100 matches
-
comisiei medicale, este prof.univ.dr. Grigore Băciuț , fratele cunoscutului prozator Nicolae Băciuț, un om de aleasă cultură și disponibilitate intelectuală. Nu același lucru se poate spune despre aracistul nostru pentru care cred că s-a ajuns la înțelesul profund al termenului „anticristul”. Din cele două vizite întreprinse la Universitatea Apollonia din Iași s-a putut construi imaginea canaliei animată de setea de a face rău, de parcă arătarea ar lucra în solda cuiva, interesat de ani buni să distrugă această universitate particulară, apărută
PARATRĂSNET SÂNGE CALD DE APOLLONIA [Corola-blog/BlogPost/93808_a_95100]
-
pe capul meu semichel și semănând cu o pară mălăiață căzută pe-o lespede de piatră? Scenariu regizat de vreun pui de Scaraoschi? Nem tudom, vorba românului din Harghita. În sfârșit, Dumnezeu știe, că fără știrea și aprobarea lui nici Anticrist nu-și bagă codoiul, degeaba zic unii că legislația noastră seamănă cu stufoșenia cozii lui Belzebut. Nu seamănă, e o grosolănie mârlănească! În situația dată, însă, nu-mi mai găseam deloc vocabularul... Blitz: în lumina becului de patruzeci de pe palier
Starea mea de mediocritate by Dumitru Hurubă () [Corola-journal/Imaginative/14574_a_15899]
-
scund, cu părul brun sau blond, din moment ce nu s-au păstrat în această privință nici un fel de informații, după cum nu s-au păstrat nici datele nașterii și ale morții sale. Un singur lucru e sigur, că socotea Roma sediul lui Anticrist și că umblînd călare de-a lungul Issei privea cu melancolie la oamenii incapabili să accepte credința adevărată." (p. 102) Această funcție recuperatoare a povestirii, este dublată de o alta, pe care am putea-o numi terapeutică. Este vorba, în
Memoria ca formă de supraviețuire by Catrinel Popa () [Corola-journal/Journalistic/16573_a_17898]
-
străpvechiul Dionysos, chemându-l să protejeze viața, să simbolizeze voința de viață printr-o „doctrină a misterelor” în care „durerea este sanctificată. (Friedrich Nietzsche, Werke. Klassiker Ausgabe, Band I-VIII, Alfred Kroner Verlag, Leipzig, f.a., p. 198). El susține în „Anticrist” că civilizația a decăzut pentru că s-a lăsat subjugată într-o perioadă îndelungată de religia creștină și în acest interval de timp n-a mai creat un alt Dumnezeu: „Aproape două mii de ani și nici un alt dumnezeu nou.” Imaginea unei
AL.FLORIN ŢENE NETZCHE ÎNTRE de AL FLORIN ŢENE în ediţia nr. 205 din 24 iulie 2011 [Corola-blog/BlogPost/366924_a_368253]
-
a fi “agenți imperialiști” . Ca o exemplificare a acestui ordin, Wiecyzstan Moczar, șeful Securității din Lódz între anii 1945-1948, a arestat pe episcopul de Lódz, ca urmare a scrisorii acestuia către episcopii germani, unde se amintea de lupta comună “împotriva anticriștilor naziști și bolșevici”. Executarea de către comuniștii polonezi a comenzilor primite de la Stalin, arată după remarca stalinistului Roman Werfel, “galicanismul P.C. Polonez”11, prin comparație cu fidelitatea bisericii galicane față de Vatican în Evul Mediu. Regimul stalinist din Polonia a încercat minarea
ANUL COMEMORATIV JUSTINIAN PATRIARHUL ŞI AL APĂRĂTORILOR ORTODOXIEI ÎN TIMPUL COMUNISMULUI” ORTODOXIA ŞI STATUL ÎN ROMÂNIA SUB REGIMURILE TOTALITARE… PARTEA I de STELIAN GOMBOŞ în ediţia nr. 2208 din [Corola-blog/BlogPost/344370_a_345699]
-
străpvechiul Dionysos, chemându-l să protejeze viața, să simbolizeze voința de viață printr-o „doctrină a misterelor” în care „durerea este sanctificată. (Friedrich Nietzsche, Werke. Klassiker Ausgabe, Band I-VIII, Alfred Kroner Verlag, Leipzig, f.a., p. 198). El susține în „Anticrist” că civilizația a decăzut pentru că s-a lăsat subjugată într-o perioadă îndelungată de religia creștină și în acest interval de timp n-a mai creat un alt Dumnezeu: „Aproape două mii de ani și nici un alt dumnezeu nou.” Imaginea unei
NIETZSCHE ÎNTRE RĂSĂRITUL ZEILOR ŞI APUSUL LOR de AL FLORIN ŢENE în ediţia nr. 714 din 14 decembrie 2012 [Corola-blog/BlogPost/351707_a_353036]
-
a fi “agenți imperialiști” . Ca o exemplificare a acestui ordin, Wiecyzstan Moczar, șeful Securității din Lódz între anii 1945-1948, a arestat pe episcopul de Lódz, ca urmare a scrisorii acestuia către episcopii germani, unde se amintea de lupta comună “împotriva anticriștilor naziști și bolșevici”. Executarea de către comuniștii polonezi a comenzilor primite de la Stalin, arată după remarca stalinistului Roman Werfel, “galicanismul P.C. Polonez”11, prin comparație cu fidelitatea bisericii galicane față de Vatican în Evul Mediu. Regimul stalinist din Polonia a încercat minarea
ORTODOXIA SI STATUL SUB REGIMUL TOTALITAR... de STELIAN GOMBOŞ în ediţia nr. 249 din 06 septembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/356013_a_357342]
-
migratori, acești monahi fiind chiar primii daci încreștinați. În privința bisericilor seculare ale Basarabiei, văzându-le în Album, atât de frumos îngrijite, nu poți să nu observi asimilarea lor sumară în stil. Dar mai ales te întrebi cum au supraviețuit furiei anticriste a bolșevismului!? Ce pavăză au găsit închinătorii lor pentru a le apără?! Să fi fost oare prețul plătit doar “schimbarea la față” a bisericilor românești după chipul lăcașurilor de închinare rusești? N-ar fi fost o plată prea mare dacă
SFINȚII CEI ZUGRĂVIȚI SAU ÎNCRUSTAȚI ÎN PIATRĂ ȘI LEMN, ÎNVIAȚI DE OCHIUL MAGIC AL MAESTRULUI BASARABEAN PAVEL BĂLAN de GHEORGHE PÂRLEA în ediţia nr. 2247 din 24 februarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/370584_a_371913]
-
străpvechiul Dionysos, chemându-l să protejeze viața, să simbolizeze voința de viață printr-o „doctrină a misterelor” în care „durerea este sanctificată . „(Friedrich Nietzsche,Werke.Klassiker Ausgabe, Band I-VIII, Alfred Kroner Verlag, Leipzig, f.a.p.198).El susține în”Anticrist”că civilizația a decăzut pentru că s-a lăsat subjugată într-o perioadă îndelungată de religia creștină și în acest interval de timp n-a mai creat un alt Dumnezeu: „Aproape două mii de ani și nici un alt dumnezeu nou.” Imaginea unei
NIETZSCHE ÎNTRE RĂSĂRITUL ZEILOR ŞI AMURGUL LOR de AL FLORIN ŢENE în ediţia nr. 316 din 12 noiembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/357050_a_358379]
-
străpvechiul Dionysos, chemandu-l să protejeze viața, să simbolizeze voința de viață printr-o „doctrina a misterelor” în care „durerea este sanctificata. (Friedrich Nietzsche, Werke. Klassiker Ausgabe, Bând I-VIII, Alfred Kroner Verlag, Leipzig, f.a., p. 198). El susține în „Anticrist” că civilizația a decăzut pentru că s-a lăsat subjugata intro perioadă îndelungată de religia creștină și în acest interval de timp n-a mai creat un alt Dumnezeu: „Aproape două mii de ani și nici un alt dumnezeu nou.” Imaginea unei civilizații
GEAMĂNUL DIN OGLINDĂ, ROMAN, A ŞASEA ZI de AL FLORIN ŢENE în ediţia nr. 319 din 15 noiembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/357376_a_358705]
-
persoana lui Isus, creștinismul duce la extrem acest proces de sacralizare a istoriei. Din punct de vedere creștin, planul mântuirii a fost împlinit, urmând ca întreaga omenire să devină conștientă de aceasta. Așa cum Isus reprezintă Binele absolut întrupat, opusul său, Anticrist, reprezintă întruparea răului absolut în istorie. Prin urmare, din acest moment, confruntarea dintre Bine și Rău se derulează la nivelul istoriei și al temporalității, omul fiind parte integrantă a acestora. Aceasta este, în opinia noastră, marea diferență dintre mitul diavolului
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
psihologic. Dacă Cristos a putut să se îmbrace în trup omenesc, Anticristul, la rândul său, are dreptul la existență. Din punct de vedere anticristologic, Răul este o problemă care privește îndeaproape fiecare ființă umană. Fiecare dintre noi este un posibil anticrist, avea să spună fericitul Augustin (Comentariu la epistola întâi a lui Ioan, 3). Această concepție a episcopului Hipponei, adoptată de Occidentul creștin, nu face decât să ducă la extrem viziunea pe care tocmai am conturat‑o și care, în raport cu alte
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
cristologie a Sfinților Părinți, ni se pare perfect legitim să putem vorbi de asemenea, în cazul lor, de o „anticristologie”, care să rezume viziunea lor teologică asupra adversarului lui Cristos de acum și de la sfârșitul veacurilor. Am optat pentru ortografierea „Anticrist” și nu „Antecrist” pentru a sugera mai bine ideea de adversitate conținută de particula anti (care înseamnă „împotriva” sau „în locul”). Fericitul Augustin observa deja din Comentariul la Epistola întâi a lui Ioan (3, 4): „În latină, «anticrist» înseamnă «care este
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
p. 14). Peerbolte adaugă spiritului critico‑filologic intuiția istorico‑filozofică. În prima jumătate a cărții, el analizează modalitățile prin care se exprimă, în general, opoziția eshatologică. Spre deosebire de Jenks, el accentuează caracterul original, unic al fiecărei figuri eshatologice opuse lui Cristos. „Anticristul” din Epistolele lui Ioan, afirmă cercetătorul olandez, este altceva decât „Omul nelegiuirii” din 2 Tesaloniceni, altceva decât „Înșelătorul lumii” din Didahie (cap. 16), altceva decât „Beliar” din Urcarea la cer a lui Isaia. Aceste fragmente „nu pot fi privite ca
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
După cum am văzut mai devreme, abia în 1991 Gregory Jenks propune o critică semnificativă a lucrării cercetătorului german. Din perspectiva noilor cercetări, teza lui Bousset, în ciuda meritelor sale, este, în principiul său, eronată. Jenks demonstrează fără echivoc faptul că „mitul Anticristului s‑a dezvoltat grație convergenței câtorva tradiții vechi, sub influența împrejurărilor istorice și sociologice proprii Bisericii primare”. Teoria despre o tradiție istorică ezoterică, compactă, monolitică, nu are, așadar, nici un temei justificat. Ea făcuse obiectul criticilor parțiale, de ordin metodologic, și
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
tradiția lui Nero (legenda lui Nero rediuiuus). În etapa următoare au loc sinteze parțiale; tradiția Anticristului se îmbină, pe de o parte cu cea a lui Beliar și, pe de alta, cu cea a lui Nero. Din prima sinteză parțială, Anticrist‑Beliar, rezultă două concepții diferite despre adversarul eshatologic: acesta este fie un personaj uman înzestrat cu puteri miraculoase (2Tes. 2,1‑12; Apoc. 13,1‑10; 18; Oracolele sibiline II, 167‑173); fie o forță pur satanică (Apoc. 11, 7
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
violență. El lucrează „prin puterea lui Satan” (neconfundându‑se însă cu acesta) și îi amăgește pe necredincioși prin minuni și semne mincinoase. Cristos îl ucide prin „suflarea gurii Sale”, punând astfel capăt „antiparusiei”. Epistola întâi a lui Ioan Denumirea de „Anticrist” apare pentru prima dată în epistolele ioaneice. Astfel, în capitolul 2 al Epistolei întâi, versetele 18‑22* putem citi: 18 Α∀4∗∴∀, ƒΦΠςϑ0 ∫Δ∀ ƒΦϑ∴<, 6∀ℜ 6∀2©Η ″6≅βΦ∀ϑγ ©ϑ4 <ϑ∴ΠΔ4Φϑ≅Η ♣ΔΠγϑ∀4, 6
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
săi. Cu toate acestea, el nu vorbește despre un personaj singular, bine definit, ci despre „mai mulți anticriști”, proveniți din sânul comunității. Aceștia se caracterizează, în primul rând, prin discursurile lor mincinoase, înscriindu‑se astfel pe linia falșilor profeți. Termenul „Anticrist” apare pentru prima dată, și acest lucru trebuie accentuat, pe fondul unor controverse cristologice. Schismaticii, stigmatizați ca atare de Ioan, nu recunoșteau: 1) caracterul mesianic al lui Isus; 2) întruparea; 3) calitatea lui Cristos de Fiu al Tatălui; 4) pe
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
rătăcit” care, incapabil de a se menține sau de a intra pe orbita normală, naturală, îi amăgește printr‑o pseudocredință pe cei din jurul său. Așadar, în epistolele ioanice apare pentru prima dată, cu formele de singular și de plural, denumirea „Anticrist”. Folosit la singular, termenul desemnează un personaj metafizic și eshatologic deopotrivă, similar celui din scrierile pauline. La plural, el desemnează schismaticii care se situează în opoziție dogmatică cu membrii „dreptcredincioși” ai comunității. Așadar, „Anticristul” apare cu aceste însușiri: mincinos, fals
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
de singular și de plural, denumirea „Anticrist”. Folosit la singular, termenul desemnează un personaj metafizic și eshatologic deopotrivă, similar celui din scrierile pauline. La plural, el desemnează schismaticii care se situează în opoziție dogmatică cu membrii „dreptcredincioși” ai comunității. Așadar, „Anticristul” apare cu aceste însușiri: mincinos, fals profet, amăgitor. Spre deosebire de textele mesianice analizate până aici, epistolele ioanice nu sunt caracterizate de o atmosferă de angoasă eshatologică, ci vădesc o vie preocupare de ordin dogmatic. Autorul admite că proliferarea anticriștilor constituie un
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
momentului prezent, cu o singură excepție: falsa profeție, frecventă și în epoca sa, va ajunge atunci la apogeu. În semnele prezentului putem vedea germenii viitorului. În opinia lui Peerbolte, „înșelătorul lumii” de care vorbește Didahia are deja toate trăsăturile viitorului Anticrist din scrierile sfântului Irineu (Antecedents..., p.183). Epistola lui Barnaba În Epistola lui Pseudo‑Barnaba (EPB), al cărei text datează din secolul al II‑lea (cea mai târzie datare este către sfârșitul acestui secol), apare o aluzie destul de importantă la
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
se întâmplă mai târziu cu Isus. În realitate, prorocia lui Moise nu are nici o legătură cu mitul lui Dionysos, ea referindu‑se în mod strict la înălțarea lui Isus la cer, după înviere. Demonii - precursori, prin viclenia lor, ai viitorului Anticrist - se află la originea acestei mistificări (1 Apol. 54). Creând un antimit, ei au reușit, mai întâi să devieze atenția oamenilor către un fals zeu și apoi să treacă în umbră adevărata Înălțare la ceruri a adevăratului Dumnezeu. În acest
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
le temps și pe care Peerbolte este bucuros să îl adopte. Acceptând această schematizare, trebuie să recunoaștem că mitul Anticristului face legătura între două poziții extreme, dat fiind că preconizează în același timp o eshatologie „deja” împlinită - prin prezența ereticilor ( = „anticriștii”) în lume - și o eshatologie „nu încă” împlinită prin întârzierea lui Anticrist‑Stăpânitor al lumii. Sistematizarea acestui mit va fi realizată abia în a doua jumătate a secolului al II‑lea, prin Irineu de Lyon, primul teolog care a propus
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
5,14; V, 15-16), răstignirea (16,3‑20), ispitirea lui Cristos în pustie (21-24). Cea de‑a treia secțiune (25-36) vorbește despre Anticrist (25-30) și despre millenium (31-36). Pentru o analiză mai ușoară propunem schema următoare a fragmentului V, 25-30: Anticristul tiran eshatologic 25,1‑2 Diavolul vrea să fie adorat ca dumnezeu prin figura Anticristului; acesta va apărea ca un tiran, recapitulând apostazia diavolului; 2Tes. 2,3‑4; instalarea în templul Dumnezeului adevărat (Mt. 24,15‑17); 25,3‑5
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
separă de bună voie de Dumnezeu, de aceea vor primi pedeapsa veșnică; pentru a le satisface credința perversă, Dumnezeu le va trimite o „putere de rătăcire”, operatio erroris (2Tes. 2,11); ei vor avea parte de o antimântuire, prin minciună. Anticristul magician și pseudotaumaturg; alte precizări biografice 28,2-30. Această operatio erroris va fi Anticristul; Apoc. 13,2‑14; cele două fiare; virtuțile magice ale Anticristului; falsele minuni; cifrul 666 și tradiția „săptămânii milenare”; excurs teologic: chinurile (28℘Ρ4Η) și persecuțiile
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]