11 matches
-
din 1283, au avut o poziție care le-a permis să amenințe tânărul stat lituanian dinspre vest. Următoarea unificare a triburilor lituaniene a fost facilitată de schimbările sociale care au avut loc în Lituania pe parcursul acestei perioade. S-au instituit alodiile (în ; proprietăți funciare scutite de taxe) care ulterior aveau să stea la baza unui sistem feudal. Aceasta a fost, așa cum atestă mai multe cronici, principala formă de organizare care a reglementat proprietatea funciară în secolul al XIII-lea. În cadrul acestui
Istoria Lituaniei (1219–1295) () [Corola-website/Science/320528_a_321857]
-
să-și aducă sub ascultare vasalii revoltați după 1051. Noul rege și-a recompensat cavalerii normanzi care l-au sprijinit cu feude vacanțe în urmă bătăliei de la Hastings sau confiscate de la posesorii lor anglo-saxoni. A schimbat natura juridică a numeroaselor alodii anglo-saxone, care din proprietăți libere, au devenit condiționate. Spre deosebire de continent, nobilimea normandă nu a primit proprietăți necondiționate, capabile să-i sprijine ambițiile de emancipare. Serviciile sale militare au fost reglementate. Monarhul avea grijă ca repartiția tuturor feudelor să fie dispersată
Regatul Angliei () [Corola-website/Science/313693_a_315022]
-
repartiția tuturor feudelor să fie dispersată pe întreagă întindere a regatului, lipsindu-le și de privilegiile de imunitate. Nobilimea engleză nu și-a putut crea principate teritoriale care să sfideze autoritatea regală. Caracterul necondiționat al tuturor posesiunilor funciare și inexistentă alodiilor făceau din regele William un stăpân al întregului pământ al țării, de jure și de facto, rezervându-și și un domeniu propriu întins, ce cuprindea 1/6 din regat. Pentru a evidenția cu exactitate drepturile, îndatoririle, inventarul și veniturile tututor
Regatul Angliei () [Corola-website/Science/313693_a_315022]
-
loturile de pămînt aservite și sclavii pe loturile libere. Altfel spus, trecerea de la sclavie și colonat la un stadiu intermediar de semi-liber-tate, numit serbie, se face pe nesimțite. Cît despre micii proprietari liberi al căror pămînt începe să fie numit alodiu -, chiar dacă nu dispar, rămîn, totuși, prea puține informații despre ei. În epoca lui Carol cel Marc, însă, se pun bazele, mai ales, a ceea ce mai tîrziu se va numi feudalitate, fapt care reprezintă, în fond, încheierea unei lungi evoluții, ce
by Serge Berstein, Pierre Milza [Corola-publishinghouse/Science/962_a_2470]
-
mai lent și mai puțin adînc în regiunile unde bogăția și puterea rămîneau concentrate în orașe, acolo unde se mențineau încă solide tradiții romane și unde încă mai subzistau nuclee importante ale unor proprietăți private, libere de orice legătură vasalică: alodiile. În Franța de Sud, în Spania și, mai ales, în Italia, acolo unde influența romană se adăuga celei a Bizanțului, feudalitatea s-a lovit de puternice rezistențe. În Italia de Nord și Centrală, asocierea dintre fief și serviciul militar este
by Serge Berstein, Pierre Milza [Corola-publishinghouse/Science/962_a_2470]
-
mai mare parte a Occidentului, de la Italia de Nord și pînă la Anglia, de la Pirinei și pînă la marginile orientale ale lumii germanice, adoptă regimul senioral. Desigur, țăranii liberi nu au dispărut de peste tot, adunați pe pămînturi puse în colectiv, alodiile, unde reușesc să-și mențină autonomia și obiceiurile. Numărul acestor proprietari liberi, însă, nu încetează să scadă în majoritatea regiunilor, de la 80 %, de exemplu, în Calabria, la 10 % între 990 și 1130, și de la 80 % la 8 % în regiunea Chartres
by Serge Berstein, Pierre Milza [Corola-publishinghouse/Science/962_a_2470]
-
clasică, ilustrată în special de Marc Bloch, voia ca serbia, puțin răspîndită în secolul al IX-lea, să-i fi înglobat, progresiv, pe toți descendenții sclavilor carolingieni, ai colonilor incapabili de a rezista presiunii stăpînilor și chiar pe proprietarii unui alodiu, a căror situație economică s-a degradat continuu. La sfîrșitul secolului al XI-lea, șerbii se pare că ar fi constituit marea masă a populației de la țară, universal integrată între limitele impuse de seniorie și constrînsă la trei sarcini precise
by Serge Berstein, Pierre Milza [Corola-publishinghouse/Science/962_a_2470]
-
26, 27 Alexandru I 167 Alexandru II 127 Alexandru III 136,137, 138, 195 Alexandru Nevski 81,211,212 Alexie I Comnenul 170, 174 Alexie III 176, 177 Alexie IV 177 Alfonso VI 167 Aliénor de Aquitania 235 Almoravizi 167 Alodiu 100, 118 Anastasius 44 Andrei Bogoliubski 211 Andronic 176, 206, 212 Andronic Comnenul 175, 208, 212 Anglia 20, 25, 29, 35, 38, 72, 92,93,108,110,111,112,113, 116, 117, 125, 139, 142, 153, 155, 158, 162, 183
by Serge Berstein, Pierre Milza [Corola-publishinghouse/Science/962_a_2470]
-
astfel toate lucrurile bisericești; iar legislatorii adulatori au știut să reducă despotismul barbar la teoria de drept, să acopere faptele, dînd următoarea învățătură: "principalul își atrage accesoriul"; și cum feudele regale erau declarate principale, mergînd pe acest raționament, chiar și alodiile din posesia Bisericii erau incluse în bunurile feudale. În acest chip, feudalismul a absorbit toate lucrurile: nu a mai lăsat libere nici persoanele, nici lucrurile Bisericilor. 131. Las deoparte chestiunea suveranității, care privește Scaunul de la Roma numai și nu se
Cele cinci plăgi ale sfintei biserici by Antonio Rosmini [Corola-publishinghouse/Administrative/912_a_2420]
-
ar fi fost abați; dispensîndu-i pe cei din urmă de la regula care le încredințase sufletele oamenilor și corturile Domnului, fără să aibă permisiunea sau știința Episcopului." Se observă la acest Conciliu că se face distincția între bunurile date Bisericii ca alodii și cele date în feudă; regelui i s-a reproșat în special faptul că le acordase laicilor alodiile. 199 Iată cum se exprimă Notitia de Villa Novilliaco, care este cu-prinsă în Apendicele la Flodcardus: Defuncto tispino Archiepiscopo, tenuit Dominus
Cele cinci plăgi ale sfintei biserici by Antonio Rosmini [Corola-publishinghouse/Administrative/912_a_2420]
-
Domnului, fără să aibă permisiunea sau știința Episcopului." Se observă la acest Conciliu că se face distincția între bunurile date Bisericii ca alodii și cele date în feudă; regelui i s-a reproșat în special faptul că le acordase laicilor alodiile. 199 Iată cum se exprimă Notitia de Villa Novilliaco, care este cu-prinsă în Apendicele la Flodcardus: Defuncto tispino Archiepiscopo, tenuit Dominus, rex Carolus Remense episcopium in suo dominatu, et dedit villam Novilliacum in beneficio Anschero Saxoni etc, deci unui
Cele cinci plăgi ale sfintei biserici by Antonio Rosmini [Corola-publishinghouse/Administrative/912_a_2420]