1,733,188 matches
-
Intrăm la Café Landtmann ca la muzeu: pluș, brocart, bronz auriu, candelabre, veioze, lumînări, oglinzi, vorbit pe șoptite. Nu-i de noi. Ieșim. în spatele Burgtheater-ului, pe Löbelgasse, palat lîngă palat. Pe o placă citim: Parohia ortodoxă. Aici a locuit între anii... poetul Mihai Eminescu. Așadar, cinci tineri poeți români, pentru prima dată în capitala imperiului, cutreierînd prin marea piață a Vienei, ,Naschmarkt", printre peperoni, broccoli, fileuri roze de somon, rodii, stridii, nu departe de Operă, în imediata apropiere a sălii de
Șase poeți români în căutarea unui donator de sînge vienez by Nora Iuga () [Corola-journal/Journalistic/11218_a_12543]
-
Mergem la muzeul Arsenalului, vedem limuzina neagră și tunica cu urme de sînge a Kronprințului Franz Ferdinand după atentatul de la Sarajevo, mergem în Prater, ne ciocnim în mașinuțe, intrăm cu trenulețul în Castelul vampirilor, țipete, am dat jos 50 de ani de pe mine, mi-am lepădat pielea. Seara pe Blutgasse (Ulița sîngelui), lîngă casa unde a scris Mozart Nunta lui Figaro, intrăm într-un bistrou, bem vodkă. Adela dansează parșiv-lasciv... n-aș fi crezut. Elena trece de la plîns la rîs ca
Șase poeți români în căutarea unui donator de sînge vienez by Nora Iuga () [Corola-journal/Journalistic/11218_a_12543]
-
intrării la un concert sau altul, cu acreditare fără loc la Ateneu, cu un bilet de ultimă secundă, deși, și asta e o altă poveste, critici muzicali sînt din ce în ce mai puțini. La concertele de la Sala Palatului s-a întîmplat să văd, anul acesta, multe, foarte multe locuri goale, clasica poveste cu invitații neonorate sau cu prezențe cel puțin bizare, poftite altminteri, deloc melomane, sosite strict pentru mondenități. Și asta face parte din joc, la urma urmelor, dacă pînă aici regulile au fost
Sindromul Zacharias by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/11238_a_12563]
-
Gabriel Liiceanu M-a impresionat teribil, când am citit-o prin anii '70, o poveste a lui Mŕrquez în care era vorba despre un înger căzut în curtea unui țăran. Și pe care țăranul, inventiv, îl închide într-un țarc și percepe taxă de vizionare. Pentru țăran, valoarea optimă de întrebuințare a
Trecerea lui Vargas Llosa prin România by Gabriel Liiceanu () [Corola-journal/Journalistic/11222_a_12547]
-
am asistat la scurtul interviu luat scriitorului imediat după ieșirea din sala de bagaje. Este abordat de o tânără tunsă scurt, cu un microfon în mână și urmată de cameraman. ,Domnule Vargas Llosa, ați mai fost în România acum zece ani." - ,Da", confirmă Vargas Llosa. - ,Cum vi se pare că s-a schimbat România în acești zece ani?" - ,Mi-ar fi greu să vă răspund, întrucât încă mă aflu pe aeroport..." Două zile mai târziu, PRO TV, în cadrul telejurnalului de seară, transmite
Trecerea lui Vargas Llosa prin România by Gabriel Liiceanu () [Corola-journal/Journalistic/11222_a_12547]
-
o tânără tunsă scurt, cu un microfon în mână și urmată de cameraman. ,Domnule Vargas Llosa, ați mai fost în România acum zece ani." - ,Da", confirmă Vargas Llosa. - ,Cum vi se pare că s-a schimbat România în acești zece ani?" - ,Mi-ar fi greu să vă răspund, întrucât încă mă aflu pe aeroport..." Două zile mai târziu, PRO TV, în cadrul telejurnalului de seară, transmite de la Neptun, unde Vargas Llosa urmează să primească, din partea Uniunii Scriitorilor, premiul ,Ovidius". Prezentatoarea știrilor ne spune
Trecerea lui Vargas Llosa prin România by Gabriel Liiceanu () [Corola-journal/Journalistic/11222_a_12547]
-
repetă Vargas Llosa. E cumva o cântăreață?" - ,Da, vine prompt răspunsul. Sunteți îndrăgostit de ea?" Înțeleg. Era nevoie de ,ceva tare". E nevoie de ,rating". E nevoie ca micuțul ,Marió" să prindă contur în umbra protectoare a uriașei Shakira. În anii '80 citisem, ca mulți din generația mea, Războiul sfârșitului lumii, în româna superbă a lui Mihai Cantuniari. A fost prima mea întâlnire cu Vargas Llosa. }in minte că la capătul celor 5-600 de pagini mi-a rămas un gust straniu
Trecerea lui Vargas Llosa prin România by Gabriel Liiceanu () [Corola-journal/Journalistic/11222_a_12547]
-
semizeii tradiționali pe care îi numeam ,clasici". Straniu era să descopăr că un asemenea personaj, făcut pe alt tipar decât al nostru, putea să aibă calitatea cu totul nedivină de a fi contemporanul meu, de a avea cu doar șase ani mai mult decât mine. Nu 100, nu 1000, nu 2500 de ani, ci doar 6. Timpul acela scurs cu miile sau cu sutele de ani și care împingea existența autorului într-un trecut mitic, care o izola în stranietatea faptelor
Trecerea lui Vargas Llosa prin România by Gabriel Liiceanu () [Corola-journal/Journalistic/11222_a_12547]
-
un asemenea personaj, făcut pe alt tipar decât al nostru, putea să aibă calitatea cu totul nedivină de a fi contemporanul meu, de a avea cu doar șase ani mai mult decât mine. Nu 100, nu 1000, nu 2500 de ani, ci doar 6. Timpul acela scurs cu miile sau cu sutele de ani și care împingea existența autorului într-un trecut mitic, care o izola în stranietatea faptelor sale și înălța opera pe tipsia inaccesibilității ei, transformându-i geneza în
Trecerea lui Vargas Llosa prin România by Gabriel Liiceanu () [Corola-journal/Journalistic/11222_a_12547]
-
calitatea cu totul nedivină de a fi contemporanul meu, de a avea cu doar șase ani mai mult decât mine. Nu 100, nu 1000, nu 2500 de ani, ci doar 6. Timpul acela scurs cu miile sau cu sutele de ani și care împingea existența autorului într-un trecut mitic, care o izola în stranietatea faptelor sale și înălța opera pe tipsia inaccesibilității ei, transformându-i geneza în mister, timpul acela - fie el și doar de o sută de ani - menit
Trecerea lui Vargas Llosa prin România by Gabriel Liiceanu () [Corola-journal/Journalistic/11222_a_12547]
-
de ani și care împingea existența autorului într-un trecut mitic, care o izola în stranietatea faptelor sale și înălța opera pe tipsia inaccesibilității ei, transformându-i geneza în mister, timpul acela - fie el și doar de o sută de ani - menit să mă despartă ontologic de un personaj pe care de-acum nu-l mai puteam privi decât așa cum privești turnurile catedralelor, cu capul răsturnat pe spate, dispăruse în cazul lui Vargas Llosa. Autorul Sfârșitului lumii - și acesta era lucrul
Trecerea lui Vargas Llosa prin România by Gabriel Liiceanu () [Corola-journal/Journalistic/11222_a_12547]
-
pat! Imaginați-vă: două mii de poeți columbieni!" A patra secvență. Dineu final, cu câțiva apropiați. Spectacolul sejurului lui Vargas Llosa la București s-a terminat. Mă aflu în dreapta lui și îl văd din profil. E frumos, la cei 69 de ani ai săi. Stă ușor răsturnat pe spătarul scaunului, cu ochii închiși, și ține în mână cupa evazată a paharului cu vin roșu. Simt nevoia să-i mulțumesc, altfel decât printr-o simplă formulă, că a venit. ,V-am privit în
Trecerea lui Vargas Llosa prin România by Gabriel Liiceanu () [Corola-journal/Journalistic/11222_a_12547]
-
această ordine de idei, e ciudat că într-o țară în care nostalgia după Vlad }epeș e atât de puternică, lumea se cam revoltă când se pune problema înăspririi legii. ,Haide, dom'ne, pentru o găină să stea omu' trei ani la pârnaie?! E posibil așa ceva?" După care urmează, desigur, contraexemplul marilor jefuitori ai țării, care ar merita executați pe loc, etc., etc. Ceea ce nu se observă la nivelul taclalei cotidiene e tocmai interdependența dintre găinărie și jaful în stil mare
Furtul, ca artă frumoasă by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/11223_a_12548]
-
cu totul aberant. Însă asemenea acțiuni nu sînt posibile fără implicarea profesioniștilor și fără întîlnirea concretă, nemijlocită, a omului de afaceri cu omul de cultură, a managerului cu artistul. Muzeul de Artă Contemporană Florean, din Baia Mare, este de mai mulți ani o realitate constantă în spațiul cultural românesc. Dacă omul de afaceri Victor Florean este proprietarul acestei instituții unice în România și inițiatorul unei acțiuni culturale fără precedent, proiectantul și realizatorul propriu-zis este artistul plastic Mircea Bochiș. Chiar dacă prezența sa este
Muzeul Florean în 2005 by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/11216_a_12541]
-
creștină, cu filozofia modernă, se transformă într-o meditație asupra lumii contemporane și a destinului omului în universul tot mai tehnicizat de după cel de-al Doilea Război Mondial. Deși nu sînt foarte noi, aceste eseuri (scrise între 1949 și sfîrșitul anilor '80) își păstrează intactă actualitatea și se adaugă acelor încercări de a acomoda dezvoltarea tehnologică fără precedent din anii din urmă cu valorile fundamentale ale spiritului care îi preocupă de ceva vreme pe teologii creștini (catolici, în primul rînd, dar
Lecția de toleranță by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/11224_a_12549]
-
mai tehnicizat de după cel de-al Doilea Război Mondial. Deși nu sînt foarte noi, aceste eseuri (scrise între 1949 și sfîrșitul anilor '80) își păstrează intactă actualitatea și se adaugă acelor încercări de a acomoda dezvoltarea tehnologică fără precedent din anii din urmă cu valorile fundamentale ale spiritului care îi preocupă de ceva vreme pe teologii creștini (catolici, în primul rînd, dar și ortodocși, chiar români, de ultimă generație). Mutatis mutandis, cartea lui Alexandru Șafran este un soi de Omul recent
Lecția de toleranță by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/11224_a_12549]
-
cea mai în măsură să-l trateze, într-o perspectivă istorică, îmbinînd teoria cu ample analize ale prozei românești. De altfel, în chip fericit apariția noii cărți coincide cu reeditarea, într-un volum unic, a dipticului dedicat de autoare în anii '80-'90 prozei și poeziei românești din secolele al XIX-lea și al XX-lea: Limbajul artistic românesc modern: schiță de evoluție (EUB, 2005), studiu de referință pentru stilisticieni și pentru toți cei care se interesează de literatura română. Profesoara
Tablouri în mișcare by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/11234_a_12559]
-
rigoare, rămîne discutabilă), autoarea pune în evidență tehnici de supralicitare a descrierii, de deconstrucție a narațiunii, de accentuare a subiectivității, de manifestare a intertextualității, ironiei și parodiei (e semnalat, de pildă, antologicul pasaj al lui Groșan, din O sută de ani de zile la porțile Orientului", care începe cu exclamația "O, dulce plai al Moldovei!..."). Ar mai trebui pomenite comentariile despre marcarea funcției fatice în discurs, despre suprasemnificarea descrierii la Cărtărescu - și multe altele. E de presupus (și de sperat) că
Tablouri în mișcare by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/11234_a_12559]
-
Marius Chivu Apariția, la sfîrșitul anului trecut, a primelor două volume (literele A-B și C-D) ale Dicționarului General al Literaturii Române (Editura Univers Enciclopedic, 2004) editat de Academia Română (inițiator și coordonator general Eugen Simion) nu a stîrnit un interes critic pe măsura demersului. Deși
DGLR față cu receptarea critică by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/11225_a_12550]
-
în Dilema veche, nr. 90/2005): , Mai multe texte referitoare la autori din sec. XIX, mari și mici - dar mai ales mari - sînt masiv sau total îndatorate celor din dicționarul de la Iași... Problema este că viziunii vechi de treizeci de ani i s-ar fi cuvenit o replică modernă, profitînd de studiile și publicațiile din această perioadă de timp, nu simple schimbări de topică." Din cauza confuziei sau, și mai rău, a ideologizării cu tendință a criteriilor de redactare, a ,viciului de
DGLR față cu receptarea critică by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/11225_a_12550]
-
de aspectul tehnic, considerat de M. Anghelescu punctul de ,coerență interioară și de unitate metodologică" al unui dicționar. Or, ce constată comentatorii: cazuri de bibliografii selective, incomplete sau neactualizate (la Budai-Deleanu, de pildă, e un gol bibliografic de vreo 15 ani), haotice (unele titluri sînt însoțite de numele editorului și al prefațatorului, la altele nu pare nici măcar editura), ediții postume nemenționate, la publicațiile periodice lipsesc bibliografiile ș.a., dar, mai ales, autori nemenționați. Gabriel Dimisianu remarcă (în Adevărul literar și artistic, nr.
DGLR față cu receptarea critică by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/11225_a_12550]
-
Teodor Vârgolici În Arca lui Noe, Nicolae Manolescu precizează, cu deplină justețe, că romanul Manoil al lui Dimitrie Bolintineanu, apărut acum 150 de ani, în 1855, reprezintă ,întâiul roman sentimental și epistolar din literatura noastră." Până la acea dată, romanul românesc se afla într-o stare embrionară. Prima încercare de roman românesc, Elvira sau amorul făr^ de sfârșit, din 1845, care poartă pe foaia de
150 de ani de la apariția lui Manoil by Teodor Vârgolici () [Corola-journal/Journalistic/11237_a_12562]
-
a publicat o mică parte în 1850, în ,Gazeta de Moldavia". O altă încercare a făcut Alexandru Pelimon, publicând, în 1853, așa-zisul roman Hoții și Hagiul, o scriere submediocră. Un moment însemnat în apariția romanului românesc l-a înscris anul 1855, în care apar mai multe scrieri de acest gen. Pe primul loc se situează romanul Manoil al lui Dimitrie Bolintineanu, publicat, mai întâi în revista România literară. Tot în revista lui Vasile Alecsandri se mai tipăresc, sub formă de
150 de ani de la apariția lui Manoil by Teodor Vârgolici () [Corola-journal/Journalistic/11237_a_12562]
-
Alisandrescu, cel ce va semna mai târziu V. A. Urechia. Acesta publică, tot în 1855, și romanul Coliba Măriucăi, inspirat de Coliba unchiului Tom de Harriet Beecher-Stowe. Potrivit datelor de istorie literară, D. Bolintineanu avea scris romanul Manoil cu câțiva ani mai înainte. în primul număr din România literară, apărut în februarie 1852, publică un fragment din acest roman, dar revista nu a mai putut continua, fiind interzisă de cenzură. în anul următor, George Sion a intenționat să publice romanul lui
150 de ani de la apariția lui Manoil by Teodor Vârgolici () [Corola-journal/Journalistic/11237_a_12562]
-
literară, D. Bolintineanu avea scris romanul Manoil cu câțiva ani mai înainte. în primul număr din România literară, apărut în februarie 1852, publică un fragment din acest roman, dar revista nu a mai putut continua, fiind interzisă de cenzură. în anul următor, George Sion a intenționat să publice romanul lui D. Bolintineanu într-un volum aparte, prezentându-l elogios prin articolul Manuel sau Căderea și înălțarea omului prin femeie, apărut în Gazeta de Moldavia, din 5 februarie 1853, în care scria
150 de ani de la apariția lui Manoil by Teodor Vârgolici () [Corola-journal/Journalistic/11237_a_12562]