184 matches
-
beneficia de sprijinul sovietic deși îi supun persecuțiilor pe comuniștii locali. Salin, Internaționala Comunistă și antiimperialismul în 1923, URSS inițiază o serie de strânse contacte cu China lui Sun Yat Sen și apoi a lui Jiang Jieshi, și susține pozițiile antiimperialiste ale acestora. în ciuda eșecurilor înregistrate de alianță cu o „burghezie națională” și cu un partid - Gomindanul - caracterizat ca „muncitoresc-țărănesc”, modelul chinez va fi aplicat în anii 1920 în numeroase țări - Indonezia, Algeria, Iran, Siria. Alții foarte rapid dezamăgiți, și-au
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
radicalismului tinerilor naționaliști. Iar aceștia ajunși la putere, URSS reprezintă o posibilitate de negociere, și chiar de șantaj, pentru occidentali, o amenințare cu reorientarea diplomatică, provocând o veritabilă cursă, îndeosebi în materie de ajutor economic. De pe la jumătatea deceniului 1950-1960, lupta antiimperialistă a devenit, după antifascism*, și împreună cu anticapitalismul* și lupta pentru pace*, una din cele patru axe ale propagandei* comuniste. în acest cadru, sovieticii încearcă să „comunizeze” unele mișcări naționaliste - în Etiopia, Nicaragua, Congo, Camerun -, dar caută mai ales să mobilizeze
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
atu considerabil, întrucât Castro* îmbină fidelitatea față de URSS cu apartenența la țările „sărace”, rămase vreme îndelungată sub dominație străină. Havana devine capitala „popoarelor militante” luând-o astfel înaintea Algerului unde, după 1962, regimul Ben Bella se arată primitor față de revoluționarii antiimperialiști - Michel Raptis zis Pablo, Mehdi Ben Barka, Henri Curiel. încă din februarie 1962, după excluderea Cubei din Organizația Statelor Americane, Castro cere popoarelor „să se pună în mișcare”. Ben Barka, agent al serviciilor cehoslovace, afișează atunci necesitatea unirii „celor două
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
regimurilor „socialiste” apărute ca urmare a destrămării imperiului colonial portughez. Dar leadershipul sovietic este cu atât mai contestat în sânul alianței dintre naționaliști și marxist-leniniști* cu cât conflictul israelo-palestinian tinde să pună în umbră Africa și America Latină în lupta lor antiimperialistă. Criza izbucnește în timpul celei de-a patra conferință a țărilor nealiniate, la Alger, în 1973; în cursul ei Khadafi, președintele libian atacă opiniile lui Castro. Președintele algerian Boumediene încearcă să medieze, dar conflicte de ordin economic și bruierea modelului comunist
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
guvernanții de la Beijing - urmați imediat de grupurile maoiste* din lumea întreagă - să denunțe în regimul „noilor țari” de la Moscova „social-imperialismul” - ceea ce a dus la apropieri diplomatice neașteptate. Pentru că, dacă în anii 1970, URSS devenise pentru China „dușmanul principal”, dislocarea frontului antiimperialist presupunea o apropiere de SUA și de aliații lor. După 1991, flacăra antiimperialismului a fost întreținută de neocomunim*. Este cazul rețelelor care reorientează energiile militanților contra „lipitorilor popoarelor” din FMI. Slalomul printre marile puteri dispare, atât din cauza dispariției URSS, cât
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
energiile militanților contra „lipitorilor popoarelor” din FMI. Slalomul printre marile puteri dispare, atât din cauza dispariției URSS, cât și din cauza disparităților dintre SUA și eventualii lor rivali. Unii altermondiști par a vedea într-o Europă puternică posibilitatea de a resuscita scenariul antiimperialist, în vreme ce troțkiștii pun în gardă contra unui eventual „imperialism european” care l-ar putea înlocui pe cel al Statelor Unite. Doar Israelul pare în stare să suscite o ostilitate comparabilă cu cea manifestată împotriva Washingtonului, iar potențialul revoluționar al noilor „emiri
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
că liderii khmerilor roșii au fost formați în sânul PC indochinez și al PCF. în ce o privește, IC* nu ezită să ațâțe conflicte suflând în tăciunii identitari. Activitatea ei în direcția negrilor se situează mai curând într-o perspectivă antiimperialistă decât într-o logică a egalității în drepturi, Liga contra Imperialismului, creată în 1927, susținând „emanciparea rasei negre” amenințate, după ea, de etnocid sau chiar de dispariția fizică. Partidele comuniste din puterile coloniale se străduiesc să formeze elite anticolonialiste. Astfel
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
caută un sprijin economic și internațional în URSS*, ceea ce antrenează, ca reacție, organizarea de către SUA, pe 17 aprilie 1961, o debarcare a exilaților cubanezi vizând răsturnarea regimului. Foarte prost pregătită, această operațiune - zisă „din Golful Porcilor” - eșuează și amplifică prestigiul antiimperialist* al lui Castro. Dacă acceptă ajutorul sovietic, Castro nu este dispus să suporte supremația Moscovei și inițiază, în 1962, o epurare a partidului condus de credincioșii săi. Totuși, în 1962, el acceptă oferta sovietică de a instala rachete nucleare în
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
cea de la Budapesta din 1956, cea din Afganistan* în 1979 - care pătează imaginea pacifistă a URSS. Neutralismele, văzute cu ochi răi de Stalin, dar considerate de Hrușciov* ca factori de extindere a „zonelor de pace”, devin aliați obiectivi în lupta antiimperialistă*. Comuniștii susțin războaiele pentru independență sub lozinci ca „Pace în Algeria” care, chiar dacă-i nemulțumesc câteodată pe naționaliștii locali, au avantajul de a fi în ton cu dorința de dezangajare, efectivă în metropolele europene. între 1963 și 1975, cel de-
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
cât și condamnarea pronunțată de el la adresa lui Stalin; PC Albanez reia zgomotos aceste critici. Chinezii și albanezii contestă concepția lui Hrușciov despre coexistența pașnică*, pe care o consideră ca oportunistă și revizionistă, ei reclamă o atitudine mai radicală în lupta antiimperialistă*. Pentru prima oară, sovieticii au de înfruntat un adversar de talie - Mao Tzedun* - iar divergențele degenerează rapid într-un conflict deschis, provocând finalmente marea schismă în sânul comunismului mondial. Fiecare partid comunist este acum obligat să se poziționeze în raport cu una
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
în contextul în care, în luna august a aceluiași an, are loc o acțiune armată antievreiască a arabilor soldată cu 133 de morți și 300 de răniți în tabăra evreiască și 67 de partea arabă; IC caracterizează conflictul drept „mișcare antiimperialistă”. Comuniștii evrei care au colaborat cu Haganah pentru a proteja populația evrească sunt acuzați că se află sub influența sionistă. IC face uz de întreaga-i autoritate pentru a arabiza conducerea PCP, ceea ce duce la o primă sciziune între evrei
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
și în cadrul dreptei, dacă nu chiar al extremei drepte. După război, principala opoziție la comunismul ortodox este maoismul*, apărut în timpul conflictului chino-sovietic*. Cât despre guevarism, susținut de Che Guevara începând din 1963 și bazându-se pe o strategia de guerilla* antiimperialistă, acesta nu are vreme să se cristalizeze într-un curent politic din cauza morții lui Che, în 1967. ORGANIZARE „O DISCIPLINĂ DE FIER ASEMENEA DISCIPLINEI MILITARE” Chestiunea organizării este una dintre caracteristicile fundamentale ale sistemului comunist mondial. Nici un congres comunist nu
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
sistemului sovietic a lovit din plin comunismul vest-european și i-a accelerat declinul, ce pare ireversibil. Ca să supraviețuiască, aceste PC au urmat diferite logice de adaptare. în varianta lor tradiționalistă, PC se vor revoluționare, muncitorești și active în sindicate*, internaționaliste*, antiimperialiste* și antifasciste*. Se definesc ca niște partide de avangardă, iar organizarea* lor se bazează încă mult pe centralismul democratic. Ele refuză în general orice alianță cu socialiștii și văd în mișcările altermondialiste niște concurenți pe care vor să-i infiltreze
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
ca ideal, deși eșecul modelului sovietic este afirmat ca fiind definitiv. Stalinismul este condamnat, dar natura totalitară a leninismului este trecută sub tăcere. Cultura muncitorească este abandonată, ca să se țină seama de mutațiile sociale în curs. Definindu-se ca anticapitaliste*, antiimperialiste, pacifiste, antifasciste și antirasiste*, aceste partide propun reconstruirea stângii în jurul unui „pol de radicalitate” și caută să se alieze cu toți actorii anticapitaliști - indivizi izolați sau rețele de cetățeni, creștini „progresiști”, critici ai globalizării de tipul Attac sau stângiști*. Viziunea
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
a Poporului (DHKP-C), numărând și în ziua de azi mii de simpatizanți în diaspora turcă din Europa. El întreține legături cu PKK-ul kurd. Există, în zilele noastre, peste patruzeci de mișcări teroriste turce active, aflate pe poziții marxist-leniniste și antiimperialiste. Armata Poporului Turc (THKO), organizație teroristă creată în 1970, se inspiră din tezele liderului albanez Enver Hodja și din modelul cubanez, furnizând cadre pentru numeroase grupuscule din anii 1980. Partidul Comunist Marxist-Leninist (MLKP), apărut în 1995, activează în Germania ca
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
de altfel nu a mai apucat să trăiască decât un an după consfătuire, aprecia că „în lume s-au format două grupuri: de o parte tabăra imperialistă, antidemocratică, ce are ca scop esențial instaurarea dominației mondiale, de altă parte, tabăra antiimperialistă și democratică, al cărui scop esențial constă în a submina imperialismul, în a întări democrația, în a lichida urmele fascismului”10. Putem conchide că avem de-a face cu structurarea armonioasă a informației în care cititorul va putea descifra cu
Considerații privind interesele marilor puteri în bazinul Mării Negre la începutul Războiului Rece by Marius-George Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Science/698_a_2877]
-
cont de interesul național al țărilor care au suferit agresiunea germană”. Doctrina Jdanov explica cel mai bine concepția sovietică despre viitorul Europei: aceasta se va împărți în două - tabăra imperialistă, antidemocratică, ce are ca scop instaurarea dominației mondiale și tabăra antiimperialistă, democratică, ce urmărește subminarea imperialismului, întărirea democrației și lichidarea urmelor fascismului. Desigur prima tabără era reprezentată de Statele Unite, în vreme ce cea de-a doua de Uniunea Sovietică. Mai târziu, între 5-8 ianuarie 1949, Uniunea Sovietică a creat C.A.E.R. (Consiliul
Considerații privind interesele marilor puteri în bazinul Mării Negre la începutul Războiului Rece by Marius-George Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Science/698_a_2877]
-
de sfîrșitul războiului, cu atît mai clar apar cele două principale direcții ale politicii internaționale de după război, corespunzînd dispunerii în tabere principale a forțelor politice care operează pe arena mondială: tabăra imperialistă și antidemocratică, pe de o parte, și tabăra antiimperialistă și democrată, pe de alta7. Noua sarcină a partidelor comuniste este deci de a prelua drapelul apărării independenței naționale și a suveranității țării lor și, de fapt, apărarea doctrinei sovietice în plan internațional. Reuniunea a echivalat pentru reprezentanții francezi, Jacques
Europa comuniştilor by José Gotovitch, Pascal Delwit, Jean-Michel De Waele [Corola-publishinghouse/Science/1433_a_2675]
-
prin detensionarea situației de-a lungul graniței, în reacția pozitivă la inițiativa americană de a fi reluate convorbirile ambasadoriale de la Varșovia etc. Mai apoi, ea și-a găsit expresia în hotărârea conducerii chineze de a acorda ajutor forțelor de stânga, antiimperialiste, aflate în nevoie. Delegația română, căreia i-a fost rezervată o primire pe cât de onorantă pe atât de caldă, a avut bucuria să constate manifestarea unui plus de solidaritate față de România din partea Chinei. Astfel, delegația a avut șansa să mulțumească
[Corola-publishinghouse/Science/1455_a_2753]
-
de la 23 august 1944, de la lovitură de stat sau de palat (ceea ce nu-i tot una!), prin 1944-1945, la eliberare sovietică (aserțiune predominantă prin 1947-1955), apoi insurecție armată și ulterior, către anii ‘80, revoluție de eliberare națională armată antifascistă și antiimperialistă. În viziunea autorităților comuniste de la București, a fost numită revoluția română din august 1944, pentru ca, în prezent, să se revină la opțiunea inițială, care exprimă realitatea și esența fenomenului istoric - lovitură de stat. Deși se insistă, de regulă, asupra străduințelor
Serviciile secrete ale României în războiul mondial (1939-1945) by Cezar MÂŢĂ () [Corola-publishinghouse/Science/100955_a_102247]
-
asupra imperiilor otoman, habsburgic și rus (Rusia nu este menționată în tratarea războiului din 1877), originea partidului comunist în mișcarea socialistă din România secolului al XIX-lea, momentul 23 august își schimbă semnificația - din "eliberare" devine "insurecția armata antifascista și antiimperialista", rolul armatei sovietice fiind minimalizat în avantajul celei române 10. Încercări de modificare a materiei în primul deceniu postcomunist Imediat după căderea regimului comunist, din lipsă de timp pentru a rescrie manuale, s-a decis înlocuirea celor comuniste cu manualul
[Corola-publishinghouse/Science/84977_a_85762]
-
pentru străinătate (limbi străine). Conferințe libere și Învățământ obligatoriu Începând din 1947, o serie de prelegeri au fost consacrate problemelor politice și sociale de actualitate În toate universitățile. Cursurile propuneau noțiuni de bază de istorie materialista, aplicate schimbărilor democratice și antiimperialiste din agricultură și industrie În Germania, raporturilor politice internaționale după sfârșitul celui de-al doilea război mondial, vieții culturale contemporane, politicii față de intelectuali și reformei democratice antifasciste a Învățământului (cf. Krönig, Müller, 1994, pp. 186-187). În cursul primilor ani, atmosfera
[Corola-publishinghouse/Science/2325_a_3650]
-
apere libertatea profesiei În raport cu politicul, urmărind să separe literatura că arta de literatură că jurnalism sau formă de propagandă, Încercând să proscrie din PEN, așa cum ceruse Galsworthy În discursul său testament din 1932, termeni că naționalist, internaționalist, democratic, aristocratic, imperialist, antiimperialist, burghez, revoluționar, pe care Îi consideră incompatibili cu literatura (cf. Vegesack, 1986, p. 361). Prin originile sale și prin ritualurile devenite celebre precum discursurile ocazianate de dineuri, PEN-Clubul apărea, mai ales În primă perioadă, ca o extindere a saloanelor literare
[Corola-publishinghouse/Science/2325_a_3650]
-
Albania și România. Criza de legitimitate internă, destalinizarea, la care s-a adăugat încercarea lui Hrușciov de a stimula schimbarea echipelor de conducere din Europa Orientală și lansarea tezei "coexistenței pașnice" au avut drept efect pierderea iremediabilă a unității "lagărului antiimperialist"6. În ceea ce privește Uniunea Sovietică, efectul principal al perioadei staliniste a fost generarea de către nomenclatură a unor anticorpi care au împiedicat repetarea procesului de concentrare absolută a puterii în mâinile liderului. Oricât de "înghețată" a fost Uniunea Sovietică după înlăturarea lui
[Corola-publishinghouse/Science/84944_a_85729]
-
guvern revoluționar al Chinei și a trecut la reorganizarea Partidului Național (Guomindang), la formarea Armatei Național-Revoluționare, aplicând linia politică: alianța cu Rusia Sovietică, alianța cu Partidul Comunist și sprijinirea țăranilor și muncitorilor. În anul 1924, Guangzhou a devenit centrul revoluției antiimperialiste și anticolonialiste în China. La 1 iulie 1926, sub comanda lui Jiang Jieshi, Armata Național-Revoluționară s-a deplasat în Expediția spre Nord în vederea lichidării forțelor clicilor militariste din nordul Chinei și a guvernului format de acestea și pentru a realiza
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1528_a_2826]