54 matches
-
a însemnat ruptura definitivă a curentului unitarist în politica belgiană. După patru ani de efervescență naționalistă și în urma revoltei din 4 ianuarie 1959 guvernul Belgian fixează data de 30 iunie 1960 ca datăde acordare a independenței Congo-ului. Partidele puternic anticoloniale câștigă alegerile legislative și prezidențiale organizate, Joseph Kasa-Vubu fiind ales președinte iar Patrice Lumumba devine prim ministru. Pe data de 30 iunie 1960, colonia Congo devine independentă după doar 6 luni de pregătire. În criza politică ce a urmat acestei
Istoria Belgiei () [Corola-website/Science/311023_a_312352]
-
deplin până la începutul secolului XX. În 1951 colonia a fost reorganizată ca o provincie a Portugaliei, numită și Africa occidentală portugheză. Când Portugalia a refuzat să inițieze un proces de decolonizare, au apărut trei mișcări pentru independență: După o insurecție anticolonială de 14 ani și eliminarea regimului fascist din Portugalia de către o lovitură militară, partidele naționaliste ale Angolei au început în ianuarie 1975 negocierile cu Portugalia pentru obținerea independenței Angolei. Independența urma să fie declarată în noiembrie a acelui an. Aproape
Angola () [Corola-website/Science/298070_a_299399]
-
(între anii 1960-1966) a fost o perioadă de turbulențe în istoria Primei Republici Congo, care a început cu independența națională față de Belgia, terminându-se prin acapararea puterii de către Joseph Mobutu. Din anumite puncte de vedere criza avea caracteristicile luptei anticoloniale, din alte puncte de vedere era un război de secesiune cu provincia Katanga, respectiv o bătălie a Războiului Rece purtată între SUA și URSS. Criza a avut ca rezultat moartea a 100.000 de oameni , dar a fost marcată și
Criza congoleză () [Corola-website/Science/327435_a_328764]
-
nu îi împărtășeau convingerile. În perioada 1977-1991 Edward Said a fost membru în Consiliul Național Palestinian, un parlament provizoriu creat cu scopul de a susține dreptul de autodeterminare al poporului palestinian și crearea unui stat palestinian independent. În ciuda numeroaselor critici anticoloniale la adresa politicilor israeliene, Said nu a negat niciodată dreptul statului Israel de a exista, însă a afirmat într-un interviu acordat ziarului The Guardian că "“Eu nu le neg cerințele, dar nu pot să nu observ că acestea presupun întotdeauna
Edward Said () [Corola-website/Science/330887_a_332216]
-
și despre faptul că, în discursul ceaușist și în ideologie, a existat și o puternică componentă antiimperialista. Ea a fost vizibilă în multe momente, de la critică dura a invaziei armatei sovietice în Praga, în 1968, până la alianțele cu statele non-aliniate, anticoloniale, precum Libia, Irak sau Iran. Mi se pare interesant că ori prin el, ori prin ideologii din jurul său la momentul respectiv, a apărut, cel puțin la nivel teoretic, intenția unui proiect național de rezistență anti-colonială, oarecum inspirat de proiecte politice
Națiune, subalternitate și dorința de Europa. O discuție despre identitate națională și nevoia apartenenței europene () [Corola-website/Science/295826_a_297155]
-
proiect. Și cum a ajuns Ceaușescu, dincolo de dezastrul economic, să apară post-mortem mai degrabă ca un despot naționalist local decât că un lider emancipator. V: Trebuie să diferențiem între politică externă și cea internă. Politică externă avea o tendință anticolonială, sau cel puțin de solidarizare cu un ethos anti-colonial. Dar cea internă este una etnocentrică, o politică de structurare și control violent ale societății într-o tendința totală. Un alt lucru care e prea des trecut cu vederea, apropo de
Națiune, subalternitate și dorința de Europa. O discuție despre identitate națională și nevoia apartenenței europene () [Corola-website/Science/295826_a_297155]
-
3 milioane de soldați și muncitori indieni au servit Imperiul Britanic în Europa, Africa și în Orientul Mijlociu, în timp ce administrația și prinții indieni au trimis cantități mari de hrană, bani și muniție. Bengalul și Punjabul au rămas, însă, centre ale activității anticoloniale. Atacurile revoluționare din Bengal, din ce în ce mai strâns legate de agitația din Punjab, aproape au paralizat administrația regională. De la începutul războiului, diaspora indiană, în principal cea din Statele Unite, Canada și Germania, în frunte cu Comitetul Berlin și cu Partidul Ghadar, au încercat
Masacrul de la Jallianwala Bagh () [Corola-website/Science/321178_a_322507]
-
Criza congoleză (1960-1965) a fost o perioadă fost de turbulențe în istoria Primei Republici Congo, care a început cu independența națională față de Belgia, terminându-se prin acapararea puterii de către Joseph-Désiré Mobutu. Din anumite puncte de vedere criza avea caracteristicile luptei anticoloniale, din alte puncte de vedere era un război de secesiune cu provincia Katanga, respectiv o bătălie a Războiului Rece purtată între SUA și URSS. Criza a avut ca rezultat moartea a 100.000 de oameni , dar a fost marcată și
Mercenar () [Corola-website/Science/327570_a_328899]
-
1945, reprezintă o coordonată primordială a peisajului geopolitic arab. Caracteristica este dată de predominarea netă a conflictelor interne (42,7%) și a celor interarabe (29,1%), în raport cu conflictele arabo-israeliene (16,4%), cele cu vecinii limitrofi nonarabi (9,1%) și cele anticoloniale (2,7%). Lumea arabofonă este așadar încărcată cu un volum mare de conflictualitate, sub forma unei benzi de agitație conflictuală amplasată între frontonul sud-european, Africa subsahariană și Asia, în care latura europeană reprezintă componenta de stabilitate și securitate, iar celelalte
Lumea arabă - un spațiu geopolitic intermediar by Cezar Teclean () [Corola-publishinghouse/Science/1590_a_3055]
-
din momentul inițierii sale și până la sfârșitul proiectului colonial, de acțiuni violente, directe și represive din partea autorităților franceze, ce au determinat reacții similare din partea grupărilor autohtone . În Algeria ocuparea Algerului de trupele franceze în 1830, a generat un puternic război anticolonial între 1832-1847, în care comunitățile locale sub conducerea emiruluiAbd el-Kader au opus o dârză rezistență autorităților coloniale. Sfârșitul hegemoniei franceze în Algeria a fost, din păcate, identic cu începutul sub aspectul raporturilor conflictuale. După 1950, mișcarea de eliberare algeriană ia
Lumea arabă - un spațiu geopolitic intermediar by Cezar Teclean () [Corola-publishinghouse/Science/1590_a_3052]
-
pieds noires”) spre Franța, instalarea unei puteri de stânga cu atitudini antifranceze, antioccidentale și într-o anumită măsură prosovietice, eveniment care timp de câteva decenii a constituit o dimensiune geopolitică semnificativă în bazinul vest mediteraneean. În Maroc, mișcarea de rezistență anticolonială, coagulată încă de la transformarea țării în protectorat francez în 1912, capătă o formă organizată odată cu înființarea Partidului Istiqlal în 1944, iar din 1953 îmbracă haina luptei armate. Măsurile de forță adoptate în acest context de autoritățile franceze (între care exilarea
Lumea arabă - un spațiu geopolitic intermediar by Cezar Teclean () [Corola-publishinghouse/Science/1590_a_3052]
-
a proclamat între 1921-1926 Republica independentă Rif, înăbușită de autoritățile spaniole sprijinite de cele franceze. Astfel, pe teritoriul Marocului, devenit în pragul secolului al XX-lea teren de confruntare între Franța, Germania și Spania, se identifică două arii de conflicte anticoloniale: în nord - “Marocul spaniol” și în sud - “Marocul francez”. Hegemonia marocană a vizat obținerea controlului asupra teritoriului Saharei Occidentale după retragerea autorităților spaniole în 1976. Frontul de eliberare Polisario a proclamat unilateral așa-numita Republică Arabă Democratică Sahariană și desfășoară
Lumea arabă - un spațiu geopolitic intermediar by Cezar Teclean () [Corola-publishinghouse/Science/1590_a_3052]
-
între 1952-1993. Eritrea a dobândit independența de stat în 1993 la capătul celui mai îndelungat război de eliberare din Africa (declanșat în 1961), condus de Frontul Popular de Eliberare a Eritreii (F.P.E.E.). 3.2.1.2. Repartiția spațio-temporală a conflictelor anticoloniale a. Repartiția spațială a conflictelor “de eliberare” evidențiază distribuția foarte inegală a acestora pe cuprinsul spațiului arabofon. Practic, conflictele cu fostele puteri stăpânitoare au cuprins un număr de 5 formațiuni statale (Algeria, Maroc, Sahara Occidentală, Yemenul de Sud, Eritrea), adică 21
Lumea arabă - un spațiu geopolitic intermediar by Cezar Teclean () [Corola-publishinghouse/Science/1590_a_3052]
-
inegală a acestora pe cuprinsul spațiului arabofon. Practic, conflictele cu fostele puteri stăpânitoare au cuprins un număr de 5 formațiuni statale (Algeria, Maroc, Sahara Occidentală, Yemenul de Sud, Eritrea), adică 21,6% din spațiul arabofon. Din totalul arealului cuprins de conflictele anticoloniale, doar 4,7% se află în Asia arabă (1% din spațiul arabofon - Yemenul de Sud), în timp ce 95,3% se găsește în Africa (20,6% din domeniul arabofon). Așadar, cu excepția rebeliunii armate din Yemen care a dus la constituirea R.D.P. a
Lumea arabă - un spațiu geopolitic intermediar by Cezar Teclean () [Corola-publishinghouse/Science/1590_a_3052]
-
incert). b. Dinamica conflictelor de eliberare a cunoscut, la scara întregului spațiu arab, perioade de minimă și de maximă acuitate, funcție de conjunctura geopolitică a relațiilor și evenimentelor regionale și internaționale (Tabelul nr. 31, fig. 70). Concret, intensitatea și frecvența conflictelor anticoloniale (exprimate prin numărul acestora la un moment dat) a înregistrat după 1950, un minim și trei maxime de manifestare, intervale între care au existat patru perioade cu frecvență moderată de desfășurare a războaielor de eliberare: Intervalul de minimă frecvență a
Lumea arabă - un spațiu geopolitic intermediar by Cezar Teclean () [Corola-publishinghouse/Science/1590_a_3052]
-
prin inexistența acestui tip de conflicte în lumea arabă. A fost o perioadă de calm geopolitic din acest punct de vedere, care avea însă să fie doar liniștea dinaintea furtunii, pentru că în anii următori se vor fi declanșat marile confruntări anticoloniale, pe fondul acutizării războiului rece. Intervalele cu frecvență moderată a conflictelor de eliberare includ patru perioade în care era în derulare un singur focar de rezistență anticolonială la nivelul întregului spațiu arab: în 1953 s-a declanșat lupta armată antifranceză
Lumea arabă - un spațiu geopolitic intermediar by Cezar Teclean () [Corola-publishinghouse/Science/1590_a_3052]
-
liniștea dinaintea furtunii, pentru că în anii următori se vor fi declanșat marile confruntări anticoloniale, pe fondul acutizării războiului rece. Intervalele cu frecvență moderată a conflictelor de eliberare includ patru perioade în care era în derulare un singur focar de rezistență anticolonială la nivelul întregului spațiu arab: în 1953 s-a declanșat lupta armată antifranceză în Maroc sub conducerea Partidului Istiqlal, într-un moment în care, deși tensiunile anticoloniale erau în creștere (în Algeria, Yemen), încă nu se declanșase în lumea arabă
Lumea arabă - un spațiu geopolitic intermediar by Cezar Teclean () [Corola-publishinghouse/Science/1590_a_3052]
-
includ patru perioade în care era în derulare un singur focar de rezistență anticolonială la nivelul întregului spațiu arab: în 1953 s-a declanșat lupta armată antifranceză în Maroc sub conducerea Partidului Istiqlal, într-un moment în care, deși tensiunile anticoloniale erau în creștere (în Algeria, Yemen), încă nu se declanșase în lumea arabă nici un conflict deschis împotriva puterilor hegemonice. B. Cauzele de ordin politico-ideologic și confesional-ideologic reprezintă a doua mare determinantă a situațiilor conflictuale din statele arabe, după cauzele etno-confesionale
Lumea arabă - un spațiu geopolitic intermediar by Cezar Teclean () [Corola-publishinghouse/Science/1590_a_3052]
-
extremitățile spațiului arabofon, respectiv în Maghreb (Algeria, Maroc, Sahara Occidentală) și în zona adiacentă strâmtorii Bab-el-Mandheb (Yemen și Eritrea), toate celelalte state arabe au cunoscut un marș destul de lin către suveranitate, atent coordonat însă de către fostele puteri coloniale. Chiar și conflictele anticoloniale violente din cele cinci țări menționate au fost determinate tot de interesele febrile ale ex puterilor hegemonice, ce s-au manifestat aici mult mai pregnant, datorită potențialului geostrategic uriaș al celor două areale specificate. De menționat că totalul stărilor conflictuale
Lumea arabă - un spațiu geopolitic intermediar by Cezar Teclean () [Corola-publishinghouse/Science/1590_a_3052]
-
mozaicului etnic și confesional din Africa arabofonă, comparativ cu omogenitatea mult mai mare a populației arabe din Asia de sud-vest. Domeniul african surclasează de asemenea partea asiatică și pe trei dintre cele cinci categorii de stări conflictuale, respectiv la conflictele anticoloniale, conflicte interne și conflicte arabo-limitrofe; conflictele interarabe au înregistrat o frecvență egală pe ambele continente (câte 37 stări conflictuale de fiecare). Singurul tip de conflicte majoritar în arealul arab asiatic este cel al conflictelor arabo-israeliene (22 față de 14 în statele
Lumea arabă - un spațiu geopolitic intermediar by Cezar Teclean () [Corola-publishinghouse/Science/1590_a_3052]
-
a avut o dinamică relativ constantă (la un nivel redus) până după obținerea independenței în 1962, după care a înregistrat o curbă ascendentă până în 1992, pentru ca apoi să scadă brusc până la niveluri apropiate celor din anii ’50 din timpul insurgenței anticoloniale. Alte state au cunoscut o cădere bruscă a valorii de potențial, ca urmare a declanșării unei stări conflictuale interne, pentru ca după stabilizarea situației, indicele I să revină la valori apropiate de cele dinaintea căderii, așa cum s-a întâmplat în Liban
Lumea arabă - un spațiu geopolitic intermediar by Cezar Teclean () [Corola-publishinghouse/Science/1590_a_3052]
-
tezele lui Mao* asupra încercuirii orașelor (metropolele industrializate) de către țărani (lumea a treia) și asta la nivel mondial. în Asia, succesele lui Ho și Min* confirmă reușita mirajului naționalism/comunism, și sunt considerate ca ilustrând continuitatea dintre războiul de independență anticolonial și lupta pentru o unitate națională contrariată de imperialismul american. în America, Cuba reprezintă din 1959 un atu considerabil, întrucât Castro* îmbină fidelitatea față de URSS cu apartenența la țările „sărace”, rămase vreme îndelungată sub dominație străină. Havana devine capitala „popoarelor
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
și sisteme represive. întrețănând relații ambigue cu puterile coloniale europene - opuși colonialismului dar doritori să zăgăzuiască avansarea comunismului, americanii se opun Franței și Marii Britanii în timpul crizei canalului de Suez, deși continuă să le susțină în lupta împotriva mișcărilor naționaliste și anticoloniale. Noile state din lumea a treia profită de aceste contradicții, ca și de competiția americano-sovietică, cerând mereu mai mult Washingtonului și Moscovei, dar proclamându-și apartenența la mișcarea de nealiniere*. în acest joc, marile puteri sunt uneori perdante: investiții considerabile
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
jumătate de veac. De văzut doar cum să-l atingă. Era oare nevoie de crearea și dezvoltarea unei mișcări comuniste puternice care să ducă lupta contra imperialismului britanic sau era mai bine să se încheie o alianță cu toate forțele anticoloniale, în primul rând cu burgheziile naționale care și-ar asuma ele această sarcină? Această dezbatere s-a aflat în centrul istoriei mișcării comuniste internaționale* până în anii 1970, cu accente variabile, în funcție de schimbările intervenite în politica sovietică și, în același timp
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
a îndigui comunismul. începând din 1955, conducătorii sovietici încep să creadă că mișcările naționaliste arabe le-ar putea servi interesele. în timp ce echilibrul atins în Europa nu pare a mai oferi nicio posibilitate de expansiune sistemului comunist, avântul mișcărilor naționaliste și anticoloniale din țările lumii a treia deschide un nou câmp de acțiune. Noua strategie de alianță este experimentată tot în Orientul Mijlociu, cu Egiptul lui Nasser. URSS le furnizează liderilor naționaliști arme, un model de dezvoltare bazat pe industrializare* și naționalizare, precum și
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]