39 matches
-
ban’ | para + -ʒìkos > paraʒìkos | paraʒìk/os, -oja ‘bănuț’ (o) śaka/s, -des ‘glumă’ | śaka + -ʒìkos > śakaʒìkos | śakaʒìk/os, -oja ‘glumiță’ § Alofone: -źìk/os, -a, -oja, -es paraźìk/os, -oja ‘bănuț’ (idiomul spoitorilor) Referință Bibliografică: SUFIXUL DIMINUTIVAL -ƷIKOS / Sorin Cristian Moisescu : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr. 2082, Anul VI, 12 septembrie 2016. Drepturi
SUFIXUL DIMINUTIVAL -ƷIKOS de SORIN CRISTIAN MOISESCU în ediţia nr. 2082 din 12 septembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/372635_a_373964]
-
Ediția nr. 2141 din 10 noiembrie 2016 Toate Articolele Autorului În limba turcă, sufixul -lık, cu alomorfele -lık, -lik, -luk, -lük, formează substantive de la diferite părți de vorbire. În idiomul spoitorilor este preluat direct din turcă ca -lV̀ci (alofon -nV̀ci) și indirect, prin română, ca -lV̀kos. Armonizându-se cu vocala din ultima silabă a rădăcinii/temei, vocala accentuată din sufix (V̀) este: -i după e și i, -ï după a și ï
SUFIXUL -L`VCI / -L`VKOS de SORIN CRISTIAN MOISESCU în ediţia nr. 2141 din 10 noiembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/372650_a_373979]
-
motiv care manifestă un anume MOTIVEM. Dată fiind o situație în care ne este interzis să adunăm mere, de exemplu, un motiv ca " Fata împăratului a adunat mere" ar constitui un alomotiv la motivemul "violare". Alomotivele sînt pentru motiveme ceea ce alofonele (variante ale unei clase delimitate de sunete distincte) sînt pentru foneme (clase distincte de sunete). ¶Dundes 1964. alternanță [alternation]. O combinație de SECVENȚE narative (relatate de aceeași INSTANȚĂ POVESTITOARE, sau de altele), astfel încît unitățile uneia și aceleiași secvențe alternează
Dicţionar de naratologie by Gerald Prince [Corola-publishinghouse/Science/1400_a_2642]
-
lexicalizează numărul. În categoria procedeelor secundare de formare a cuvintelor în limba română, unii lingviști au inclus lexicalizarea de variante fonetice, morfologice (forme flexionare) derivative (reale sau aparente) ale unuia și aceluiași cuvînt polisemantic. Prin acest procedeu, dintr-o variantă (alofon, alomorf) a unui cuvînt originar se formează un alt cuvînt (sau chiar două cuvinte), fiecare cu sens/sensuri și formă proprie (forme proprii); de exemplu, din turc. mahramá a rezultat maramă (,,voal fin de borangic, cu care se acoperă capul
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
În fonetică, consoana nazală velară este un sunet consonantic care apare în unele limbi. Simbolul său fonetic este (a nu se confunda cu alte simboluri asemănătoare: , sau ). În limba română apare ca alofon al consoanei nazale alveolare atunci cînd aceasta este urmată de o consoană velară sau de una palatală. La nivel fonetic, cele două sunete sînt distincte întrucît au un loc de articulare complet diferit, unul velar și celălalt alveolar. Din punct
Consoană nazală velară () [Corola-website/Science/300047_a_301376]
-
doilea caz vîrful limbii nu joacă nici un rol, iar articularea se face prin atingerea vălului palatului cu partea posterioară a limbii. Atunci cînd distincția fonetică nu este importantă cele două cuvinte se transcriu simplificat și respectiv . Consoana se întîlnește ca alofon al lui în multe alte limbi: italiana, spaniola, greaca modernă, etc. În limba engleză este un sunet separat, de exemplu cuvintele "sin" (a păcătui) și "sing" (a cînta) formează o "pereche minimală", care se deosebesc numai printr-un fonem. În
Consoană nazală velară () [Corola-website/Science/300047_a_301376]
-
locul de articulare. Tot în zona palatului tare sînt pronunțate și consoanele retroflexe, dar în cazul lor limba se îndoaie și atinge sau se apropie cu vîrful de palat. În limba română există o singură consoană palatală propriu-zisă, plus cîteva alofone palatale ale altor consoane: În alte limbi acest sunet poate să fie o consoană de sine stătătoare sau un alofon al altor sunete. Exemple:
Consoană palatală () [Corola-website/Science/300053_a_301382]
-
și atinge sau se apropie cu vîrful de palat. În limba română există o singură consoană palatală propriu-zisă, plus cîteva alofone palatale ale altor consoane: În alte limbi acest sunet poate să fie o consoană de sine stătătoare sau un alofon al altor sunete. Exemple:
Consoană palatală () [Corola-website/Science/300053_a_301382]
-
în al doilea. Totuși varianta de "n" pronunțată depinde exclusiv de sunetul care urmează și nu poate determina sensul cuvintelor, altfel spus nu există nici o pereche de cuvinte care să difere "numai" prin acest sunet, deci cele două variante sînt alofone ale unuia și aceluiași fonem. De asemenea, în unele graiuri ale limbii române sunetul se palatalizează înaintea vocalei sau a semivocalei corespunzătoare, , devenind sunetul .
Consoană nazală alveolară () [Corola-website/Science/299837_a_301166]
-
pe calea vocală: "h" din "haină" este o consoană fricativă laringală notată "fonetic" , "h" din "heliu" este consoana fricativă velară , iar "h" din "hidră" este consoana fricativă palatală . Astfel de sunete care sînt diferite fonetic, dar identice fonemic, se numesc alofone. A se observa de asemenea că transcrierea sunetelor se face cu bare oblice atunci cînd se analizează perceperea lor de către vorbitori ("fonemic") și paranteze pătrate cînd se au în vedere sunetele ca atare ("fonetic"). În afară de sunetele propriu-zise (consoane, vocale, etc.
Fonologie () [Corola-website/Science/299383_a_300712]
-
În fonetică, sunete articulate diferit se numesc alofone dacă reprezintă doar variante de pronunțare ale unuia și aceluiași fonem. Aceasta înseamnă că, în limba avută în vedere, nu există nici o situație în care prin înlocuirea unui sunet dintr-un cuvînt cu un alofon al său sensul cuvîntului să
Alofon () [Corola-website/Science/299457_a_300786]
-
sunete articulate diferit se numesc alofone dacă reprezintă doar variante de pronunțare ale unuia și aceluiași fonem. Aceasta înseamnă că, în limba avută în vedere, nu există nici o situație în care prin înlocuirea unui sunet dintr-un cuvînt cu un alofon al său sensul cuvîntului să se schimbe. Două sunete care sînt alofone într-o limbă pot fi foneme distincte în alta. Un alt termen echivalent cu "alofon" este "variantă pozițională (a unui fonem)". De exemplu, cuvintele românești "miting" (reuniune publică
Alofon () [Corola-website/Science/299457_a_300786]
-
ale unuia și aceluiași fonem. Aceasta înseamnă că, în limba avută în vedere, nu există nici o situație în care prin înlocuirea unui sunet dintr-un cuvînt cu un alofon al său sensul cuvîntului să se schimbe. Două sunete care sînt alofone într-o limbă pot fi foneme distincte în alta. Un alt termen echivalent cu "alofon" este "variantă pozițională (a unui fonem)". De exemplu, cuvintele românești "miting" (reuniune publică pe teme politice sau sociale) și "fiting" (piesă de legătură pentru conducte
Alofon () [Corola-website/Science/299457_a_300786]
-
nici o situație în care prin înlocuirea unui sunet dintr-un cuvînt cu un alofon al său sensul cuvîntului să se schimbe. Două sunete care sînt alofone într-o limbă pot fi foneme distincte în alta. Un alt termen echivalent cu "alofon" este "variantă pozițională (a unui fonem)". De exemplu, cuvintele românești "miting" (reuniune publică pe teme politice sau sociale) și "fiting" (piesă de legătură pentru conducte) au exact aceleași vocale. Totuși, în cuvintele englezești de origine "meeting" și "fitting" prima vocală
Alofon () [Corola-website/Science/299457_a_300786]
-
poate dovedi prin perechi "minimale" de cuvinte precum "seat" și "sit" care pot să apară ca identice pentru un vorbitor nativ de limba română fără experiența sunetelor din engleză. Pentru a stabili dacă două sunete ale unei limbi date sînt alofone ale aceluiași fonem sau sînt foneme distincte se pot aplica următoarele reguli, formulate de lingvistul rus Nikolai Sergeevici Trubețkoi în lucrarea "Grundzüge der Phonologie" ("Principiile fonologiei"): Următoarele grupuri de sunete din limba română sînt fonetic diferite dar "percepute" ca foneme
Alofon () [Corola-website/Science/299457_a_300786]
-
ei sunete care, deși pentru vorbitorii nativi sînt diferite, pentru vorbitorii altor limbi pot să pară identice. Cei mai mulți vorbitori nativi de limba engleză aud vocalele românești "u" și "â/î" ca identice sau aproape identice, întrucît cele două sunete sînt alofone în engleză. De exemplu, vorbitorilor de engleză le este greu să distingă cuvintele "un" și "în". De asemenea, cuvîntul "România" sună aproape ca "Romunia" pentru urechile unui vorbitor nativ de engleză. O altă confuzie frecventă a vorbitorilor nativi de limba
Alofon () [Corola-website/Science/299457_a_300786]
-
alte limbi sînt fonemic diferite. De exemplu, consoanele "l" și "r" din cuvintele românești "lac" și "rac" sună identic pentru urechile celor mai mulți japonezi. Aceeași problemă o au și vorbitorii nativi de limba coreeană. De asemenea silabele "si" și "și" sînt alofone în limba japoneză, ceea ce înseamnă că perechi de cuvinte românești precum "sifon" și "șifon" sînt percepute ca fiind identice. Confuzii similare apar și la alte perechi de sunete: "tu" și "țu", "ti" și "ci", "zi" și "gi", etc. În limba
Alofon () [Corola-website/Science/299457_a_300786]
-
fiind identice. Confuzii similare apar și la alte perechi de sunete: "tu" și "țu", "ti" și "ci", "zi" și "gi", etc. În limba vietnameză nu există consoana africată alveolară surdă (ca la începutul cuvîntului "țambal"), aceasta fiind percepută ca un alofon al lui (o consoană fricativă alveolară surdă). Ca urmare vorbitorii nativi de vietnameză confundă aceste două sunete în alte limbi.
Alofon () [Corola-website/Science/299457_a_300786]
-
publicului larg, termenul "ortografie fonetică" este utilizat în locul celui de "ortografie fonemică". În sens strict, cele două sînt totuși diferite: o ortografie fonetică notează sunete, iar una fonemică notează foneme. Cum un fonem se poate manifesta fonetic prin mai multe alofone (de a căror existență vorbitorii în general nu sînt conștienți), o ortografie strict fonetică recurge la mai multe simboluri și este mai complexă și mai greu de utilizat decît una fonemică. De exemplu, dacă limba română ar avea o ortografie
Ortografie fonemică () [Corola-website/Science/302243_a_303572]
-
În fonetică, consoana oclusivă palatală sonoră este un sunet consonantic care apare în unele limbi vorbite. Simbolul său fonetic este . În limba română apare ca un alofon al consoanei velare ɡ, care se "palatalizează" atunci cînd este urmată de una dintre vocalele și , variantele lor semivocalice sau i-ul nesilabic. Ca urmare, grupurile de litere ghe și ghi se pronunță cu varianta palatală a acestei consoane. Trebuie
Consoană oclusivă palatală sonoră () [Corola-website/Science/299505_a_300834]
-
stabilește inventarul de unități segmentale (vocale și consoane) și unități suprasegmentale (accent, intonație) cu valoare funcțională, caracteristic limbii române. Totodată, ca în fonologia oricărei alte limbi, sînt determinate seriile de sunete echivalente (alofone) prin care se realizează fiecare fonem în parte. Prin analiza valorii funcționale a diferitelor aspecte fonetice se ajunge la concluzia că limba română standard folosește următoarele unități segmentale: și următoarele unități suprasegmentale: fiecare dintre acestea putîndu-se realiza fonetic în mai
Fonologia limbii române () [Corola-website/Science/304927_a_306256]
-
limbii române (și cele două vocale rare), clasificate după gradul de deschidere a cavității orale, gradul de anterioritate a locului de articulare și caracterul labial/nelabial (rotunjit/nerotunjit). Statutul semivocalelor în limba română este un subiect controversat, unii autori considerîndu-le alofone asilabice ale vocalelor corespunzătoare, în timp ce alții le acordă un loc distinct în rîndul fonemelor limbii. Numărul semivocalelor din limba română este patru; acestea corespund vocalelor : Semivocalele și pot apărea în limba română numai înainte de o vocală, în timp ce și pot apărea
Fonologia limbii române () [Corola-website/Science/304927_a_306256]
-
limba română este patru; acestea corespund vocalelor : Semivocalele și pot apărea în limba română numai înainte de o vocală, în timp ce și pot apărea atît înainte cît și după, ca în exemplele date. Potrivit lui Emanuel Vasiliu este posibilă interpretarea semivocalelor ca simple alofone ale vocalelor corespunzătoare. Pentru aceasta trebuie introdus un operator care forțează rostirea împreună a două vocale. De exemplu cuvintele "deal" și "real" pot fi transcrise fonologic , respectiv , unde semnul , numit "jonctură silabică", obligă pronunțarea în aceeași silabă a sunetelor. O
Fonologia limbii române () [Corola-website/Science/304927_a_306256]
-
lupi" se transcrie fonologic -, unde de data aceasta prin se înțelege o succesiune de două foneme (realizată ca un singur sunet). Această interpretare are mai multe avantaje: Emanuel Vasiliu împinge mai departe această interpretare, considerînd că este de fapt un alofon al vocalei și nu un fonem separat. Pentru ca o astfel de echivalare să fie acceptabilă este nevoie totuși să se introducă un operator special care să marcheze o "jonctură silabică" (notată cu ca în secțiunea despre semivocale), descrisă ca obligația
Fonologia limbii române () [Corola-website/Science/304927_a_306256]
-
limba română fiecare vocală se poate realiza în mai multe moduri distincte, în funcție de contextul fonetic și de vorbitor (chiar în cadrul limbii standard), exprimarea îngrijită sau normală, caracterul neologic sau de fond vechi al cuvîntului etc. Lista de mai jos cuprinde alofonele principale ale fiecărei vocale în parte, cu exemple. Limba română folosește 20 de consoane, marcate cu galben în tabelul de mai jos care clasifică consoanele în funcție de modul și locul de articulare. (Tabelul cuprinde și două din semivocale, și , notate aici
Fonologia limbii române () [Corola-website/Science/304927_a_306256]