332 matches
-
diferit); clasificarea substantivelor în funcție de număr (substantive individuale și substantive colective, substantive numerabile și nenumerabile); determinarea: valorile articolului hotărât și nehotărât; determinarea cu marca zero; omisiunea articolului; cazul: genitivul saxon și genitivul prepozițional; genul: expresia lexicală a genului, genul referențial (folosirea anaforică a pronumelor personale). ● Categoriile gramaticale ale verbului: timp: forme (verbe regulate și neregulate, alomorfele morfemului de trecut, alomorfele morfemului de persoana a III-a singular indicativ prezent), valori și utilizare; aspect: opoziția perfectiv-imperfectiv (progresiv) și clasele aspectuale de verbe; mod
EUR-Lex () [Corola-website/Law/235361_a_236690]
-
trecut mai mult sau mai putin apropiat și pentru un viitor, "aquel" pentru un trecut îndepărtat și, uneori, pentru un viitor îndepărtat: "en estos tiempos, en esos tiempos, en aquellos tiempos". 4. Demonstrativele, cu excepția lui "ese", pot îndeplini și funcție anaforica. În astfel de cazuri, este reproduce ultimul obiect, iar "aquel", pe cel anterior: "María y Juana están leyendo; esta" ("Juana") "está leyendo una novela, y aquella" ("María") "un cuento". 5. Construcții în care apar demonstrativele neutre: "esto, eso, aquello": "esto
Gramatica limbii spaniole () [Corola-website/Science/301536_a_302865]
-
amărîta a unei atari pervertiri (amuzantă doar în decursul excepțiilor calendaristice carnavalești), urmată de sila aferentă, îl împinge pe gînditor spre ideea morții ca unică soluție. În tălmăcirea lui Nicolae Pintilie (care, cu iscusința, respectă, pe cît posibil, exasperanta dispunere anaforica a „și”-urilor), primele douăsprezece versuri ale pomenitului sonet sună astfel: „Satul de tot spre-a morții tihna tip - / Să nu-l mai văd pe vrednic cerșetor,/ Pe mărginit gătit în falnic chip,/ Credință dată relei sorți de zor/ Și
Sonet () [Corola-website/Science/297633_a_298962]
-
diferit); clasificarea substantivelor în funcție de număr (substantive individuale și substantive colective, substantive numerabile și nenumerabile); determinarea: valorile articolului hotărât și nehotărât; determinarea cu marca zero; omisiunea articolului; cazul: genitivul saxon și genitivul prepozițional; genul: expresia lexicală a genului, genul referențial (folosirea anaforică a pronumelor personale). ● Categoriile gramaticale ale verbului: timp: forme (verbe regulate și neregulate, alomorfele morfemului de trecut, alomorfele morfemului de persoana a III-a singular indicativ prezent), valori și utilizare; aspect: opoziția perfectiv-imperfectiv (progresiv) și clasele aspectuale de verbe; mod
EUR-Lex () [Corola-website/Law/228456_a_229785]
-
1.4. Numeralul multiplicativ se poate substantiviza, însă în contextele în care apare în calitate de substantiv nu are referință proprie, fiind un cuvânt dependent semantic de un alt cuvânt cu încărcătură semantică (și referențială), lexicalizarea în context a referentului sau raportarea anaforică sau cataforică la acesta fiind obligatorie: Am câștigat însutitul sumei *Am câștigat însutitul Înmiitul, nu însutitul sumei l-am câștigat în urma afacerii * Înmiitul, nu însutitul l-am câștigat în urma afacerii Ajunsese la întreitul greutății de dinainte, nu la împătrit, așa cum
[Corola-publishinghouse/Science/85003_a_85789]
-
viața mea e o viață de spion și condamnat. Aș fi vrut să-l rog eu să-mi ceară să-i povestesc, căci deși era atât de tăcut și îndepărtat, îl ghiceam în stare de o mare prietenie."367 Prezența anaforică a structurii "aș fi vrut", prin prisma optativului perfect, punctează antitetic convingerea celorlalte personaje (inclusiv a doamnei T.) că nu se cunosc și că nu resimte nici un sentiment profund pentru ea. Orgoliul și profunzimea trăirilor mențin personajul masculin în defensiva
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
1989, 239-247. [14] CRIȘAN, EMANUELA, Denominația personajului literar și compunerile școlare, LL, 4, 1989, 579-583. [15] CRIȘAN, EMANUELA, Strategii de decodare dinamic contextuală a textului: implicarea în predarea învățarea literaturii române, RILA, 1989, 68-71. [16] CVASNÎI CĂTĂNESCU, MARIA, Note despre anaforice în dialog (Implicații în predarea textului literar), RILA, 1989, 215-218. [17] DAVID, DOINA, Sinteze de limbă literară. [Vol.] II. Pentru uzul studenților și al cadrelor didactice care urmează cursurile de perfecționare sau pentru obținerea gradului II. Timișoara, TUT, 1988, 198
Bibliografie signaletică de didactică a limbii şi literaturii române : (1757-2010)/Vol. 1 : Sistematizare după criteriul apariţiilor lucrărilor : ordonare cronologică şi alfabetică by Mihaela Secrieru () [Corola-publishinghouse/Science/440_a_1359]
-
desinențe personale, în unele există însă (precum în limba germană), dar aceasta nu înlătură obligativitatea folosirii pronumelor. 41 Articolul hotărît a apărut prima dată în arealul lingvistic indo-european în limba greacă, unde s-a creat din demonstrativul ˝acesta˝ cu sens anaforic. Unele limbi indo-europene, precum limbile germanice, și-au creat articolul hotărît și nehotărît în Evul mediu, iar altele, ca unele limbi slave, continuă să nu folosească o astfel de categorie morfologică. 42 Formele de persoana întîi plural sem (lat. simus
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
mare, evident. Desigur că odată și odată i-a venit o idee. Desigur că ideea i s-a părut miraculoasă. Atunci a început să și-o realizeze". Ceea ce face ca acest raționament să devină "argument inductiv prin ficțiune" este reiterarea anaforică a adverbului de certitudine. Ea accentuează discrepanța între situația reală (lipsa de talent) și cea imaginată, fiind, în acest caz, marca unei ironii subversive. Plauzibilul ficțiunii (certitudinea vocației scriitoricești) contrastează hilar cu realitatea: o carte scrisă "în stil analfabet (...) care
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
care cel exprimat antifrastic este masca celui presupus. Ca figură retorică, ea este, din punct de vedere logic, complementară diasirmului, pentru că orice (fals) acord se bazează pe o (falsă) compatibilitate emoțională, intelectuală etc. și viceversa. În scrisoarea deschisă argheziană, exprimării anaforice i se acordă un dublu statut, în primul rând stilistico-semantic, prin reiterarea aceluiași conținut în forme identice sau asemănătoare ("omul unei singure cărți", "omul care știe o carte, "omul unei singure idei, al unei idei fixe, omul cloșcă" ) sugerând, în
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
o strategie a expunerii, specifică pamfletului arghezian în care lapidaritatea nu e doar mijlocul de a economisi material lingvistic, ci modul cel mai potrivit de a concentra sentimente și de a crea stari emoționale puternice. Invocarea numelor voievodale, prin inserția anaforică a întrebării similare și a răspunsului identic, precum și subtila trimitere prin simbolul pastoral ("cojocul") la trecutul pașnic al poporului nostru, fac din pamfletar vocea automandatată a conștiinței publice românești. El se situează, empatic, în asentimentul "masei", de aceea mesajul său
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
adjectivele care denumesc culori reprezintă instrumentele de scris cu proprietățile respective. Enunțul generează confuzii numai dacă datele concrete ale situației de comunicare nu sunt în mod unanim împărtășite. În alte contexte, cu substantivul realizat în enunț ca antecedent, adjectivul recuperează anaforic informația semantică: Speli legumele cu apă caldă? Nu, cu rece. Adjectivul funcționează ca o variabilă identificată (din mai multe, actualizabile în discurs) și emfatizată pentru punctarea unei informații sau pentru rectificarea unui mesaj anterior. Substantivul elidat este obligatoriu reperat și
[Corola-publishinghouse/Science/85031_a_85817]
-
7. Coerența textului / 285 7.1. Probleme de tipologie / 287 7.2. Eterogenitatea textului / 290 7.3. O organizare ierarhizată / 293 7.4. Paragrafe / 297 7.5. Mărci ale integrării lineare / 302 7.6. Progresia tematică / 305 7.7. Relațiile anaforice: câteva deosebiri / 315 7.8. Repetare și substantiv propriu / 319 7.9. Pronominalizarea / 323 7.10. Anafora lexicală fidelă / 324 7.11. Anafora lexicală infidelă / 325 7.12. Un început de povestire / 328 7.13. Reluarea imediată / 331 7.14
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
prin excelență, putând însoți un gest al enunțătorului (asta, aceasta, aceea), altele combină sensul lexical și valoarea deictică: în mod direct (această masă) sau prin pronominalizare (acesta, acela). A nu se confunda, atenție, aceste deictice veritabile cu demonstrativele cu valoare anaforică, prin care se reia o unitate deja introdusă în text (cf. "acestei fântâni" din fragmentul din Paul și Virginia sau "acestea" de la începutul fragmentului din Les lauriers sont coupés). Deicticele adverbiale cu statut de "complemente circumstanțiale" se distribuie în diverse
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
prin pronumele acesta. "O pădure înaltă de pini și de stejari", care face parte din remă2 devine, în fraza următoare, tema3 ("acești copaci negri"). În acest pasaj, identificarea temelor și a remelor este asigurată prin două tipuri distincte de reluare anaforică: o substituire pronominală ("acesta") și o substituire lexicală ("o pădure înaltă de pini și de stejari" = "acești copaci negri"). Progresia lineară se închide rapid, deoarece fragmentele de remă "câmp" și "acest spațiu roșiatic" coincid cu rema inițială "teren". Ca și cum textul
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
compensată prin repartizarea formelor de perfect simplu și de imperfect: "pescăruși" și "țărmul" apar în fraze la imperfect în plan secund, exprimând punctul de vedere al lui Robinson, care apare mereu și în frazele la perfect simplu. 7.7. Relațiile anaforice: câteva deosebiri Fenomenele anaforice reprezintă o parte esențială a relațiilor care asigură coeziunea textuală. În general, prin anaforă se înțelege reluarea unui element printr-un altul într-un lanț textual. Anafora poate să vizeze adjectivul (de exemplu adjectivul: "Drăguță, Marion
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
de perfect simplu și de imperfect: "pescăruși" și "țărmul" apar în fraze la imperfect în plan secund, exprimând punctul de vedere al lui Robinson, care apare mereu și în frazele la perfect simplu. 7.7. Relațiile anaforice: câteva deosebiri Fenomenele anaforice reprezintă o parte esențială a relațiilor care asigură coeziunea textuală. În general, prin anaforă se înțelege reluarea unui element printr-un altul într-un lanț textual. Anafora poate să vizeze adjectivul (de exemplu adjectivul: "Drăguță, Marion o făcu" sau verbul
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
ca înainte; (4) Lui Jean îi pare rău după ea, după mașină. Anafora și catafora stabilesc o relație cu totul asimetrică între cele două elemente; în enunțul: Paul spune că el îi evită acum pe prietenii lui (el = Marius), pronumele anaforic el nu are semnificat; pentru a-i da unul, trebuie să-l punem în legătură cu un antecedent, cu Paul. Prin urmare, "anafora" și "catafora" nu se vor confunda cu coreferința. Două unități pot fi coreferente fără anaforă sau cataforă: de exemplu
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
pronumele autonome. În general, doar pronumele "reprezentante", care variază în gen și în număr, sunt anafore sau catafore. Pronumele "autonome" (eu, tu, nimeni, nimic, orice...) sunt pronume când au un statut de GN, însă nu au nevoie de o relație anaforică sau cataforică pentru a fi interpretate. Unele unități pot fi când pronume reprezentante, când autonome, de pildă fiecare: Fiecare nu se gândește decât la sine (autonom). Se întoarseră. Fiecare avea un sac (reprezentant). Determinanții posesivi de persoana a III-a
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
lui, cu toți ceilalți păstrându-și vechile-i obiceiuri de struț care o făceau o mizerabilă 265. În ciuda apropierii, nu "fata" este antecedentul pentru "ea", ci "odioasa creatură", elementul evidențiat prin dinamica textului. 7.10. Anafora lexicală fidelă În relațiile anaforice lexicale numite fidele, se reia aceeași unitate lexicală, trecând de la determinantul nehotărât la determinantul hotărât sau demonstrativ. Referentul grupului nominal nehotărât, prin simplul fapt că a fost introdus în text, este considerat identificat și trebuie să facă obiectul unei reluări
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
un; astfel identificate, el le reia, prin articolul hotărât și prin pronumele demonstrativ. Observăm că doar anumite grupuri nominale introduse prin un fac obiectul unei reluări fidele: astfel, "un înger" și "un șirag de mătănii" nu fac obiectul unei reluări anaforice. Dacă nu ar fi fost reluate rapid, anafora ar fi devenit dificilă, deoarece ar fi solicitat prea mult memoria cititorului. 7.11. Anafora lexicală infidelă Există două tipuri de anaforă lexicală infidelă, care prezintă o schimbare a unității lexicale: a
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
în care forma anaforizantă indică o proprietate a formei anaforizate care face oarecum parte din competența lexicală: reluând "o lalea" prin "o floare", adică printr-un hiperonim, se exploatează o relație semantică codată din limbă; b) cel în care relația anaforică dintre doi termeni din text nu este garanție a competenței lexicale: de exemplu, între "un bărbat blond" și "poștașul". Între aceste două cazuri extreme, găsim relații stereotipe, care nu sunt neapărat strict lexicale, dar nici pur contingente. De exemplu, anafora
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
obiect presupus unic (sau multiplu la plural), bazându-ne pe un ansamblu de "circumstanțe" care justifică desemnarea acelui obiect. Cititorul este cel care trebuie să caute motivele pentru care articolul hotărât poate viza un obiect unic. În cazul unei reluări anaforice cu articol hotărât, "circumstanța" care permite desemnarea obiectului nu este alta decât fraza care conține prima menționare prin un + Substantiv. Printr-o modalitate indirectă, articolul hotărât face ca obiectul în cauză să fie un obiect prin care se verifică o
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
de o utilizare deictică prin care s-ar viza un referent prezent în context, care să fie și accesibil cititorului. 7.15. Anaforă și text literar Privind operele literare în propria lor economie, înțelegem în ce sens ele exploatează relațiile anaforice. De exemplu, faptul că Balzac îl folosește abuziv pe acest generalizant poate fi raportat la estetica lui: de fapt, proiectul Comediei umane urmărește tocmai să extragă generalul din particularul unui personaj, să povestească o întâmplare cu morală. Însă acest procedeu
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
îngreuneze accesul către un univers fictiv pe care-l construiește. Nu se presupune că acest univers ar avea consistența și plenitudinea unui univers real comun, ci că ar fi, în mod radical, lacunar sau vag. Mai mult de-atât, reluările anaforice nu ar putea fi separate de crearea textului în care ele apar. Ne putem da seama de acest fapt la Flaubert, comparând două fragmente din romanele Salammbô și Educația sentimentală. În ambele cazuri, la începutul povestirii, este vorba despre introducerea
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]