25 matches
-
pe care se încolăcește un șarpe. Îl vedem, de asemenea, cu hlamida în vânt, că se avântă cu o lance să vâneze mistrețul. De obicei, este însoțit de un câine. Originea tracică a acestui cavaler, de presupus un zeu chtonic, aniconic, sau în curs de antromorfizare este discutată, dar s-a precizat că tipul plastic este de origine greco-elenistică. Cavalerul care s-a bucurat de o devoțiune specială încă din epoca elenistică are o zeitate protectoare, prin excelență, atotputernică, simbol al
Pomul vieții () [Corola-website/Science/302694_a_304023]
-
creatoare a lui Dumnezeu, luând prin aceasta un caracter cvasi-blasfemator. Creștinismul se arată, deci, mult mai flexibil din acest punct de vedere decât iudaismul și islamismul. Deși, la început, a manifestat la rândul său o atitudine destul de ignorantă față de imaginea aniconică, situația reprezentărilor vizuale ale sacrului s-a schimbat radical, evoluând spre o înflorire a limbajului artistic consacrat acestui domeniu. Sintetizând lungul șir de reprezentări vizuale, Bœspflug identifică trei282 modalități specifice de figurare a lui Dumnezeu în arta creștină. Prima dintre
by Adrian Stoleriu [Corola-publishinghouse/Science/1040_a_2548]
-
cu totul alta − fie că se referă la politicile instituționale (lupta puterilor centrale cu partida monahală), fie la politicile de stat privind reîntărirea imperiului la granițe, redresarea financiară, militarizarea și recentralizarea puterii sau chiar influența provinciilor orientale și a culturilor aniconice asupra casei basileice. O abordare opusă este cea care vede în loc de o criză politică una strict filosofică, legată de iconicitatea imaginii. Teoria este de asemenea interesantă pentru cercetarea de față, cu condiția ca această iconicitate să fie văzută în termenii
[Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
în împlinirea istorică a Parusiei (Mondzain 26), o soluție, în dezbaterea doctrinară a iconoclasmului, de conciliere a puterii spirituale cu cea temporală. Dată fiind politica iconoclastă a basileilor militari (sau împărații-generali, care proveneau din zonele cele mai expuse influenței culturilor aniconice, de la granițele orientale), instituția puterii a dus, în folosul propriei imagini și al propriului plan de administrare a lumii creștine, o politică de reprimare a imaginilor lui Iisus și a celor marianice. În schimb, teologii iconofili au recurs în discursurile
[Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
din măcelării, bălților de sânge fetid provenind de la tăierea mieilor și a oilor (tradiție care a supraviețuit pe scară mai mică, în preajma Paștelui, la samaritenii de pe muntele Garizim), păgânii victorioși i-au redat involuntar lui Iahve idealitatea lui ironică și aniconică. Haideți, e timpul să plecați din templul-abator! Acum Cartea este aceea care vă va ține loc de "locație", ea este infinit mai accesibilă, și mai e și portabilă. Puteți merge oriunde cu ea! Diaspora! Comentarii! Talmudul! Erați piatră într-un
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
statuar în care piatra se contopește cu umbra, la fel ca în colossos-ul lui Vernant sau ca în statuile lui Michel Serres. El pare chiar să-și amintească de faptul că, înainte de a fi o reprezentare mimetică, statuia a fost aniconică, simplă piatră înălțată pe un mormânt și „totodată” înfiptă în pământul lui. Așa se explică de ce în Siria din Heliogabal, bunăoară, teritoriu al unei culturi adevărate, al unui autentic păgânism magic, „există pietre care au o viață a lor, pietre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
bizantin din vremea lui Septimius Sever) despre apariția la poalele muntelui a unui betil 1 însuflețit, semănând cu un rotocol de foc ce-și schimbă mereu forma și culoarea și din care răsună voci cu timbru oracular. Un veritabil colossos aniconic care se mișcă și vorbește... Iar lui Artaud îi pasă prea puțin dacă istorisirea bizantinului este sau nu o născocire, căci legendele (ca și „feeriile” shakespeariene sau ca și poveștile cu personaje și întâmplări miraculoase), „ca toate simbolurile, de altfel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
seama, cu zâmbetul și cu șoaptele ei. 15. Câteva zile mai târziu, rătăceam singur pe un ostrov, un șarpe se târa pe lângă mine, când am găsit, lângă o tufă, printre alte cioburi (cultura Boian, în mod stupid socotită pe atunci aniconică), un falus de lut ars. M am așezat pe un trunchi de salcie căzut în apă, mă gândeam să spăl de pământ falusul și cioburile ridicate odată cu el, stuful mă acoperea din toate părțile, nimeni n-ar fi putut bănui
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
observă propensiunea spre inomabil (atroce, oribil, obscen etc.) ca fiind o altă fațetă a nereprezentabilului unui discurs postmodern. Hassan face referire la arta postmodernă, unde găsește variate exemple pentru a susține aceste trăsături, și pe care o caracterizează ca fiind aniconică. În contextul interpretării sublimului în arta modernă și în cea postmodernă, Lyotard observă că pentru moderni imprezentabilul este doar un conținut absent, dar care rămâne totuși o "sursă de consolare și de plăcere" (situație care îl face pe Lyotard să
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
siturile israelitice, precum, de exemplu, în templul din Tel Arad (cf. mai sus, pp. 56-57), unde, în nișa din direcția intrării, în spațiul care cu siguranță trebuie să fi fost locul cel mai sacru al sanctuarului, era așezată o stelă aniconică ce, foarte probabil, avea rolul de a reprezenta divinitatea. O altă categorie relevantă de obiecte cu funcțiune cultuală era cea a postamentelor de cult (cult stands) - cilindre, conice sau cu bază pătrată - care puteau fi foarte simple, dar și splendid
Religia în Israelul antic by Paolo Merlo () [Corola-publishinghouse/Science/101005_a_102297]
-
1974 traducea temûnâ cu „prezență”, explicitând funcțiunea imaginii. Prin termenii pesel și temûnâ, porunca biblică din Ex 20,4 pare, deci, să se refere în primul rând la reprezentările cultuale, nu la imaginile tout court, nici la simbolurile de cult aniconice, ca de exemplu, stelele (pl. de la „stelă”). Izvoarele biblice utilizează însă un amplu vocabular pentru a indica obiectele de cult: pesel, reprezentare divină cioplită sau sculptată; massekâ, reprezentare executată prin topire (Ex 32,4; 2Reg 17,16); semel, „idol”, „statuie
Religia în Israelul antic by Paolo Merlo () [Corola-publishinghouse/Science/101005_a_102297]
-
de către poporul lui Israel. Polemică biblică frecventă împotriva imaginilor în cult, unită cu lipsa oricărei mărturii arheologice cu privire la o reprezentare a lui Yhwh, a dus la răspândita teză că religia yahwistă ar fi deținut, chiar de la început, un caracter cultual aniconic. Acest aniconism originar ar trebui pus în relație cu caracterul nomadic originar al religiei lui Israel și, prin urmare, datat înainte de apariția regatelor lui Israel și Iuda (așa consideră Dohmen, 1985; Albertz, 2005, p. 106). Alții au susținut chiar existența
Religia în Israelul antic by Paolo Merlo () [Corola-publishinghouse/Science/101005_a_102297]
-
pare să încline spre existența unei iconografii religioase în Israel și Iuda în timpul epocii monarhice, iconografie documentată cel puțin în cazul altor divinități decât Yhwh. Practica iconică nu exclude existența atitudinilor mai mult sau mai puțin relevante ale unui cult aniconic în yahwism, dar pretenția biblică a unui yahwism originar pur și necontaminat, aniconic și monoteist, deja definit din perioada așezării poporului Israel în Palestina, trebuie judecată ca o retroproiecție ideală, realizată cu intenția de a conferi autoritate procesului de inovație
Religia în Israelul antic by Paolo Merlo () [Corola-publishinghouse/Science/101005_a_102297]
-
epocii monarhice, iconografie documentată cel puțin în cazul altor divinități decât Yhwh. Practica iconică nu exclude existența atitudinilor mai mult sau mai puțin relevante ale unui cult aniconic în yahwism, dar pretenția biblică a unui yahwism originar pur și necontaminat, aniconic și monoteist, deja definit din perioada așezării poporului Israel în Palestina, trebuie judecată ca o retroproiecție ideală, realizată cu intenția de a conferi autoritate procesului de inovație religioasă petrecut într-o epocă mai târzie. Personalul responsabil de cult Din personalul
Religia în Israelul antic by Paolo Merlo () [Corola-publishinghouse/Science/101005_a_102297]
-
izolată din punct de vedere cultural și probabil tocmai datorită acestei „izolări” accentuate, se va maturiza cu timpul o religiozitate cu puternice trăsături ereditare. Prima parte a perioadei persane a fost doar începutul deplinei și maturei religii yahwiste monoteiste și aniconice care ne este familiară prin cărțile biblice și prin punctul său de sosire va trebui plasat la mult timp după limitele cronologice, despre care și-a propus să trateze această carte.
Religia în Israelul antic by Paolo Merlo () [Corola-publishinghouse/Science/101005_a_102297]
-
literatura buddhistă este mult prea săracă. Iată un al doilea motiv care ne justifică demersul. Pentru întregirea dosarului vieții lui Buddha, am considerat necesar să prezentăm, pe scurt, modul cum a fost el receptat în arta orientală, atât în perioada aniconică sau simbolică, cât și în cea iconică sau clasică. De asemenea, am adăugat un capitol în care ne-am referit la asemănările și deosebirile dintre Buddha și Iisus. Despre aceste lucruri s-a scris puțin la noi, cea mai cunoscută
BUDDHA REALITATE ŞI LEGENDĂ by EMIL VACARIU () [Corola-publishinghouse/Science/463_a_1294]
-
atât din punct de vedere istoric cât și sub aspect legendar, a fost amplu reprezentată în artă. În perioada de început a tradiției, Buddha n-a fost reprezentat prin intermediul imaginilor, ci a fost prefigurat prin intermediul simbolurilor. Această primă fază, numită aniconică, este cuprinsă între secolele V-I î. Hr. Primele manifestări ale artei buddhiste datează din timpul regelui Aśoka, care a construit numeroase stūpe și a ridicat coloane comemorative, împodobite cu capiteluri în formă de animale și decorate cu simboluri buddhiste. Cele
BUDDHA REALITATE ŞI LEGENDĂ by EMIL VACARIU () [Corola-publishinghouse/Science/463_a_1294]
-
vârful lumii”. Cele două imagini exprimă depășirea totală a condiției lumii și reintegrarea într-o stare „absolută” și paradoxală, dincolo de timp și spațiu. 2. Concretizări ale artei buddhiste Reticența în ceea ce privește reprezentările antropomorfice ale lui Buddha și dezvoltarea sofisticată a simbolurilor aniconice, necesare evitării acestor reprezentări, se întemeiază, se pare, pe una din spusele lui Buddha însuși, menționată în Dīgha-Nikăya, care interzice ca acesta să fie reprezentat după moartea sa. În ciuda faptului că India avea deja o lungă tradiție în sculptură și
BUDDHA REALITATE ŞI LEGENDĂ by EMIL VACARIU () [Corola-publishinghouse/Science/463_a_1294]
-
triburile locale au continuat să o facă până În zilele noastre, numindu-l șakti. Tocmai confruntarea etnografică este cea care permite să recunoaștem În frumoasa piatră cu suprafețele triunghiulare policrome, pusă În centrul unei platforme cu diametrul de un metru, simbolul aniconic al unei „zeițe-mamă” inițiale („uterul cosmic”). Baghor, la fel ca El Juyo, deschide o fereastră prețioasă spre o lume anonimă și necunoscută. Acest caz de o neobișnuită continuitate ne face să reflectăm. Ne aflăm la scurtul apogeu al epocii Îndelungate
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
al III-lea pe steagurile de la mormintele din Alaca Hüyük; se vor menține marginal și În perioada hitită imperială, după cum se poate observa de pe anumite inventare cultuale ale epocii lui Tut¿aliya al III/IV-lea, care descriu substituția simbolurilor aniconice ale zeului furtunii cu imagini ale taurului 3. Chiar și reprezentarea lui Șarruma de la Yazilikaya, ca un tăuraș la picioarele mamei și ale tatălui său, Însoțită de inscripția „vițelul lui Teșup”, pare să meargă tot În această direcție. Collins (1989
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Tartarul nu sunt zeități și poate că nici Eros nu este Încă fiul Afroditei, nici zeul venerat Într-un mic templu dezgropat de arheologi pe povârnișul Acropolei din Atenaxe "Atena" sau destinatarul unui cult la Tespia, În Beoția, În forma aniconică a unei pietre (Pausanias, IX, 27, 1). Numai Gaia sau Gheea, pământul, pare să posede trăsături divine, dar, după ce a născut „toate lucrurile”, ea devine inactivă, transformându-se Într-un fel de deus otiosus. Așadar după ce activitatea ei este limitată
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
din unghiul speculativ și, concomitent, sunt aprofundate și se pierd În tendințele mistico-ezoterice. La Roma, elementele fundamentale ale cultului - atât ale celui privat, practicat În case, cât și ale celui public și al morților - sunt „darul” (nesângeros, sângeros) și imaginea (aniconică/iconică, antropomorfă). Secvențele temporale sunt furnizate de anul natural, cu muncile și produsele lui, de anul politic cu termenele lui fixe de origine istorică (Înfrângere, sărbătoare a consacrării unui templu) și de ciclul de viață al fiecărei persoane (concepere, naștere
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
prin sacrificiu” nu exclude faptul că - Începând deja din epoca regilor - s-au utilizat texte scrise pentru organizarea cultului și a divinației (imnuri, rugăciuni, ritualuri, cărți sibiline)2. Și În epoca imperială erau cunoscute culte fără imagini și cu simboluri aniconice ale zeilor; ele alimentează idealul romantic al unei religii primitive simple și pure sub regele Numa, care nu se slujea de edificii de cult costisitoare și era lipsită de imagini de zei În formă omenească, imagini fabricate din metal prețios
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
exemplu instructiv despre cât de eficace sunt miturile „literare”. c) Critica filozofică și creștină În sanctuare simple și Îndepărtate, care pot fi considerate cu ușurință foarte vechi, se găseau adesea trunchiuri fără podoabe, brute și greoaie, xòana, sau chiar culte aniconice (Tertullian, De idololatria, 3, 1). Aceste ansambluri au alimentat În inteligențele critice ideea unei religii fără imagini care nu este totuși Înțeleasă În nici un caz ca „primitivă”. Așa cum o dovedește ritualul de la Iguvium (Gubbio), pot exista rituri și teologii destul de
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
soartă unică În panorama răspândirii cultelor orientale În Occident, fiind introdus la Roma În 204 Î.Hr. din inițiativa autorităților publice care, aparent trecând peste experiența greacă a acestui cult, se adresează regelui Attalos al Pergamului și Îi primesc imaginea aniconică, piatra neagră ce va fi găzduită, după aproximativ un an, În sanctuarul Înălțat pentru zeiță pe Palatin. Totuși dimensiunea elenizată este de netăgăduit În figura romanei Magna Mater Idaeaxe "Magna Mater Idaea", atât prin moștenirea ei din Pergam, cât și
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]