21 matches
-
confuzul. Protagoniștii își doresc a gândi într-o logică strictă, dar sunt incapabili de o asemenea întreprindere. Personajele rămân în zona unei logici naturale, logică a unei gândiri slabe, cum îi spune G. Vattimo, o logică a confuzului, vagului, a amfiboliei, a neclarului și falaciei, în ultimă incidență, o logică a paradoxului. Anne are chiar conștiința procedeului: „Relatarea mea pentru tine, Patricia e lipsită de unele nuanțe importante” (p. 180). E-mailul primit de la T. Naumescu, Anne Wellington îl apreciază ca fiind
GABRIEL CHIFU: Romanul emigrării, de Ştefan Vlăduţescu by http://revistaderecenzii.ro/gabriel-chifu-romanul-emigrarii-de-stefan-vladutescu-cv/ [Corola-blog/BlogPost/339568_a_340897]
-
confuzul. Protagoniștii își doresc a gândi într-o logică strictă, dar sunt incapabili de o asemenea întreprindere. Personajele rămân în zona unei logici naturale, logică a unei gândiri slabe, cum îi spune G. Vattimo, o logică a confuzului, vagului, a amfiboliei, a neclarului și falaciei, în ultimă incidență, o logică a paradoxului. Anne are chiar conștiința procedeului: „Relatarea mea pentru tine, Patricia e lipsită de unele nuanțe importante” (p. 180). E-mailul primit de la T. Naumescu, Anne Wellington îl apreciază ca fiind
GABRIEL CHIFU: Un roman al emigrării, de Ştefan Vlăduţescu by http://revistaderecenzii.ro/gabriel-chifu-un-roman-al-emigrarii-de-stefan-vladutescu-cv/ [Corola-blog/BlogPost/339644_a_340973]
-
Să nu uităm că Întrebării carteziene „este posibilă cunoașterea adevărată?”, filosofia inaugurată de Kant nu face decât să-i mute mai departe ținta: „cum este posibilă cunoașterea?”, iar problema existenței lui Dumnezeu reprezintă abia din această perspectivă de analiză o amfibolie. Străduința filosofului René Descartes de a surprinde Într-o teorie coerentă toate argumentările de până la el rămâne demnă de admirația noastră. Întreaga sa operă poate fi considerată ca expresia maximă pe care spiritualitatea filosofică a Evului Mediu a reușit să
[Corola-publishinghouse/Science/2004_a_3329]
-
expunere intermitentă. Raportările ocazionale de cazuri familiale au fost asociate cu expunerea la azbest. Apariția familială sugerează faptul că factorul genetic poate fi important [30]. Există două tipuri de fibre de azbest:amfibole: crocidolit (azbest albastru), amosit, antofilit, tremolit, actinolit. Amfiboliile sunt fibre cu raportul lungime/diametru mare, rezistente la disoluție, rămânând mult timp în țesuturi, cu penetrare profundă la nivelul plămânului;serpentine: crisotilul este mai puțin toxic decât crocidolitul datorită raportului lungime/diametru mai mic, solubilității tisulare mai mari și
Tratat de chirurgie vol. IV. Chirurgie toracică. by CLAUDIU NISTOR, ADRIAN CIUCHE, TEODOR HORVAT () [Corola-publishinghouse/Science/92103_a_92598]
-
și repudiate prin sintagma "argumentare periferică", în polemica literară ele joacă un rol central. Prin urmare, sofisme ale unui raționament incorect sau tendențios (exemplu falsa analogie), argumentele aparente (argumente "ad": ad hominem, ad populum, ad verecundiam), sofisme ale limbajului (echivocul, amfibolia, elementele de natură emoțională) sau sofisme ale concluziei irelevante (întrebarea retorică)68 sunt tot atâtea cenușărese ale argumentării strict raționale pe care polemica literară le convertește în strategii afective menite să echilibreze intenția de a proba și convinge (docere, probare
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
socio-politice, în afara cărora nu se poate realiza o investigare discursivă obiectivă. V. bilingvism, dialogism, contact între limbi, polifonie. DETRIE - SIBLOT - VERINE 2001; CHARAUDEAU - MAINGUENEAU 2002 VARO - LINARES 2004. CC DILEMĂ. Termenul dilemă se află în relație cu: echivoc, alternativă, încurcătură, amfibolie. În vorbirea uzuală, cuvîntul este folosit pentru a denumi o situație în care se află cineva cînd trebuie să aleagă între două sau mai multe posibilități cu perspective aproximativ egale din punctul de vedere al reușitei sau importanței; în logică
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
din "Despre schematismul conceptelor pure ale intelectului" și anume că: "nu există imagine a unui triunghi care să poată fi vreodată adecvată conceptului de triunghi" (CRP, p. 171). 15 A se vedea nota 2 de la pagina 37. 16 În "Despre amfibolia conceptelor reflecției", Kant spune despre materie și formă că "sunt două concepte care servesc de bază oricărei alte reflecții, atât de indispensabil sunt legate cu orice folosire a intelectului. Primul semnifică determinabilul în genere, cel de-al doilea determinarea lui
Aplicabilitatea matematicii ca problemă filosofică by Gabriel Târziu [Corola-publishinghouse/Science/888_a_2396]
-
labirintului, poate fi apreciată drept „capitolul cel mai spectaculos al logicii, partea ei manieristă”. Sofismele de supoziție de genul falsei dileme privesc generalizările pripite, particularizările forțate, falsificarea cauzelor, tehnica argu mentării circulare cărora le adaugă prin limbajul bine controlat echivocația, amfiboliile, diviziunile etc. Marta Petreu ajunge în chip firesc la trăsăturile manierismului tocmai din această direcție, fără a divaga pe seama manierismului din arta secolelor al XIV-lea și al XV-lea (autoarea observă atent exagerarea manieristă ori regula de aur a
Destine literare by Editura Destine Literare () [Corola-journal/Science/98_a_277]
-
destul de veche că limbajul urmează gândirea se mai confirmă încă o dată fără ca lingvistica să fie prejudiciată cumva în menirea ei. Așa de pildă omonimia implică echivocul (fallacia) pe care, formal, lingvistica îl elucidează cel mai adesea cu mijloacele proprii, apoi amfibolia de la originea numeroaselor metafore, compoziția și diviziunea produse prin neglijarea unor norme sintactice ori de punctuație, dar și așa-zisele figura dictionis, în cele din urmă echivocații tot de natură sintactică și ele, așa încât cititorul trebuie să decidă dacă a
Destine literare by Editura Destine Literare () [Corola-journal/Science/98_a_277]
-
3.2.2.1. Introducere / 197 3.2.2.2. Analitica transcendentală ca organon al constituirii cunoștinței veritabile; semnificația ei judicativă ca topos al constituirii fenomenale (a fenomenului și a cunoștinței veritabile) / 198 3.2.2.3. Topică transcendentală vs. amfibolie transcendentală / 208 3.2.2.4. Timpul ca termen mediu al tuturor judecăților sintetice a priori; "reducția transcendentală" la timp; funcțiile judicative ale "absenței" timpului în constituirea fenomenală sensibilă și schematic- imaginativă / 210 3.2.2.5. Timpul și necondiționatul
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
judicativului. Sensul propriu-zis formal al adevărului, așadar preeminența formală a enunțului judicativ (originar), poate ieși în evidență în acele împrejurări. Modernitatea face posibile anumite reacții anti-judicative pe linia identității, toate însă încadrate judicativ-constitutiv. Kant, de exemplu, va semnala antinomiile, paralogismele, amfibolia conceptelor metafizicii, legate, toate, de felul în care a fost croită această "știință". Însă reconstrucția "critică" propusă de el prin proiectul metafizicii-știință rămâne, în liniile ei fundamentale, judicativă, nedepășind condițiile expuse mai sus. Kant tematizează în filosofia sa enunțul sintetic
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
la conceptele intelectului, nu și la cele ale sensibilității sau, și mai rău, la lucrurile în sine. Într-un fel, sursa veritabilă a cunoștinței aparente este reprezentată atât de intelect, cât și de rațiune. Dar în vreme ce intelectul produce aparență prin amfibolia transcendentală, care confundă un obiect al intelectului cu un fenomen, rațiunea produce aparență prin paralogisme, antinomii, "idealul rațiunii pure", tipuri de raționamente care alcătuiesc împreună condițiile de posibilitate ale unei "lumi aparente", nu doar ale cunoașterii aparente. În privința operațiilor propriu-zise
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
anume la Dialectica transcendentală, va zăbovi în acest spațiu problematic, de unde se pot ivi situații ca aceea descrisă de Jacobi. Dar trebuie zăbovit aici, cu această interpretare, fiindcă se anunță anumite sensuri non-judicative. 3.2.2.3. Topică transcendentală vs. amfibolie transcendentală Despre topică a mai fost vorba în această prezentare a lui Kant (în prima parte a aplicației). Acum însă nu am intenții expozitive, nici unele care să vizeze direct "stilul" judicativ al acestei discipline transcendentale, care își are, totuși, sensul
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
necesară ea însăși, ca metodă de atingere a acestui scop. În absența acesteia, devine posibilă confuzia între fenomen și noumen, între obiectul unei reprezentări sensibile, care poate fi prelucrată categorial (intelectual) și obiectul intelectului; adică se poate ajunge la "o amfibolie transcendentală". Așadar, este un neajuns pentru cunoaștere desigur, pentru constituirea fenomenală, în genere confuzia dintre conceptele sensibilității și cele ale intelectului; de fapt, amfibolia privește mai cu seamă greșeala de a lua noumen-ul drept fenomen. Raportat la fenomen, noumen-ul, concept
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
sensibile, care poate fi prelucrată categorial (intelectual) și obiectul intelectului; adică se poate ajunge la "o amfibolie transcendentală". Așadar, este un neajuns pentru cunoaștere desigur, pentru constituirea fenomenală, în genere confuzia dintre conceptele sensibilității și cele ale intelectului; de fapt, amfibolia privește mai cu seamă greșeala de a lua noumen-ul drept fenomen. Raportat la fenomen, noumen-ul, concept problematic fiind, desemnează un obiect care poate fi ori "ceva", caz în care el este dat sensibil și prelucrat categorial, astfel fiind constituit fenomenal
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
așează chiar la sfârșitul "Analiticii transcendentale", și despre care a mai fost vorba în lucrarea de față, are semnificația de punte de trecere către "Dialectica transcendentală", așa cum s-a precizat. Însă nu doar ea, ci întreaga problematică a topicii, reflecției, amfiboliei conceptelor reflecției, din care, cumva, face parte. Ne putem da seama, pornind de la aceasta, de o anumită grijă a filosofului pentru constituirea fenomenală, care pare a nu avea sens direct decât pentru ceea ce este dat sensibil (în sensibilitate) și prelucrat
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
deloc în spațiul acesteia. Faptul în cauză este plin de semnificații judicative și va fi valorificat în acest scop în cele ce urmează. Cert este faptul că deja avem o schiță a acestui sens datorită discuției despre topica transcendentală și amfibolia conceptelor reflecției. Dar am putea accepta că acestea, datorită schematizării fenomenale a absenței timpului, nu mai aparțin dictaturii judicativului? Cert este doar faptul că ambele păstrează un anumit potențial non-judicativ, de care Kant însuși devine foarte îngrijorat, încercând, în "Dialectica
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
determinare universală de timp). Ceea ce înseamnă că spațiul de cercetare se îngustează destul de mult. Problema astfel formulată vizează mai cu seamă cunoștința (ca o constituire fenomenală), nu direct fenomenul; acesta a fost vizat cu predilecție în discuția despre topică și amfibolie (ambele transcendentale, în variantă kantiană). Deoarece cunoștința veritabilă este judecată sintetică a priori, aceasta va fi avută în vedere, în scopul precizat, în cele ce urmează. Într-o simplă enumerare, condițiile de posibilitate ale judecății sintetice a priori sunt următoarele
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
unitatea facultății de cunoaștere de a depăși limitele constituirii fenomenale, adică ale reducției tuturor elementelor acesteia la timp. Intelectul poate opera transcendental, adică direct asupra unor obiecte care nu sunt posibile prin schemele temporal-imaginative și nici nu sunt date empiric (amfibolia), iar "conceptele rațiunii pure", numite, cum știm, Idei transcendentale de către Kant, pot opera transcendent, adică depășind limitele oricărei experiențe, fiindcă obiectul lor nu se poate afla în limitele acesteia, dar este luat ca și cum s-ar afla. Iar centrul descrierii va
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
a lor, în partea de aplicații a acestei lucrări: (1) conceptul lucrului în sine; acesta nu poate fi încadrat categorial, prin urmare, el rămâne în afara spațiului judicativului (lucrul în sine poate fi gândit doar, nu și cunoscut); (2) discuția asupra amfiboliei conceptelor reflecției, din care înțelegem că orice confuzie între un obiect cuprins categorial (predicativ, am spune) și unul doar gândit naște greșeli logice și chiar reconstrucții ontologice neîntemeiate "critic" (cum ar fi cea a lui Locke sau cea a lui
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
acești termeni: paralogism, antinomie, ideal, regulativ, aparență etc. vor fi lămuriți în partea a doua din această prezentare a analiticii și dialecticii transcendentale kantiene. 103 CRP, II; (1994) p. 274. 104 Cf. CRP, partea finală a Analiticii transcendentale, Apendice: Despre amfibolia conceptelor reflecției care rezultă din confundarea folosirii empirice a intelectului cu folosirea lui transcendentală. 105 "Prin canon înțeleg ansamblul principiilor a priori de folosire corectă a unor anumite facultăți de cunoaștere în genere. Astfel, logica generală, în partea ei analitică
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]