36 matches
-
fost încununată cu premiul Nobel pentru literatură în anul 2007. Născută la data de 22octombrie 1919 la Kermanshah, în Persia, acutalul Iran, Doris Lessing este autoarea a cel puțin cincizeci de titluri care a făcut din ea o icoană marxistă, anticolonialistă, opozantă a apertheid-ului și apărătoare a drepturilor femeilor. În 2007 ea devine persoana cea mai în vârstă laureată a premiului Nobel pentru literatură, o distincție pe care o va califica de « catastrofă» câteva luni mai târziu : Tot ceea ce fac pentru
DORIS LESSING, FORȚA UNEI FEMEIE DETERMINATE de ANTONELLA MOCANU în ediţia nr. 1743 din 09 octombrie 2015 by http://confluente.ro/antonella_mocanu_1444424528.html [Corola-blog/BlogPost/343192_a_344521]
-
militar în Egipt a fost favorizată de factori interni, dar și externi. Putem enumera printre factorii interni nașterea unei noi clase burgheze care cucerește puterea și care va adopta ideea naționalistă pentru a se adapta la sentimentele de frustrare socială anticolonialistă a maselor populare. Un alt motiv pentru accederea la putere a militarilor este umilirea în fața statului Israel, ca urmare a înfrângerii din 1948. Un regim corup și pro-britanic nu ar fi putut face față unei țări care a construit toată
Regimul lui Nasser () [Corola-website/Science/329449_a_330778]
-
britanice nava HMNZS Canterbury. Războiul a fost un eveniment neașteptat într-o lume dominată de războiul “rece” și de divizarea nord-sud. Unele țări s-au oferit să medieze conflictul, altele au fost pro sau contra, aducând argumente începând cu lupta anticolonialistă, solidaritate politică, relații politice și economice istorice, politică realist, etc... Statele Unite erau îngrijorate de perspectiva ca Argentina, împotriva căreia se ridicase întreaga comunitate international, să nu se apropie de Uniunea Sovietică, astfel încât, initial a încercat să medieze conflictul. Cu toate
Războiul Malvinelor () [Corola-website/Science/324544_a_325873]
-
în 1997, a fost făcută o cerere de redebândire a statutului de membru. Franța a avut în vedere în deceniul al șaselea o posibilă cerere de admitere în cadrul Commonwealtului, fapt ținut în secret. În condițiile naționalizării Canalului Suez, a revoltelor anticolonialiste și a creșterii tensiunilor dintre Iordania sprijinită de Regatul Unit și Israelul sprijinit de Franța, premierul francez Guy Mollet a considerat că o alianță franco-engleză era o soluție viabilă. Un document britanic din acea perioadă sublinia că Franța era dispusă
Comunitatea Națiunilor () [Corola-website/Science/313368_a_314697]
-
Dr. José P. Rizal (pe numele său complet: José Protasio Rizal Mercado y Alonso Realonda) (19 iunie, 1861 - 30 decembrie, 1896) a fost un scriitor, poet și naționalist filipinez. Militant pentru cauza patriotică, a pregătit revoluția anticolonialistă dintre 1896 - 1898, fiind considerat eroul național al Filipinelor. Prin romanele "„Noli me tangere”" (1887) și "„El filibusterismo”" (1891, "Pirateria"), reprezentări ale vieții populare, în care sunt dezvăluite acute contradicții sociale, ca și prin lirica sa (poemul "„Últimos adiós”", 1896
José Rizal () [Corola-website/Science/313157_a_314486]
-
sporadice un timp, au luat o întorsătură decisivă începând din martie 1860 când a fost asasinat prim-consilierul shogunului, Ii Naosuke. Caracterul răscoalelor, mișcărilor și acțiunilor din perioada următoare acestui eveniment au purtat o tentă atât antifeudală, cât și una anticolonialistă. În fruntea acestor mișcări de mase se aflau samuraii cu vederi reformiste care au reușit să-și alăture burghezia, țăranii și intelectualii. Lupta armată împotriva shogunului a fost declanșată în provincia Choshu, în anul 1865. Abia în iulie 1866 forțele
Istoria Japoniei () [Corola-website/Science/308200_a_309529]
-
Brazilia și a fost tradus în numeroase limbi. Cu toate acestea, ea a continuat să trăiască în favela, în sărăcie extremă. Eduardo Galeano este un scriitor și jurnalist uruguayan (născut pe 3 septembrie 1940, la Montevideo), preocupat de istoria luptei anticolonialiste în America Latină, autor a numeroase cărți, printre care Venele deschise ale Americii Latine, Memoria Focului, <strong>Fotbalul - lumini și umbre</strong>. Textele pot fi gasite aici: http://artapolitica.ro/sao-paulo/ http://artapolitica.ro/venele-deschise-ale-americi</wbr>i-latine/</a> Întâlnirile G.
Imperialism și exploatare în America Latină. Ce avem de învățat? (sâmbătă la Dianei4) () [Corola-website/Science/295655_a_296984]
-
Vorbitor al limbii xhosa, trăgându-se din familia regală a tribului Thembu, Mandela a urmat cursurile Universității Fort Hare și ale Universității din Witwatersrand, unde a studiat dreptul. Trăind în Johannesburg, el s-a implicat în politica anticolonialistă, devenind membru al Congresului Național African și fiind unul dintre întemeietorii "African National Congress Youth League", organizația de tineret a partidului. Anul 1948 a marcat venirea la putere a Partidului Național, care a început aplicarea apartheidului. Mandela a dobândit notorietate
Nelson Mandela () [Corola-website/Science/297865_a_299194]
-
În 1781, prin victoria de la Yorktown și cu ajutorul... armatei franceze! Astfel, din punct de vedere istoric, Statele Unite, alcătuite pe atunci din treisprezece state de pe coasta de est, sunt prima țară născută din lupta Împotriva colonialismului. Totuși, dacă americanii au fost anticolonialiști față de englezi, aceasta nu i-a făcut mai puțin colonialiști pe ei Înșiși În momentul când a fost vorba să-și impună dominația asupra populațiilor „indiene” care ocupau Înainte de ei teritoriul țării. În acest sens, exemplul lor a fost urmat
[Corola-publishinghouse/Administrative/1934_a_3259]
-
a fost contestat Încă de la Început, atât pe Bătrânul Continent (unde a fost condamnat, deși adesea ezitant, de către socialiști și comuniști, dar și de către liberali), cât și În colonii (revolte, răscoale, lupte armate). Totuși, primele semne ale unei veritabile mișcări anticolonialiste aveau să apară abia Între cele două războaie mondiale. Acest lucru se explică prin șubrezirea prestigiului de care se bucura Europa, ca urmare a războiului din 1914-1918, prin răspândirea ideilor Revoluției din octombrie din Rusia și a teoriilor președintelui american
[Corola-publishinghouse/Administrative/1934_a_3259]
-
dreptului la diferență” și-a făcut apariția În discursul politic francez, atât În cel al stângii „antirasiste”, cât și În cel al „noii drepte”, abia În anii ’80 ai secolului XX, rădăcinile sale trebuie căutate mai Înainte, În perioada luptelor anticolonialiste. Ni se pare util să trecem rapid În revistă condițiile legitimării sale, Înainte de a-i descrie natura și limitele. ν Începând cu anii ’50, asistăm la o revenire a revendicărilor naționaliste și a etnicității ca valoare fundamentală. „Dreptul la diferență
[Corola-publishinghouse/Administrative/1934_a_3259]
-
războaiele și insurecțiile ș...ț să vină să distrugă această civilizație ș...ț a cărei vermină o apărați până În Orient și afirmăm că această distrugere ar fi starea de lucruri cea mai puțin inacceptabilă pentru spirit...”. Dacă, În exterior, mișcările anticolonialiste capătă un indiscutabil avânt, În Franța, apariția Frontului Popular creează o situație inedită, Între speranță și decepție, pentru studenții veniți din țările colonizate. Acesta este așadar contextul În care Aimé Césaire și Léopold Senghor Își aprofundează cunoștințele despre Africa parcurgând
[Corola-publishinghouse/Administrative/1934_a_3259]
-
a colonialismului. Astfel, America a pierdut aura morală caracteristică despre care credea că o diferenția de alte națiuni. Însă, în timp ce opoziția nediscriminantă și dogmatică față de comunism a Americii a forțat-o să se alăture forțelor statu-quoului, tradiția sa liberală și anticolonialistă trezea simpatii pentru aspirațiile Lumii a Treia. Acea lume a zugrăvit o imagine a condiției sale măgulitoare și, în același timp, de discreditare la adresa foștilor stăpâni coloniali și a statelor industriale în general. Suferințele și eșecurile sale au fost prezentate
[Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
-
Extrema dreaptă utilizează anticomunismul pentru a-i denunța pe progresiștii, mai ales catolici, pentru a denunța gaullismul în timpul războiului din Algeria, pe socialiști, în timpul Uniunii Stângii sau mișcările de eliberare și pe susținătorii lor din lumea a treia în timpul luptelor anticolonialiste, fie că aceștia sunt inspirați de comuniști, fie că nu. Despre folosirea anticomunismului de către comuniști Totuși succesul cuvântului provine și din utilizarea lui de către cei pe care el este presupus a-i stigmatiza: comuniștii îl utilizează într-adevăr în mod
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
tratatului de la Versailles, cât și pentru reconstituirea clandestină a Wehrmachtului pe teritoriul sovietic până în 1933, se înscrie în această perspectivă. Cea de-a doua politică constă în a încuraja și instiga contra imperialismului națiunile pe care le domină, prin sprijinirea anticolonialiste și a mișcărilor de eliberare națională. De altfel, scena politică europeană se pretează de minune acestui joc: în 1923, caracterizarea Germaniei drept o „colonie” exploatată de către Franța arată că o țară poate lesne aluneca din categoria de stat „imperialist” în
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
și-au pus speranța în mișcări „național-revoluționare” (Mexic, Brazilia, Nicaragua). în februarie 1927, Internaționala Comunistă* (IC) susține crearea Ligii contra Imperialismului și a Opresiunii Coloniale: două congrese ale acesteia (în 1927 și 1929) adună laolaltă un mare număr de militanți anticolonialiști, comuniști sau nu, printre care Jawaharlal Nehru, liderul aripii de stânga a Partidului Congresului indian, Sen Katayama, fondatorul PC japonez, Josiah Gumede, fondatorul Congresului Național African (ANC), Muhammad Hatta, viitor prim-vicepreședinte al Republicii Indonezia. Totuși, conducătorii comuniști nu cred
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
perspectivă antiimperialistă decât într-o logică a egalității în drepturi, Liga contra Imperialismului, creată în 1927, susținând „emanciparea rasei negre” amenințate, după ea, de etnocid sau chiar de dispariția fizică. Partidele comuniste din puterile coloniale se străduiesc să formeze elite anticolonialiste. Astfel, la începutul anilor 1930 ia ființă la Hamburg, un comitet sindical internațional al muncitorilor negri, destinat să-i organizeze pe marinarii africani sau caraibieni care făceau escală în porturi, și să difuzeze Negro Worker, editat în URSS de către militantul
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
1921, el nu mai numără decît 55.000 în 1925. Pentru a face față criticilor formulate de IC, acțiunea antimilitaristă a grupărilor comuniste de tineret și opoziția, din 1925, față de războiul din Maroc dus împotriva lui Abd el-Krim prima luptă anticolonialistă declanșată în Europa capătă forme aventuriste ce izolează încă și mai mult PCF și facilitează represiunea. Această evoluție se înscrie într-un cadru teoretic, al celei de a treia perioade. Plecînd de la eșecul grevei generale din Marea Britanie din 1926 (a
Europa comuniştilor by José Gotovitch, Pascal Delwit, Jean-Michel De Waele [Corola-publishinghouse/Science/1433_a_2675]
-
un alt eveniment marcant ar fi trecut aproape neobservat dincolo de frontiere. În februarie 1933, marinarii indonezieni și olandezi de pe crucișătorul "Les sept Provinces", se răzvrătiseră în largul Soerabaya. La început o chestiune de soldă, afacerea răzvrătiților, a devenit simbolul acțiunii anticolonialiste conduse de partidele comuniste olandez și indonezian. În mod excepțional în rîndul partidelor comuniste ale țărilor colonizatoare, PC reușise cu succes formarea unui partid autonom în colonie, iar în metropolă, un indonezian ocupa un loc, în biroul politic, iar un
Europa comuniştilor by José Gotovitch, Pascal Delwit, Jean-Michel De Waele [Corola-publishinghouse/Science/1433_a_2675]
-
mărturie pe care el o consideră demnă de încredere. În această perspectivă trebuie plasată acțiunea anumitor asociații, cum ar fi Solidarité în Franța, numită mai tîrziu Aide et Amitié, al cărei animator a fost Henri Curiel, fost conducător al Mișcării anticolonialiste franceze MAF care, o perioadă, a sprijinit activ Frontul algerian de Eliberare națională FEN -, în paralel cu Rețeaua Jeanson. Într-adevăr, prin statutul său, Solidarité se prezintă ca "o asociație franceză care are drept scop ajutorarea luptelor de eliberare a
by Jean Servier [Corola-publishinghouse/Science/1077_a_2585]
-
al Chinei și a trecut la reorganizarea Partidului Național (Guomindang), la formarea Armatei Național-Revoluționare, aplicând linia politică: alianța cu Rusia Sovietică, alianța cu Partidul Comunist și sprijinirea țăranilor și muncitorilor. În anul 1924, Guangzhou a devenit centrul revoluției antiimperialiste și anticolonialiste în China. La 1 iulie 1926, sub comanda lui Jiang Jieshi, Armata Național-Revoluționară s-a deplasat în Expediția spre Nord în vederea lichidării forțelor clicilor militariste din nordul Chinei și a guvernului format de acestea și pentru a realiza unificarea țării
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1528_a_2826]
-
bizantini (534-643). În perioada 641-643, noii cuceritori au inclus Libia în Califatul Arab, impunând, totodată, islamul ca religie. Sub numele de Tripolitania, Libia făcea parte din Imperiul Otoman (1556-1912), devenind, în urma războiului italo-turc (1911-1912), colonie a Italiei. După înfrângerea rezistenței anticolonialiste, organizată îndeosebi de ordinul religios Senussi, fostele provincii Cirenaica și Tripolitania au fost unite în 1934 în colonia Libia. În cursul celui de al doilea război mondial, Libia a constituit teatru de luptă între forțele germano-italiene și engleze (1940-1943); ocupată
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1528_a_2826]
-
proclamau obiective demne de tot respectul și simpatia: pacea, lupta anti-imperialista, dezarmarea, ori progresul științific, economic și cultural al umanității. Așa este cazul "Ligii contra imperialismului", creată în 1927 de Willi Munzenberg, la Bruxelles, pentru a atrage tineretul cu vederi anticolonialiste, ori "Comitetul contra războiului Amsterdam - Pleyer", care reunea în august 1932, într-o mișcare a inocenților, nume că Henri Barbusse, Romain Roland, Albert Einstein etc. Dacă am văzut cum stăteau lucrurile și cam ce misiune aveau organizațiile de front internaționaliste
[Corola-publishinghouse/Memoirs/85070_a_85857]
-
Grupează 135 de asociații naționale și are reprezentanți la ONU și UNESCO. A sustinut toate acțiunile politice de anvergură ale Moscovei. Avea, ca strategie, două mișcări de "seducere": pe de o parte, se prezenta Lumii a Treia drept o organizație anticolonialista, susținătoare a mișcărilor de eliberare (conduse de lideri formați la Moscova, de KGB ori GRU); în același tiinp, acționa asupra cetățenilor din statele membre ale NATO, în rindul cărora propagă panică față de un eventual război nuclear. Astfel, în 1983, cănd
[Corola-publishinghouse/Memoirs/85070_a_85857]
-
de la mijlocul anilor '50, dar tendința anticomunistă, omniprezentă a Internaționalei Socialiste din această perioadă a paralizat acțiunea acesteia, forțînd-o într-o mare măsură să lase mînă liberă lumii comuniste în acest domeniu. Aceasta din urmă se implică mult în luptele anticolonialiste, intervenind și în Lumea a Treia. Internaționala Socialistă se va dovedi incapabilă să rivalizeze cu comunismul. Pe de altă parte, dacă decolonizarea relativ reușită a Imperiului britanic s-a datorat în mare parte Laburiștilor, în timpul perioadei lor de glorie (anii
Europa socialiştilor by Michel Dreyfus [Corola-publishinghouse/Science/1438_a_2680]