118 matches
-
acestei propoziții p sînt trei cărți ale căror titluri ajung la o concluzie opusă non-r: Am o problemă cu mama. Tatăl meu este un căpcăun. Nimeni nu își poate schimba familia. Ironia rezidă din perceperea ambiguității argumentative; predicatele axiologice din antifrază permit abordări argumentative în măsura în care au "ca funcție semantică enunțarea unei judecăți de valoare adusă de însuși locutorul care o actualizează" (A. Berrendonner, 1981, p. 183). Ironia poate fi și un act de metacomunicare. Să luăm un alt exemplu: (8) [P8
by Philippe Lane [Corola-publishinghouse/Science/1119_a_2627]
-
să spui ceea ce este trăit. Așa cum spunea Nietzsche: "Originalii au fost cei care au dat numele". Amintind că nu este original decât ceea ce este originar. Nu cuvintele puterii, care, așa cum aminteam mai sus, procedează prin eliminări, denegații, contra-adevăruri sau alte antifraze, ci acele cuvinte care se apropie cel mai mult posibil de lucruri. Cuvinte care devin vorbire vie. Pur și simplu pentru că se mulțumesc să prezinte viața. Într-o mod rapsodic, trebuie să spunem și să spunem din nou schimbarea de
by Michel Maffesoli [Corola-publishinghouse/Science/1042_a_2550]
-
care are succes în schimburile cotidiene și pe care o găsim repetată, într-un mod obsedant, în simplismul emisiunilor de "tele-realitate" este, din acest punct de vedere, foarte instructivă. "Clar", auzim la fiecare pas. Ce înseamnă asta, dacă nu o antifrază pentru a desemna, din contră, că totul este obscur în cadrul acestor relații umane unde afectul și emoția ocupă un loc privilegiat. Dar această "clar-obscu-ritate" este cea care se află la baza tuturor interacțiunilor societale. Care constituie semnificația lor. Profunzimea superficială
by Michel Maffesoli [Corola-publishinghouse/Science/1042_a_2550]
-
unicului. Printr-un proces care este frecvent în istoriile umane, când unei forme (de socializare) i-a trecut vremea, ea tinde să se inverseze în contrariul ei. Devine perversă. Și nu este de mirare că puterea pedagogică devine "pedofilie". Prin antifrază, bineînțeles. Căci ceea ce numim astfel este, de fapt, o ură față de copil. Copil pe care trebuie să-l înțelegem aici într-un mod metaforic: non-adultul, femeia, poporul, naturalul... De fapt, ceea ce numim pedofilie este revelarea urii profunde ce animă, încă
by Michel Maffesoli [Corola-publishinghouse/Science/1042_a_2550]
-
înghețate într-o dublă reflectare ("pe față reci contururi, pe dos flori strălucite"20); e chiar posibilul "cufundat în cele înalte", "sprijin altei lumi uriașe"21, al coborârii în sus22. Dacă "urcam lăuntric veștedul meu șes"23 răsfrânge în imagine antifraza ce exprimă transretoric paradoxul înălțării ascetice prin străbaterea pustiei, aceasta pentru că "răzbim din lut, urcăm scări de luceferi,/ Silim să ducem cerul mai departe", "prin lut urcăm în cerul sfânt.// Sub pajiștile de senin/ Stau lumile zămislitoare/ Din întunericul deplin
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
ochi, lumină din lumină"74 vede fără darul înțelegerii, căci ceea ce se revelează este incomprehensibilul care se dă ca invizibil; deși luminând și punând totul în lumină, el rămâne pururi nevăzutul, imaginea ascunsă a inaparentului 75. "Eu numai văd" este antifraza pentru eu nu mai văd: "de când văzut-am nu mai am vedere", revelarea biunivocă în care, pentru a se pune în vedere, nevăzutul se dă într-o lumină care îl ascunde, îl dezvăluie în propriul văl, în "toată slava ei
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
vastă viziune profetică, apocaliptică, adresând un avertisment umanității în ultimul ceas sub iminența pieirii ei, nu în ordinea demografică, statistică, dar în cea propriu-zis umană. Morala vestitei fabule a lui La Fontaine îi dădea câștig de cauză furnicii doar prin antifrază, în mod ironic, dar a fost comun acceptată în sensul literal, care flatează mentalitatea filistină și autoriză utilitarismul cel mai mărginit, din totdeauna dominante, și pentru care greierul reprezintă trândăvia, indisciplina, inutilitatea și dezordinea. Mentalitatea aceasta și-a anexat în
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
ianuarie 1951 se renunță la numerotarea cursivă până la 100 și se reîncepe cu numărul 1. Cărțile poștale dublează uneori informațiile din scrisori, dar în ele exprimarea este mult mai precaută; numele sunt codificate, relatarea evenimentelor fiind fie aluzivă, fie prin antifrază. Pentru fragmentele scrise în original în limba română am respectat în transcriere ortografia și punctuația Ecaterinei Bălăcioiu-Lovinescu (cu minime intervenții), din două considerente: pe de o parte, pentru regăsirea vocii autentice a expeditoarei, lucru prețios într-o corespondență intimă, deci
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
Numai că știința progresează descoperind dezastrul și falimentul umanității care constituie nu doar simptomul, ci și consecința progresului. Naratorul este un sceptic, dar un sceptic care își ascunde abil scepticismul sub ironie. O altă remarcă care se cere citită prin antifrază este citatul decupat din Schopenhauer pe care Naratorul îl identifică la studentul medicinist. Știința face corp comun cu filo- zofia. „Entuziastul tânăr, între Darwin și Lombroso, găsise vreme să miroasă (s.n.) și puțin Schopenhauer - «spre cer, cătră lumină !»”. Numai că
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
apel la o stilistică pe care literatura romantică o consacrase. Știm că îi este impropriu procedeul, de aceea apariția unor astfel de mărci stilistice care vehiculează o mostră de lirism ascund întotdeauna un decalc ironic, și adesea trebuie citite prin antifrază. Însă termenii grandorii împrumutați romantismului merg în aceeași direcție a succesiunii eta- pelor pe care criza lui Lefter le parcurge. „D. Lefter e liniș- tit - acea liniște a mării, care, înțelenită în fine, vrea să se odihnească după zbuciumul unui
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
care răstoarnă întreg universul în sufletul celei mai insignifiante ființe umane. Exercițiul grandorii impune o inversare a polilor, sufletul devine abisal. Caragiale grefează un „citat” al sensibilității romantice cu stilistica aferentă, citat prin care înscrie en abîme figura micului funcționar. Antifraza ironică revelabilă prin jocul intertex- tual este a naratorului care „alege” stilul potrivit redactării unui astfel de transformism afectiv. De fapt, naratorul redă personajul sensibilității care a consacrat în literatură arta marilor dezechilibre, arta dezmărginirii, a lipsei de măsură, a
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
incapacității cadrului formal al relatării de a incorpora istoria globală a evenimentului, aceasta ascunde nu o alegere estetică sau o imposibilitate practică, cât problema redimensionării evenimentului la o scară spe- cifică marilor momente istorice. Se cuvine a citi cu atenție antifraza ironică a naratorului care își minimalizează rolul acceptând ipostaza celui care furnizează materialul docu- mentar al istoriei orale în calitate de martor la evenimente și parțial actor în câteva episoade. Afirmația care precede această reglare a etalonului textual face referire tot la
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
o construiește Pintilie, are însă semnificația topos-ului infer- nal al metropolei putredului Occident, loc de perdiție și alienare. Nu știu dacă a făcut parte din strategia retorică a regizorului, dar decupajul virulent critic a lui Eugen Barbu servește drept antifrază mesajului filmului. O frază „scăpată” în scrisoarea adresată „tovarășului Secretar Ilie Rădulescu” atrage atenția asupra accentului peiorativ într- un mod care însă întoarce camera spre spectator, ceea ce regizorul chiar face în pelicula sa. Referindu-se la abu- zul comis față de
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
și prin care Caragiale este adus în contemporaneitate. Situațiile asemănătoare le redescoperim mai ușor prin clișeele care le caracterizează. În ceea ce-l privește pe Caragiale, întrebuințarea clișeului nu numai că nu este inocentă, dar nu are valoare normativă nici măcar prin antifrază. În opinia mea, Caragiale nu intenționează să ne învețe printr-o ludică hygiène de lettres buna întrebuințare a locului comun. Caragiale nu practică o critică de ecarisaj lingvistic topită metatextual în proza sa, ci descoperă printre primii potențialul estetico-literar al
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
o franceză idiomatică, împănată cu locuțiuni levantine. Cum nu era posibil să ieși în afara orașului, fiindcă drumurile erau nesigure, plimbările se reduceau la deplasări de-a lungul cheiurilor pînă la cartierul de vile înconjurate de verdeață, numit "La țară" prin antifrază, sau la o grădină publică părăginită, cu șiruri de salcîmi ce așteptau, însetați, o stropire care venea rar. Erau singurele locuri umbrite din Salonic. Dacă Macedonia nu mai este decît o regiune cheală, aceasta se datorează turcilor, fapt care uimește
by DIMITRIE GHYKA [Corola-publishinghouse/Memoirs/1001_a_2509]
-
și de biologie pură, darwiniană, "cultura spaimei" făcând parte din această cămăruță culturală de substrat, unde mai găsim instinctele sau primitivismul, asocialul și abisalitatea, "domenii" pe care Kierkegaard și Nietzsche le vor resemantiza energetic și dionisiac, ele intrând ulterior, prin antifrază, în recuzita modernismului negativ al secolului al XX-lea, pentru a se exprima prin "țipătul" lui Munch, angoasa lui Kafka, teama de a fi "aruncat în lume" a existențialiștilor sau absurdul lui Camus. Dincolo de aceste expresii să spunem, esențializante ale
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
autoarea unei scrisori deschise, publicată de noi, a d-nei Speranța Rădulescu intitulată Mulțumiri d-lui Mircea Mihăieș. Ceea ce d-na Neculau n-a băgat de seamă este că d-na Rădulescu avea exact părerea d-sale, exprimîndu-se însă ironic. Nesimțind antifraza, corespondență noastră vede în autoarea scrisorii un dușman. Deși îi era un aliat și un precursor. În fine, dl I. Pomojnicu o admonestează și el drastic pe d-na Speranța Rădulescu, citind-o însă corect, și luînd deschis partea d-
Dreptul la opinie, dreptul la replică by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/18080_a_19405]
-
la Bibliotecă Academiei Române. Cît privește aparatul critic al ediției, el este alcătuit prin preluarea selectivă a informației cuprinse în edițiile franceze de referință, prin rezumarea controverselor privind sensul multor versuri din această operă poetica în care dublul sens, calamburul și antifraza aproape că fac regulă, prin compararea și folosirea datelor pentru justificarea unor opțiuni ale traducerii și pentru lămurirea numeroaselor aspecte de context cultural și istoric, la care se adaugă comentariile traducătorului, pe cît de ample, pe atît de captivante. Toate
Ediția Villon a lui Romulus Vulpescu by Marina Vazaca () [Corola-journal/Journalistic/2641_a_3966]
-
toi de vară”. Cum de un poem de-o asemenea frumusețe morală poate fi rostit de un personaj atât de abject, se întreabă Zografi. Și continuă: făcând abstracție de jocul scenic (ale cărui subtilități oferă destule piste pentru a sugera antifraza), cum putem interpreta diferența dintre noblețea conținutului și caracterul ignobil al lui Richard, cel care își asumă fără vreun scrupul acest conținut? Glosele și digresiunile sunt pasionante, Zografi dându-le un aer de improvizație controlată. Nu mă opresc asupra lor
Un film personal by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/3833_a_5158]
-
mitteleuropene (dispreț manifest și în Sărmanul Dionis) și-l identifică în spatele caricaturii pe I.L. Caragiale. Ipoteza e seducătoare, dar nu știu dacă se verifică și cronologic. Altminteri, autorul Scrisorii pierdute e recitit cu o vădită plăcere. Capitolul se prevalează în antifrază de comuna deja sintagmă „berarul Caragiale” pentru a o infirma strălucit. Nu, dovedește Răzvan Voncu, Caragiale n-a fost un exclusivist al acestei licori colocvial proletare (și nici măcar un împătimit al ei). Feblețea lui, și în viață, și în operă
Știință inefabilă by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/2784_a_4109]
-
tipic „I am Joe, I am a sex addict.” „Hi Joe!”. După o drastică abstinență care impune și eliminarea din arealul ei a oricăror obiecte care o pot excita - aici umorul este implicit și s-ar putea constitui într-o antifrază cu privire la freudism, din moment ce aproape toate obiectele cu protuberanțe sau o textură amabilă atingerii devin prohibite - Joe este pe punctul de oferi exemplul unei reușite reabilitări. Este momentul pe care von Trier îl alege pentru a veșteji îngusta morală burgheză încredințându
Sadomasonimfomania by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/2775_a_4100]
-
Cosmin Ciotloș Când Dan C. Mihăilescu scrie, în prefața Ideilor cu zimți, că anul 2007 conține, în chip evident, semnele unei resuscitări a cercetării istorico-literare, el lansează de fapt, pradă unui elan subiectiv, o tristă antifrază. Împătimitul de arhive interbelice, fostul colaborator la realizarea masivului DGLR, recenzentul asiduu care debuta la începutul deceniului nouă, cam contre-pied, cu un studiu dedicat lui Eminescu se vede - și nu din vina cuiva anume - exclus din lotul celor pe care
Luna de miere by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/8090_a_9415]
-
iubește părinții, chiar divorțați, cu egală măsură, identificându-se, după moartea tatălui, întru totul cu feminitatea maternă. Greutățile tinerei se ghicesc printre rândurile mamei, ce-și poartă durerea „ca pe o intoxicare de nevindecat”. Limbajul scrisorilor, încifrat și utilizând abundent antifraza, transmite poezia unei rupturi ce fortifică dragostea dintre protagoniste. Mama trăiește, cum spune deseori, închircită, tulbure și oarbă. Se teme ca nu cumva „porumbița neagră” să-și piardă demnitatea în Paris. „Fii egoistă superb”, îi cere fiicei divinizate, având impresia
Dincolo de groapa comună by Marius Miheț () [Corola-journal/Journalistic/4190_a_5515]
-
suge măduva urletului”. Ce ce fel de strigăt? Cel al lui Munch desigur, strigătul metafizic de groază și de spaimă în fața surdei și nemiloasei violențe a faptelor, faptele unei existențe, faptele Istoriei. Dacă în poemele din această carte oximoronul, antiteza, antifraza și paronimia abundă, toate sunt moduri de a spune contradicția existentă între sine și sine, între sine și lume, deci constatarea că permanenta și cea mai terifiantă nefericire a omului rezultă din faptul că niciodată el nu reușește să se
„Lacrima întărește“ by Jean-Pierre Siméon () [Corola-journal/Journalistic/3505_a_4830]
-
pagini în Discursul povestirii și apoi în Noul discurs al povestirii, dar acum ea este văzută și reînviată într-o perspectivă nouă care reevaluează raportul între figură și ficțiune și găsește în figurile adevărate, autentice (precum metafora, metonimia, hiperbola, litota, antifraza) un embrion, o schiță de ficțiune și, viceversa, în ficțiune un mod lărgit al figurii. Ca practică de limbaj, metalepsa, acest adevărat scandal al trecerii dintr-un univers în altul, al amestecului de planuri, va fi considerată „succesiv și cumulativ
Între figură și ficțiune by Muguraș Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/13175_a_14500]