44 matches
-
al lui Edgar Papu (acordat de marele specialist în literatură comparată și universală lui Ovidiu Ghidirmic), acompaniat de ampla suită de dialoguri ale universitarului craiovean cu Dan Lupescu: Dincolo de era ticăloșilor, Abisalul Eminescu și incomparabilul Călinescu, Traversăm o perioadă de alexandrinism critic și rafinament al decadenței, Ne vom merita mântuirea, dacă vom crede în steaua neamului românesc și în destinul său în istorie. 6. Carte de inițiere Noul volum Confruntări critice: teoria și practica hermeneuticii, al șaptesprezecelea semnat de Ovidiu Ghidirmic
Lansări editoriale la Târgul de Carte GAUDEAMUS – Craiova, OVIDIU GHIDIRMIC – La sfântul botez al Academiei Române * [Corola-blog/BlogPost/93432_a_94724]
-
să propunem un moment al schimbării paradigmei operei lui Fănuș Neagu’’. Ceea ce Viorel Coman izbutește cu asupra de măsură - aveam să ne convingem la finalul călătoriei prin tărâmul cuvintelor magice, volumul său, Fănuș Neagu. Povestirile magice, fiind operă de vădit alexandrinism critic, încântător, de un rafinament delectabil, dar și de o rigoare demnă de toate aprecierile. Criza, în general... Semnalând existența unei crize a receptării - nu numai a operei lui Fănuș Neagu, ci a literaturii întregii sale generații, ba chiar și
DAN LUPESCU despre… FĂNUŞ NEAGU – Povestirile magice , de Viorel COMAN [Corola-blog/BlogPost/94141_a_95433]
-
Erezii pioase“, scris între anii 1988-1993, cu intenția de a lansa un curent pe care tânărul autor a încercat să-l acrediteze sub denumirea de personalism literar, constituie demonstrația că literatura are nevoie de poveste și ilustrează teza potrivit căreia alexandrinismul literaturii anilor ’80-’90 a fost o orientare care a întârziat evoluția prozei românești. Volumul de eseuri „Modernități“, situat în descendența lui Montaigne, acreditează ideea că umanismul de azi trebuie să se sprijine pe universaliile ființei omenești, prezente la toate
Radu Voinescu () [Corola-website/Science/300139_a_301468]
-
impoziție, o deliberare din adâncime, o estetică ce se manifestă implicit prin elogiul meșteșugului (virtuozității), inspirației luciferiene (condeiul arde "ca fosforul lui Mefistofel"): "Azi suflu meșteșugește / În spuma grea diafană, / Și strofa adesea plesnește/Ca sticla venețiană". Suntem pe calea alexandrinismului, manierismului călinescian. Ce este Enigma Otiliei (1938), dacă nu un roman comic? Dîndu-ți impresia unei jucării perfecte, de șuruburi și arcuri, care de la prima declanșare a mecanismului merge ca un ceasornic, epicul apare aici prea pur, prea tehnic, fără altă
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
a strămoșilor, îndur urmările fericirii lor, plătesc scump speranțele agoniei lor și putrezesc în viață prospețimile neștiinței străbune. - Iată sensul decadenței. Iar pe planul culturii, câteva secole de creații și iluzii - ce se cer iremediabil răscumpărate în luciditate și nemîngîiere. Alexandrinism... Nu e ușor să plătești pe toți țăranii altor veacuri, să nu mai ai verdeață și pământ în sânge... și nici să te scalzi în asfințiturile spiritului... Numai în muzică și în freamăte extatice, pierzând pudoarea limitelor și superstiția formei
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
dezvoltat până la obsesia cuceririi extensive a spiritului, este un element definitoriu al epocilor de amurg, al acelor epoci de sinteză și de sincretism avide de toate valorile, juxtapunîndu-le, dar neînsumîndu-le, alăturîndu-le steril, într-un agregat axiologic. Divergența valorilor este pasiunea alexandrinismului. Sterilitatea spiritului îl face încăpător pentru orice și viziunea retrospectivă, reactualizând lumile de valori ale trecutului, face contemporană întreaga istorie. Universalismul exterior al epocilor de decadență dovedește, prin contrast, că orizontul teoretic nu este condiția creației și că excesul de
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
o formulă abstractă pentru orice situație, de a justifica în gând toate fărâmăturile realului, a secat energia creatoare și a răpid omului un simț rodnic al problemelor. Excesul teoretic presupune totdeauna o sleire a respirației, a avântului irațional de creație. Alexandrinismul a lansat tipul comun al omului teoretic. Eclectism și teorie vidă sânt același lucru. Omul politic și cu artistul nu se întîlnesc decât în fenomenul creației. Amândoi creează, deși pe planuri atât de esențial diferite. Faptul acesta îi separă de
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
Referindu-se la peisajul nostru cultural de azi, Gabriel Stănescu distinge trei tipuri atitudinale: nihilistul solipsist, indiferentul, neimplicatul, somnolentul, inteligentul estetizant, livresc, amantul calamburului, toți trei fiind înrudiți prin lipsa de pasiune și entuziasm, mai pe scurt un soi de alexandrinism al comentariului actelor de cultură. Reprezentant de frunte al acestei silențioase furii demolatoare este Andrei Pleșu, Falstaff-ul imberbilor de la "Dilema" (veche?), victima cea mai de seamă fiind Mihai Eminescu și opera sa, în fața căreia s-au plecat ctitorii culturii române
Fără menajamente : critici, istorici literari şi eseişti români by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1441_a_2683]
-
TR, 1994, 50; Virgil Mihaiu, Suflu poetic septentrional, ST, 1994, 12; Aurel Pantea, Un dionisiac la masa textualiștilor, APF, 1995, 1-2; Caius Dobrescu, Incredibil, dar adevărat, VTRA, 1995, 3; Ion Moldovan, A patra carte, F, 1996, 7-8; Dumitru Chioaru, De la alexandrinism la vizionarism, APF, 1996, 9; Munteanu, Jurnal, VI, 142-149, VII, 231-234; Iulian Boldea, Tensiunea detaliului, LCF, 1997, 22; Borbély, Xenograme, 151-153; Mircea A. Diaconu, Instantanee critice, Iași, 1998, 215-218; Marin Mincu, Bulboana textuală a „ochiului orb”, CNT, 1999, 7; Marin
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290671_a_292000]
-
a culturii și a meditației, a discursului despre discurs, și că această existență pulsatorie este legată de două procese: este vorba de o centrare și apoi de o descentrare. Există, Între aceste două procese, starea de statu quo, care este alexandrinismul cultural și care rafinează tot ce s-a făcut. Nu știu dacă nu ne aflăm acum Într-o asemenea fază de descentrare, un pic prelungită și datorită discuțiilor destul de numeroase despre postmodernism. Cred că un asemenea concept, cel de anarhetip
Concepte și metode în cercetarea imaginarului. Dezbaterile Phantasma by Corin Braga () [Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
în esență viziunea. Deosebirile evidente dintre France și Caragiale estompează asemănările de structură. Configurațiile culturale, zonele de formație precum și tradițiile îi separă pe aceștia. Un France pur livresc este o formulă minimalizatoare, care se înrudește cu prea grăbitele caracterizări de alexandrinism și de păstrare în postura cuminte și sterilă a epigonului de talent. Mobilitatea intelectuală, capacitatea de a asimila și de a da expresie fac ca referințele intelectuale ale lui Caragiale să fie fără stridențe, așa cum parantezele lui în franceză sunt
Fantasticul în proza lui Ion Luca Caragiale by Elena Deju () [Corola-publishinghouse/Science/1278_a_1923]
-
politico-istorice - nu se ajunge nicăieri. Decât, firește, la distrugerea creației. În cele din urmă, Raymond Chandler vede o soluție: reapropierea englezei americane de cea britanică. Altminteri, frumoasa limbă în care a scris Shakespeare s-ar putea contamina de un bolnăvicios alexandrinism ori, mai rău, ar transforma întreaga lume anglo-saxonă într-o populație de „țărănoi” (boors). Deși ordinea e inversă (limba decade prin proastă folosire și nu individul regresează prin uzul unei limbi insuficient de subtile), această judecată are, la nivelul gândirii
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
fără lumini. Când ies seara pe străzile lui dezolante, mă regăsesc și mă bucur. Orașul acesta pierdea mult prin veselie și oameni. Atmosfera de amurg e potrivită minunat momentului lui istoric. Ce stranii sunt emanațiile de decadență, ce învăluitoare semnele alexandrinismului!” (1 ianuarie 1940 Ă 561). Cu Parisul acesta agonic, din timpul războiului, acoperit de întuneric, atins de morbul decadenței, se identifică Cioran. Curând, însă, Parisul își va recăpăta vitalitatea și, pentru Cioran, va deveni emblema superficialității, a inconsistenței, un loc
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
de dată mai recentă, al Numelui tradafirului). O dată, fiindcă mi se pare că a discuta despre fotbal este la fel de legitim ca a discuta despre o carte. Nu împărtășesc convingerea lui C. Noica despre critică: ea nu este un act de alexandrinism cultural. Un meci de fotbal sau o carte ne oferă, în planuri intelectuale diferite, dar nu incompatibile, spectacole care există deopotrivă în sine și pentru noi, spectatorii. Fără o minimă hermeneutică, obiectul acestor spectacole ar fi efemer sau fad. Un
Sportul ca divertisment by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/12995_a_14320]
-
nuanțelor și prin platitudinea ideilor. E ca și cum ai călca pe suprafața unor surcele care au fost date la rindea, lăsînd privirii suprafața fără asperități a unor texte moarte, lucioase ca lemnul sec al sicrielor făcute la comandă. Titlul cărții - Ispita alexandrinismului - redă ceva din polimorfia ei iritantă. De fapt, el surprinde, în formă concentrată, conținutul volumului. Căci alexandrinismul, ca stare de decadență a unei culturi, excelează în eclectism, lipsă de vigoare și în rafinament postiș. O adiere de sfîrșit de lume
Trei trufe salvatoare by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/7240_a_8565]
-
la rindea, lăsînd privirii suprafața fără asperități a unor texte moarte, lucioase ca lemnul sec al sicrielor făcute la comandă. Titlul cărții - Ispita alexandrinismului - redă ceva din polimorfia ei iritantă. De fapt, el surprinde, în formă concentrată, conținutul volumului. Căci alexandrinismul, ca stare de decadență a unei culturi, excelează în eclectism, lipsă de vigoare și în rafinament postiș. O adiere de sfîrșit de lume sleiește motivațiile și inhibă înălțările de gînd, mormanul de zorzoane epice neputînd compensa sărăcia duhului. Și cam
Trei trufe salvatoare by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/7240_a_8565]
-
mai la suprafață, asumîndu-și superficialitatea ca un mijloc de evadare. Obstinația lui în refuzul de a se cunoaște pe sine e singura formulă găsită pentru a-și asigura supraviețuirea." (p. 340) Iată, așadar, bucățile care scot din monotonie volumul Ispita alexandrinismului. Inegală prin amestecătura stilurilor, cartea, deși anostă în fond, rezistă prin prospețimea celor trei trufe.
Trei trufe salvatoare by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/7240_a_8565]
-
gîndu' la ei./ Ci la Ea. (Mă asculți?)/ Unii mor cînd vor ei./ Ceilalți, nu. - Cei mai mulți" (Postludiu: Tretievo Dekabria 1926). Să fie o aluzie la pieirea (sinuciderea) poeziei însăși, ajunsă la o situație-limită? La o voluptuoasă sleire a sa prin alexandrinism? Nu e cu neputință, ba chiar e probabil, indiferent de intenționalitatea autorului. Căci tentativa d-sale de regenerare savantă a textului ce-și asumă suprasaturația e una deznădăjduită, în minuțiozitatea-i elegiacă exhibînd o incredulitate crepusculară care simulează zorii. Recursul
Poezia lui Șerban Foarță by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17261_a_18586]
-
din fragmentele publicate de "Jurnalul literar" nr. 7-12: "Spectacol «Cîntarea României» la Oravița, televizat. Apare prezentatorul: «Ne aflăm pe scena teatrului unde a răsunat pentru prima oară vocea marelui nostru poet Mihai Eminescu, pe atunci sufleur» (s.m.)" l "Încă un alexandrinism (Alexandria Teleormanului, bineînțeles): Zozi (Zoe Dumitrescu Bușulenga, n.n.) și Cioculescu fac pe micul ecran apologia vocabulei «tovarășe»" l "Pe strada Nuferilor, - cîndva Popov și încă mai cîndva General Berthelot -, la colțul unde se face intrarea spre clădirea liceului Nicolae Bălcescu
REVISTA REVISTELOR by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/13728_a_15053]
-
minte). Periplul poetului de-a lungul lunilor anului nu înregistrează decît rareori reușite, dar el se încadrează perfect spiritului pillatian profund, urmărirea cu tenacitate a drumului propus, fără renunțări. Ca și căutarea de variante prozodice ingenioase pentru atotputernicul vers clasic. Alexandrinismul prozodic este atins de Pillat în 1936 cu volumul Poeme într-un vers, experiență inedită în poezia noastră. Tonusul înalt nu putea fi menținut de-a lungul celor 117 micro-poeme, însă cîteva formulări concentrate au rămas pînă astăzi antologice. G.
Modelul Ion Pillat by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/2800_a_4125]
-
fel, la început de aprilie,/ presimțind Învierea" (Mierle frîncesti). Însă marea atracție o alcătuiește acum pentru poet Paradisul terestru. Am putea vorbi de un virgilianism nu doar în sensul exaltării bucolice, ci și al pletorei de date culturale, al acelui alexandrinism pe care clasicul latin îl asociază emoției naturiste, în tonalități ce cîteodată, așa cum s-a remarcat, premerg Parnasul. Adrian Popescu e îmbătat de o natură filtrată prin timpuri și locuri exotice, prin elemente livrești, nu în direcția unei abstractizări, a
Crestinism si păgînism by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/18066_a_19391]
-
estetice. Mama veghea la păstrarea unei limite în tendința mea lăuntrică, juvenil "anarhizantă", față cu puterea, și-mi repeta un îndemn-rugăciune: Pune, Doamne, strajă gurii mele!" Generația Șaizeci (și nu numai ea) a trăit, până prin 1965/1966, sub semnul unui alexandrinism impus. În poezia helenă alexandrină, subtilitatea și strălucirea nu pot ascunde involuția și decadența; viața nu se dăruia textelor ce reluau modele grecești, viguroase cu un secol-două mai devreme. Ceva asemănător - nu spun același lucru - se întâmplă și după confiscarea
O relectură autocritică by Ilie Constantin () [Corola-journal/Journalistic/8340_a_9665]
-
e astfel livrată acestui "afară", plin de feeria unor impredictibile, nesecate metamorfoze. În așa măsură seducătoare, încît ființa nu ezită a se contopi cu neînfrînatul flux imagistic, a deveni una cu substanța lui oceanică, încrustată cu referințele unei civilizații de alexandrinism tehnicizat, nu fără ușoare nostalgii naturiste ca o floare prinsă la butonieră: "ventuzele fluviului mă absorb - țintă acvatică de tras cu pușca / valul îmi sfîșie pielea cu mandibule de crustaceu / ape tulburate cu aberații genetice și nativități distrugătoare / țintă de
Ultimul optzecist by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/7292_a_8617]
-
Dacă însă proza hipervizibilă în această perioadă era proza "adevărurilor spuse cu jumătate de gură", cărțile lui M. H. Simionescu mărturisesc despre victoria esteticului și a eticului necondiționat și pot fi revendicate de trei direcții cultural-literare: de tardomo-dernism (de manierismul, alexandrinismul și hiper-calofilia anilor 1970), de suprarealism și de prelungirile avangardismului românesc de după al doilea război mondial, dar și de postmodernism. În ciuda faptului că M. H. Simionescu a avut câteva funcții publice în epocă, autorul și cărțile lui au fost incomode
Strategii literare by Lucia Simona Dinescu () [Corola-journal/Journalistic/9703_a_11028]
-
iganiada sa, etalînd „discursurile politice“ ale unor Janalău, Slobozan, Baroreu, prevăzută cu note de subsol? Își face loc în această nervoasă nefixare a postmodernismului, ca o paradoxală reacție a pasivității induse de epuizare, o mentalitate de sfîrșit de ciclu, de alexandrinism. Ceea ce pare a nu încăpea într-o secțiune temporală determinată a literaturii încearcă a deversa granițele acesteia, deplasîndu-și „centrul de interes“ în cadrele „științelor umane“ sau în tehnologie. Un witz al lui Andy Warhol sună astfel: „Astăzi adevărații artiști sunt
Postmodernism? by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/6713_a_8038]