756 matches
-
între planul narațiunii și cel al comentariului. Întrerupând, constant și ferm, nota de subsol dobândește emergență maximală, probează că este, la rându-i literatură, dar instituie un raport ambivalent. Continuitatea dintre cele două niveluri există fără posibilitate de tăgadă, iar ambivalența atrage după sine dificultatea de a preciza care dintre planuri prezente prevalează 313. La nivel stilistic și într-o originală convergență a semnificațiilor simbolice cu "citirea" romanului prin grila mitemelor din balada Meșterului Manole, se conturează o antiteză sacru-profan. Conform
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
și nici ultima. L.A.: Comunismul a fost o experiență - era să spun un experiment! - comună care ne-a marcat pe toți cei născuți în timpul lui. Dar nu a avut efect identic asupra noastră, astfel încât atitudinile postdecembriste oscilează de la nostalgie ori ambivalență la respingere totală. Cum l-a perceput psihoterapeutul Dan Goglează și se consideră el un produs al comunismului? D.G.: Sunt așa pentru că mă consider astfel sau mă consider pentru că așa sunt - iată o dilemă nu numai ontologică sau doar un
[Corola-publishinghouse/Science/2369_a_3694]
-
consideră el un produs al comunismului? D.G.: Sunt așa pentru că mă consider astfel sau mă consider pentru că așa sunt - iată o dilemă nu numai ontologică sau doar un joc de cuvinte. Dacă aceasta ar fi și singura sau ultima mea ambivalență, aș fi fericit. Din păcate, fiecare dintre noi are un număr uneori insuportabil de mare de asemenea „dezorientări sau imprecizii”. Nostalgia trecutului este întotdeauna mitică, iar ambivalența atitudinală nu trebuie să ne mire. Nu neapărat din cauza perceperii diferite a realității
[Corola-publishinghouse/Science/2369_a_3694]
-
un joc de cuvinte. Dacă aceasta ar fi și singura sau ultima mea ambivalență, aș fi fericit. Din păcate, fiecare dintre noi are un număr uneori insuportabil de mare de asemenea „dezorientări sau imprecizii”. Nostalgia trecutului este întotdeauna mitică, iar ambivalența atitudinală nu trebuie să ne mire. Nu neapărat din cauza perceperii diferite a realității, în funcție de amplasamentul social al fiecăruia, ci și datorită diferențierilor subiective în a percepe și prelucra cognitiv ceea ce noi definim apoi a fi o realitate. Ai făcut deja
[Corola-publishinghouse/Science/2369_a_3694]
-
cu cât introspecția mea va fi mai profundă, mai emoțională, dar și foarte sinceră. Doar autoanaliza poate stabili cadrul exact al experiențelor mele și lămuri faptul că eu vorbesc despre „lumea mea”, singura existentă pentru mine. Aceasta explică nu numai ambivalența, oscilația sau subiectivismul unor atitudini, ci pur și simplu „realitatea lumii” mele. Cine vrea să înțeleagă alte conștiințe trebuie să parcurgă un proces autoanalitic care să-l ajute la „decorporalizarea” cât de cât a propriilor noțiuni de experiențele ce le-
[Corola-publishinghouse/Science/2369_a_3694]
-
de mine este cea „adevărată” și „exactă” pentru că a funcționat și pacientul s-a vindecat, ci doar că a fost cea „potrivită”, tot așa cum nici șperaclul nu este niciodată cheia „exactă” pentru ușile pe care le deschide. Această breșă și ambivalența „construit-real” au fost folosite foarte abil de comunism, care și-a „potrivit” adevărurile după nevoile momentane de explicație, iar metoda a supraviețuit. Atitudinea față de adevăr deformează profund caracterul, emoționalitatea, empatia socială și aceasta este o mare problemă a moștenirilor comunismului
[Corola-publishinghouse/Science/2369_a_3694]
-
inteligenței creative: dacă urmărești biografiile unor genii, vei constata că erau de o comoditate anecdotică. Dintr-o altă perspectivă, cuvântul scris și trecut de furcile cenzurii primea o greutate și o evaluare socială aparte pentru că, pe lângă subtilitățile sugestive și o ambivalență bine mascată, el primea eticheta de „subversiv” de la o intelectualitate care se hrănea exclusiv din „opoziția verbală”. În psihoterapie se pune un mare accent pe cuvinte, cuvântul îmbolnăvește și tot cuvântul vindecă, însă nu putem analiza sentimentele și gândurile în
[Corola-publishinghouse/Science/2369_a_3694]
-
în numele lor. Prin urmare, deși în fiecare caz concret - sau mai degrabă pe parcursul activității cotidiene a statului - statul este inițiatorul, iar cetățeanul este agentul, din punctul de vedere a legitimității acțiunilor statului situația este inversă” (Bicanic et.al, p. 11). Ambivalența poziției autorităților publice a fost observată de G. Almond și S. Verba, care au descris, reciproc, poziția ambivalentă a populației ca supuși (agenți) și cetățeni (inițiatori): „oamenii nu iau parte la viața politică doar prin rolurile lor de cetățeni. Ei
[Corola-publishinghouse/Science/1956_a_3281]
-
autoritate unei practici care nu putea fi decât barbară. Emilia este surprinzător de demodată în această povestire a ei în care, chiar din incipit, structurat ca o adevărată predică, glorifică nevoia obedienței și totalei dependențe a femeii de soț, ilustrând ambivalența atitudinii boccaccești în perceperea rolului femeii, așa după cum am mai subliniat: „toată obștea femeiască a fost supusă de către obiceiuri, de fire și de legi bărbaților și că se cere de așijderi ca ea să fie cârmuită și stăpânită tot de
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
poate fi afectat de oricare dintre mii de factori” 14. Contracarînd efectele paternurilor energetice ce Împiedică concepția și readucînd energiile corpului la echilibrul lor natural se poate determina reîntregirea cîmpului energetic al corpului și reactivarea programului de concepție. Emoțiile - temeri, ambivalență sau dificultăți interpersonale cu partenerul - pot de asemenea determina paternuri energetice care inhibă sarcina. Există o zicală În medicina tradițională chinezească care spune că „frica răspîndește chi” și În experiența mea am constatat că este Într-adevăr mai greu să
[Corola-publishinghouse/Science/2365_a_3690]
-
acele poetici care, după cum am văzut, preiau, adaptează și prelucrează modelul francez, doar pentru a încerca să-i provoace renașterea în hainele noi și individualizate ale fiecărei culturi europene în parte. IV. Neoclasicismul pașoptiștilor români IV.1. Coordonatele epocii pașoptiste. Ambivalența clasic-romantic "În istorie, nu există miracole, ci din când în când, întâmplări minunate; există, câteodată, în viața popoarelor clipe privilegiate când, într-o singură generație, destinul adună mai multe schimbări decât în câteva veacuri de toropeală. Așa s-a întâmplat
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
Experiența interioară a romantismului ne-a rămas străină. Scriitorii nu au trecut printr-o "criză" morală de esență faustică, demoniacă sau egotistă ca urmașii spirituali a lui Goethe, Byron sau Chateaubriand din alte țări."205 În această ordine de idei, ambivalența epocii poate fi mai bine înțeleasă, iar împletirea elementelor clasice cu cele romantice nu rămâne decât în aparență paradoxală, deoarece, în fapt nu s-au confruntat două ideologii radicale, ci un neoclasicism impur cu un "romantism îmblânzit" de tip Biedermeier
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
2. Voltaire 68 III.3. Experiențele estetice britanice 75 III.4. Gottsched 90 III.5. Despre poezia italiană desăvârșită 93 III.6. Ignacio de Luzán 95 III.7. Concluzii 97 IV. Neoclasicismul pașoptiștilor români 99 IV.1. Coordonatele epocii pașoptiste. Ambivalența clasic-romantic 99 IV.2. Gheorghe Asachi 107 IV.3. Grigore Alexandrescu 109 IV.4. Ion Heliade Rădulescu 111 IV.5. Al. Odobescu 115 IV.6. Ardelenii 117 IV.7. Teoretizări despre teatru 120 IV.8. Alte prezențe notabile 122 IV
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
p. 61). Perfect adevărat: bătălia pentru nou necesită nu doar strategii ale seducției, ci și formule de mascare a adevăratelor intenții. Într-un studiu agresiv, pompos-ideologizat, dar nu lipsit de subtilitate, hrănit cu poncifele „corectitudinii politice”, Peter Wolfe insistă asupra „ambivalenței” lui Raymond Chandler: „conștiința socială” s-ar întâlni, în scrierile sale, cu o accentuată dominantă psihanalitică. Absența tatălui, imaginarele pulsații homoerotice, machismul agresiv și alte speculații mai mult sau mai puțin dubioase slăbesc credibilitatea demersului - spre paguba exegeților viitori, obligați
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
sale, cu o accentuată dominantă psihanalitică. Absența tatălui, imaginarele pulsații homoerotice, machismul agresiv și alte speculații mai mult sau mai puțin dubioase slăbesc credibilitatea demersului - spre paguba exegeților viitori, obligați să digere altminteri indigerabilele jerbe lezat-feministe ale lui Wolfe. O ambivalență există, însă, în creația lui Chandler: a tradiției și a reformei. Autorul e un păstrător al vechiului model (întotdeauna trebuie să existe un cadavru, un motiv, un detectiv și o soluție), dar nu și al vechii retorici. Nu sunt sigur
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
precum și importanța sau slaba intensitate a implicării personale. În orice caz, acțiunile în cauză simbolizează trecerea de la o stare la alta, așadar o perioadă de tranziție. Vezi Ușă. Sperietoare Destinată îndepărtării păsărilor pentru a proteja recoltele, sperietoarea presupune o anumită ambivalență: - inspiră frica, panica, oroarea, spaima și este un ecou pentru angoase, conștiente sau inconștiente, fondate sau nu; - are o funcție protectoare și induce ideea că frica este uneori salutară: ea avertizează împotriva pericolului și sporește forța reacțiilor. Spațiu Spațiul simbolizează
[Corola-publishinghouse/Science/2329_a_3654]
-
argumentației nude, este captația afectivă. Acțiunea conjugată a elementelor raționale și a celor retorice asigură spectacularitatea oricărei polemici. Definită ca "act discursiv orientat către interlocutor(i)", argumentarea presupune implicit sau explicit o intenție polemică alături de o dimensiune ilocutorie a cărei ambivalență este asigurată de cuplul susținere-respingere. Teoria argumentării subliniază trăsăturile derivate din caracterul polemic al argumentării: autocenzura demersului argumentativ, dimensiunea spectaculară și dimensiunea conflictuală. Distincția de sorginte aristotelică între dictum și modus, aplicată conținutului argumentării, evidențiază ceea ce se spune de cum se
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
al exteriorității de negația lirică, rezultat al trăirilor profunde, al tensiunilor interioare, al inadecvării ființei poetice la ordinea convențională. Interferența celor două planuri, al eului interiorizat și fecund cu cel al eului social, prins în tiparele comunitare, generează, conform legii ambivalenței, echilibru existențial. Ele alcătuiesc, printr-o fericită coincidentia opossitorum, un melanj viață creație, în care pulsiunile creatoare, generate de imprevizibilul umoral, de inefabilul unei stări poetice de care se lasă "trăit", pe de o parte, și disciplina muncii, a travaliului
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
se transformă în claustrare pentru a deveni, în locul unei întâlniri fericite, "alienare și expatriere de sine". Tot astfel ospitalitatea, aparent generoasă, pe care vrăjitoarea Circe o oferă lui Ulise și tovarășilor săi, este de fapt periculoasă și ea ilustrează tocmai ambivalența scenei de ospitalitate care conduce la alterarea subiectului, la sechestrare și încarcerare. Deși vicleanul Ulise se sustrage puterii de metamorfozare a perfidei magiciene, pentru tovarășii săi această aventură le revelează o ospitalitate vrăjită, ce înseamnă pierderea oricărui reper. Ulise rezistă
[Corola-publishinghouse/Science/84946_a_85731]
-
a perfidei magiciene, pentru tovarășii săi această aventură le revelează o ospitalitate vrăjită, ce înseamnă pierderea oricărui reper. Ulise rezistă tentațiilor vrăjitoarei întrevăzând capcana unei ospitalități lipsite de sociabilitate și comunicare și care este doar o egoistă repliere în sine. Ambivalența fundamentală a ospitalității, subliniată pe tot parcursul cărții de Alain Montandon, se dezvăluie și în episoadele cu Telemah, care pornit în căutarea tatălui, este găzduit, cu o ospitalitate, la prima vedere ideală, în Pylos de către Nestor și în Sparta de către
[Corola-publishinghouse/Science/84946_a_85731]
-
Odiseea, care este ea o referință obsedantă în cartea de care ne ocupăm, șederea lui Ulise în Scheria, la feacieni, pare plasată sub semnul unei ospitalități armonioase și depline, dar ea este, în lectura exegetului nostru, plină de contradicții și ambivalențe, provocate, între altele, de teama de străini; fiindcă feacieni trăiesc izolați de lume, teama lor ia forma unei primiri plină de risipă, iar conjurarea pericolelor potențiale pe care străinul-oaspete le reprezintă, se face prin daruri și chiar prin propunerea de
[Corola-publishinghouse/Science/84946_a_85731]
-
lui Jean-Jacques Rousseau nu este lipsită de erotism, dar nu aceasta atrage în primul rând atenția exegetului în capitolul său dedicat oaspetelui și chiar parazitului care a fost, aproape toată viața, autorul Confesiunilor. Modul în care Rousseau gândește ospitalitatea trădează ambivalența fundamentală a situației ospitaliere. Deși s-a arătat critic față de politețe și de ipocrizia pe care ea o presupune, Confesiunile ni-l dezvăluie pe tânărul Jean-Jacques manifestând o politețe interesată, sau una onestă, de la o situație de ospitalitate la alta
[Corola-publishinghouse/Science/84946_a_85731]
-
între excludere și includere; Gregor Samsa din Metamorfoza va deveni parazitul și exclusul familiei sale, Karl Rossman din America sau K. din Castelul sunt "personaje în exil, dezrădăcinate, aflate într-o perpetuă rătăcire". O povestire precum Ispită în sat prezintă ambivalența și ambiguitatea relației între oaspete și indigeni, în povestea călătorului ajuns într-un sat necunoscut, seara și care prin căutarea unei cazări, stârnește suspiciune, ostilitate, angoasă. Cum Kafka este un evreu ceh, de expresie germană, îndrăgostit de idiș, problema ospitalității
[Corola-publishinghouse/Science/84946_a_85731]
-
voință de a plăcea și de a flata oaspetele este în aceeași măsură narcisizarea celui care primește, etalând într-o lumină puternică spații și obiecte, maniere și discursuri care îl pun în valoare. Se înțelege pericolul unei atitudini în care ambivalența (a plăcea și a se complăcea) este mereu fluctuantă, interesele reciproce ale unora și ale altora favorizând narcisismul reciproc, adesea totuși în detrimentul celui care este primit când egocentrismul unuia domină. Darul este atunci un mijloc de dominare și poate să
[Corola-publishinghouse/Science/84946_a_85731]
-
Dacă așa stau lucrurile, ce ne învață multiplele variații ale scenelor de ospitalitate din Odiseea (și putem număra vreo douăsprezece)24. Mai întâi diversitatea dorințelor și a practicilor reale într-o scenă ideală, rar sau niciodată realizată. Apoi, ambiguitățile și ambivalențele acestui moment de întâlnire și primire, fără a vorbi de pericolele sale și de ostilitățile latente sau explicite. Dorința nimfei Calipso sau ospitalitățile acaparatoare Unul din pericolele ospitalității este excesul, întrecerea oricărei măsuri. Prea multă ospitalitate strică. Exemplele sunt multe
[Corola-publishinghouse/Science/84946_a_85731]