72 matches
-
marilor întrebări filozofice care obsedează omenirea de cîteva milenii încoace. Poezia sa este una a vieții adevărate, care se recompune în jurul unor obiecte tradițional nepoetice. Într-un fel în aceasta stă originalitatea liricii lui Petre Stoica. Poezia sa este una antipoetică. Poetul face totul pentru a fugi de căile bătătorite ale "Poeziei". El ajunge astfel în zone aparent periferice ale existenței. Universul său poetic se compune din parantezele mici ale vieții, care ascund însă chiar esența vieții adevărate. În volumul Iepuri
Viața în paranteze mici by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/11877_a_13202]
-
ori se instaurează de-a binelea golul. Astfel lirismul pare a se răzbuna pe lume ca și pe sine, printr-un discurs sado-masochist. Golul ontologic pare a fi ținta sa urmărită prin intermediul unui gol poetic ce se realizează prin practicile antipoetice ale prozaismului, anecdotei, descrierii neutrale, ironiei, sarcasmului. E o dezabuzare cvasigenerală, o "cădere" într-o zonă în care creația se măsoară, paradoxal, prin factorii care o limitează, o reduc, o compromit. Dar versurile Irinei Mavrodin își îngăduie a urma un
Între gol și plin by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15841_a_17166]
-
grotesc peisajul bucolic din prima parte. De altfel, finalurile neașteptate sînt o marcă inconfundabilă a poeziei lui Ioan Morar. Versurile lui Ioan Morar sînt presărate cu un cinism fin, precum cele din Sangria, poem inspirat de o lume prin definiție antipoetică: cea a donatorilor de sînge. Să scrii un poem despre donatorii de sînge este, la prima vedere un pariu de nesusținut. Iar rezultatul ține de domeniul miracolului: "Să te-nmulțești altfel:// sub pavăza carnetului de donator/ în încăperi albe/ sîngele
Elegii de histrion by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/14005_a_15330]
-
lui par să fi fost purtate de timp, actualitatea lor ține de perenitate. Scrierile sale în limba română sunt opera unui demoralizator și a unui decolonizator a cărui impietate nu cruță nici natura, nici cultura. Dacă poezia sa românească este antipoetică ("priveliștile" lui sunt, de fapt, antipeisaje) într-un sens care nu rămâne mai puțin estetic, poezia sa franceză este antipoetică într-un sens mai profund, căci, între timp, și concepția sa artistică s-a schimbat radical. Mărturia acestei schimbări o
B. Fundoianu, 65 de ani de la moarte by Mircea Martin () [Corola-journal/Journalistic/6835_a_8160]
-
unui demoralizator și a unui decolonizator a cărui impietate nu cruță nici natura, nici cultura. Dacă poezia sa românească este antipoetică ("priveliștile" lui sunt, de fapt, antipeisaje) într-un sens care nu rămâne mai puțin estetic, poezia sa franceză este antipoetică într-un sens mai profund, căci, între timp, și concepția sa artistică s-a schimbat radical. Mărturia acestei schimbări o găsim chiar în textul pe care îl trimite de la Paris, după 7 ani de la plecarea din țară, spre a servi
B. Fundoianu, 65 de ani de la moarte by Mircea Martin () [Corola-journal/Journalistic/6835_a_8160]
-
mai tânăr dintre toți poeții cunoscuți (aproape fiiul lor) lărgește ca nimeni altul orizonturile poeziei din acea vreme. în scurta lui carieră poetică, printre putinii, precum și marele poet Mihai Eminescu, a arătat că pentru un mare artist nu există teme antipoetice. Chiar și temele politice - care, după părerea multor teoreticeni, unii iluștri, dăunează artei tânărul poet a demonstrat prin propria sa operă că aceste teme pot constitui subiect de artă și de adevărată măreție, când poetul posedă mijloacele necesare. Mai mult
Destine literare by Editura Destine Literare () [Corola-journal/Science/98_a_277]
-
și geme-n sine universul beția stearpă de hașiș Mă doare surd, mă taie versul cum simți nevoia să te piși." Rostul (de)scrierii "antilirice", cu ecouri din Arghezi și Fundoianu, a unor priveliști coborîte în real, banale și net antipoetice ("La Sița-n curte moare un porc: horc, horc", Strada Berzelor), realizată cu mijloacele directe ale limbajului cotidian din elemente prozaice, comune, sordide chiar, ca în cîrciuma lui Malastropu sau fals naive ca în Bilet ("Auzi tu, nu știu încotro/s-
Nichita Stănescu - Debutul poetic by Alexandru Con () [Corola-journal/Imaginative/11843_a_13168]
-
nu mai are astâmpăr. Știi, zice ea cu voce tare, de fapt Selwyn vede perfect. Ochelarii sunt doar de formă, pentru efect. Se întorc câteva priviri spre ea. Jonathan observă că-și rostește neclar vorbele. Selwyn continuă descrierea condiției claselor antipoetice din societate, care nu sunt potriviți „să lingă cizmele/ fiilor de mâine/ radiu strălucitor/ și nou “ și ea oftează tare, trecându-și greutatea corpului de pe un picior pe altul. În cele din urmă, părăsește încăperea, revenind cu o sticlă de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
anumit gen al limbii). Această înscriere a unei părți a evenimentului în chiar specialitatea sintaxei este suficient din punctul de vedere al enunțării lirice. Orice comentare, în textul însuși al poeziei, ar fi o procedare școlară, oratorică, în orice caz antipoetică. În matematice de exemplu, fizionomia unei pagini ar fi sălbatecă și respingătoare, dacă s-ar restabili, în vederea unei clarități totale, încheieturile cele mai mici ale raționamentului. E adevărat însă că în matematice cheia se poate găsi oricând, pe cale de gnoză
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
nu găsesc poezie, adică creație, adică acțiune, unde nu există pasiune, unde nu există trup și carne de durere omenească, unde nu sunt lacrimi de sânge, mă las câștigat de tot ce e mai teribil, de tot ce e mai antipoetic în gongorism, și anume erudiția. „No es sordo el mar; la erudición engaña“ (Soledades, II, 172), a scris, nu a gândit, Góngora, și acolo se și zugrăvește. Era un erudit, un profesor universitar de poezie clericul acela cordovez..., blestemată meserie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
aici influența sa asupra întregii lirici ulterioare, care a devenit "rilkeană", inclusiv la Lucian Blaga desigur fiecare poet asumând metaforismul la modul propriu. Dar, (sub influență freudiană) lirica autorului Elegiilor duineze este vădit impregnată de un erotism dus până la obsesii antipoetice. Așa cum remarcă și Blaga, poezia Hölderlin este lipsită de metafore, în schimb, este cea mai pură. La noi, cel care și-a trăit viața la cea mai înaltă tensiune poetică și intuiție ideatică a fost Eminescu. A fost prin excelență
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
bucurau de o neîntrecută știință privind diversitatea metrică, era acompaniată de liră. Prin urmare, poezia trebuie sine qua non să dezvolte virtuțile transfiguratoare ale melosului. Dincolo de aceste criterii încep "culbecii care înoată în mlaștină" de care vorbea Eminescu. Începe proza antipoetică fragmentată pe verticală, se dezlănțuie delirul cuvintelor prețioase care sună a gol, iese în piața mare o puzderie de împărați ai lui Andersen, care practică manelizarea până la pornografia versificată. Amintesc că Eminescu a vorbit de mult profetic, cel dintâi, în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
literatură urmărește - vînează - cititorul, deghizîndu-se În mode, tendințe, la adăpostul sistemului de obiecte. Există un al doilea regim de vizibilitate a literaturii. Este vorba despre literatura ca spectacol, bidimensională, superficială, care se vinde bine și trădează literatura pură. Nesau asau antipoetică, nu pentru că ar refuza metafora, ci pentru că o manifestă ca și cum n-ar avea conștiința poeziei moderne ca antipoezie, a literaturii moderne ca antiliteratură. Acest teritoriu al literaturii expuse - narcisic sau trivial, ori pur și simplu terapeutic sau turistic - este acela
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
un poem care recuperează prozodii istoricizate, sau romanul care pastișează policier-uri ? Este momentul În care diferența dintre copie și original este abolită. În literatura de după « sfîrșitul transcendenței » cititorul caută semne pe care să le consume : « poezia » din poezia modernă, antipoetică, « romanul polițist » dintr-un roman echenozian, de pildă, ori snuff-urile, compunerile școlare și exoticul din unele romane recente ale editurii Polirom. Literatura autentică, astăzi, e cea care simulează. Ulysses, probabil, marchează sfîrșitul efortului literaturii de a marca diferența dintre original
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
Maiorescu...". Supărat pe idolul său pentru că "putea fi uneori teribil de violent, în corespondență, ca și verbal", Șerban cel Rău îi împrumută vocabularul, numindu-l fire de oriental indolent și genial măscărici, descoperindu-i și alte tare: prin temperamentul său antipoetic, n-a înțeles nimic din spiritul nou al simbolismului, cu eclipse surprinzătoare în acele rare momente de paroxism negativist, cînd nici un om și nici un lucru nu-i mai satisfăceau exigențele, n-a dăruit societății românești altceva decît o oglindă perfidă
[Corola-publishinghouse/Science/1499_a_2797]
-
apune... Cere-mi cuvântul meu dentâi - Să-ți dau Înțelepciune? Unii editori au pus virgulă după cuvântul Hyperion. Această virgulă, din punct de vedere gramatical gramatical, l-a pus În cazul vocativ, În loc să aibă funcția de nume predicativ, soluție total antipoetică și În contrast cu marele număr de exegeze consacrate capodoperei eminesciene. Acestei capcane i-au căzut pradă și unii traducători. De fapt, aici, Demiurgul Îl sfătuiește pe Luceafăr: „Tu rămâi deasupra omenescului (HYPER EON), chiar dacă, din când În când, undeva, te lași
[Corola-publishinghouse/Science/2315_a_3640]
-
cu eludarea ludică a morții, așa cum se va întâmpla și în Coarde vechi și noi (1936). Aptitudinea pentru jocul liric, lexical și ideatic i-a adus lui M. eticheta de poet bizar, grav și ludic în același timp. În Poezii antipoetice (1933), cu un titlu polemic inspirat de Adrian Maniu, se observă totuși un echilibru interior, asigurat de esențe foarte pământești și, iarăși, balcanice, precum mărgeanul, rodiul, portocalul, șofranul, nardul, măslinul ș.a. Poeme în limba păsărească (1936) se așază pe fundamentul
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287955_a_289284]
-
nu e un scop în sine, ceea ce contează este grăuntele de plaisir din ea și preocuparea cvasibarocă de a nu o lăsa să piară ,,pre limba ei”. SCRIERI: Tudor Ardeleanu, București, 1926; O legendă, București, 1927; Capricii, București, 1929; Poezii antipoetice, București, 1933; Coarde vechi și noi, București, 1936; Poeme în limba păsărească, București, 1936; Poeme balcanice, București, 1936; Piele de cerb, București, 1937; Domnul Decan, București, 1939; Egoistul, București, 1939; Oglinda fermecată sau Divina recreațiune, Craiova, 1944; Poezii antipoetice, îngr
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287955_a_289284]
-
Poezii antipoetice, București, 1933; Coarde vechi și noi, București, 1936; Poeme în limba păsărească, București, 1936; Poeme balcanice, București, 1936; Piele de cerb, București, 1937; Domnul Decan, București, 1939; Egoistul, București, 1939; Oglinda fermecată sau Divina recreațiune, Craiova, 1944; Poezii antipoetice, îngr. Romulus Vulpescu, pref. Perspessicius, București, 1966; Teatru, pref. B. Elvin, București, 1972; Cântece la marginea nopții, îngr. și pref. Marin Sorescu, Craiova, 1982. Repere bibliografice: Perpessicius, Opere, IV, 259-264, VI, 116-118, VII, 217-219, 229, 270-271, VIII, 286-289, XI, 106-112
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287955_a_289284]
-
VI, 116-118, VII, 217-219, 229, 270-271, VIII, 286-289, XI, 106-112; Constantinescu, Scrieri, III, 472-483; Tudor Teodorescu-Braniște, „Tudor Ardeleanu”, ADV, 1927, 13 323; Lovinescu, Ist. lit. rom. cont., 142-143; Călinescu, Ist. lit. (1941), 930, Ist. lit. (1982), 1032; Mircea Ciobanu, „Poezii antipoetice”, LCF, 1967, 8; I. Negoițescu, „Poezii antipoetice”, GL, 1967, 11; Ovidiu Ghidirmic, Poemele balcanice ale lui George Magheru, R, 1968, 11; Piru, Varia, I, 430-438; Rotaru, O ist., II, 340 ; Sorescu, Ușor cu pianul, 319-330; Scarlat, Ist. poeziei, III, 113-115
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287955_a_289284]
-
286-289, XI, 106-112; Constantinescu, Scrieri, III, 472-483; Tudor Teodorescu-Braniște, „Tudor Ardeleanu”, ADV, 1927, 13 323; Lovinescu, Ist. lit. rom. cont., 142-143; Călinescu, Ist. lit. (1941), 930, Ist. lit. (1982), 1032; Mircea Ciobanu, „Poezii antipoetice”, LCF, 1967, 8; I. Negoițescu, „Poezii antipoetice”, GL, 1967, 11; Ovidiu Ghidirmic, Poemele balcanice ale lui George Magheru, R, 1968, 11; Piru, Varia, I, 430-438; Rotaru, O ist., II, 340 ; Sorescu, Ușor cu pianul, 319-330; Scarlat, Ist. poeziei, III, 113-115; Negoițescu, Ist. lit., I, 318-319; Micu, Ist.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287955_a_289284]
-
anumit gen al limbei). Această înscriere a unei părți a evenimentului în chiar specialitatea sintaxei este suficient din punctul de vedere al enunțării lirice. Orice comentare, în textul însuși al poeziei, ar fi o procedare școlară, oratorică, în orice caz antipoetică. În matematice de exemplu, fizionomia unei pagini ar fi sălbatecă și respingătoare, dacă s-ar restabili, în vederea unei clarități totale, încheieturile cele mai mici ale raționamentului. E adevărat însă că în matematică cheia se poate găsi oricînd, pe cale de gnoză
[Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]