8 matches
-
compendiu de figuri retorice, unde întâlnim metafora, sinecdoca, prolepsa, epifora („Dau zor, se destramă de zor”), epimona („Falduri grase în ceafă, grase, ceafă, grase, ceafă.”), chiasmul, diereza, onomatopeea („Sllt. Aproape ca un om sllt să-ți atragă atenția.”), aliterația, hipotipoza, antanaclaza („Mai irlandez decît irlandezul de rînd.”), epizeuxis etc.. Textul "Sirenelor" constituie un amalgam de onomatopee, cuvinte retezate, fragmente reluate ca laitmotive, propoziții formulate într-o topică neobișnuintă, procedee care amintesc, conform lui Stuart Gilbert de muzicalitatea unei fugi. Capitolul "Ciclopii
James Joyce () [Corola-website/Science/298598_a_299927]
-
se detașează de muzică. Originalitatea și subtilitatea acestui gen liric țin în mare parte de variațiile de sens operate de poet asupra grupului de cuvinte care revine de mai multe ori în poem. Acest procedeu este cunoscut sub denumirea de antanaclază (repetiție a unui cuvânt folosit succesiv cu alte sensuri, din motive stilistice). Acest procedeu permite jocuri de cuvinte care rup monotonia refrenului și creează efectul de surpriză. De aceea, rondelul are un caracter ludic foarte pronunțat. În Evul Mediu se
Rondel () [Corola-website/Science/297583_a_298912]
-
mai rar, și de intensificare prin repetiție), apropiată de aceea a jocului de cuvinte. Ambiguitatea stilistică poate fi realizată prin omonimie, polisemie și încadrare sintactică în context. Ambiguitatea contextuală stilistică se poate obține și prin intervenția tropilor: astfel, metonimia și antanaclaza sînt considerate figuri definite prin ambiguitate. Numeroasele interferențe posibile cu alte figuri retorice (metonimie, antanaclază, calambur) conduc la concluzia că ambiguitatea nu poate fi considerată o figură propriu-zisă, ci un procedeu stilistic emblematic și înglobant, care determină în context alcătuirea
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
stilistică poate fi realizată prin omonimie, polisemie și încadrare sintactică în context. Ambiguitatea contextuală stilistică se poate obține și prin intervenția tropilor: astfel, metonimia și antanaclaza sînt considerate figuri definite prin ambiguitate. Numeroasele interferențe posibile cu alte figuri retorice (metonimie, antanaclază, calambur) conduc la concluzia că ambiguitatea nu poate fi considerată o figură propriu-zisă, ci un procedeu stilistic emblematic și înglobant, care determină în context alcătuirea unei întregi serii figurative; unele dicționare de retorică tratează chiar într-o clasă separată așa-
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
frazei pe altul. Structuri precum Filmul acesta l-am văzut demult. și Am văzut demult, filmul acesta!, au efecte de sens diferite. Prin repetiția unui termen, emfaza permite accentuarea afectivă, termenul repetat se îmbogățește semantic, iar emfaza se apropie de antanaclază sau de diaforă: Afară ninge, ninge și apriga furtună...". (V. Alecsandri), " O! farmec, dulce farmec al vieții călătoare" (V. Alecsandri). Atunci cînd repetarea termenului se face într-o formă negativă, efectul emfazei poate fi ironic sau retoric: Un gînd puternic
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
figuri de construcție prin exces (apoziția, pleonasmul), figuri de construcție prin subînțeles (elipsa, sinteza, zeugma, anacolutul) și incidență; (5) figuri de elocuție: prin extensiune (epitetul, pronominația), prin deducție (repetiția, metabola, gradația), prin relație (adjuncția, conjuncția, disjuncția), prin consonanță (aliterația, paronomaza, antanaclaza, asonanța, derivația); (6) figuri de stil: prin emfază (perifraza, conglobația, suspensia, corecția), prin întorsura frazei (interogația, exclamația, apostrofa, întreruperea, subiecția, dialogismul), prin apropiere (comparația, antiteza, retroversiunea, entimema, paranteza, epifonemul), prin imitație (hipotipoza, armonismul), parafraza și epifraza; (7) figuri de gîndire
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
raționament (ocupația, deliberația, comunicația, concesia, sustentația), prin dezvoltare (expoliția, topografia, cronografia, prosopografia, etopeea, portretul, paralela, tabloul), pretinsele figuri de gîndire (cominația, imprecația, optația, deprecația, jurămîntul, dubitația, licența). Olivier Reboul prezintă o nouă taxinomie: (1) figuri de cuvinte: aliterația, paronomaza, calamburul, antanaclaza; (2) figuri de sens: metonimia, sinecdoca, antonomaza, metafora, litota, hipalaga, oximoronul; (3) figuri de construcție: elipsa, reticența, repetiția, antiteza, anacolutul, gradația, chiasmul, zeugma; (4) figuri de gîndire: hipotipoza, alegoria, ironia. Chaïm Perelman și Lucie Olbrechts-Tyteca arată cum se explică folosirea
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
piele cârjile lui noe / prin straturile nopții și m-așteaptă / la capete de pod prin vene strâmte...” (rnde cu oasele poți deschide Paradisul); chiasmul: „cu ciori de fum în vârf o neagră miere / o miere neagră destupată mie...” (Domnișoara infirmieră); antanaclaza: „Tu ce ascunzi în gura ta augustă? / sihastrul Pă întreabă // un sihastru / hrănindu-se-n pustiul meu sihastru / cu mană rouă larvăși lăcustă...” (Foc acoperit); ideogramele lirice de tip Gaullaume Apollinaire (Copilărire la zei). Intuim plăcerea Poetului de a explora
În braţele lecturii by Livia Ciupercă () [Corola-publishinghouse/Science/1219_a_2214]