120 matches
-
fir de brebenoc, Și deslușești în sine-ți că răsare O tihnă-afectiv-mântuitoare, Și simți cum nervii ți-i aduni la loc. Pui mâna pe condei ca pe-o cravașă, Anume-n cioflingari să o pleznești: în urma lor abjectă și trufașă, Amirosind fetid a bulibașă Care-ți insultă semenii onești. Pui mâna pe condei părându-ți rază Purceasă-n univers, ca un lăstun, Și simți cum împăcarea se așează în zodia-ți trecută de amiază. Peregrinând spre un eon mai bun. Pui
Gheorghe Azap by Gheorghe Azap () [Corola-journal/Imaginative/10091_a_11416]
-
lui mateiu caragiale mănușile lui kafka bandajele lui marcel blecher un trandafir uscat dăruit de celan lui ivan goll pana lui gongora cioburi dintr-un pahar izbit de pereți de dorothy parker papucii sylviei plath fularul lui e.a.poe încă amirosind spirt pepit sabia cu care s-a însemnat mishima vioara lui bacovia abacul lui hlebnikov prăjituri de proust inima lui panait istrati marea barbă a lui walt whitman ca o cale lactee îmbrățișând firul de iarbă inelul de logodnă a
Eternitatea e o amintire by Alexandru Dohi () [Corola-journal/Imaginative/16353_a_17678]
-
înțepat rilke lingurița în care de quincey își topea opiu un flacon cu saliva din săruturile lui ion mircea trandafirul mâncat de ezra pound reconstituit de un sticlar venețian dumnezeul gonflabil a lui i. es. pop zis și iepurașul încă amirosind țuică de prună câteva lacăte mâncate de animalul lui henri michaux binoclul cu care ursachi spiona valurile mării negre ciorapii virginiei wolf cocoașa lui lichtenberg mistria cu care minerva chira și-a reconstruit casa dărâmată de o mașină cuțitul lui
Eternitatea e o amintire by Alexandru Dohi () [Corola-journal/Imaginative/16353_a_17678]
-
un pește prigonitor, local. Un înger care îi dă să înghită iar și iar nu știu ce substanță afrodiziacă, să nu se smerească nici azi, ci să se înalțe și să se înfumureze. În lanul de rapiță osândit în lanul de rapiță, amirosind a nespălat, la o margine a lumii, lăsat să circule pe cărarea care duce la beție, la secția de sicrie - nu glumesc: am spus parola și unul dintre soldați a bătut de trei ori cu patul puștii în ușă. Deschideți
Poezii by Liviu Ioan Stoiciu () [Corola-journal/Imaginative/8259_a_9584]
-
coțofenei-pupeze-mierle-păsăroi cicălitor Clementina Moțatu, mai încape o căciulă de umor isteț, recuperat din pățaniile lui Til Buhoglindă și, mai ales, din poveștile cu draci păcăliți. Rețin o singură scenă: ,Urmele ghearelor copituline păreau brazde verticale coborîte din cerul volburos-cenușiu, crude, amirosind a rumeguș proaspăt, în scoarța posibil seculară a copacului sterp, deghindat. "Hoopaaa!... Ne-am scos! Gata-gata era să dăm ortu' popii, mama mă-sii!" - zise în timp ce ateriza pe stratul de frunze uscate, unul dintre ei, probabil Mormocea. Fiindcă Țaporea, ca
Sporul casei by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/10924_a_12249]
-
a lui Ștefan Radof are o vehemență potolită de savoarea intrinsecă verbului poetic, cel capabil să vadă oricând frumosul din lucruri: "Au năvălit porcii-n orașe,/ Caută-n gunoaiele grase după știr./ Adulmecând prin fum/ Cutiile de Pilsen Bier,/ Le amiroase,/ Din resturi, șipuri și hârtii,/ Aroma societății de consum" (Îți scriu cu ochii pe pereți), căci " Toamna șsau, parafrazând, poezia, n. ns., S.-G. D.ț-și lasă/ Peste gunoaie/ Lumina și mierea" - Câine-milos-dimineața. Poetul e expresiv și profetic atunci când
Poezia retro by Simona-Grazia Dima () [Corola-journal/Journalistic/7690_a_9015]
-
Nessus, un pot de arginți lustruiți de degetele care au alergat peste sănii tăi ca peste niște podoabe ascunse, un fluviu albind de secetă ca-n pat absența atît de vie a trupului tău; un abur amar de cafea, un amiros ușor de femeie, un clinchet de vase în bucătărie, un val de arome - ciorbe, fripturi, usturoi, busuioc, tarhon, dafin, enibahar, piper - sîngele tău foșnind în timpane ca halatul de mătase căzînd de pe umeri, zbaterea ta sub mine, plutirea din zenit
Cuta din cearșaf by Gellu Dorian () [Corola-journal/Imaginative/11226_a_12551]
-
1870? Cei care au citit, știu cum arătau orășele de atunci, cu viața lor, a oamenilor, în „târgurile unde nu se întâmpla nimic”. Bunicul era un bărbat înalt, altfel tata cui i-ar fi semănat, spătos, cu mâini muncite, bătătorite, amirosind a petrol, un om cu un glas blajin, căci dacă tata cânta așa de frumos, desigur că acest meșteșug îl moștenea de la bunicul. Desigur că fanaragiul, când venea acasă de la slujba sa, ostenit dar mulțumit sufletește, fredona vreun cântecel ca
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
fierea pământului. Și rugii de mure pentru trânji. Și câte și mai câte. Toate-se de leac, numai să le cunoști. Și cincușoara ori albița, amăruța, busuiocul de pădure care se mai zice dumbravnic ori mălăcină sau văsileac și care amirosă tare ; cinci degete sau ochiul boului sau alt ochiul boului care-i mai zice stéliță. Nucușoara asta e clocotici, curcubețică, fasola cioarei ori lepădătoare ; îi mai zice mărul lupului ori... da n-o mai ști și pe asta, că-i
Pomana porcului by Tanasachi Marcel () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91528_a_92379]
-
ba tot pe mine mă ceartă, mă ocărăște că umblu-n chelea goală prin Codru, cu toate că aș putea pretinde că n-aud: și de urechi m-au pișcat țânțarii, nu numai de pleoape, de nu mai pot deschide ochii să amiros Încotro a plecat Duda. ÎN REFUGIU Stau culcat pe cuvertură, aici, În poiană; poiana e un fel de acasă, cuvertura un fel de covor: mă poartă ca gândul, mă duce ca vântul. Așa că stau În poeniță, pe cuverturiță și mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
într-o potecă ce coboară în tăul porcilor. Pieriseră înveninați șapte, și blănile lor erau întinse pe scânduri și le tot muta Onu Bezarbarză după soare. Urme de urși nu se mai vedeau; intraseră la vizuini. Acuma, la 14 martie, amirosiseră vreme bună și nu mai aveau gust de somn. Va veni vremea pentru domni - scria Culi - să puște pe baciul lor, care are o blană de cinci pași în lung și de trei în lat, o blană înspicată negru; și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
Hagioaiei, o luăm spre soare apune, până ce la stânga ne îmbie Ulița Brăhăriei. Bătrânul mă fură cu coada ochiului, semn că are să-mi spună ceva. Și nu m-am înșelat, pentru că îndată am și auzit întrebarea: Ia spune-mi, nu-ți amiroase a ceva mai deosebit decât pe celelalte uliți? Chiar voiam să întreb a ce mai miroase pe lângă aroma de covrigi proaspeți? A dospeală, fiule. Doar ne aflăm pe Ulița Brăhăriei, nu altundeva. Și pentru că m-a pălit o sete de
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI Vol. II by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/547_a_741]
-
cheltuiale ce vor hi pre alte vilniță oricâte căldări vor pune să lucredze...” „Ei, ce părere ai, dragule? A făcut bine vodă au ba?” Întrebare grea, părinte. Grea de tot. Dar am s-o spun pe cea dreaptă: tot le amirosea sfințiilor lor a rachiu de la velnița care se găsea dincolo de gardul mănăstirii. Așa că, au voit să fie a lor și gata! Numai că de...fețe bisericești să umble cu lucrul diavolului...Parcă nu-i prea bine... „Așa erau vremurile, fiule, și
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI by VASILE ILUCĂ () [Corola-publishinghouse/Imaginative/546_a_699]
-
Pe-a altarului icoană în de raze roșii frângeri, Palidă și mohorâtă maica Domnului se vede. O făclie e înfiptă într-un stâlp de piatră sură; Lucii picături de smoală la pământ cad sfârâind Și cununi de flori uscate fîșîesc amirosind Ș-a copilei rugăciune tainic șopotit murmură. Cufundat în întuneric, lîng-o cruce mărmurită, Într-o umbră neagră, deasă, ca un demon El veghiază, Coatele pe brațul crucii le destinde și le-așază, Ochii cufundați în capu-i, fruntea tristă și
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
apropia de tejgheaua negustorului și cerea cu o voce puternică de se auzea până în fundul cîrciumii: - Coană Lino, dă-mi și mie o sticlă de lampă numărul doi! Asta era măsura cu care începea: un cinzec. Privea drojdia veche, o amirosea cu nările hulpave, făcea din ochi nevestei. - Merge... Nu se așeza pe scaun, ca oamenii. El bea de-a-n picioarele. - Destul o să stau culcat în groapă, zicea. Când e vorba să beau un rachiu, barim să-l simt și-n
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
lui Dumnezeu. Bine. Ai venit cu un nou transport? Aici toate îs la locul lor. Stiți doar că locul vostru nu-l ocupă nimeni. Așternutu-i primenit și buchețelele de levănțică nu lipsesc... Moș Dumitru avea plăcerea lui. Așternutul să amiroase a levănțică, ca acasă...Asta o știa crâșmărița... de la bărbatul ei, care a făcut armata la cavalerie cu moș Dumitru. Costache, băiete! Stii tu ce am vrea să mâncăm noi în astă seară? Dacă ai să-mi spui, am să
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1619_a_3008]
-
o fi făcut sete de la atâta cislă, a strigat din capul mesei Costache crâșmarul. Primul care a întins ulcica a fost Pâcu. Cum a văzut-o plină, s-a așezat pe locul lui și, cu ochii lucind de plăcere, a amirosit boarea ce se ridica din vinul rece și a plescăit din limbă pofticios. Moș Dumitru Carpen s-a adresat lui Vasile Hliboceanu, de la masa vecină. Poftim să șezi la masa noastră! Este loc berechet. Te văd om la locul dumitale
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1619_a_3008]
-
-i sfânta cruce și jur pe ea că spun adevărul!” Si țiganul și-o făcut o cruce adâncă, după care o continuat: „Si cum vă spuneam. Să vezi minune! Lupchii sau oprit în loc, cu nasurile în vânt, ca și cum ar fi amirosit ceva. Au stat așa o bună bucată de vreme, că ne și întrebam: Oare nu pun la cale cine știe ce mișelie? Dar nu. Si-a căutat fiecare câte un loc cât mai potrivit și s-au așezat pe cozi, cu urechile
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1619_a_3008]
-
-i place să lenevească în bătaia soarelui, ba chiar să doarmă dus, în frunze. Pe cîinele meu (castrat, fapt neluat în seamă de veșnicele lui musafire, Dunguța și Gipsy) îl fericește tînăra femeie: proaspătă, dezastruos de bună de iubit. O amiroase, sare cu labele pe sînii ei ca niște colibe africane. Șichy îi apasă cu podul palmei fruntea, să-l potolească. Unghiile lungi, retezate drept par sintetice. Tano descrie volute amețitoare în jurul ei, parcă ar dansa amîndoi. Poate și-o închipuie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
cerul altui ev, / Suflând, un zeu ar duce spre orizonturi norii...”). Poetul cutreieră ținuturi păduroase, în care trecutul istoric vibrează încă viu în oameni, dar și în frunzele copacilor, în ierburi, unde „și-n aer a rai și a vecie amiroase” și își decantează sentimentele, emoțiile în litanii de o mare discreție pe eternele teme: viața, moartea, ciclicitatea anotimpurilor, istoria neamului. Ardealul se regăsește nu atât în peisaj - deși pastelul stă mereu la îndemână - cât în duhul lui, prin sufletul jelalnic
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289080_a_290409]