151 matches
-
raționalismul și radicalismul social, iar între 1863 și 1865 ajunge marele lider al tineretului din Coimbra, bucurându-se de un inegalabil și legendar prestigiu. Cuprins de impulsul revoluționar al epocii, el scrie o poezie combativă sub titlul "Odes Modernas" (1864). Antero respinge mai ales temele macabre și nocturne ale ultraromanticilor. Doritor să cunoască climatul social din Franța revoluționară, el face un popas la Paris. La întoarcerea sa în Lisabona, el devine unul din principalii animatori ai mișcărilor muncitorești și politice de
Antero de Quental () [Corola-website/Science/314292_a_315621]
-
un popas la Paris. La întoarcerea sa în Lisabona, el devine unul din principalii animatori ai mișcărilor muncitorești și politice de stânga. Principala sursă a gândirii sale politico-sociale este Proudhon. Din punct de vedere formal, nu se poate spune că Antero a adus mari îmbunătățiri poeziei portugheze. Principalii săi maeștri au fost Camões, Herculano și Joăo de Deus. În "Primaveras Romántica" (Primăveri romantice), se simte influența lui Heine; iar în câteva din compozițiile din "Odes Modernas" îl recunoaștem pe Victor Hugo
Antero de Quental () [Corola-website/Science/314292_a_315621]
-
au fost Camões, Herculano și Joăo de Deus. În "Primaveras Romántica" (Primăveri romantice), se simte influența lui Heine; iar în câteva din compozițiile din "Odes Modernas" îl recunoaștem pe Victor Hugo, care i-a inspirat și pe poeții dinaintea lui Antero.
Antero de Quental () [Corola-website/Science/314292_a_315621]
-
publică a grupării literare intrate în istorie sub numele de „generația de la ‘70”. Caragiale debutează ca scriitor junimist, iar prezența lui în cenaclul maiorescian a stat la baza celebrității sale timpurii. Fără a rupe complet cu colegii săi din tinerețe (Antero de Quental, Oliveira Martins, Teófilo Braga), Eça se va detașa treptat de estetica și de politica Cenaclului, pe măsură ce reputația sa de mare prozator se va instaura. Caragiale se va purta ceva mai puțin delicat cu grupul care îi făurise notorietatea
Eça de Queirós și I.L. Caragiale by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/2501_a_3826]
-
formale diferite. Nume bine cunoscute în mediile de specialitate și chiar în cercuri mai largi, cum sunt Gheorghe Iliescu Călinești, Panaite Chifu, Dinu Câmpeanu și Radu Dumitru, cărora li se adaugă mai tînărul Mihai Marcu jr. și sculptorul portughez Joao Antero, participanții la acest simpozion nu au fost simpli invitați la o acțiune a cărei finalitate este doar lucrarea în sine, decontextualizată, ci agenții unui proiect mai amplu, care va fi, probabil, continuat și în anii următori, acela de mobilare a
Pe Argeș în sus (I) by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/15892_a_17217]
-
din lemn, căucul, trimite către civilizația rurală și către forma etnografică, după cum friza de ocnițe și sugestiile arhitecturale pe care le conține lucrarea lui Dinu Câmpeanu invocă fără ambiguități formele simbolice ale unor civilizații străvechi. Singurul sculptor străin, portughezul Joao Antero, deși se înscrie firesc în datele mari ale simpozonului, se individualizează, totuși, printr-o grijă extremă pe care o acordă suprafeței, dincolo de preocuparea evidentă pentru volum, realizînd expresiv o anumită ambiguitate între vegetal și mineral, între organic și anorganic. într-
Pe Argeș în sus (I) by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/15892_a_17217]
-
firesc în datele mari ale simpozonului, se individualizează, totuși, printr-o grijă extremă pe care o acordă suprafeței, dincolo de preocuparea evidentă pentru volum, realizînd expresiv o anumită ambiguitate între vegetal și mineral, între organic și anorganic. într-un anumit fel, Antero afirmă imensa disponibilitate a materialului printr-o inițială provocare și printr-o intenție polemică. Prin calitatea indiscutabilă a lucrărilor, prin claritatea proiectului și prin perspectiva practică în care a fost organizat totul, această primă ediție a simpozionului de sculptură în
Pe Argeș în sus (I) by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/15892_a_17217]
-
a construit mobilierul sacru al templului). Echipat cu opinci de fier (tipice încălțări pentru o călătorie în Lumea de dincolo), Väinämöinen - după o serie de întâmplări semnificative, pe care nu le mai trecem în revistă - ajunge în pântecele uriașului geoantropomorf Antero Vipunen, pe care îl constrânge, în final, să-i destăinuie tainicele rune (59). Acestea se dovedesc a fi chiar povestea facerii lumii : 107Legenda românească a potopului Cântece preaminunate, Despre-a’ lumii-adânci obârșii, Vrăji ce fost-au la-nceputuri, Ce nu
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
it.), din poemul A se stesso, v. 3. Étienne Pivert de Senancour (1770-1846), unul din cei mai însemnați preromantici francezi, minat de suferință și de o paralizie precoce, autor, aproape necunoscut în epocă, printre altele, al celebrului roman Oberman, 1804. Antero Tarquínio de Quental (1842-1891), influent poet romantic portughez, adept al unui radicalism metafizic care vedea în moarte singura eliberare a omului. S-a sinucis. A dat, printre altele, Odas modernas (1864) și un puternic ciclu de Sonetos (1886). Citarea acestor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
în viața publică portugheză are loc prin așa numita "generație de la Coimbra". Semnalul îl dă seria de conferințe organizate la Cazinoul din Lisabona, în 1871, de către un grup de intelectuali democrato-revoluționari, în fruntea căruia se aflau patru tineri scriitori: poetul Antero de Quental, romancierul Eça de Queiroz, istoricul și economistul Oliveira Martins și poligraful Teofilo Braga. Patru nume care, douăzeci de ani mai târziu, vor fi luceferii culturii portugheze. Patru scriitori care au avut nu numai un extraordinar răsunet prin operele
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
lua cunoștință de faptele care ne înconjoară, în Europa; să agite în opinia publică marile chestiuni ale filozofiei și științei moderne; să studieze condițiile transformării politice, economice și religioase ale societății portugheze" (Programul Conferințelor democratice). Prima conferință a ținut-o Antero de Quental și e intitulată: "Cauzele decadenței popoarelor peninsulare în ultimele trei secole". Augusto Soromenha a vorbit despre "Literatura portugheză contemporană", Eça de Queiroz despre "Realismul în Artă", iar Adolfo Coelho - profesor, poligraf și etnolog - despre "Chestiuni de învățămînt". A
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
semnalul atacului masiv împotriva stării de lucruri în prezent. Ce se ataca? Totul. Pentru "generația de la Coimbra", Portugalia se afla atunci în ultima fază a decadenței. "Decadența națională e marele fapt inexorabil al istoriei noastre, de trei secole încoace", scria Antero de Quental. Tinerii intelectuali formați la Coimbra se zbat între un exasperant complex de inferioritate - care-i face să privească scârbiți și cu ură moravurile, instituțiile și cultura tradițională - și un profetism revoluționar plin de candoare. Cincizeci de ani de
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
ochi cu care au văzut-o și înaintașii lor. Parazitismul burgheziei, indiferența nobilimii, decadența clerului, apatia maselor, mediocritatea culturii, - sunt vicii reale, împotriva cărora s-a ridicat cu vehemență generația de la Coimbra, dar împotriva cărora luptau și făuritorii "Statului Nou". Antero de Quental e prin excelență poetul filosof și revoluționar. Bogat, catolic practicant, își pierde credința la Coimbra, în timpul studenției și se convertește la noua religie a umanității, socialismul. Antero "iubește umanitatea mai mult ca pe o femeie". Își ia în
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
generația de la Coimbra, dar împotriva cărora luptau și făuritorii "Statului Nou". Antero de Quental e prin excelență poetul filosof și revoluționar. Bogat, catolic practicant, își pierde credința la Coimbra, în timpul studenției și se convertește la noua religie a umanității, socialismul. Antero "iubește umanitatea mai mult ca pe o femeie". Își ia în serios apostolatul; se adresează mulțimii pe străzi, în versuri profetice; face parte dintr-o societate secretă studențească "Fulgerul"; deși foarte bogat, refuză să trăiască din veniturile lui - pe care
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
o viața întreagă să-și găsească echilibrul zdruncinat prin pierderea credinței. Amână mereu expunerea sistemului lui de filosofie. "Sunt un filosof inedit", mărturisește cuiva. Dar este nefericit, neliniștit și abulic. Geniul lui își dă toată măsura în admirabile, obsedante poeme. Antero de Quental este poate cel mai genial poet pe care l-a creat pesimismul, alături de Leopardi și Eminescu. Nimeni n-a cântat mai frumos ca el neantul cosmic - MIRCEA ELIADE "noaptea neagră, sora deznădejdii, noaptea solitară, nemișcată, densă, vidul mut
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
unde astrul nu respiră nici pasărea nu cântă, nici vântul nu tresare și adoarme până și gîndul..." Nihilismul său filozofic îl facă să-și sfârșească astfel marea sa poemă "Imnul dimineții": Symbolo da existencia, sê maldito! Simbolul existenței, blestemat de Antero, era lumina. Nu era numai o simplă expresie poetică. Neurastenia, care-l rodea încă din vremea studenției la Coimbra, îl biruie și, într-o bună zi, la 11 februarie 1891, în vârstă de 49 de ani, se sinucide. Antero de
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
de Antero, era lumina. Nu era numai o simplă expresie poetică. Neurastenia, care-l rodea încă din vremea studenției la Coimbra, îl biruie și, într-o bună zi, la 11 februarie 1891, în vârstă de 49 de ani, se sinucide. Antero de Quental a contribuit enorm la lichidarea monarhiei constituționale și a liberalismului. Socotea "bietul popor portughez slăbit moralmente și dezorientat intelectualicește, după 50 de ani de mizerii partidiste și iluzii liberale". Era antiparlamentar pentru că "în mediul subtil și sterilizant al
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
I se părea mai importantă distrugerea "oligarhiei birocratico-financiare, care ne domină și ne demoralizează", decât facerea sau desfacerea legilor. Și toate ideile acestea au rodit, căci în timp ce Parlamentul legifera, forțele revoluționare se pregăteau să răstoarne obositele așezări politice. Ca și Antero de Quental, istoricul Oliveira Martins lucrează din răsputeri la dezagregarea statului liberal și constituțional portughez. Critica pe care o face liberalismului, mai ales în cele două volume ale Portugaliei Contemporane, găsește un extraordinar ecou. Edițiile se epuizează în timp record
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
cărțile lui exercită o influență magică. Are o extraordinară voință și o inepuizabilă putere de muncă. Inginer autodidact, lucrează patru ani într-o mină din Andaluzia rămânând de atunci un fervent credincios al uniunii iberice, pentru care a luptat și Antero. Debutează cu o carte de economie politică, în care se întrevăd influențele socialiste. Începe să studieze istoria și scrie o istorie a Portugaliei în două volume, apoi Portugal Contemporaneo, istoria Republicii romane, a Peninsulei Iberice, a Braziliei, a Angliei etc.
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
a fost Președinte al Comitetului Provizoriu. Anevoie de spus dacă a păstrat până la sfârșitul vieții, în cursul celor 12 ani de anarhie republicană, aceeași idee fixă împotriva "familiei privilegiate". Nu a exercitat o mare influență. Nu avea nici geniul lui Antero și nici forța de invenție verbală a lui Oliveira Martins dar cărțile lui politice se citeau pentru că republicanismul socialist era la modă. Vasta lui operă este astăzi, în bună parte, ilizibilă. Nu se poate spune, însă, că e cu totul
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
moderne; singurul de altfel pe care timpul, departe de a-l întuneca, îl valorifică neîncetat. Dar prin admirabilele sale romane, Eça de Quieroz a zdruncinat instituțiile tradiționale - Patria Portugheză, Biserica, familia - poate tot atât cât a făcut Oliviera Martins sau Antero. Realismul său nu era întrecut decât de marea, unica sa probitate artistică. Avea forța și curajul lui Zola, alături de pasiunea artistică a lui Flaubert. Romanele sale sunt printre puținele creații ale naturalismului literar care au rezistat timpului. Eça de Queiroz
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
i-au fost tot timpul nesuferite. Și puțini scriitori au avut, ca el, curajul să-și disprețuiască și să-și biciuiască, injurios, patria - de a cărei nostalgie a suferit, totuși, toată viața. Regăsim la acești creatori - de opinie publică, de la Antero la Eça de Queiroz - lăsând la o parte pe un Ramalha Ortigîo și pe un Guerra Junqueiro, pentru că nu putem vorbi decât despre câțiva - regăsim, așa dar, aceeași hotărâre de a lichida, cu orice preț, Portugalia monarhică și a o
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
Mediu. "Portugalia va înflori și progresa prin agricultură, pe care n-ar fi trebuit s-o părăsească niciodată și prin anumite industrii pe care trebuia să le desăvârșească întotdeauna". Evident, Portugalia contemporană trebuie reformată. (Este doar strigătul tuturor Portughezilor, de la Antero de Quental la Guerra Junqueiro). "Dar s-au făcut toate reformele posibile. Inutilitatea lor dovedește că omul este acela care trebuie reformat mai întîi. Aceasta este opera educației". Un seminarist care vorbește astfel dovedește că a renunțat, în fundul sufletului său
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
Queiroz (ed. II, Lisboa 1920), p, 101 sq.; Camara Reys, As questoes morais e sociais na literatura (Lisboa, 1941) p. 72 sq.; Alfredo Pimenta, Mestres do pensamento (Braga, 1941); Manuel da Silva Gaio, Os vencidos da vida (Coimbra, 1931). Despre Antero de Quental: Os sonetos compleios, prefațate de Oliveira Martins (ediția nouă, Coimbra, 1933); Odes modernos (ed, nouă, Coimbra 1924); Prosas, 3 volume (ediții noi, Coimbra 1923-1932); Fidelino de Figueiredo, Historia de Literatura Realista (ed. II, Lisboa, 1924), p. 39 sq
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
Coimbra 1924); Prosas, 3 volume (ediții noi, Coimbra 1923-1932); Fidelino de Figueiredo, Historia de Literatura Realista (ed. II, Lisboa, 1924), p. 39 sq.; Antonio Sardinha, Ao principia era o verbo (ed. II, Lisboa 1940), p. 91 sq.; Sant Anna Dionisio, Antero (Lisboa, 1934). Despre Oliveira Martins: Operele lui principale, îndeosebi História de Portugal și Portugal contemporîneo; Fidelino de Figueiredo, Historia dum Vencido da Vida (Lisboa, 1930); G. Le Gentil, Oliveira Martins. Algumas fontes da sua obra (trad. portugheză, Lisboa, 1935); Alfredo
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]