sufocă pe cealaltă, animalele devin simptome ale planului divin; ele transmit mesaje, trasează direcții; reprezintă materializări, încarnări ale unor valori spirituale de care creștinul are nevoie stringentă pentru a avea permanent sub ochi direcția
Inorogul la porţile Orientului - Bestiarul lui Dimitrie Cantemir: studiu comparativ by Bogdan Creţu [Corola-publishinghouse/Science/897_a_2405]
-
sensurilor. Filosoful neoplatonic Porfiro le reproșează Sfinților Părinți faptul că creștinii au transformat cuvintele simple ale lui Moise în enigme. La rândul ei, școala din Antiohia, creștină și ea - cel mai cunoscut reprezentant este Ioan Hrisostomul -, a refuzat tendința excesiv alegorizantă a școlii din Alexandria, optând pentru o interpretare riguros filologică și istorică, spre o exegeză sobră. Sensul literal este cel de la care se pornește în interpretare și care aparține tuturor textelor. Este sensul propriu, pe care îl oferă cuvintele prin
Semn și interpretare by Aurel Codoban [Corola-publishinghouse/Science/295577_a_296906]
-
o perspectivă ce depășește spațiul teluric sau selenar-edenic, de o relevanță deosebită pentru complexul de semnificații ale mesajului transmis prin Dan-Dionis se bucură constelația metatextuală (S6). Ea marchează pasajul de nivel a două serii intratextuale: metatext explicit și metatext implicit (alegorizant). Le vom prezenta succesiv și ne vom opri la implicațiile metatextului implicit, ca alegorie a intertextului, chiar a intratextului. Prima serie intratextuală descrie metatextul explicit, procedeu care ne va conduce, prin perseverență intratextuală, la discuția despre autoreferențialitate (vezi infra). (S6a
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
întâmplărilor lui în lucrurile ce-l încunjurau; Nu ezităm de-a cita cîteva pasaje dintr-o epistolă a lui Théophile Gautier care colorează oarecum ideea aceasta [...]. (Eminescu: 2011, II, pp. 62-63). Componentă substanțială a constelației metatextuale, seria intratextuală a metatextului alegorizant presupune să citim rândurile propuse pentru această serie de hipertexte ca și cum ele nu ar explica neapărat fenomenul metempsihozei, ci ar vorbi despre intertext. Pe scurt, considerăm că intratextualitatea ne ajută să înțelegem mai bine proza eminesciană, iar textul eminescian ne
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
dragostea, patria, locurile natale, războiul, bucuria, moartea”. Sugestii romantice, simboliste, moderniste, folclorice etc. dau un caracter eclectic acestei producții în care autorul cultivă nu o dată locuri comune, dar având orgoliul unui deschizător de drumuri. Totul e văzut la modul animist, alegorizant, antropomorfic, iar versul liber e înlocuit adesea cu versificarea facilă. Poezia fie vrea să păstreze „memoria străbunilor” (Prefață), fie e identificată cu ființa poetică, în stil neomodernist („poezia e sângele meu” - Andante). Actul creator impune o comparație cu Meșterul Manole
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290101_a_291430]
-
22). Origen își însușește interpretarea lui Philon (Comentarii asupra lui Ioan VI, 217; Contra lui Celsus V, 55), fără a o dezvolta totuși în mod sistematic - cel puțin în lucrările care ne-au rămas de la el. Aceeași schemă a lecturii alegorizante va fi reluată, cu puține elemente noi, de către Didim cel Orb, în Comentarii la Geneză (cap. 15 sq.). 5. Omiliile pseudo-clementine, text apocrif datând din prima jumătate a secolului al III-lea d. Hr.158, acordă o mare importanță acestui
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
în picioare este ca exegetul să nu pună la îndoială autenticitatea mitului, altfel spus, valoarea sa epistemologică. Apologeții se află așadar în descendența tradiției mitologizante (reprezentată de 1Enoh, de Jubilee și de Omiliile pseudo-clementine) și în opoziție complementară cu demersul alegorizant al unui Philon sau al unui Origen. 7. Convorbirea avvei Serenus insistă, așa cum s-a văzut, asupra credinței în existența a două seminții de oameni - una perfectă și păstrătoare a virtuții și cealaltă rea - care își împart lumea încă de la
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
să privilegieze mai curând sensibilitatea paseistă, cu întregul cortegiu de emoții livrești, mediate de memorie și de intelect. Astfel, în loc să fie percepută direct, în divers-fascinanta ei fenomenalitate, natura capătă un aspect decorativ, de carton, lăsându-se descifrată exclusiv în cheie alegorizantă, după metoda care făcea cândva gloria școlii unui Quintilian, de pildă. Nu ne mai surprinde, prin urmare, nici alternarea facilă de procedee, în scopul evitării monotoniei compoziționale. Senzația de stereotipie, de mecanică improvizație persistă, ca în fragmentul ce ilustrează stângaci
Scriitorul și umbra sa. Volumul 2 by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]