194 matches
-
spun, dorul de Irina n-are nume... În Dilemă Veche de saptamana trecută, Alex. Leo Șerban a ales pentru colajul “15 ani de dileme” unul dintre textele ei: Eu cred ca Irina Nicolau trăia pe stradă. Aproape că un aurolac, amușina locurile și oamenii. Intra în curți, ca la țară, dar nu ca să cumpere lapte, ouă, oale de lut, lavițe și îi, ci ca să afle povești. Apoi le teșea cu mîna ei, ieșeau poveștile ei. Aș fi putut alege oricare dintre
Dor by Dragoș Bucurenci () [Corola-blog/Other/82892_a_84217]
-
să le mulțumim decât cu intermitențe. Ele ne răscolesc nopțile, trecutul și corespondență. Femeile țesute în atelierele ascunse ale minților noastre, proiecțiile fantasmatice ale mamelor, traumelor și ale copilăriilor noastre. Pe femeile adevărate nu le iubim niciodată, pe ele le amușinam, le cucerim, le posedam, le despicam, le dezvrăjim, le privim lung și le lăsăm în urmă. N-avem nici o îndoială că se vor aduna din bucăți și se vor face la loc, pentru că sunt făcute din carne, nu din lumina
Elogiu femeilor adevărate by Dragoș Bucurenci () [Corola-blog/Other/82849_a_84174]
-
La Cesarina șIIȚ). Sau: " Dragostea cea amintită făcuse ca pe sub piele/ să-mi creacă o blană de jder" (ibidem). Sau: "cuțitul cărnii dospea, putrezea, pîlpîia" (ibidem). Sau: " Ceața mi-a intrat în oase și un cîine cu trei labe/ mă amușină de departe" (La Cesarina șIț). Simțurile stimulate de această scriitură în răspăr devin tragic-rafinate: La Santa Caterina te căutam printre călugării pontificali,/ ogivele îți strîngeau capul în menghina rece,/ inelul emailat licărea precum ochiul de pește mort./ Dintre mucarnițele stinse
O Veneție "monstruoasă" by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15268_a_16593]
-
Daniel Corbu ZDRENȚUITELE STEAGURI Poetului Paolo Rufilli Cum vii fără să te-aștept înserare a vieții cum vii pe nesimțite amușinând un trup obosit. altădată îmi cântau cuvintele-n gură îmi purtam visele ca pe-o olimpică torță și deseori privirile-mi atârnau de steaua numită Alcor. Acum spre firul ierbii mă-nclin ușor și-mi văd umbra spaimei îngroșându-se
Poezie by Daniel Corbu () [Corola-journal/Imaginative/3736_a_5061]
-
Ea trăia o iubire secretă Pentru dansatorul din porțelan de Sevres Care fusese expus în vitrina bijutierului Mort și el ros pe dinăuntru de fantasmele proprii; De asta florile creșteau singure Semințele sălbăticite izbucneau de sub pielea oglinzii Mici monștri care amușinau cu boturile lor cerul; O, '................! Cerul era umed, igrasios, îngerii se dezlipeau Ca abțibildurile lipite provizoriu Cu limba, Lunecau de pe înălțimile rugăciunii Ca de pe tobogan Oamenii îi îmblînzeau Îi foloseau ca îngeri de companie. Dar poetul? Desculț, flămînd, cu hainele
Cum a dispărut orașul grecesc Cnossos sau Poetul bătrîn își declamă faima by Adrian Alui Gheorghe () [Corola-journal/Imaginative/6512_a_7837]
-
Emil Brumaru Duminica-i cu mandarine moi pe tavă, În lucruri nu mai este nici o grabă, Cuierul flutură ca pe un steag capotul, Mînerele-n sertare-și bagă botul Și-amușină, despăturind cearceafuri, Peste dulapuri cad încet-încet vechi prafuri... Ființele își lenevesc plăcerea De-a stoarce miezuri ce-și preling lin mierea Pe buzele lor coapte a dezmățuri Scăpate într-o doară din dulci hățuri, Cînd sînii și cu coapsele, de-
Duminica-i cu mandarine... by Emil Brumaru () [Corola-journal/Imaginative/7450_a_8775]
-
părând un excelent posibil figurant pentru un film de Sergiu Nicolaescu - astfel că eforturile lui Robert Turcescu și ale lui Iuliu Wincler de a creea o atmosferă destins-colocvială, nu prea s-au văzut din cauza fumurilor penelist-peremistice. Păcat! l După cum se amușină în ultimele zile1), și rezultă din jurnalele tv, se pare că Adrian Năstase și Marko Bela, pun de-o coaliție guvernamentală PSD-UDMR, ceea ce l-a făcut pe Haralampy să reflecteze: -Fain, mă! Înseamnă că, dacă ne ajută bunul Dumnezeu, UDMR
" Români de români" și la TVR1 - cu felicitări by Dumitru Hurubă () [Corola-journal/Journalistic/12224_a_13549]
-
Alunec razant cu paharul vostru conceptual, vin ca o devoluție în șpilhozen, vin aproape ca o federalizare învelită în ciocolată Lindt. Vin, cum ziceam, moale. Ca un umlaut, ca un miahkii znak. Totuși, vin. Mă puteți presimți. Bănui. Mă puteți amușina, dacă de văzut nu aveți chef. Nu? Mă trag din voi și oricît de epuizați ați fi de miracolul tragerii lui "î" din "i" sau a lui "â" din vertebra improbabilei lupoaice, eu vin. Și iată aici primele amintiri din
POEZIE by Dorin Tudoran () [Corola-journal/Imaginative/13980_a_15305]
-
homosexual, cu statuile lui Gogol și Byron suite pe cal, cu practicanții de jogging și deja ademenitorii cu licori, în rucsac aveam lumânarea cu miros de lămâie pentru bunicul exilat, mort și îngropat de 21 de ani, pe care-l amușinam ca un șacal cu limba pustie. Mai întâi în Santa Maria del Popolo am zis o rugăciune scurtă, cu dicție scitică și cu sonoritate măruntă, apoi am tras o ocheadă către întunecatul Caravaggio care-mi luase mințile încă de când aveam
Căutarea bunicului în Vară by Ruxandra Cesereanu () [Corola-journal/Imaginative/11133_a_12458]
-
depășesc puțin covorul/cîmpul/insula pe care e așezată doamna și pe care îi făcuse și lui loc. }inînd cont și de îmbrățișarea posesivă a doamnei, s-ar zice că unicornul se gîndește la plecare. Botul său ce transgresează insula amușină deja alte zări. Ar putea fi vorba de aceleași orizonturi pe care le întrevede și privirea doamnei și stăpînei sale. O posibilă interpretare - poate, cea mai simplă - a alegoriei ar fi aceea că pictorul anonim a surprins momentul de paroxism
Inorogul și licorna by Mariana Neț () [Corola-journal/Journalistic/10318_a_11643]
-
fier tras prin zale. Este restriște în ochiul care citește Evenimentul secolului. Învățăm cum să supraviețuim fără carne În iarna viitoare. Cușcă bestiei a rămas goală Iar arena-i ticsita Cu flori din hârtie velina. Ne tărâm cu miriapodul ce amușina La marginea stelei. Lampă cu gaz e stinsa pe masă. Sforăie și bufonul de sub masă ospățului... Da’ ce știu eu Despre camelot-ul în care Iarbă sparge piatră și Leul își face veacurile În semnul heraldic ? Vremuri Avem același semn
Destine literare by Editura Destine Literare () [Corola-journal/Science/89_a_362]
-
fier tras prin zale. Este restriște în ochiul care citește Evenimentul secolului. Învățăm cum să supraviețuim fără carne În iarna viitoare. Cușcă bestiei a rămas goală Iar arena-i ticsita Cu flori din hârtie velina. Ne tărâm cu miriapodul ce amușina La marginea stelei. Lampă cu gaz e stinsa pe masă. Sforăie și bufonul de sub masă ospățului... Da’ ce știu eu Despre camelot-ul în care Iarbă sparge piatră și Leul își face veacurile În semnul heraldic ? Vremuri Avem același semn
Destine literare by Editura Destine Literare () [Corola-journal/Science/89_a_363]
-
să nu-și găsească locul pe scena Teatrului Național"). Pasaje întregi sînt simple acumulări de insulte ("Am văzut la lucru toată echipa PD-ului, ușor de recunoscut după rotunjimea capului, fruntea îngustă, bombată, maxilarul proeminent, buzele cărnoase, pofticioase, nările dilatate amușinând a pradă, ochii triunghiulari, gât de lup imobil, ceafa bulgărească, masivă, statura bondocă, picioarele scurte, groase, comportament agresiv, gata să sară la beregată, tenul puternic vascularizat și congestionat din cauza sângelui care, contrar legilor gravitației, circulă de jos în sus"), în
Declarații by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/10048_a_11373]
-
obraz pătrat, ochi dulci de femeie. Dosare peste dosare, arhive, corespondențe ale unor celebrități apuse, fotografii de familie, colecții de reviste vechi, aparatură electronică la zi, un vis pe minut, proiecte-explozii în lanț. Utopii? El e omul cîrtiță. Săpătorul care amușină prin galeriile unui cimitir cu orgoliul nemăsurat al celui care știe că poate să învie morții. Nicolae Țone, alias Nicolae Magnificul, împătimitul avangardei, vînătorul de cărți fără zgardă, de cărți care trag cu praștia, editorul care rupe gura tîrgului azi
La început a fost poetul by Nora Iuga () [Corola-journal/Journalistic/15816_a_17141]
-
reface apoi în discursul critic. O schimbă. în același timp, interpretarea este, toată cartea susține această idee, o examinare de sine critică, "parte într-un proces de explorare de sine". între criticii-detectivi, căutători ai desenului din covor, descoperitori ai adevărului amușinînd urme textuale, și criticii-cartografi, exploratori ai întinderilor, izobarelor și reliefurilor din text, sînt preferați, fără tăgadă, cei din urmă. Nu evidențe necontroversate, ci serii argumentative, refigurări, scenarii, ficțiuni și fantezii critice. Interpretarea (se) construiește și (se) deconstruiește sub ochii noștri
Cartografii și (re)orientări critice by Roxana Racaru () [Corola-journal/Journalistic/15996_a_17321]
-
strategii al țărilor occidentale. Prin urmare, e absolut obligatoriu ca oamenii angrenați în sistem să fi dovedit că aparțin aceleiași lumi și că au aceleași aspirații. Or, ce raportează profesionistul N.A.T.O. după ce șeful său politic l-a pus să amușine cum stă treaba cu aspirantele fost comuniste - în speță, România? Vede, mai întâi, aceeași securistime odioasă, doar că mai înaltă în grad, cu care serviciile secrete occidentale se luptau până în 1989. Vede că până în clipa de față SRI-ul e
Retina opărită by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/15620_a_16945]
-
din 26 iulie 2016 Toate Articolele Autorului împiedicată să mai dureze clipa cuvântului dintâi reînvață să bată clapele pianului pe urmă va ști să chinuie timpanele trecătorilor de fapt, același eu privind oglinzile înșirate deasupra unor principii pe care le amușin și simt cum mucegaiul le-a atins tâmplele învechindu-le nu vreau să le schimb pentru că în ele stă sămânța acelui "mereu prezent și nou" pe el îl doresc iar viu și atunci absorb toată vechimea principiilor așezate prin nișele
CLIPA CUVÂNTULUI DINTÂI de ANNE MARIE BEJLIU în ediţia nr. 2034 din 26 iulie 2016 [Corola-blog/BlogPost/380114_a_381443]
-
Articolele Autorului ridic tipsii de verbe în pumnii strânși nu știu cum am ajuns să le gust acidul cum mai sunt acum după ce timpul li s-a scurs au rămas aceleași sânziene cu parfumul subtil perceput când pe văile de munte le amușinam înnebunită prezența sau au devenit șerpi cu capetele mereu mușcate într-un ciclu firesc al cunoașterii necunoașterii unde să caut unde să aflu ce cum și mai ales când se produce transcenderea lor în cenușa imperiului iluziilor le ating și
LA ADĂPOSTUL NAŞTERII de ANNE MARIE BEJLIU în ediţia nr. 1614 din 02 iunie 2015 [Corola-blog/BlogPost/377191_a_378520]
-
acestui moment, am recurs la această, sper, bună încercare și care se va mai repeta. Transcriu, pentru deschiderea gustului, textul Intrarea în veșnicie: "Focuri înalte și anotimp îngenuncheat, soare decapitat, rostogolit direct în mare. Semne în derivă, la pândă, memoria amușină. Porțile sunt deschise și nu intră nimeni să întrebe dacă aici mai locuiește cineva, doar vântul răscolește ceea ce prisosește din ora casei de pe colină, iar tu mătăcești răvășit de incertitudinea clipei. în noaptea calmă se aud clopotele învierii zvonind judecata
Actualitatea by Constanța Buzea () [Corola-journal/Journalistic/8564_a_9889]
-
își pierde echilibrul și cade lângă coteț, găinile se apucă să cârâie urât de tot, auzim strigătele lui madam Szántó. - Tanti Kovács! Avem o vulpe-n coteț! Tanti Kovács! O.R.L., canișul jucăuș, sosește lătrând de zor, se-apucă să amușine, ceva pare să nu fie-n regulă cu mirosul lui Székely, pentru că O.R.L. nu se mai oprește din lătrat. - E încă-n viață Hutera Béla, frizerul ăla bețivan împreună cu care ai fost în lagăr la americani, micuțule, sâsâie Kovăcioaia
Bogdán László: Blazonul cu două lebede (fragment) by George Volceanov () [Corola-journal/Journalistic/4213_a_5538]
-
se devora unele pe altele, cele roșii pe cele negre, cele albe pe cele cafenii. Cele mai tragice, în efortul suprem, erau veverițele. Botișorul lor delicat de petală trandafirie căuta mereu sumețit în sus, cu-o speranță de isihast flămând, amușinând aerul cu nările delicate, străvezii, rotindu-și întruna ochii spre cer invadați de cețurile morții. Șoarecii și șobolanii, supraviețuind încă din smârcurile și grotele dinozaurilor, se târau epuizați, lăsându-se striviți sub copitele femeii Cerboaice care înainta stăruitoare, înlăturând obstacol
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
l-a și fixat, ca pe un fluture - acul nemilos al colecționarului). Acum are destule de făcut aici! Dotat cu un veritabil nas de vânător, merge căutând în jos tot timpul, aruncând doar scurte priviri pe laterală și înainte, parcă amușinând urmele de sălbăticiune. A! dar nu orice fel de vânat! Ci unul de profil: cultural-sportiv! Mai întâi, a trezit din letargie stația de radioficare, unde „domnea” de ani de zile tovarășu’ Năstase, băiat bun, nimic de zis, dar fără studii
Jucătorul by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1257_a_1933]
-
un fiu rău, un prieten odios și un amant mîrșav. Azilul este ori poate fi în el, asemenea unui virus, devenind exterioritate prin mijlocirea proiecției onirice. Cartea se termină cu incendierea Azilului, după care sculptorul se trezește într-un pod, amușinat de guzgani. Ori, poate, cine știe?!, delirează de frig în atelierul mizer unde cioplește cruci și de unde, nu e imposibil, n-a plecat de fapt niciodată. Romanul are cîteva finaluri succesive, diferite unul de celălalt, toate însă deschise și îngăduind
Poveste din anii orwellieni. by Mircea Iorgulescu () [Corola-journal/Journalistic/8789_a_10114]
-
tot mecanismul ăsta, apetența pentru oralitate. De unde venea ea? Cum era posibilă? Că Dumnezeu se răfuia cu mine ar fi o variantă. Așa-mi plăcea să cred. Că îmi luase auzul pentru a nu mai putea io dovedi ceva. Proba. Amușinasem ceva și Dumnezeu mă bușise, mă pedepsise pentru impertinență. Că Dumnezeu are un plan cu mine - e o altă variantă. Ia adu-ți tu aminte tot ce ai auzit în cei douăzeci de ani cât ai trăit! De-acum înainte
Un testament literar by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/8982_a_10307]
-
lui) de soarta sa călătoare. Ceilalți oameni, îngroziți să rămână singuri, se strâng mereu laolaltă, se ascultă, se ajută, se sprijină și se consolează reciproc. În schimb, Mite nu reușește să se lege pentru totdeauna de ceva sau de cineva. Amușină, ca un câine mare, mușcă sau schelălăie pe drumurile vieții, privește uneori cu ochi injectați, de dulău turbat, ori se gudură pe lângă o nouă fustă, cu speranța că aceasta va cădea cât mai grabnic. E un animal, deocamdată, fericit, cu
Viață de câine by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/9541_a_10866]