14 matches
-
pe una foarte amuzantă. Aromânul, de-o vârstă cu Maiorescu, îi înveselea pe junimiști cu nenumăratele lui anecdote. El era la acea vreme singurul care putea stârni tot atâta ilaritate câtă putea să provoace Creangă. Caragiani era cel mai bogat anecdotist de la Junimea. Crescut în plin orient, Ioan Caragiani rezuma tradițiile și anecdotele tuturor popoarelor din Peninsula Balcanică și din restul imperiului turcesc. La fiecare pas se întrerupea ca să spună o anecdotă cu un sârb, cu un bulgar, cu un grec
Ioan D. Caragiani () [Corola-website/Science/307146_a_308475]
-
ambițios, dar și mai polemic al perioadei începuturilor, fiind totodată întâia analiză asupra operei viitorului mare clasic român. N. Iorga propune câteva demersuri importante, toate de noutate în epocă, și anume: să-l scoată pe Creangă din sfera minoră a anecdotiștilor, pe seama cărora se amuzau copios junimiștii la seratele lor; să promoveze opera lui Creangă drept una "de o însemnătate capitală pentru cercetători", esențială pentru cunoașterea identității românești; să i se recunoască acestuia profunda originalitate, atât ca trăire autentică a tradiției
N. Iorga, primul exeget al lui Ion Creangă by Cristian LIVESCU () [Corola-journal/Journalistic/6626_a_7951]
-
ani versurilor mele". Animismul își are partea lui. Un ceasornic, întorcându-se "cu spatele la timp", moare, iar posesorul stă de veghe trei zile ca să vadă "cum continuă să-i crească părul și unghiile" (Cu spatele). II Practicant dezinvolt al versului liber, "anecdotistul" cu mască neclintită, totdeauna calmă, era în fond un moralist reținut, un veghetor perspicace la care lumea-spectacol însemna Timp, Viziune, Perspectivă în alternanțe repetabile. Puse în clar, în notații directe, vehiculate în rostire sistematic-colocvială, pretextele poetice tipice obiective câștigă prin
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
acolo” -, care-l admonesta și-l alinta cu nesuferitul „Marinică”, Maestrul, un pic alcoolizat, mi s-a părut plin de ticuri și dépourvu d’esprit, în orice caz inferior la acest capitol lui Gheorghe Iacob, directorul tehnic al editurii, un anecdotist hazliu, mort între timp și el. L-am revăzut, apoi, la București, în aprilie 1972. Amuzat și absent, a declinat invitația de a veni la prima ediție a Salonului Băcăuan al Cărții: „Monșer, sînt teribil de ocupat!” * Nu se putea
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
și recele Buicliu cu sentimentalul Gane, spaniolul Vârgolici cu obscurul german Bodnărescu, horațianul Olănescu-Ascanio cu liricul ofițer Șerbănescu, tăcutul Tasu cu vorbărețul Ianov, viul cugetător Conta cu poligraful Xenopol, exactul Melic cu <<volintirul>> Chibici, amarul critic Panu cu blândul Lambrior, anecdotistul Caraiani cu teoreticul Missir, bunul <<papa>> Culianu cu epigramaticul Cuza, izbucnitorul Philippide <<Hurul>> cu blajinul Miron Pompilie, supergingașul Volenti cu filologul Burlă, popularul Slavici cu rafinatul Naum, înaltul visător Eminescu cu nemilosul observator Caragiale și alții și alții în umbră
Junimiștii la ei acasă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1686_a_2905]
-
ambițios, dar și mai polemic al perioadei începuturilor, fiind totodată întâia analiză asupra operei viitorului mare clasic român. N. Iorga propune câteva demersuri importante, toate de noutate în epocă, și anume: să-l scoată pe Creangă din sfera minoră a anecdotiștilor, pe seama cărora se amuzau copios junimiștii la seratele lor; să promoveze opera lui Creangă drept una "de o însemnătate capitală pentru cercetători", esențială pentru cunoașterea identității românești; să i se recunoască acestuia profunda originalitate, atât ca trăire autentică a tradiției
Lumea lt;poveştilorgt; lui Creangă by Brînduşa-Georgiana Popa () [Corola-publishinghouse/Science/1634_a_2971]
-
bun accent asupra recentului Jurnal al Constanței Buzea pune Dan C. Mi-hăilescu în ultimul număr din Idei în dialog. Bun și în același timp neașteptat. Tocmai el, avidul de forfotă literară, eruditul coteriilor de breaslă (nu doar de azi, dintotdeauna), anecdotistul prin vocație să îndemne la prudență așa, din senin? Adică la ocultarea episoadelor referitoare la dificilul mariaj cu Adrian Păunescu, cărora le preferă alte delicii de lectură, mai degrabă panoramice. Mai sunt și alte familii aici, spune criticul, de ce să
Un document interior by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/6572_a_7897]
-
ceva prin care blama spiritualismul. Despre Hagienuș spuse că a fost bătut de copiii săi cu cărămizi caldeene (figurativ, faptul nu era cu totul fals). Smărăndache mai comunică un lucru care puse pe gânduri pe Pomponescu, întrucît acesta știa că anecdotistul nostru, om foarte inteligent, are un extraordinar fler, trăind în plină opinie publică, și totodată că toate secretele se știu dinainte. Spuse anume că guvernul viitor se formează numai în scopul de a cădea. Și asta părea o butadă, dar
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
se dedica de aci înainte numai problemelor de specialitate. Nu îndrăznea să forțeze lucrurile prea devreme și, mândru cum era, nu voia să pară a solicita ceea ce putea avea fără discuție. Urma deci să estimeze adevăratul raport de forțe. Cu anecdotiști ca Smărăndache și prezicători lugubri ca Gulimănescu nu era chip să-și facă o noțiune justă. Pomponescu trimise o carte de vizită lui Gaittany, exprimîndu-și părerea de rău de a nu-l fi văzut de mult. Termenii erau puțin ambigui
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
piesa! Eusebiu Ștefănescu mi-a oferit o carte recentă, publicată de el la editura SemnE : Arhivarul clipei. Volumul adună delectabile anecdote din lumea teatrului, trăite, ori doar auzite și memorate de către cunoscutul actor. De multe ori, cum se ntîmplă cu anecdotiștii, autorii Îmbunătățesc istoria, spre delectarea suplimentară a auditoriului/lectorilor. O știu din proprie experiență, fiind - la rîndu-mi - un povestaș recunoscut...(spre exemplu, să mă laud și eu, la petreceri, colegii, studenții și familia mă somează să mai zic de alea
JURNAL TEATRAL by Bogdan ULMU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1611_a_3004]
-
neființă, să ne fie permis, cu nostalgică ironie, să evocăm și laturile umoristice ale personalității celebrului Petre Ștefănescu Goangă (care a cutremurat lumea cu vocea sa inegalabilă). Cel mai mare Rigoletto din istoria Operei române, neasemuitul dascăl și muzician, inegalabilul anecdotist și petrecăreț a rămas nu doar în istoria muzicii (și-a spectacolului), ci și în cea a... gastronomiei! Nu toți cunosc aplecarea spre bucătărie a cîntărețului și pofta sa de mîncare pantagruelică. O distinsă slujitoare a operei ieșene mi-a
[Corola-publishinghouse/Science/1463_a_2761]
-
al anecdoticii teatrale Eusebiu Ștefănescu mi-a oferit o carte, publicată de el la editura " SemnE": Arhivarul clipei. Volumul adună delectabile anecdote din lumea teatrului, trăite ori doar auzite și memorate de cunoscutul actor. De multe ori, cum se-ntîmplă cu anecdotiștii, autorii îmbunătățesc istoria, spre delectarea suplimentară a auditoriului / lectorilor. O știu din proprie experiență, fiind la rîndu-mi un povestaș recunoscut... (spre exemplu, să mă laud și eu, la petreceri, colegii, studenții și familia mă somează să mai zic de-alea
[Corola-publishinghouse/Science/1463_a_2761]
-
și recele Buicliu cu sentimentalul Gane, spaniolul Vârgolici cu obscurul german Bodnărescu, horațianul OllănescuAscanio cu liricul ofițer Șerbănescu, tăcutul Tasu cu vorbărețul Ianov, viul cugetător Conta cu poligraful Xenopol, exactul Melic cu „volintirul“ Chibici, amarul critic Panu cu blândul Lambrior, anecdotistul Caraiani cu teoreticianul Missir“, bunul „papa“ Culianu cu epi gramaticul Cuza, izbucnitorul Phillippide „Hurul“ cu blajinul Miron Pompiliu, super gingașul Volenti cu filologul Burla, popularul Slavici cu rafinatul Naum, înaltul visător Eminescu cu nemilosul observator Caragiale, și alții și alții
Junimismul și pasiunea moderației by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Science/584_a_1243]
-
darurile. Memorialistul își face cu complezență traiectoria vieții, își fixează stilurile, își pune singur note, cu un subiectivism care nu-i contrar artei, dar care nu are la îndemînă un talent caricaturistic grandios. În schimb E. Lovinescu e un bun anecdotist, compunând mici scene dramatice valabile în mimica și râsul conținut, precum e aceea având ca obiect pe Vlaicu. TUDOR ARGHEZI Valoarea poeziei argheziene stă în primul rând în adâncimea perspectivelor interioare. În Testament se începe cu ideea legăturii între generații
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]