74 matches
-
pe teritoriul URSS. După 1944 a fost membru în secretariatul CC al PCR, vicepreședinte al Consiliului de Miniștri și ministru al finanțelor (1947-1952). În mai 1952 a fost condamnat de plenara CC al PMR, fiind acuzat de deviaționist și activități antipartinice. În august 1952 a fost arestat și nu a mai ieșit din închisoare până la sfârșitul vieții. În 1954 a fost condamnat la moarte pentru trădare. Pedeapsa i-a fost comutată în detenție pe viață. A decedat în închisoarea Aiud. În
Vasile Luca () [Corola-website/Science/304559_a_305888]
-
În 1949, Leonte Tismăneanu a devenit membru în cadrul redacției revistei " Pentru pacea trainică, pentru democrație populară", care se edita la Praga. Către sfârșitul anilor ’50, Leonte Tismăneanu a intrat în conflict cu Gheorghe Gheorghiu-Dej, fiind anchetat pentru "fracționism" și opinii "antipartinice", și a fost exclus din PMR în mai 1960. A fost reprimit în PMR în anul 1964 și i s-a oferit o funcție de redactor în cadrul Editurii Meridiane. În documentul pe care l-a redactat în vederea reprimirii sale în PMR
Leonte Tismăneanu () [Corola-website/Science/302573_a_303902]
-
conducerea partidului în privința industriei românești, criticând dezvoltarea cu precădere a industriei grele și „adoptând teza antileninistă asupra dezvoltării egale și paralele a sectoarelor A și B”. De asemenea, în discuțiile cu Grigore Cotovschi, Leonte Tismăneanu a împărtășit „părerile și calomniile antipartinice ale acestuia” și a interpretat documentele Congresului al XX-lea al P.C.U.S. „în favoarea reabilitării grupului antipartinic - fracționist, îndeosebi a lui Ana Pauker”. Informațiile respective au fost confirmate parțial de fiul lui Leonte Tismăneanu, Vladimir, care a menționat într-una dintre
Leonte Tismăneanu () [Corola-website/Science/302573_a_303902]
-
asupra dezvoltării egale și paralele a sectoarelor A și B”. De asemenea, în discuțiile cu Grigore Cotovschi, Leonte Tismăneanu a împărtășit „părerile și calomniile antipartinice ale acestuia” și a interpretat documentele Congresului al XX-lea al P.C.U.S. „în favoarea reabilitării grupului antipartinic - fracționist, îndeosebi a lui Ana Pauker”. Informațiile respective au fost confirmate parțial de fiul lui Leonte Tismăneanu, Vladimir, care a menționat într-una dintre lucrările sale astfel: „În 1957 s-a făcut un efort de a reînființa o instituție internațională
Leonte Tismăneanu () [Corola-website/Science/302573_a_303902]
-
general, așa cum s-a afirmat în epocă, sau nu. În iunie 1956, Molotov a fost schimbat din funcția de ministru de externe, iar în 1957 Hrușciov i-a denunțat pe Molotov, Malenkov, Kaganovici și Voroșilov ca făcând parte din „Grupul antipartinic”, care ar fi complotat să reinstaureze metodele staliniste de conducere. Molotov a fost dat afară din Biroul Politic al Comitetului Central și a fost trimis ambasador în Mongolia. În 1960 a fost numit în funcția de reprezentant al Uniunii Sovietice
Viaceslav Molotov () [Corola-website/Science/299709_a_301038]
-
să vorbească despre retragerea țării din Pactul de la Varșovia. Ca urmare, sovieticii au zdrobit revolta maghiară și l-au instalat pe János Kádár în locul lui Nagy. În 1957, Jukov l-a sprijinit pe Hrușciov împotriva inamicilor conservatori, așa numitul "Grupul antipartinic" condus de Viaceslav Molotov. Discursul lui Jukov ținut în plenul Comitetul Central al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice a fost cel mai agresiv, denunțându-i pe neostaliniști pentru complicitate la crimele dictatorului. În iunie 1957, Jukov a devenit membru plin
Gheorghi Jukov () [Corola-website/Science/300115_a_301444]
-
comuniștilor din Europa de vest, mulți dintre cei care sprijiniseră URSS în trecut au devenit critici ai sovieticilor. În următorul an, Hrușciov a înfrânt o încercare a staliniștilor de a recuceri puterea, învingând în mod decisiv membrii așa numitului "Grup antipartinic". Acest eveniment a relevat și noua natură a politicii sovietice - atacul decisiv asupra staliniștilor a fost făcut de ministrul apărării Gheorghi Jukov, iar amenințarea complotiștilor a fost clară. Totuși, niciunul dintre complotiștii grupului nua fost ucis. Gheorhi Malenkov a fost
Istoria Uniunii Sovietice (1953-1985) () [Corola-website/Science/298433_a_299762]
-
Iugoslavia și Anglia, unde au fost denumiți în presă drept "The B and K show." Totuși, din 1957, Bulganin a început să aibă dubii asupra politicii liberale a lui Hrușciov și s-a apropiat de grupul conservator (așa-numitul "grup antipartinic") condus de Viaceslav Molotov. În iunie, când grupul conservatorilor a încercat să-l îndepărteze pe Hrușciov de la putere în timpul unei întâlniri a Biroului Politic, Bulganin a oscilat între cele două tabere aflate în luptă. Când conservatorii au fost înfrânți și
Nicolai Bulganin () [Corola-website/Science/300722_a_302051]
-
guvernamentale iar de aceea disciplina de partid asigura că politica Politburo era implementată de toate organizațiile guvernamentale. Un exemplu al al nesocotirii voinței Biroului politic de către Comitetul Central al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice a fost învingerea așa-numitului Grup antipartinic din 1958. Lenin a hotărât în 1917 ca un birou politic să conducă în mod direct Revoluția, iar după cel de-al optulea Congres al Partidului din 1919, acel birou politic a devenit adevăratul centru al puterii politice în Uniunea
Biroul politic al Comitetului Central al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice () [Corola-website/Science/298409_a_299738]
-
pe baza unor mărturii false obținute prin tortură. Luarea acestei poziții a fost folositoare din punct de vedere politic pentru Hrușciov, atâta vreme cât el era angajat într-o luptă pentru putere cu rivalii care fuseseră asociați cu epurările, (așa numitul Grup antipartinic). Dezvăluirile făcute pe tema epurărilor l-au ajutat în mod potrivit pe Hrușciov să submineze puterea rivalilor săi și să-l propulseze în funcția de Președinte al Consiliului de Miniștri. Începând din 1954, unele dintre condamnări au fost revizuite. Mihail
Marea Epurare () [Corola-website/Science/298229_a_299558]
-
Miron Constantinescu, vorbitorul a fost aspru admonestat pentru cutezanță (cf. „Scânteia”, XXV, 1956, nr. 3602 din 23 mai, p. 2). Pe 15 mai 1956, în cadrul ședinței membrilor PMR din Uniunea Scriitorilor, Alexandru Jar este exclus din partid pentru „o ieșire antipartinică“. În motivarea excluderii se arăta, printre altele: "La o adunare a activului de partid a raionului I.V. Stalin, el „a pretins în mod mincinos că partidul ar educa pe comuniști în spiritul lașității, al lipsei de curaj“. Totodată, „a lansat
Alexandru Jar () [Corola-website/Science/304044_a_305373]
-
a fost nevoit din nou să demisioneze, după eșecul tentativei de înlăturare a lui Hrușciov din funcția de secretar general al partidului. Împreună cu Malenkov au fost demiși din funcții și Nicolai Bulganin, Viaceslav Molotov și Lazar Kaganovici (așa-numitul grup antipartinic). Spre deosebire de practicile din timpul lui Stalin, Hrușciov le-a cruțat viețile, dar le-a redus drastic influența în viața politică sovietică. Malenkov a fost exclus din PCUS. A fost numit director al unei hidrocentrale din Kazahstan. A rămas în acea
Gheorghi Malenkov () [Corola-website/Science/300720_a_302049]
-
oricărei injustiții, preocupat exclusiv de literatură și artă, domenii în care are deja opinii ferme. Disprețuiește literatura nouă. Are parte de sprijinul câtorva profesori. În 1958, un coleg de clasă este arestat și exmatriculat din toate școlile din cauza unui poem antipartinic. Deoarece nu l-a denunțat, Vasile Vlad intră în atenția Securității. Se cere excluderea sa din U.T.M., dar colegii se împotrivesc în bloc, solidarizându-se cu acesta. În anul următor, îl cunoaște personale pe Mihail Sadoveanu și obține datorită
Vasile Vlad () [Corola-website/Science/303108_a_304437]
-
vicepremier și ministru de externe al României între 1947-1952. În 1952 Gheorghe Gheorghiu-Dej a înlăturat-o de la putere și din partid, în același timp cu Vasile Luca și Teohari Georgescu, cei trei fiind acuzați că fac parte dintr-un „grup antipartinic”. S-a născut la Codăești, Vaslui, la data de 28 decembrie 1893 (potrivit actului de naștere nr.66/30 decembrie 1893) într-o familie de evrei români. Bunicul ei a fost rabin, iar tatăl - haham. Pe tatăl său îl chema
Ana Pauker () [Corola-website/Science/300073_a_301402]
-
1952, în cadrul unui val de epurări, inițiat de Gheorghiu-Dej și inspirat după modelul altor campanii și procese orchestrate în URSS și în toate țările aflate sub dominație sovietică, a fost acuzată de "cosmopolitism", de "deviere de dreapta" și de activități "antipartinice", de sabotarea colectivizării agriculturii și de legături cu legionarii, cu agenți străini, cu sioniști etc. În 1954 a fost exclusă din Partidul Muncitoresc Român (cum se numea atunci partidul comunist). În februarie 1953 a fost supusă unui șir de interogatorii
Ana Pauker () [Corola-website/Science/300073_a_301402]
-
dintre cei mai apropiați colaboratori al lui Stalin și unul dintre executanții epurărilor staliniste. După denunțarea de către Hrușciov a crimelor staliniste (1956), Voroșilov s-a alăturat temporar facțiunii conservatoare a lui Malenkov, Lazar Kaganovici și Viaceslav Molotov, (așa numitul "grup antipartinic"), în încercarea din 1957 de răsturnare de la putere a lui Hrușciov. Voroșilov a schimbat la timp tabăra, alăturându-se lui Hrușciov, supraviețuind politic înfrângerii "grupului antipartinic”. La 7 mai 1960, Sovietul Suprem i-a aprobat lui Voroșilov "cererea de retragere
Kliment Voroșilov () [Corola-website/Science/302364_a_303693]
-
temporar facțiunii conservatoare a lui Malenkov, Lazar Kaganovici și Viaceslav Molotov, (așa numitul "grup antipartinic"), în încercarea din 1957 de răsturnare de la putere a lui Hrușciov. Voroșilov a schimbat la timp tabăra, alăturându-se lui Hrușciov, supraviețuind politic înfrângerii "grupului antipartinic”. La 7 mai 1960, Sovietul Suprem i-a aprobat lui Voroșilov "cererea de retragere" și l-a ales pe Leonid Brejnev președinte al Prezidiului (președinte al statului). Comitetul Central l-a eliberat pe mareșal și din funcția de membru al
Kliment Voroșilov () [Corola-website/Science/302364_a_303693]
-
11 mai 1956 - 21 ianuarie 1957, Doncea a îndeplinit funcția de ministru al colectărilor în Guvernul Chivu Stoica (1). La Plenara CC a PMR din 9-13 iunie 1958 a fost scos din conducerea Partidului Muncitoresc Român, fiind acuzat de activitate antipartinică, fracționism, revizionism și „concepții anarhice”, împreună cu alți lideri comuniști: Grigore Răceanu, Ovidiu Șandru, Eugen Genad, Heinrich Genad, Ion Drancă, Constantin Moflic, Ștefan Pavel, Vasile Bîgu, Vasile Negoiță și Iacob Coțoveanu. Ei au fost acuzați de Gheorghiu-Dej și Gheorghe Vasilichi (susținuți
Constantin Doncea () [Corola-website/Science/311672_a_313001]
-
val de epurări politice la vârful PMR, inspirat de procese similare orchestrate în URSS. În cadrul acestui val, liderii staliniști Ana Pauker, Teohari Georgescu, Vasile Luca și unii din apropiații lor sunt arestați sub acuzațiile de „cosmopolitism”, „deviaționism de dreapta”, activități „antipartinice”, sabotarea colectivizării agriculturii și legături cu agenți străini. Gheorghe Enoiu joacă din nou un rol important în cursul anchetei desfășurate între 1952 și 1953, coordonând cu brutalitate interogatoriile. Următoarea anchetă importantă pe care o coordonează Enoiu este cea a deținuților
Gheorghe Enoiu () [Corola-website/Science/319021_a_320350]
-
subalterni "Împăratul". După mărturiile unor anchetați, Dulgheru a ieșit în evidență în anchete prin violența fizică față de deținuți. La 16 octombrie 1952 a fost destituit împreună cu șeful său, ministrul Teohari Georgescu, și arestat, împreună cu alți ofițeri, ca membri ai „grupului antipartinic de dreapta Ana Pauker-Vasile Luca-Teohari Georgescu”, pentru “activitate dușmănoasă” desfășurată în cadrul organelor Securității Statului. După arestarea lui Dulgheru, Butyka a fost avansat în locul său. După o "anchetă" care a durat doi ani, în februarie 1955, Dulgheru a fost eliberat din
Mișu Dulgheru () [Corola-website/Science/306475_a_307804]
-
special prin intermediul lui Eugen Florescu, ulterior deputat PSM, care cu numeroase prilejuri a atras atenția intelectualilor recalcitranți că protocronismul nu este o simplă direcție estetică, ci „contribuția teoretică a tovarășului N. Ceaușescu”. A te opune protocronismului devenea astfel o atitudine antipartinică. Școlile de partid au fost instrumente ale condiționării și înregimentării ideologice, veritabile pepiniere de cadre ale partidului. Adepți ai protocronismului fiind amintiți: Paul Anghel, Eugen Barbu, Corneliu Vadim Tudor, Doru Popovici, Dan Zamfirescu, Ilie Bădescu, Ion Lăncrănjan, Pompiliu Marcea, Ion
Comisia Prezidențială pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România () [Corola-website/Science/304997_a_306326]
-
e mai deranjant, spionita sau arestuita..." Și râse. "Dar n-am scos un cuvînt", protestai... Nu mă refer, în cazul ăsta, la tine, era vorba de Vaintrub. Sânt sigur că nu numai la voi și-a exprimat el ideile sale antipartinice." "Tu glumești, sau..." De! exclamă iarăși. Să dea Marx să n-am dreptate." "Bine, zisei, o să fiu atent. La urma urmei, Vaintrub își redeschide cabinetul, dar ce fac eu dacă mă dau afară..." Nu cred, zise el, deși nu ești
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
clasă adunați conștiincios și cu nesfîrșită abnegație de către organele de Securitate aveau ca temei Articolul 209 în care erau înșiruite la un loc infracțiunile cele mai generale, de la agitație și uneltire contra ordinii sociale, la propagandă dușmănoasă, constituirea de organizații antipartinice, sau ponegrirea orînduirii socialiste, nu mai puțin dușmănoasă acțiunea omisiunii de denunț. Sînt cîteva exemple concludente, unul a primit o pedeapsă de 5 ani pentru că își botezase cîinele Stalin, dorind să se apere condamnatul a precizat că mai avea un
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
cu cenzorii, mă refer la celebrele vizionări? Erau tovărășești. Veneau niște tipi cam posaci, dar destul de binevoitori. Ei considerau de la bun început că au în fața lor un prezumtiv inamic, regizorul, care vrea să le facă rău prin strecurarea unor "șopârle" antipartinice. În timp, s-a creat și o tehnică a trecerii de cenzură: dacă un film avea o idee care risca să cadă la cenzură, atunci se puneau în el niște lucruri clar inacceptabile pentru cenzori, cum ar fi: un personaj
Documentar şi adevăr. Filmul documentar în dialoguri by Lucian Ionică [Corola-publishinghouse/Science/1413_a_2655]
-
Politic), cercetarea MT în institut. Un an și jumătate mai târziu, această împrejurare a fost folosită pentru dizolvarea organizației de partid din institut și a institutului însuși. S-a afirmat că participarea la prezentarea MT era un act antistatal și antipartinic, că MT „este o sectă internațională religioasă, fascistă”. Toți participanții la experiment au fost învinuiți de „participarea la practici religioase sectante contravenind obligațiilor care le revin membrilor institutelor științifice”. Astfel, au pierdut dreptul de a mai fi activi în cercetare
[Corola-publishinghouse/Science/2369_a_3694]