160 matches
-
nr. 2), „Poveste“ (nr. 3) și „Dans de fee“ (nr. 4). Ca poet, viitorul Tristan Tzara va evolua prin rupturi succesive. Faptul că S. Samyro preia din simbolism doar muzicalitatea sa exterioară este deja simptomatic; curînd, tînărul poet va experimenta amuzat, cu detașare ludică, muzicalitatea rimelor interioare în poemul „Verișoară, fată de pension“ înainte de a exersa destructurarea sintaxei poetice tradiționale în textele predadaiste. O sensibilitate crepusculară, interiorizată, colorată în tonuri impresioniste, vădește mai maturul I. Iovanaki (n. 17 aprilie 1895, Giurgiu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Acesta mi-a echilibrat brațele cu mâinile lui puternice și, preț de o dulce și măreață secundă, mi-am simțit spatele lipit de pieptul lui solid. Am ridicat ochii și l-am descoperit pe Randall privind în jos, către mine, amuzat. Eu eram terifiată. și mută. Nu mai puteam nici să mă mișc, nici să respir. El mi-a zâmbit - cu grație, aș putea adăuga, dac-ar fi să luăm în considerare faptul că, din cauza mea, își vărsase o parte din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
rămas c-o traumă: „binomul lui Newton” se numește medical. De-aia nu-mi place în spațiu, în imponderabilitate: când ți-e lumea mai dragă, dă gravitația peste tine. Stejeran 1, Dromiket 4 și Getta 2 se priviră pe furiș, amuzați. — Lăsați, tovarășe comandant - spuse Dromiket -, că aici nu dă nimeni gravitație. — Ce știți voi..., murmură gânditor Felix S 23. Voi nu cunoașteți vremurile primei imponderabilități, când trebuia să stai în poziție de drepți în aer, la un metru de sol
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
-
mine. Avea ochii arși de febră și obrazul neras. Îmi părea cumva cunoscut, dar cu greu mi-am reamintit de unde. Stătuse cu mine la spital în aceeași cameră, ultima oară, și-mi luase adresa atunci. M-am uitat la ei amuzat. Era un tip de modă veche, foarte ceremonios în gesturi și în vorbe. Venise să-mi spună despre un azil de bătrâni, aflat, zicea el, undeva pe un țărm cu admirabile stânci de marmură, întrebându-mă dacă n-aveam chef
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
râsul?” Singurul pe care râsul meu îl bucura era Siminel. El mă încuraja din ochi: „Nu vă opriți, domnule sculptor. Ah, se întrista el brusc, de ce v-ați oprit?” Nu mai aveam chef să fac pe prostul și, pe deasupra, observasem amuzat că Siminel își îndesase ziare sub pulover ca să nu-i fie rece. Anton profită de tăcerea mea ca să-i întrebe dacă mă considerau vinovat. Ultimul care a dat din cap a fost Domnul Andrei, foarte jenat, uitându-se în altă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
Vere Gardens, În ciuda bănuielii că Smith trăgea la măsea și că motivele lui Henry pentru rămânerea În străinătate nu erau tocmai curate. „Henry Își face de cap pe continent cu o romancieră“, Îi scrise ea lui William, care Îi transmise amuzat formularea fratelui său. Consideră mai prudent să se retragă din Florența o vreme, În parte pentru a nu Încuraja asemenea bârfe, În parte din pricina unui mic incident cu Fenimore. Articolul pentru Atlantic, intitulat simplu Domnișoara Woolson, era pe cale de a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
Mai bine. A ieșit o aiureală. VIZITATORUL: Zău? Îmi pare bine că nu l-am văzut. MAJORDOMUL: Chiar nu știți ce se întâmplă în actul întâi? VIZITATORUL: Nu. BRUNO (Râde.): He, he! GRUBI: Păcat. E o frumusețe de act. MAJORDOMUL (Amuzat.): Chiar nu știți ce se întâmplă în actul întâi? Hi-hi... Păi... GRUBI: Mai întâi intru eu... (Cele trei personaje îi vor povesti VIZITATORULUI ce se întâmplă în actul întâi; multă râvnă în această parte.) BRUNO: Ba nu, eu! GRUBI: Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
cu zarurile pe banca din fața ghișeului. CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE (Frământându-se, către CASIER.): Nu vă supărați... dumneavoastră... CASIERUL (Își ridică ochii pentru o secundă.): Hm! (Își reia jocul.) CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE (Pierdut.): Știți... eu... aici... (Repede.) Dumneavoastră vindeți bilete? CASIERUL (Amuzat, își ridică din nou privirile; câteva secunde îl privește în ochi pe CĂLĂTOR; apoi, enervat că a fost întrerupt.): Ei, asta-i acum! CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE (Nelămurit.): Cum? CASIERUL (Indignat oarecum, ridicând din nou capul.): Dumneavoastră nu vedeți că tocmai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
supărat. Nu trebuia să-ți spun adevărul. Ei m-au rugat să nu-ți spun adevărul dar eu ți l-am spus. Au să mă certe pentru asta. Mama întotdeauna mă certa pentru asta. Mă făcea vacă. CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE (Amuzat.): Cum? IOANA: Vacă. Spunea că eu n-o să reușesc niciodată să-i iubesc pe călătorii prin ploaie pentru că eu nu spun niciodată adevărul. Așa apunea mama dar ce spunea ea nu mai e adevărat pentru că de atunci până azi adevărul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
Pauză; HAMALUL își continuă treaba; CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE se plimbă de-a lungul peronului și se uită la păsări; se apleacă, ridica una din păsările care se zbat și începe s-o încălzească în pumni, suflându-i aer cald.) HAMALUL (Amuzat.): Hă-hă! Degeaba. CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE (Furios.): Ce știi tu? (Continuă să încălzească pasărea în palme.) HAMALUL (Plin de milă pentru pasăre și călător.): N-are zile, domnule. Dacă n-are zile, ce vreți să-i mai faceți? Mai bine i-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
multe lucruri... De fel de fel de lucruri... Nici nu știam că există atâtea lucruri. HAMALUL: E semn rău... dacă a început să vă fie frică. CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE (Rușinat.): Știi, a început să-mi fie și foame... HAMALUL: Zău? (Amuzat.) Și ce simțiți? CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Simt ceva... ceva adânc și rușinos... în piept... în mâini... Am tot timpul o neliniște în degete. Îmi vine să le duc la gură... înțelegeți? Mi se pare cumplit de rușinos. HAMALUL: E normal
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
care n-am reușit s-o reconstitui pas cu pas - despre fuga lui din sanatoriu pe undeva prin Italia. A hoinărit un timp pe acolo, denunțându-și copiii cu o vehemență demnă de Regele Lear În fața unor străini care chicoteau amuzați, până ce a fost prins printre niște stânci sălbatice de niște banali carabinieri. În iarna anului 1903, mama, singura persoană a cărei prezență o putea suporta bătrânul În momentele lui de nebunie, s-a aflat permanent alături de el, la Nisa. Fratele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
Gelu era născut chiar în acea zi, dar atunci ne adunaserăm să-l sărbătorim. Tot am închinat în cinstea lui și-a lui Ceaușescu. „Îți bag meniu, meștere, țin-te tare“, l-am avertizat pe Paul în gând. Mă gândeam amuzat că mă confundase cu unul dintre cei care fuseseră la petrecerea mare, dată de Ceaușescu la Sala Palatului. Probabil cheful se lățise, unii dintre invitați, cei de pe la sectoare, se risipiseră prin oraș și umblau Daciile negre să-i culeagă și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
străbătea șira spinării. María Alejandra! María Alejandra, vaporul pe care se afla negrul care Își bătuse joc de el dîndu-se drept mort viu; nava bătrînului căpitan care poruncise să fie biciuit și a echipajului de ipochimeni gălăgioși care Îi trăseseră, amuzați, fiecare dintre cele cincizeci de bice, Îndrăznea să se Întoarcă pe insula unde Îl umiliseră atît de tare, al cărei stăpîn absolut și rege indiscutabil era acum el. María Alejandra, care Îi nimicise plantațiile, distrugîndu-i peșterile și furîndu-i chihlimbarul, Îndrăznea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
de neîmblînzit ca al lui pentru a-i arunca În cîrcă toate nenorocirile și, dacă s-ar fi simțit În stare să creadă În mitologia greacă pe care o venera Ulise, și-ar fi imaginat zeii așezați În Olimp, privind amuzați lupta lui inegală cu lumea. - Ce poate face un om pe care Îl Înzestrăm numai cu tenacitate și inteligență, lipsindu-l cu desăvîrșire de toate celelalte? - Să vedem. Și iată-l pe el, Iguana Oberlus, pentru că nici măcar un nume decent
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
mă mai poate reține aici. Căruntul își mișcă privirea spre Dascălu. Întrebă în doi peri: ― Tu ce spui? ― Mi-e egal. Scarlat rămase un timp pe gânduri. Se uitau toți la el. Bătrânii livizi, prea storși ca să mai reacționeze, Dascălu amuzat, indiferent în fond și iresponsabil, inginerul nerăbdător, numai nervi, încordat la maxim. Șopti într-un târziu. ― Bine, o ștergem. * ― De ce ocolești? întrebă Cristescu. Șoferul arătă spre dreapta o pancartă așezată în mijlocul străzii. ― Bagă gaze și tot bulevardul e desfundat. Azimioară
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
Declanșă mecanismul ascunzătorii, scoase cele două pânze și le desfăcu. ― E în regulă? ― Mda... Pune-le la loc. Sculptorul începu să râdă. Popa nu-l scăpa din ochi. Răsuflă ușurat abia după ce-l văzu Închizând tainița. ― Aveai o privire... observă amuzat Matei. Spune-mi, te rog, chiar așa impresie proastă fac? ― Execrabilă! ― Trebuie să ne sfătuim, declară Melania Lupu făcând ordine pe masă. ― Iar? Ce naiba, a mers totul pe roate! ― Domnii de la Miliție vor reveni... Popa șterse cuțitul pe o bucățică
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
uite! Sâmbătă, 17 noiembrie. Seara la ora 22, 30. A venit acasă cu o tipesă. Poate să vă confirme și Melania Lupu. La un moment dat, a început un scandal crâncen. Țipau amândoi ca din gură de șarpe. ― De ce? întrebă amuzat Cristescu. Agenda bătrânului îl fascina. Popa o închise și o puse în buzunarul halatului. ― Individa rezistase la toate probele. N-au impresionat-o nici toporul, nici mobila făcută ferfeniță. Și atunci animalul i-a cerut banii. Fiți atent! Banii pentru
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
considerat-o excelentă, surâse maiorul. E de fapt marea dumneavoastră idee: crimă de la distanță sau crimă în absența criminalului. Nici acum nu-mi dau seama dacă la mijloc a fost premeditare. Îmi vine mai degrabă să cred că uneori vă amuzați încercînd să combinați fazele unei crime perfecte. Un exercițiu de fantezie! Circumstanțe excepționale v-au îngăduit să o puneți în aplicare. Cu ce vă ocupați, domnule Vîlcu? ― Nu vi s-a spus? Mă surprinde. Sânt contabil la un institut de
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
un alt pescăruș. O să coboare să-l mănânce, iar urmăritorii noștri au să se țină după el. Aproape că-i era rușine să mai întrebe, dar voia să știe tot: —Și oglindă? — Va fi un excelent semnal luminos... îi explică amuzat Navigatorul-Căpitan. Ai observat cum reflectă strălucirea soarelui, proiectând raze vizibile de la mare depărtare?... Din timp în timp, cănd oală o să se învârtă, o să trimită asemenea raze, iar Te-Onó au să creadă că sunt săbiile noastre, pe care au avut ocazia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
Acolo, urmă ea, folosind un cuvînt menit să cuprindă Întreaga lume din afară, nu erai fericit. Și adăugă În șoaptă: Aș face orice ca să rămîi fericit. Așa te vreau. Așa Îmi placi. — Acolo nu mă plăceai deloc? o Întrebă el, amuzat că o surprinsese contrazicîndu-se, dar ea Îi răspunse, foarte serios: — Nu poți vedea la infinit un om nefericit, de dimineață pînă seara... — Aș vrea atît de mult să-mi amintesc... — Ce rost are să-ți amintești? — Trebuie să ne amintim, răspunse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
gâdila amorul propriu, îmi zicea că o durea capul, ziua, din pricina timpului care trecea prea încet, că se pomenea uneori cu sânii îngreunați de dorul meu și că-i era drag până și mirosul transpirației mele. Când am avertizat-o, amuzat, că am și cusururi, mi-a răspuns, însă, cu o ironie: "Dacă ai fi perfect, n-aș avea nici un merit că te iubesc". Apoi, mi-a dezvoltat teoria că o femeie se înjosește când iubește un bărbat care îi este
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
și cealaltă fată, Chabù, de vreo zece-unsprezece ani, care purta părul tuns și rochie de stambă, dar fără ciorapi și fără pantofi; iar pulpele și brațele ei goale, și fața ei oacheșă, frumoasă, mă făceau s-o compar în gând, amuzat, cu o țigăncușe. Ce a fost atunci, mi-e peste putință să povestesc aici. Aste trei femei, găsindu-se laolaltă în fața noastră, se strânseră una lângă alta, cu aceeași panică în ochi, și inginerul încercă zadarnic să le încurajeze, să
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
râs rostogolindu-se pe covor, și cine știe ce-ar fi urmat dacă Elefterescu nu s-ar fi ridicat brusc în picioare, palid, tremurând ușor de emoție, exclamînd: "Așa s-a întîmplat și cu prințul Siddharta!" - Ce-l apucase? întrebă amuzat Lorinț. - Citise o viață a lui Buddha, și de-atunci, de câte ori avea prilejul, la birou sau la petreceri, numai de asta ne vorbea: Cum a văzut el, prințul Siddharta, într-o zi, pentru întîia oară, un bolnav, și apoi, în
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
preajmă - i-a răspuns Nicu, ieșind după el să-l conducă. La capătul culoarului, s-au oprit. Petrică a ridicat privirea, cătând insistent la Nicu. ― Rămâi sănătos, bătrâne, și vino să te Îmbrățișez. ― Mergi cu bine, bătrâne - a răspuns Nicu amuzat, folosind aceeași „monedă”. Abia ajuns În cabinet, l-a prins din urmă o bătaie În ușă. ― Poftește, te rog - a fost răspunsul profesorului rămas În așteptare. I se părea că ușa se lasă greu deschisă. În cele din urmă, a
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]