59 matches
-
într-un discurs vivace, aerat, construit, deseori, cu elemente ale stilului artistic. Care sunt formulele ce aduc în cartea de critică/istorie literară a lui Dorin Murariu asemenea ecouri? Mai întâi, titlurile capitolelor, sintagme în care referențialitatea comunicării este voit ambiguizată de adaosuri metaforizante, capabile să extindă și să nuanțeze enunțul denotativ. Prima secvență a volumului (Sedimentele anilor) fotografiază, cum s-a spus, momente importante din biografia scriitorului. Textul are o structură caleidoscopică. Crâmpeie autobiografice, culese din textele lui Mircea Pora
OLIMPIA BERCA, CREAŢIE ŞI ANALIZĂ de OLIMPIA BERCA în ediţia nr. 1170 din 15 martie 2014 [Corola-blog/BlogPost/353619_a_354948]
-
întruna este semnul existenței, al vieții încă dăruită de Cel de Sus. Bacovia previzualizează, conștientizează și sugerează subtil sfârșitul, pe care, poate, în vremea când a creat, a fost reținut de către cei care îi analizau scrisul să îl enunțe deschis, ambiguizând exprimativ ideile lui: Ca și zarea, gândul meu se înnegri ... Și de lume tot mai singur, mai barbar (Gri). Versurile deschid un tablou sumbru, al singurătății nu depline însă plină de taine, pe care el, ca un inițiat, le deslușește
PREVIZIUNE CATACLISMICĂ ÎN POEZIA SIMBOLISTĂ BACOVIANĂ de ŞTEFAN LUCIAN MUREŞANU în ediţia nr. 434 din 09 martie 2012 [Corola-blog/BlogPost/354775_a_356104]
-
și cultura română, este concludentă. Fiind cât mai aproape de destinul țării, de destinul Limbii Române, Romeo Tarhon, redactor-șef al Ziarului Națiunea, este persuasiv, prin creație, iar visul său poetic este o condiție a transcenderii valorilor universale ale imaginației poetice. Ambiguizând spațiul și timpul, plasându-se într-un cadru faptic, însă în limita unei stări sine qua non, Poetul Romeo Tarhon trăiește o realitate viitoare, prefigurată de impresiile și sobrietățile trăirilor sufletești ale Domniei Sale. Rareori întâlnim o asonanță de cuvinte, mai
LA MULȚI ANI, POETULUI NAȚIUNII! de LILIA MANOLE în ediţia nr. 1736 din 02 octombrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/368129_a_369458]
-
Israël, Pastor de Israel, Shepherd of Israel). Termenul propriu, subînțeles, este, desigur, Yahvé. Iar „oaie” (în alte traduceri, „turmă”; troupeau, rebaño, flock), este o grefă (inclusă într-o comparație) pe metafora primă („Cel ce paști” - Păstor). Cursivitatea sensului figurat e ambiguizată de „povățuiești”, verb ce se acordă semantic cu termenul propriu corespunzător grefei: Iosif. Pe de altă parte, Israel este depersonalizat de verbul „a paște”. Echivalența Yahvé - Păstor este frecventă în Biblie. Exemplificăm cu celebrul Psalm al Păstorului (22/23) (să
EUGEN DORCESCU, METAFORA ÎN PSALMUL 79 (80) de EUGEN DORCESCU în ediţia nr. 1259 din 12 iunie 2014 [Corola-blog/BlogPost/349798_a_351127]
-
serii diametral opuse elementele vitaliste și cele ale morții, dificultate ce uneori devine o imposibilitate pe motiv că în poezia lui Emil Botta moartea vine de la distanță,dar nu dintr-un areal exterior, al neființei, ci din viață, împodobită și ambiguizată prin reprezentările ei. Ea pune stăpânire în etape, este o maladie paralizantă, incurabilă, având tangență cu viziunea lui Blaga la care fiecare pas în viață este totodată o înaintare spre moarte.Având “ sânge“ de rudenie cu poetul care spunea că
POEZIA LUI EMIL BOTTA NAVIGÂND ÎNTRE EROS ŞI THANATOS de AL FLORIN ŢENE în ediţia nr. 651 din 12 octombrie 2012 [Corola-blog/BlogPost/359419_a_360748]
-
Liei), la rândul ei căsătorită cu un bărbat matur, înalt, zvelt, fost revoluționar și iubit al Liei. Singura diferență dintre cele două personaje e profesia (unul e mecanic/inginer, celălalt avocat), dar similitudinile ce țin de conduită și viață interioară ambiguizează finalul nuvelei: unul dintre ei moare fără să reușească să-l cunoască pe celălalt (nu fără a fi produs înainte un monolog interior stil Céline), vegheat de toate cele trei femei (cele două menționate și femeia de serviciu, Mioara) și
Céline. O variantă autohtonă by Alexandra Olivotto () [Corola-website/Journalistic/14621_a_15946]
-
pe care el n-are altceva de făcut decât să-l transcrie, completându-l, ici-colo, cu fapte din propria-i experiență de viață și, poate, cu unele - foarte parcimonioase - cugetări. Ca urmare, relația dintre subiectul enunțului și subiectul enunțării se ambiguizează, iar discursul prinde a ezita între relatarea strict referențială și ficțiune. În plus, epicul este animat, din când în când, cu inserții metatextuale, care sprijină, în felul lor, eforturile de autopropulsare ale textului. De aici înainte, spre satisfacția cititorului, fie
EUGEN DORCESCU, IDEOLOGIE ŞI LITERATURĂ de EUGEN DORCESCU în ediţia nr. 1160 din 05 martie 2014 [Corola-blog/BlogPost/383460_a_384789]
-
șabloane discursive etc., ci este determinată, organic, de înseși structurile generative ale textului. Explicația mi se pare a sta exact în consecințele amintitei convenții a manuscrisului găsit. Breșa creată de aceasta între jurnal (memorie personală) și invenție (ficțiune), breșă ce ambiguizează, cum ziceam, comunicarea, face posibilă apariția, alături de eroul manifest (Marchiș) și de mulțimea personajelor din preajma lui (mama, Moș Răvosie, Buligan, unchiul Seppi, Smaranda etc.), a unui erou latent, tutelar, capabil, prin acțiunea sa, validată strict ontologic, să autentifice statutul estetic
EUGEN DORCESCU, IDEOLOGIE ŞI LITERATURĂ de EUGEN DORCESCU în ediţia nr. 1160 din 05 martie 2014 [Corola-blog/BlogPost/383460_a_384789]
-
trei strofe, semn al perfecțiunii. Atrag atenția, fascinând, dar și deconcentrând cititorul, versul liber, sugestia, ambiguitatea, limbajul, având caracterul unui experiment poetic. Acest vers schimbă tonalitatea de odă și impune privirea din prezent spre trecut. Eul se adresează acelui "tu" ambiguizat prin substantivele la vocativ. "Tema" poeziei “Cu o ușoară nostalgie” este trecerea timpului. "Elementele de prozodie" sunt următoarele: Poezia este alcătuită din trei catrene.Deosebirea de construcția clasică, în catrene, o dă prezența versului final, care are rol de a
Cu o ușoară nostalgie () [Corola-website/Science/309909_a_311238]
-
dă o cheie de lectură a întregii poezii, ca rememorare nostalgică - amintire a stării de a fi a unei vârste anterioare, de-atunci. Acest vers impune eul ca instanță a comunicării în textul poetic, care se adresează autoritar acelui “ta” ambiguizat prin substantivul în vocativ, sugerând obținerea fericirii depline - presentimentul pierderii acesteia.
Cu o ușoară nostalgie () [Corola-website/Science/309909_a_311238]
-
se remarca pentru penuria excepțională de expresii figurate și colocviale. George Steiner vorbește chiar despre o « abstinență » a lui Kafka de la orice formă de exces verbal; « transparența » discursului se manifestă prin evitarea unor figuri de stil care l-ar putea ambiguiza (metafore, comparații, epitete etc.). Ei i se adaugă sentimentul de alienare și inadecvare pe care limba germană, ca limbă a unei culturi străine, i-a inspirat-o scriitorului. Kafka era de asemenea și un perfecționist exigent: o demonstrează nemulțumirea constantă
Franz Kafka () [Corola-website/Science/296791_a_298120]
-
prin tehnica balzaciană a descrierii mediului și a fizionomiei. Astfel tipologiile clasice (avarul, ipohondrul, gelosul) sunt introduse într-un context social care le conferă o dimensiune psihologică, transformând realismul tradițional într-o comedie umană. Ca trăsătură a esteticii moderne, autorul ambiguizează personajele și arată de asemenea un interes pentru procese psihice deviante care au la bază ereditatea și mediul: alienare, senilitate (naturalism). Personajul eponim al romanului, Otilia este fiica adoptivă a lui Costache Giurgiuveanu din a doua căsătorie. În stil caracteristic
Enigma Otiliei () [Corola-website/Science/325228_a_326557]
-
zvâcnitoare, un bărbat și-o femeie, dîndu-și plăcere unul altuia, simțindu-și cu palmele pielea zonelor erogene și cîrli-onții pubieni, mîncîndu-și sfârcurile și lobii urechilor. Urechea-mi îngheța și-ncepea să mă-njunghie, inima-mi bătea atât de tare că ambiguiza orice zgomot, mă zvârcoleam ca un ars de viu într-un incendiu, mă întindeam pe perete până tot varul mi se lua pe pijama și pe piele, și stăteam așa ore-n șir, ca un basorelief al frustrării. Abia după ce
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
prejudecăți ori conformisme, încearcă debarasarea de complexele și frustrările care obstrucționează libertatea de gândire și de acțiune, vor să își înțeleagă identitatea profundă prin confesiuni necenzurate, dar și prin experiențe în lumi paralele, unde perspectiva asupra realului se modifică, se ambiguizează. În altă piesă, Funia sau Comedia supunerii (1997), este surprinsă drama celor care parcurg traseul frică - supunere, prezența fricii implicând supunerea și invers. Funia, departe de a da sentimentul trăiniciei, îngrădește libertatea de mișcare și de conștiință, întrucât e împletită
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289521_a_290850]
-
care o comportă acesta. În același timp, podoaba capilară susține sugestia unei fluidizări a compoziției și relația cu Secession-ul și ale sale reprezentări feminine cu părul prins în turbionul febricitat al pasiunii 339. Semnificativ pentru sensibilitatea simbolistă, suferința este ambiguizată erotic cu sugestia unui masochism latent, străbătută de o caldă animalitate senzuală. Invocând pe linia deschisă de Alexandru Bogdan- Pitești o comparație dintre Storck și Rops, ușor exagerată din punctul nostru de vedere, Adriana Șotropa remarcă avenit diferența: "Dacă statuetele
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
în prim plan, pe pereții căreia se poate distinge un basorelief cu dramatizări pe teme mitologice. Două femei iau apă de la această fântână și una dintre ele a așezat o amforă pe marginea ei. Raportul dintre trecut și prezent este ambiguizat, în definitiv, nu poți plasa clar în timp scena, antichitatea pare să fie aievea, deși titlul tabloului îi indică caracterul fantasmal, de reconstrucție nostalgică în cheia sensibilității simboliste, unde fiecare element tinde să se transforme într-un simbol. Într-un
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
încărcate de ambiguitate, potențialul interpretativ este problematic, dar natura funcțiilor rămâne aceeași. Cufărul este considerat, în analiza lui Stansbury O’Donnell, pe de o parte, un element-cataliză. Dacă i se aplică testul eliminării din imagine nu modifică interpretarea dar o ambiguizează suplimentar. Pe de altă parte, cufărul este considerat un informant care servește localizării lui într-un spațiu interior casnic, pentru că este prea voluminos pentru a fi deplasat cu ușurință. În categoria informanților intră și oglinda care întărește convingerea situării în
Construcţii narative în pictură by Jana Gavriliu () [Corola-publishinghouse/Science/626_a_1333]
-
pământeni de M. Preda), încheierea dezvăluire (final în poantă care „deturnează“ semnificațiile consolidate dea lungul textului, ca în nuvela fantastică O fotografie veche de 14 ani de M. Eliade) și, mai ales, finalul deschis, care poate suspenda rezolvarea conflictelor, poate ambiguiza situația finală sau o poate proiecta ipotetic, într un viitor incert (Sărmanul Dionis, Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război). În textul liric, finalul deschis proiectează ideatica poeziei dincolo de încheierea textului: Mai lasămă un minut. / mai lasămă o secundă
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2894]
-
implicit, indeterminarea, ambiguizarea și subiectivizarea discursului. Se creează în acest mod narațiuni mixte, fragmentare, în care pla nurile (narative, descriptive, analitice) nu se mai diferențiază, iar instanțele narative nu mai sunt delimitate. Relația dintre autor, narator, personaje și naratar se ambiguizează, având drept puncte de convergență temele eului și ale banalității cotidiane, ale căutării semnificației și producerii textului. Elementele de metaroman („romanul romanului“ se concretizează prin dezvăluirea mecanismelor de producere a textului) se asociază textualismului (textul se auto-oglindește sau face trimiteri
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2894]
-
în mânecă cu oamenii aceia? ÎNCHEIERE În esență, interogația identitară definește nu numai existențele protagoniștilor și lumea orfană, lipsită de adevăr și certitudini în care trăiesc, ci și lumea textului, plasată pe nisipurile mișcătoare ale cuvintelor care relativizează orice personaj, ambiguizează orice referent: „Nu cred că prin cuvinte se poate spune adevărul. Prin cuvinte, cel mult, minciuna poate fi parodiată și demascată“ (Mircea Nedelciu). 3. PROPUNERI DE SUBIECTE Variantele 1-10 Filiera teoretică - Profilul real; Filiera tehnologică; Filiera vocațională - Toate profilurile, cu excepția
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2894]
-
a litotei etc. Satiristul are intenția de a-și flagela public victima, ca o măsură punitivă exemplară de a deconspira și eradica răul, pe când ironistul vizează o discreditare camuflată a țintei, ca joc al inteligenței și expresie a gratuității artistice. Ambiguizând mesajul, ironistul pretinde lectorului anumite abilități de comunicare pentru o decodare corectă a mesajului său, iar prin acest lucru operează virtual o selecție a receptorului pe criterii cognitiv-intelective. Acesta trebuie să cunoască atât contextul și circumstanțele enunțării și, implicit, statutul
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
apostole!". De altfel, substituirea numelui cu apelativul ironic accentuează ideea diferenței grotești între statutul imaginar în text ca autoproiecție a adversarului -, și cel real, declasant și amendabil din perspectiva polemistului-pamfletar. Uneori, enunțul exclamativ constituie o punte tactică între o secvență ambiguizată de ironie și o alta referențială, tranzitiv asertată: "Ei! lăsați-mă să spun adevărat. E pasiunea simpliștilor și a mărginiților, de a simplifica totul la unic și de a-l mărgini la dânșii". Alteori, exclamația retorică accentuează, pentru cititor, perspectiva
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
direcții estetice. Definite ca "forme de etalare a semiozei în interiorul semnului text și a macrosemnului sistem", artele poetice au o funcție metalingvistică echivalentă cu autoexplicitarea idiostilului (la Arghezi, poeziei Testament îi este atribuit acest rol), așadar facilitează receptarea unui mesaj ambiguizat prin însăși natura lui. Lectorului, în postura de autoritate epistemică (Constantin Sălăvăstru), i se jalonează traseul interpretării "din dorința eului performator de a-l feri de erorile inerente liberei decodări"168. Viziunea lui Arghezi despre literatură este expresia unui spirit
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
epistemologic, descrierea aceasta cu "statut" de definiție presupune o operație de determinare exactă într-un limbaj științific, precis și arid, lipsit de prolixitate și echivoc. De multe ori, redefinirea argheziană se întemeiează pe o comparație metalogică 173, însă aceasta nu ambiguizează mesajul, ci plasticizându-l, îi întărește sensul denotativ. Desigur că decodarea corectă depinde, esențialmente, de orizontul cognitiv al cititorului și de disponibilitatea sa de a traduce imaginea în argument. Pentru Arghezi, teoretizarea în sensul de critică (de)valorizantă dublează, în
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
demonstrativ", anecdota camuflează, de obicei, intenția agresivă, imprimând discursului un accent comic și o dinamică aparte. În discursul publicistic arghezian, dimensiunile anecdotei variază, însă, atunci când acaparează întregul text, avem de-a face cu o fabulă autentică, în care morala apare, ambiguizată prin poantă, de obicei, în final 202. Un astfel de text este Dialog 203, în a cărui dinamică actanțială, pamfletarul-narator, diferit de autorul real, își conduce receptorul către o lectură duală, ca și în cazul alegoriei, mizând însă pe imaginarea
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]