48 matches
-
întors la Atena, unde le era locul, cu patru zile mai devreme. în paranteză fie zis, miracolul grec e un exemplu de antifotbal care îi dă uitării pe Helenio Herrera, pe Lippi, pe Trapattoni și pe toți moderniștii iubitori de antiliteratură și antiteatru. în plin postmodernism, Rekhagel e un dinozaur modernist care a reușit să facă din niște meridionali sută la sută niște nemți sută la sută. Nu mă gîndesc la nemții lui Völler, care alcătuiau mai degrabă o salată decît
Eurofotbal by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/12704_a_14029]
-
pildă), dar recuperînd realitatea literală (cum Stockhausen recuperează realitatea sonoră), și o literatură contestatară, antisocială, dar, din perspectivă literară, obedientă unui model de reprezentare recunoscut - și, deci, vandabilă, recuperată de societatea de consum (ca Hendrix în muzică). Literatura "pură" ca antiliteratură Numărul 1 apare în 1995, numărul 2 în 1996, apoi gata. Se numește Revue de littérature générale, a fost publicată de editura POL și fiecare număr adună cam o mie de pagini, 23,5 cm. X 19,5 cm. Proiectul
Literatură "pură" și literatură "de consum" by Alexandru Matei () [Corola-journal/Journalistic/12315_a_13640]
-
alienării despre care știm astăzi prea multe pentru a mai insista asupra ei. Pe scurt, dihotomia les mots versus les choses este tradusă de Gleize în termenii expresie versus experiență. O dată cu convingerea că experiența este ireductibilă la expresie, se naște antiliteratura supusă unicului criteriu al autenticității. Expresia se va strădui să devină experiență cu orice preț - al incoerenței, al ilizibilității, al vulgarității. Ce înseamnă asta? Că poezia modernă apare în momentul în care literatura își constituie un corp, primește corpul pe
Literatură "pură" și literatură "de consum" by Alexandru Matei () [Corola-journal/Journalistic/12315_a_13640]
-
vorba despre literatura ca spectacol, bidimensională - "superficială" - care se vinde bine și trădează literatura "pură". Ne- sau antipoetică, nu pentru că ar refuza metafora, ci pentru că o manifestă ca și cum n-ar avea conștiința poeziei moderne ca antipoezie, a literaturii moderne ca antiliteratură, ca și cum n-ar avea "conștiiță de sine". Acest teritoriu al literaturii expuse - narcisic sau trivial, ori pur și simplu terapeutic sau turistic - este acela al sistemului de consum. Teritoriul acesta este altul decît cel al literaturii pure: nu superior sau
Literatură "pură" și literatură "de consum" by Alexandru Matei () [Corola-journal/Journalistic/12315_a_13640]
-
Emil Brumaru, Sorin Titel ș.a.), suprarealismul românesc a rămas fidel definiției date de părintele său: atotputernicia visului, jocul dezinteresat al gândirii, un nou chip de a exista în lume. Nicolae Bârna nu uită să acorde locul ce i se cuvine "antiliteraturii" lui Urmuz, cel de precursor absolut al avangardismului, dar și de anticipator al absurdului, citatul din Eugčne Ionesco fiind revelatoriu: "este într-adevăr unul din premergătorii revoltei literare universale, unul din profeții dislocării formelor sociale, ale gândirii și ale limbajului
O nouă antologie by Geo Vasile () [Corola-journal/Journalistic/11809_a_13134]
-
Tudorel Urian Literatură - nonliteratură - antiliteratură - literatură. Acesta este traseul obligatoriu pe care trebuie să-l parcurgă cititorul pentru a ănțelege ce a vrut să comunice Cezar Paul-Bădescu prin cartea sa Tinerețile lui Daniel Abagiu. "Știu că știți că eu știu că aceasta nu este literatură
Natural born writer by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/12871_a_14196]
-
Tot ceea ce înseamnă modernism extrem și postmodernism jucăuș, Nou Roman textualist și opere - cu termenul lui Sîrbu - hermetic-hermeneutice îi stârnește diaristului, ca și epistolierului, o sinceră și explicabilă aversiune: "Francezii - cu noul lor roman, cu teoriile privind textualismul, scriitura și antiliteratura - au omologat de fapt plictisul ca materie, scop și stil în proza modernă. Apar cu grămada, și la noi, scriitori foarte talentați și culți care scriu ca să scrie, croșetează, patinează artistic, experimentează. Nu pot să-mi dau seama cât de
"Scrisori către bunul Dumnezeu" by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Imaginative/11904_a_13229]
-
Ion Vinea se întreba deloc retoric: Dar există oare o literatura de pură imaginație?" Răspunsul vine de la sine: NU. Iar adevărat-asemănătorul rămîne un deziderat în sine creator. Totuși, unii s-au încumetat a spune c-ar fi vorba de o antiliteratura care, în fond, ascunde lipsa de talent a autorilor care practică acest gen controversat, în pofida faptului că, astăzi, pe glob, peste jumătate din producția editorială este dedicată genului pus în discuție. Alții precum Casanova de Seingalt, aventurier și confrate demn
Fictiune si realitate by Mihai Stoian () [Corola-journal/Journalistic/17600_a_18925]
-
vrea să văd un singur intelectual care iartă”, p.297), de asemenea, față de cultul fragmentarului și față de eseism (aici, se întâlnește, fără să vrea, cu Noica). Pe scurt, pentru Marino, toate categoriile înșirate mai sus intră într-un singur sac: Antiliteratura. Or, pentru cine cunoaște poziția estetică și ideologică a lui N. Steinhardt, e limpede că epistemele menționate mai sus îl conțin, îl reprezintă și îi compun... portretul. Scriitorul-monah se poate recunoaște în idiosincraziile lui Marino ca într-o oglindă. Evident
Idiosincraziile unui pseudoînfrânt. N. Steinhardt văzut de Adrian Marino by Adrian Mureșan () [Corola-journal/Journalistic/4289_a_5614]
-
legătură. De ce? Pentru că Marin Preda era scriitor. in afara timpului Secolul XX a fost, din punct de vedere literar, agitat. S-a contestat tot ce s-a făcut în secolul XIX, promovându-se fragmentarismul în locul construcției monumentale, absurdul în locul logicii, antiliteratura în locul literaturii. După acest război de o sută de ani, apare un poet care scrie calm, surâzător, exact ca în secolul XIX... ‹ Poetul se numește Ionel Câmpeanu și a publicat nu demult o carte (Viscole în azur, Clusium, Cluj-Napoca, 2001
Cum te poti rata ca scriitor ; Cateva metode sigure si 250 de carti proaste by Alex Stafanescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1314_a_2703]
-
ca punct de plecare curentul non-conformist numit dadaism. Acesta a fost inițiat la Zurich de Tristian Tzara, originar din România. Scriitorii care scriau în spiritul dadaismului își exprimau disprețul față de o lume incapabilă să stăvilească barbaria și crima. Ei cultivau antiliteratura, antimuzica, antipictura, tangențiind cu absurdul. Din acest curent s-au desprins constructivismul și suprarealismul. Constructivismul de la noi s-a grupat în jurul revistei „Contemporanul” la conducerea căruia se afla Ion Vinea. Constructiviștii promovau ideea necesității unei corespondențe între artă și spiritul
GEAMĂNUL DIN OGLINDĂ, ROMAN, PRIMA ZI de AL FLORIN ŢENE în ediţia nr. 315 din 11 noiembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/345096_a_346425]
-
existențial (1997), ca și Coordonate ale imaginarului în opera lui Mircea Eliade (2001) vor relua aproape integral problematica fantasticului, extinzând-o la romanele „existențialiste”, expresii ale unui „pact biografic” al conlucrării dintre autor, narator și personaj. Autenticitatea ca formă de antiliteratură, justificată, după G., printr-o scriitură subiectivă de tipul jurnal, memorii, autobiografie, generează o narațiune indirectă, care prefigurează o direcție fertilă a prozei românești de mai târziu, metaromanul. În Poetica romanului românesc interbelic (1998), „o posibilă tipologie” distinge două modele
GLODEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287299_a_288628]
-
des règles littéraires! Je suis venu en Amérique pour reconstruire la Statue de la Liberté du Vers délivré de la tyrannie du classicisme et de ses dogmes...” etc. Poezia lui S. va fi, prin urmare, de factură avangardistă, supusă propriului sistem estetic: antiliteratură, non-stil, poeme fără poeme (pagini albe), grafopoeme etc. În Exist împotriva mea! (1994) programul- manifest al mișcării paradoxiste este anunțat sub forma inedită a unui interviu. Cultivând bizareria și nonsensul, autorul amintește uneori, ca în Autobiografie mică, de Grigore Cugler
SMARANDACHE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289731_a_291060]
-
vorbirea, prozele lui U. parodiază (cum s-a remarcat) și literatura: însemnările de călătorie bunăoară (Plecarea în străinătate), epica aventurilor romanțioase (După furtună), romanul de dragoste (Pâlnia și Stamate), un bildungsroman din sfera artei (Fuchsiada). Ducând la ultima expresie posibilă antiliteratura, aceste proze conțin totuși literatură, în schiță extrem caricaturală, evident, Pompiliu Constantinescu crezând că poate identifica în ele embrioni de teme și tipuri. Decodările criticului sunt discutabile, dar nu se poate nega că aventurosul Stamate, lansat în escapade extraconjugale, e
URMUZ. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290382_a_291711]
-
mai dramatică și mai nefirească pagină din istoria literaturii noastre”, în care „nu a existat o literatură reală în sensul consacrat al termenului, ca fenomen de cultură, ci doar un simulacru de literatură și viață literară, echivalent cu nonliteratura și antiliteratura”. Deși interesul cărții se concentrează în special pe latura istoric-documentară (contextul instituțional) și pe aceea teoretică (contextul ideologic), se formulează o serie de observații ingenioase privind dialectica dintre „politizarea literaturii” și „literaturizarea politicului” sau despre esența realismului socialist: „realismul socialist
NIŢESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288466_a_289795]
-
falsa impresie de coincidență absolută sau, dimpotrivă, de divergență totală, dintre realitatea creației și realitatea terminologică a domeniului, care a întreținut dispute aprige în teoriile literaturii. Se redimensionează și orgoliul noutății absolute, renăscut ciclic cu agresivitate rituală în domeniu. Nici antiliteratura, asupra căreia modernitatea revendică priorități absolute, nu face excepție. Se justifică astfel insistența teoreticianului asupra apriorismului ontologic, principiu suveran în matrița originară, unde toate sensurile esențiale sunt coexistente și date, așteptând să fie scoase din latență și să dobândească un
MARINO. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288040_a_289369]
-
o poetică subjacentă, de o rigoare muzicală”, proprie unui „mallarméan al absurdului”: „n-avem dreptul să vedem în acest inefabil intenția adîncă, esențială, obiectivă a operei lui Urmuz? Cred că nu mă înșel văzînd în scrierile acestui mare precursor al antiliteraturii o mascată apologie a poeziei, înțeleasă în structura ei muzicală”. În traducere engleză, absurdul apare ca un principiu „producător” al operei, nu doar ca simplu „efect”, iar caracterul kafkian și cel suprarealist, oniric, sînt mai bine puse în evidență, deși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
contradicțiilor sale absurde”, pe care numai „artistul de geniu le poate integra și absolvi”, el se oprește în fața limitei, preferînd, în locul „mărginirii fatale a creatorului”, luciditatea „celui avizat”. Conștiința critică sterilizată învinge, așadar, spiritul creator. Raicu refuză totuși calificativul de „antiliteratură”: „Urmuz e un devotat al ideii de literatură (...) își iubește personajele de o puerilitate simpatică (...) uneori, demonică și răutăcioasă, alteori”. Pornind de la „Fuchsiada”, eseul lui Raicu propune, în final, o „critică a conștiinței angelice” urmuziene: „Visul muzical angelic constituie veritabila
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
un scurt medalion unde rezumă plat judecățile călinesciene, adăugîndu-le doar calificativul de „precursor mondial al literaturii absurdului”... Capacitatea inovativă a autorului față de G. Călinescu se vede și din titlul cărții, unde „origini” e înlocuit de „început”, iar „prezent” de „azi”... Antiliteratură, metaliteratură, literatură. Urmuz „romancier” Considerat inițial drept „poet” de către unii avangardiști, Urmuz rămîne autorul unei literaturi greu clasabile generic. Capitolul pe care i-l dedică Ov.S. Crohmălniceanu în volumul I din Literatura română între cele două războaie mondiale (E.P.L., București
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
generic. Capitolul pe care i-l dedică Ov.S. Crohmălniceanu în volumul I din Literatura română între cele două războaie mondiale (E.P.L., București, 1967, pp. 357-364) e intitulat — elocvent — „Antiproza”. Autorul Paginilor bizare este situat de fapt în categoria ambiguă a antiliteraturii, scrierile sale fiind, după caz, „antiroman erotic concentrat” („Pîlnia și Stamate”), „antischiță” („Emil Gayk”), „antinuvelă socială” („Ismail și Turnavitu”), „antiparabole” („Fuchsiada”, „Algazy & Grümmer”) sau „parodie a epicii romantic aventuroase” („După furtună”) — oricum, niște „tragice încercări experimentale” în care absurdul și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Polemizînd implicit cu opinia comună privind caracterul „antiliterar” al scrierilor lui Urmuz, prozatorul consideră că avem de-a face cu punctul „ultim” al literaturii, caracterul „anti” fiind propriu mai curînd jurnalelor „autenticiștilor” interbelici: „(Urmuz) nu poate fi trecut la capitolul antiliteratură, el fiind punctul final la care ajunge literatura, proza în al cărui centru de interes stă personajul, prin obiectualizarea acestuia. Antiliteratură este în schimb reacția trăiristă, autenticistă etc. la termenul ultim atins prin Urmuz (precedat de Caragiale și I.A
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
ultim” al literaturii, caracterul „anti” fiind propriu mai curînd jurnalelor „autenticiștilor” interbelici: „(Urmuz) nu poate fi trecut la capitolul antiliteratură, el fiind punctul final la care ajunge literatura, proza în al cărui centru de interes stă personajul, prin obiectualizarea acestuia. Antiliteratură este în schimb reacția trăiristă, autenticistă etc. la termenul ultim atins prin Urmuz (precedat de Caragiale și I.A. Bassarabescu) de gîndirea artistică. Într-adevăr, ce se mai putea scrie cu un personaj devenit obiect?”. Ultimele două romane ale lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Eminescu, 1973 Marino, Adrian, „Echos futuristes dans la littérature roumaine”, în Littérature roumaine. Littératures occidentales. Rencontres, Ed. Științifică și Enciclopedică, București, 1982 Marino, Adrian, Biografia ideii de literatură, vol. 6 (partea a IV-a). Problema definiției literaturii. Criza definiției literaturii. Antiliteratura cu un Epilog, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 2000 Martin, Mircea, G. Călinescu și „complexele” literaturii române, Editura Albatros, București, 1981 Martin, Mircea, Introducere în opera lui B. Fundoianu, Editura Cartea Românească, București Martin, Mircea, Singura critică, Editura Cartea Românească, București, 1986
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
spus la epicul tradițional, pe care-l va remodela, obținând noi și noi suite combinatorii. Opunându-se doar aparent modernismului, care, prin mișcările extreme de avangardă, se delimita hotărât de curentele anterioare și chiar dorea să demoleze totul, să facă "antiliteratură", postmodernismul e tributar unui altfel de artist. Celui conștient că face parte dintr-un lanț mult mai lung de semne, "artistul hiper- livresc care știe că noutatea absolută este exclusă și care decide să conviețuiască pașnic cu tradiția. Pierzându-și
Parodia literară. Șapte rescrieri românesti by Livia Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
care au făcut posibilă existența poeziei sau a prozei digitale nu exclud parodia: în fond, cartea scrisă în comun, interactiv, în fața unui computer și acceptând parteneriatul cu necunoscuți de care te leagă o rețea este tot o formă orgolioasă de antiliteratură care-și conține propriii hibrizi parodici. Altfel, simpla renunțare la fixarea textului între coperțile unui volum nu ni se pare suficientă pentru a garanta susținerea sa, pe mai departe, prin lectură și rezistența lui la perimarea temporală, condiții încă valabile
Parodia literară. Șapte rescrieri românesti by Livia Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]