52 matches
-
Titu Maiorescu, participă, cu regularitate, la ședințele cenaclului și citește "Noaptea de noiembrie".. Maiorescu l-a aplaudat, dar în jurnalul personal consemnează că nu a fost impresionat de poezie. Dar poezia este lăudată de Bogdan Petriceicu Hașdeu, care deși era antijunimist, se afla în audiență. Deși era un mare admirator al "Bardului de la Mircești", pe parcursul anului 1882, după decernarea Marelui Premiu al Academiei lui Vasile Alecsandri, în anul 1881 pentru întreaga sa operă, Macedonski izbucnește fără reticențe, scriind o analiză critică
Alexandru Macedonski () [Corola-website/Science/296854_a_298183]
-
românismul. În același deceniu Urechia începe să colaboreze cu C. A. Rosetti și grupul radical din jurul său, grup care formează în anul 1875 Partidul Național Liberal. După 1873 colaborează cu Dimitrie August Laurian și Ștefan Michăilescu la "Revista contimporană", revistă antijunimistă, despre care George Călinescu spunea: "Revista avea prestigiu și junimiștii în sinea lor se îngrijorară." Revista a debutat cu un studiu al lui Urechia despre Miron Costin, cu niște "Suvenire despre poetul Conaki" de Gheorghe Sion și o nuvelă istorică
V. A. Urechia () [Corola-website/Science/307726_a_309055]
-
desfășurat și o insistentă activitate jurnalistică. Membru al Partidului Liberal, prieten cu Pantazi Ghica și colaborator la gazetele acestuia, s-a numărat între cei care au făcut o opoziție categorică Junimii și lui Titu Maiorescu: figurează în aproape toate foile antijunimiste („Românul", „Tranzacțiuni literare și științifice", „Revista contimporană", „Stindardul") și, împreună cu Al. Macedonski, inițiază editarea „Literatorului". A fondat „Portofoliul român" și „Duminica" (alături de I.C. Săvescu); a condus „Țara literară", a întemeiat „Revista albastră" și „Biblioteca omului de gust". A colaborat la
Bonifaciu Florescu () [Corola-website/Science/328167_a_329496]
-
generic, însă tematizate diferit: Linii de orientare, Critica diletantismului, Cultura, Misticismul, Ortodoxia etc.). E vorba, așadar, de un discurs susținut cu argumente de natură intelectuală. Din unghiul retoricii ideologice, cvadrupla calificare a Martei Petreu (ambele manifeste interbelice sunt "paricide, antipașoptiste, antijunimiste, antifranceze")166 relevă cât se poate de clar exclusivitatea formei polemice a manifestului, un document născut pe teritoriul conflictual al culturii intrate sub incidența politicului. Cele două discursuri generaționiste declanșează o ofensivă explicită și directă împotriva generației care a făcut
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
la rândul ei, e dată de comportamentul majorității. Delirul și halucinația plasează nebunul ("ființă amfibie"), simultan, în două lumi antinomice, a căror interferență provoacă, în public, teamă și curiozitate. La Caragiale, nebunul devine un personaj central, o dată cu apariția primului text antijunimist, "Puțul nebunului. Basm junimist"256, o parodie după basmul popular, al cărui scenariu îl împrumută, modificând însă distribuția: P.P. Carp joacă rolul nebunului. Ambele texte trebuie citite obligatoriu în pereche, pentru că numai astfel putem avea imaginea completă a biografiei personajului
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
V. Valmont, iar din poezia franceză transpune G. Dem. Teodorescu (V. Hugo, André Chénier, Alphonse de Lamartine și Alfred de Musset). Revista are o rubrică de bibliografie susținută de Laurian, cuprinzând scurte prezentări de cărți sau notițe polemice, de obicei antijunimiste. Un N. F. Bădescu recenzează romanul Fulga de Gr. H. Grandea, iar Anghel Demetriescu scrie despre o dramă a lui Antonin Roques, Constantin Brâncoveanu. G. Dem. Teodorescu publică un studiu despre literatura latină și altul despre André Chénier. Un cuprinzător
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290243_a_291572]
-
1900 - când se unește cu „Evenimentul”, cotidian conservator -, 15 noiembrie 1906 și 5 noiembrie 1940, 17 septembrie 1946 și 31 iulie 1951. Reprezentând inițial punctele de vedere politice ale conservatorilor ieșeni grupați în jurul lui G.Gr. Cantacuzino, ceea ce implică unele atitudini antijunimiste, din 1906, sub influența lui Al. A. Bădărău, O. îl va sprijini pe Take Ionescu. După primul război mondial va deveni purtător de cuvânt al „centrului” democratic, păstrând unele nuanțe conservatoare, pentru a se transforma apoi într-un „cotidian popular
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288547_a_289876]
-
CONVENȚIUNEA, periodic politic și literar care apare la Iași, mai întâi săptămânal, apoi bisăptămânal, de la 18 iulie 1867 la 4 august 1868. Gazeta are o orientare politică antijunimistă și cvasiseparatistă. Aici se publică una din primele încercări de contestare a „noii direcții” junimiste. Autorul ei, Constantin Skeletti, vedea o flagrantă discrepanță între rigoarea critică aplicată de Titu Maiorescu scriitorilor români din epocă și înțelegerea arătată literaturii junimiștilor și
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286399_a_287728]
-
Radu Năsturaș (Nicolae Densușianu). Aron Densușianu dă versuri originale și tălmăciri din Leopardi și Petrarca, nuvele istorice și articole de critică literară. El continuă aici și controversa cu Titu Maiorescu (articolul Regenerarea literaturii române), care îl va împinge spre atitudinea antijunimistă și antieminesciană de mai târziu. În paginile O. l. s-a afirmat ca o personalitate culturală și literară cu mari disponibilități tânărul profesor brașovean I. Al. Lapedatu. Autor de înflăcărate și argumentate articole politice, poet încă neexperimentat, dar sincer și
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288574_a_289903]
-
grila de interpretare sunt deturnante: folosește citate false din junimistul George Panu pentru a-l transforma într-un polemist contradictoriu, nu totdeauna sigur de temeinicia preferințelor sale, și într-un precursor al literaturii sociale; își pune întrebări ucronice (de ce un antijunimist ca Al. Macedonski nu se întâlnește cu „Contemporanul”?), vorbește de „constante ale literaturii socialiste românești” (care sunt, în opinia lui, folclorul, tradiția revoluționară de la 1848, respectul față de marile valori din a doua jumătate a secolului al XIX-lea), încercând să
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290590_a_291919]
-
al plasei Sulina (1879), funcții pe care nu le socotea pe măsura posibilităților sale. Prin revista satirică „Tarara” (1880) continuă să lovească în liberali și în rege. Pornit să cucerească gloria literară, concepe „Literatorul” - apărut în ianuarie 1880 - ca publicație antijunimistă. Citește în decembrie 1881 Noaptea de noiembrie la Junimea, dar cum pentru junimiști rămâne o figură ciudată, un iremediabil ratat, el se dezlănțuie în atacuri pline de venin împotriva lui V. Alecsandri (acesta primea Premiul Academiei Române, în timp ce M. concurase fără
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287942_a_289271]
-
martie 1894. Primele două din cele șase numere continuau numerotarea cotidianului „Independentul”. Articolul-program, scris de G. Russe-Admirescu (Opiniunea publică), prea puțin susținut de conținutul revistei, militează pentru autoritatea criticii, pentru autonomia și obiectivitatea ei. Unele articole polemice indică o orientare antijunimistă (se republică fragmente din satira lui M. Zamphirescu, Muza de la Borta-Rece) și antisocialistă. Ținta atacurilor este îndeosebi Anton Bacalbașa, contestat de Toma Florescu și acuzat de plagiat de G. Russe-Admirescu. În sprijinul acuzației se traduce Le Colonel Ramollot de Charles
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287544_a_288873]
-
desfășurat și o insistentă activitate jurnalistică. Membru al Partidului Liberal, prieten cu Pantazi Ghica și colaborator la gazetele acestuia, s-a numărat între cei care au făcut o opoziție categorică Junimii și lui Titu Maiorescu: figurează în aproape toate foile antijunimiste („Românul”, „Tranzacțiuni literare și științifice”, „Revista contimporană”, „Stindardul”) și, împreună cu Al. Macedonski, inițiază editarea „Literatorului”. A fondat „Portofoliul român” și „Duminica” (alături de I.C. Săvescu); a condus „Țara literară”, a întemeiat „Revista albastră” și „Biblioteca omului de gust”. A colaborat la
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287029_a_288358]
-
măturăm..." Cum se vede, reacțiile literaților, în epoca lui Goga, erau dure, violente, neiertătoare. C artea lui Grama, "Eminescu. Studiu critic", a apărut în 1891. Sunt bine cunoscute intervențiile anterioare datorate lui Hasdeu și înscrise pe fondul polemicii cu "Junimea". Antijunimistă se voia și satira "Muza de la Borta-Rece", semnată Mihail Zamphirescu și publicată încă în 1873: "Noi suntem poeți, măi frate / Ce gramatică nu știm / Ș-orce reguli consacrate / Le călcăm, le nimicim". Vizat era Eminescu. Macedonski își începuse atacurile încă de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1578_a_2876]
-
cestiunea evreie. Când, după detronarea lui Cuza, Constituanta, sub presiunea străi nătății, a voit să introducă la Art. 6 principiul acordării drepturilor politice 94 bucureștii de altădată poetul preferat al publicației bucureștene fiind M. Zamphirescu (1838? 1840?-1878), autorul satirei antijunimiste lipsită de haz și de har, Muza de la Borta Rece (1873). 58. Considerațiile lui Constantin Bacalbașa privitoare la limbă și literatură sunt ale unui diletant și trebuie primite cu rezerva cuvenită. 59. Lucrarea Observații sau băgări dă seamă asupra regulelor
Bucureştii de altădată Volumul I 1871-1877 by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1327_a_2710]
-
de Litere), venind în țară în 1873; din 1874 va fi profesor de istorie, apoi de limbă și literatură franceză la Liceul Sf. Sava din București; în perioada la care se referă Bacalbașa, Bonifaciu Florescu s-a manifestat ca un antijunimist activ, remarcându-se, alături de amicul său Pantazi Ghica, fratele lui Ion Ghica, în lupta de combatere a guvernului conservator. Numele său este des întâlnit și în corespondența primilor social-democrați români, prin 1875. 16. Amintirile lui Bacalbașa privind „popularitatea“ poetului bucovinean
Bucureştii de altădată Volumul I 1871-1877 by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1327_a_2710]
-
Franța nu vor să se unească cu celelalte trei puteri.18 anul 1874 231 lui Eminescu - pe care l-a urât și calomniat - D. Petrino a fost colaborator al Convorbirilor literare pentru ca după aceea să se manifeste ca un violent antijunimist în publicația ieșeană Apărătorul legii (1876). Printre tinerii liberali bucureșteni el ar fi putut să dobândească o oarecare popularitate prin versurile sau traducerile trimise de el revistelor din Capitală: Revista contimporană (1874), Revista junimii (1875), inițiată de un grup de
Bucureştii de altădată Volumul I 1871-1877 by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1327_a_2710]
-
poetul Conachi) revista inițiază studiul scriitorilor din trecut, în dorința de a consolida o tradiție literară. Polemica, iscată chiar după primele numere, cu „Convorbiri literare”, în urma articolului lui Titu Maiorescu Beția de cuvinte la „Revista contemporană” (1873), a determinat orientarea antijunimistă a publicației, care a încercat să opună „noii direcții” ieșene o orientare proprie, promovată de „școala de la București”, în frunte cu B.P. Hasdeu. Riposta R.c. la atacul lui Maiorescu, susținută de P. Grădișteanu, V.A. Urechia, D. Aug. Laurian
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289193_a_290522]
-
câteva zile după ce încetase să apară „Școala nouă”. Probabil că îndatoririle pe care Vaian le avea în redacția noii gazete îl împiedicau să se mai ocupe de redactarea revistei scoase împreună cu Ibrăileanu. La M. se face simțită o ușoară tendință antijunimistă, de esență politică, nu și culturală. Un program literar gazeta nu are, dar Vaian continuă aici activitatea începută sub auspicii atât de favorabile la „Școala nouă”. El publică versuri erotice, unele reluate din „Școala nouă”, schițe inspirate din realitățile sociale
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288225_a_289554]
-
februarie și 20 martie 1888 și între 14 mai 1892 și 25 ianuarie 1893. Din noiembrie 1876 până în octombrie 1877 revista a apărut sub titlul „Figaro”. Redactor, în primii ani de apariție, a fost Mihai Negrutz, un anticonservator și un antijunimist convins, iar în ultimii ani (1885-1893) Vasile Negrutz. Diversitatea de procedee satirice întrebuințate, precum și menținerea satirei și a umorului la un nivel literar mai întotdeauna acceptabil fac din P. o gazetă interesantă. Se criticau în primul rând politica junimistă, mai
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288755_a_290084]
-
răspândirea ideilor și valorilor junimiste, articulate într-un program coerent și consecvent. C.l. înființat de Alexandru Macedonski poartă amprenta insolitei personalități a mentorului său. Nutrit din același spirit de bellum contra omnes, din aceleași manifestări de frondă, narcisism și critică antijunimistă ale șefului de școală simbolistă, c.l. închegat în jurul lui Alexandru Macedonski și al revistei „Literatorul” - apărută la București, cu mari întreruperi, suplinite de o serie de alte reviste-satelit, între 1880 și 1918 - e mai degrabă o „punere în scenă
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286162_a_287491]
-
a făcut din opera lui Caragiale, decupată procustian și bricolată brutal, un instru- ment ideologic, dialectic, un material propagandistic. Astfel apare în critica și teoria literară a anilor ’50, sub semnul realism- socia- lismului, un Caragiale ca impenitent antiburghez și antijunimist, acid critic social pe nemărturisite, dar presupuse criterii ideo- logice. Îl avem în film astfel, cum o și demonstrează criticul de film Valerian Sava, îl avem în teatru la fel. Indicele de deformare este enorm, generând diformități, mutații și incongruențe
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
memorialistul îi privește cu oarecare antipatie, din cauza deosebirilor de orientare politică. Paginile dedicate lui Mihai Eminescu și lui Ion Creangă dovedesc neînțelegerea însemnătății lor în literatura română. Date inexacte sau fapte relatate denaturat îi servesc adesea autorului să vehiculeze atitudini antijunimiste curente în epocă. Temperament de luptător, P. a acordat o importanță deosebită activității jurnalistice, conducând, înființând sau fiind redactor la numeroase ziare. După ce în 1883 a colaborat susținut la „Liberalul”, în 1884 scoate ziarul „Lupta”, pe care îl conduce efectiv
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288661_a_289990]
-
publicat în revista care, la începutul secolului, detronase întâietatea Convorbirilor literare (Viața românească, nr. 1, 1946). „Junimea” era considerată antipașoptistă și antidemocratică, iar T. Maiorescu un abil aranjor. Un an mai târziu, I. Vitner publica, într-un alt periodic odinioară antijunimist (Contemporanul, nr. 65, 1947), un articol cu titlul „Critica pseudoștiințifică”, același autor, ajuns un adevărat „papă literar”, apropiat grupării moscovite din jurul A. Pauker, făcând, peste câțiva ani, o propunere: „Acest mit al Junimii creatoare de mari valori culturale trebuie dărâmat
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
poet antologic. Poezia hiper-romantică dominantă în Muntenia pînă pe la 1870 a dus la exces toate ticurile romantice și a filozofat în mod tenebros: ea avea să cadă în uitare odată cu apariția lui Eminescu. Printr-o ciudată mișcare regresivă, cu sens antijunimist, Macedonski revine programatic la originile romantismului românesc, declarînd că dorește reluarea tradiției lui Heliade-Rădulescu; o astfel de întoarcere spre sursele neolatine ale pașoptismului, mai ales spre Heliade și Bolintineanu, avea însă valoare mai degrabă declarativă: modelele nemărturisite ale lui Macedonski
Rivalul lui Eminescu by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/7133_a_8458]