70 matches
-
laicilor, care vor fi însă obligați să intre structura militară. Pentru aceștia din urmă nu trebuia să mai existe nici o distincție între oștirea lui Cristos (militia Christi) și cea a lumii (militia saeculi). Cu toate că începuse elaborarea teologiei războiului drept, curentul antimilitarist al creștinismului s-a stins, lucru mărturisit de altfel și de faptul că autenticitatea mesajului evanghelic este nelipsită de continuatorii săi profetici, îndeosebi printre călugării care caută să-și trăiască idealul creștin din primele veacuri dincolo de condiționările lumii. Nu pot
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
și indiferență, batjocorindu-i și considerându-i dușmanii ordinii stabilite. Neputând tolera această stare de lucruri, care era cu totul în dezavantajul ei, Biserica, exceptând perioadele neobișnuite de persecuție, se bucura de mulți ani de pace, amenințați spontan de comportamentul antimilitariștilor, s-a văzut constrânsă să intervină pentru a clarifica autorităților diferențele de acțiune și ideologie, pentru ca vinovăția unora să nu se reverse în întregime asupra întregii sale instituții. În mod evident, autoritățile imperiale nu puteau să facă o distincție netă
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
greacă (Clement și Origene) deși se pronunță prudent asupra chestiunii, exprimă o anumită adversitate față de activitățile războinice, în timp ce Părinții ambientului latin (Tertulian, Ciprian, Hipolit etc.) interzic cu desăvârșire prestarea serviciului militar. În scrierile Părinților Bisericii întâlnim o evoluție a motivațiilor antimilitariste: Tertulian era preocupat de problema antiidolatrică; Lactanțiu era interesat de motivația nonviolenței, iar Ambroziu din Milano, Ioan Crisostom, Maxim din Torino și Augustin susțineau serviciul militar în favoarea Imperiului creștin în plină formare. Răspunsurile lor, foarte vii și elocvente, ne descriu
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
alte realități culturale mediteraneene. Inițial a fost tentat să încerce o sinteză între revelația creștină și valorile moștenite din tradiția clasică, care va avea un succes deplin prin marii teologi din secolul IV. În această operă, întâlnim un Lactanțiu profund antimilitarist și susținător al nonviolenței. În Divinarum Institutionum, I, 18, teoria euhemeristă care îi considera de zei pe eroii divinizați pentru beneficiile aduse umanității este respinsă de exemplul lui Hercule. Nu a fost numărat printre zei deși a făcut bine oamenilor
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
cuvintele de dispreț ale acestuia față de episcopii creștini. Opinia unor istorici potrivit căreia soldații martiri aparțineau doar obiectorilor de conștiință, fără a aparține credinței pur creștine, este considerată neîntemeiată alții, în ciuda apartenenței lor la Africa proconsulară, unde se impusese doctrina antimilitaristă a lui Tertulian mai mult decât în alte provincii. Unii îi văd montaniști pe Maximilian, Marcellus, Tarachus, Probus și Andronicus, martirizați la Anazarb (Cilicia, 304); pe Tipasius, ucis la 304 la Cezareea (Mauritania) pentru că, fiind lăsat la vatră și dăruindu
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
Marcus Aurelius (161-180) spunea că soldații creștinii, din legiunile sale, nu arătau prea mult entuziasm în pregătirile pentru luptă datorită credinței lor într-un Dumnezeu, pe care îl credeau permanent prezent în conștiințele lor. Soldații creștini nu-și ascundeau sentimentele antimilitariste, pentru că, deși luptau pentru a rămâne fideli jurământului prestat, arătau adversitate față de arme. Marcus Aurelius, de caracter bun și blând, răbdător și uman cu toți, fidel culturii sale de filozof stoic și literat, nu ținea cont de lâncezeala soldaților creștini
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
Montanismul era o sectă creștină fondată în Frigia, către anul 172 de Montanus, preot al lui Cybele. Convertindu-se la creștinism, cu entuziasmul specific tuturor convertirilor persoanelor instabile și capricioase, a promulgat doctrina a cărei mișcare s-a declarat oficial antimilitaristă, făcând din aceasta o misiune specifică. Intransigența absolută a montanismului față de prestarea serviciului militar, născută din programul general al lui Montanus și încuviințată de acoliții săi Maximila, Priscila, Alcibiades și Proclus, viza purificarea Bisericii de orice materialism și înălțarea acesteia
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
afirmate de Sfânta Scriptură, concludeau montaniștii, creștinul trebuind să-și imite Maestrul în toate, nu se putea dedica vieții militare și nici purta arme, pentru că acelea despre care vorbește Scriptura și Cristos erau numite astfel doar alegoric. A treia motivație antimilitaristă a montaniștilor se baza pe apartenența creștinului la Evanghelie: creștinul, fiu al adevărului, al blândeții și al dreptății (Filip 2, 5), îl are ca părinte pe Isus Cristos, personificarea absolută a acestor trei virtuți esențial creștine (Mt 11, 29; cf.
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
accentuată (fără probe evidente), inspirată mai mult de rațiuni politice decât religioase. Din acest motiv, inerție și impietate în condamnarea lui Clement au fost un singur cap de acuzație. Inerția creștinilor din timpul domniei lui Domițian a creat premizele doctrinei antimilitariste a ereticilor și ale creștinilor din secolele posterioare, iar ruptura completă dintre Imperiul roman și creștinism a fost identificată în atitudinea ireconciliabilă a procesului de la Ierusalim, în condamnarea superficială și nedreaptă a lui Ponțiu Pilat (10 a.Chr.-39 p.
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
maniheismul, prin patria de origine și prin religia sincretistă, de orientare budisto-zoroastriano-creștină, se distingea net de creștinism, motiv pentru care se uneau cu aceștia din urmă, pentru a-l combate. În campaniile contra perșilor, Galerius a constatat existența anumitor idealuri antimilitariste între maniheism și creștinism, ajungându-se la o stare de lucruri insuportabilă pentru păstrarea disciplinei militare și a orientării morale tradiționale din sânul armatei. Din acest motiv, și-a făcut o impresie nefavorabilă față de creștinii din Orientul Mijlociu, evaluând totdeauna creștinismul
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
și a sprijinului politico-financiar a lui Constantin pentru sporirea stabilității organizatorice a Bisericii (conciliile), servirea statului nu mai era contra conștiinței. Serviciul militar era considerat licit și chiar obligatoriu în conștiință, în timp ce obiecția de conștiință, susținută și practicată de unii antimilitariști sub domnia împăraților păgâni, nu mai era actuală. Pe durata secolului IV creștinismul devine treptat religie de stat (381); în schimbul beneficiilor primite a trebuit să-și adapteze disciplina la noua situație. Conciliul imperial a acționat și mai liber (Niceea I
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
împărțea pentru ultima oară Imperiul roman între cei doi fii ai săi, incapabili să mențină prestigiul abia dobândit. La sfârșitul secolului IV, Imperiul creștin moștenea toate problemele de apărare și de supraviețuire ale imperiului păgân. Atitudinea Bisericii occidentale este prevalent antimilitaristă, cauzată de o neîncredere care cuprinsese populațiile locale, și antibarbară determinate de anumite prejudecăți păgâne și intoleranțe de natură creștină. Atitudinea Bisericii orientale a fost mult mai vivace și chiar animată de spirite patriotice, exprimate printr-o tot mai mare
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
ceva personal și a devenit exemplară numai atunci când martirul militar a dobândit în conștiința creștină o conotație specială și o poziție de relevanță opusă teoriei refuzului militar. Aceasta ar însemna, în cazurile martirilor militari, că nu a existat nici o obiecție antimilitaristă, ci numai un refuz de a tăgădui credința creștină, neexisitând nici o incongruență față de acceptarea serviciului militar și religia creștină, în cazul creștinilor din primele patru secole. Reflexia teoretică asupra accepțiunii de conștiință, a apartenenței la Biserica creștină și simultan la
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
Orient unde sensul și validitatea statului sunt majore, iar numărul martirilor militari predomină, obiecția față de serviciul militar nemaiavându-și locul. În Occident apare o neîncredere tot mai difuză în Imperiu și în capacitatea acestuia de rezistență antibarbară, favorizând unele tendințe antimilitariste. Armata romană de la sfârșitul secolului IV nu este complet creștinată, iar lupta de la Frigidum (394) împotriva uzurpatorului Eugenius este o dovadă în acest sens, într-o istorie care se repetă. Dacă la începutul secolului Constantin beneficia de viziunea miraculoasă a
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
motive, motive franceze care nu se schimbă. Victorien Salagnon mi-a redat timpul în întregime, prin războiul care ne bîntuie limba. Istoria celor cincizeci de ani de decolonizare i-a apărut ca necesitate acestui descendent al unei familii de stînga, antimilitaristă, și în urma întrebărilor născute de observarea faptului că militarii francezi par a fi cumva excluși din corpul social, în vreme ce situația e cu totul alta în majoritatea țărilor. E ca și cum asupra lor ar apăsa un fel de "culpabilitate colectivă". Din întîlnirea
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
BUJOR Socialistul Anton C. Balcalbașa (1865-1899) s-a risipit în "mofturi" ubu-ești, într-un spirit de enormitate, cu care înțelegea să mistifice pe burghezi. Popularitatea i-a făcut-o Moș Teacă, imitație după Le colonel Ramollot de Charles Leroy, bufonadă antimilitaristă plăcută dreyfusarzilor, dar pe care umoristul român o menține în limitele unei simple satire moderatoare. Dealtfel, în altă parte (Din viața militară), a zugrăvit cazarma cu brutalitățile dar și cu veseliile ei. Antimilitarist sever este și Paul Bujor, osândind războiul
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
Le colonel Ramollot de Charles Leroy, bufonadă antimilitaristă plăcută dreyfusarzilor, dar pe care umoristul român o menține în limitele unei simple satire moderatoare. Dealtfel, în altă parte (Din viața militară), a zugrăvit cazarma cu brutalitățile dar și cu veseliile ei. Antimilitarist sever este și Paul Bujor, osândind războiul de orice natură, fără talent. Capitolul XVII MICUL ROMANTISM BARBU DELAVRANCEA La frumoasa Revista nouă a lui Hasdeu, apărută la 15 decembrie 1887, începe a se afirma un spirit care va cuprinde întreaga
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
sale. Romanul are aspecte de grotesc și e de fapt o comedie patetică, remarcabilă prin stilul repezit, febril. Moartea fratelui meu merge pe căi foarte întortocheate la teza că "trebuie să îndeplinești binele, chiar omorîndu-ți fratele!" Adică aproapele. Romanul e antimilitarist. Nucu, ofițer român, fiu al unui maior român și al unei mame germane, pe deasupra dar a îngustimilor naționale, este osândit la moarte pentru trădare, fiindcă scăpase din mâinile soldaților pe un bătrân tată neamț care își căuta fiul mort într-
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
populației manifestă un patriotism defensiv fără tendințe belicoase, ea este profund atașată ideii de independență și de securitate a Franței. Mobilizarea se face fără entuziasm, dar cu hotărîre. Intrarea Franței în "războiul drept" trezește chiar și în pacifiști și în antimilitariști flacăra din 1792. "Clasa muncitoare s-a hrănit întotdeauna cu tradițiile revoluționare ale soldaților anului II mergînd să ducă lumii libertatea", clama secretarul general al CGT, Léon Jouhaux, la funeraliile lui Jaurès, asasinat de un naționalist, la 31 iulie. Socialiștii
by Jean Carpentier, É. Carpentier, J.-M. Mayeur, A. TranoyJean Carpentier, François Lebrun, [Corola-publishinghouse/Science/965_a_2473]
-
vulgaritate [...], și ar trebui să le fie rușine că sînt numai germani"292. Însă aceste sarcasme nu au fost înțelese cu-atît mai mult cu cît au fost atribuite unui nebun. În orice caz, au avut mai puțină influență decît literatura antimilitaristă care în Franța va cîștiga un mare public, prin romane cum ar fi Cavalerul Miserey de Abel Hermant 293, prin jurnale satirice ca Farfuria cu unt, sau chiar cu unele diatribe ale "liderilor de opinie" printre care Remy de Gourmont
by GUY HERMET [Corola-publishinghouse/Science/968_a_2476]