28 matches
-
în urechile clăpăuge rîmează mistreții șaradelor/ frînturi din elocința veche a zeilor/ putrezesc în mulajele norilor// ca într-un pîntec enorm golit de organe/ în capul tău se aprind filamentele/ substituind ceea ce nu poate să existe..." (Cap sec)-. Adică însăși antipoezia pură.
Antipoezia pură by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14166_a_15491]
-
și pe urmă arunca o călimară pe chipul strîmbat/ al fricii lui" (winter tale). Pînă aci avem stratul similirealist, înfiorat de-o ironic-sentimentală subordonare auctorială, al poeziei lui M. Ivănescu. Însă în pofida adăstării prelungi în zona concretului, a prozaismelor frizînd antipoezia, a biografismului la care face apel ca la o ancoră în vîrtejul trăirilor interioare, poetul nu rămîne la stadiul acestei pasivități ce se autoreflectă. Trece doar printr-însa ca prin-tr-un Purgatoriu. Aspirația sa este o proiecție în afară, o ieșire
Jocul de-a impersonalizarea by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/10432_a_11757]
-
de vizibilitate al literaturii. Este vorba despre literatura ca spectacol, bidimensională - "superficială" - care se vinde bine și trădează literatura "pură". Ne- sau antipoetică, nu pentru că ar refuza metafora, ci pentru că o manifestă ca și cum n-ar avea conștiința poeziei moderne ca antipoezie, a literaturii moderne ca antiliteratură, ca și cum n-ar avea "conștiiță de sine". Acest teritoriu al literaturii expuse - narcisic sau trivial, ori pur și simplu terapeutic sau turistic - este acela al sistemului de consum. Teritoriul acesta este altul decît cel al
Literatură "pură" și literatură "de consum" by Alexandru Matei () [Corola-journal/Journalistic/12315_a_13640]
-
tocite, umflate sau golite de sens”. Poeta se apropie de lucruri cu o atenție a descriptorului mai curînd decît cu o dispoziție a contactării lor fantaste prin metaforă, atitudine ce nu exclude, ci dimpotrivă sporește, un atașament emoțional. Căci în măsura în care antipoezia e o ironie la adresa poeziei, ea ni se înfățișează adesea, în chip compensator, vascularizată, în pofida asperităților ei, de-o sensibilitate existențială care se poate dovedi o față acceptabilă a “sentimentului” devalorizat de poetica modernă. Paradoxal, ironia care e o aneantizare
Lupta cu artificiul by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13060_a_14385]
-
Gheorghe Grigurcu (Urmare din nr. trecut) Olimpiu Nusfelean e un solitar care transformă proza cotidianului într-o lirica neoromantica, ce nu ocolește procedeele antipoeziei: "Carte tristă de versuri/ în vitrina economiei de piață -/ în frigul lumii conținutul tău/ devine o simplă coperta.// Suflîndu-si nasul, vînzătoarea te îmbie/ alături de o cutie cu praline./ Absența se cuibărește otrăvita/ în palmă nopții, în irisul luminii.// Aștepți tăcută
Poeti bistriteni by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17811_a_19136]
-
întunericul. că la o naștere/ s-au rupt apele cerului/ și grozave talazuri, înalte cît un războinic călare/ au năvălit peste ei, oprindu-i" (Dizertație despre rîs). O mistica întoarsă pe dos, consacrată materialităților, se conjuga cu o redundanta a antipoeziei. Corporalitatea expansiva, burlesca (factorul mecanic) apare placata pe factorul viu care e iratiunea existenței, conștientizarea vizionara a iratiunii. Un atemporal "amurg burghez" alunecă înspre reprezentările grase ale picturii flamande, spre opulenta unui stil deja rodat, care facilitează compromiterea concretului: "Amurg
Hiperbolă si litotă by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/18022_a_19347]
-
poezia și proza sînt la fel, sînt același lucru. De ce ați ales să scrieți și proză? Pentru că aveam nevoie să le spun oamenilor cum am făcut poezie. Ce poezie? Poezia e același lucru. Nu e totul poezie, din păcate. E antipoezie, cu tendințe de... Totul se bazează pe dualitatea asta, bine și rău, nu, e complicat de tot...
Gellu Naum - "Cred că poeții s-au născut pe lume așa cum specia își naște o a treia mînă" by Dora Pavel () [Corola-journal/Journalistic/15986_a_17311]
-
romantică, a intimității, după ce omul Renașterii s-a despărțit de rest în eu și non-eu; iar acum egolatria, in nuce atunci, a coborât, în mare parte, de la creier și inimă, deci de la cele două călăuze, la dezordine și impuritate la antipoezie, "mlaștina" prevestită de Eminescu. Totul are loc cu perfectă logică internă a înlănțuirii fenomenelor în evoluția spiritualității și culturii universale. Astfel, nu este simplu hazard că acum are loc invazia predominantă a unei versificări fără prozodie și chiar fără idei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
Nebuna sau Ororile războiului), Francisco Goya în celebrele sale Capricii, între care gravura profund semnificativă, Il sueño de la razòn produce monstruos "Somnul rațiunii naște monștri". De amintit și Guernica lui Picasso, unde durerea apare însă caricaturizată în manieră cubistă. Absurdul antipoezie Precum este știut, cuvântul "poezie" derivă de la grecescul poiein care însemnează a face, a crea. Tot ceea ce un poet scrie cu entuziasm (= en teos în dumnezeu), inspirat de suflul divin, este superior de frumos", afirma Democrit. "Poezia este mai adevărată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
se dezagregă, moare. Ca atare, simțul armoniei, "al ordinei sublime", cum spunea Hölderlin, este înnăscut omului. O proza informă tăiată în fragmente revărsate pe verticală pentru a simula versificația nu este armonie, nu este poezie, ci un simulacru, un bastard antipoezie. Cititorul o respinge pentru că îi "jignește", cum scria Eminescu, arheul aprioric simțul armoniei. "Un bâiguit" în expresie eminesciană, care nici măcar nu mai sună din coadă.... Morala poeziei Poetul are conștiința transcendentală a unei chemări, a unei misiuni cosmice, și anume
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
132 Esențiala unitate a lumii este poetică 136 Poezie și hazard 137 Sens și antisens în poezie 144 Poezie și ambiguitate 150 Neliniște și catharsis 158 Poemul și cvadratura cercului 176 Poezia și absurdul 176 Absurdul temă existențială 176 Absurdul antipoezie 176 Suferința stare filozofică 176 Poezia cel mai înalt posibil 176 Metaforele 176 Mitul 176 Armonia 176 Morala poeziei 176 Eliberarea poetică 176 Poezie și imposibil 176 Antidotul 176 Poezie și transposibil 176 De același autor Poeme: Laudă formei, Ed.
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
vă răspunde T. S. Eliot în locul meu: sunt cetățean al Londrei. Dacă el a fost cetățean al Londrei, permiteți-mi să fiu și eu cetățean al Vârșețului. - Opera dvs poetică a fost caracterizată cu sintagme precum suprarealism care se autocenzurează, antipoezie, vizionarism, postură profetică . Cât de mult vă recunoașteți în toate acestea și cărei experiențe literare a ultimelor decenii vă asimilați? - Mă rugați să vă vorbesc despre poezie, iar eu prefer să vă vorbesc despre cum citește poetul creșterea firului de
Petru Cârdu by Mirela Giura () [Corola-journal/Journalistic/8036_a_9361]
-
nouă religie, cea a omului fără imaginație. Deci literatura viitorului să fie oare, atunci o literatură a imposibilității omului de a mai scrie, de a mai fantaza? Va fi romanul opera omului care nu va mai putea scrie nici măcar antiroman, antipoezie și antipiese, și care nu va mai putea „digera” decât date exacte, deoarece lobul drept al creierului i se va atrofia de tot? Atunci, cu siguranță, lumea va deveni, cu siguranță, “un maț”-așa cum afirmă Mircea Cărtărescu într-unul
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
cele din urmă să se parodieze pe sine. E o scindare a eului poetic: poetul liric și contrariul său, anti-poetul. Discursul dual, unul al afirmării și celălalt al negării, proclamă o estetică antipoetică, o estetică a urâtului, adecvată tematicii existențiale. Antipoezia este o poezie angajată care iese din „spațiul literar”, ignoră canoanele poetice și se deschide experimentelor îndrăzneț e, pentru a deveni o expresie a vieții înseși, o poezie-viață. O poezievorbită ce uzează de un limbaj violent. Anti-poemul este poemul despovărat
Premiul Cervantes pentru un antipoet by Dana Diaconu () [Corola-journal/Journalistic/4636_a_5961]
-
în cauză; adică - lași fără interioritate, fără respirația din plămânii muzelor akmeiste sau neoclasiciste, dar și moderne, uneori - de-a dreptul avangardiste - traducerea ca poezie; obligator să fie și ea, traducerea, poezie. Încât așazisa traducere marca D.A.C. e o antipoezie, o anti-Țvetaeva, rezultatul unei îndeletniciri de neprofesionist, de „traducător” neînzestrat pentru fapta la care a purces. E un exces. Sinonim abuzului. Iresponsabilității. Românescului și - de ce nu? - uneori universalului „merge și așa”. Ba nu, nu merge. În cazul marilor poeți. Ba
Necunoaștere și iresponsabilitate (Despre unele „traduceri“) by Leo Butnaru () [Corola-journal/Journalistic/3518_a_4843]
-
înseamnă satiră, satira se dă pe cartelă, cartela unică a literaturii române este în mîna mea, mai acord cîte unuia dreptul la firimiturile de la masa mea, dumneata nu ești autor de firimituri, nu îți dau drumul...". Și această judecată aparent "antipoezie": "Cîți poeți? Cîtă frunză și iarbă. Chiar și impostura cea mai teribilă tot în poezie are loc: cazul Păunescu, Nichita, Ion Gheorghe etc.". Dacă sîntem oarecum cu toții de acord că Adrian Păunescu e nefrecventabil, iar Ion Gheorghe are încă un
Corespondenta unui exilat intern by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/10135_a_11460]
-
crede că poezia tranzitivă începe cu Bacovia, cel din „Stanțe burgheze”, la noi, iar din afară cu Witman, Ezra Pound, Pessoa sau Kavafis. În același timp ne atrage atenția că: 1. „depoetizarea programată, crudă, nu este automat poezie tranzitivă”; 2. „antipoezia, avangardele și formele de lirism metatextual și metalingvistic fac parte din alt tip de poezie modernă; 3. „să nu o confundăm cu limbajul comun”. Critica a sesizat bine gestul lui Gheorghe Crăciun, acela de a inventa, introduce și impune conceptul
DOUĂ LOGODNICE STELARE EMINESCIENE: SVETLANA PALEOLOGU MATTA ŞI LUCIA OLARU NENATI de GEORGICĂ MANOLE în ediţia nr. 794 din 04 martie 2013 [Corola-blog/BlogPost/345591_a_346920]
-
nou”, produsul unui astfel de timp, refuză visul și gratuitatea, a pierdut gândirea vie și darul de a se mira de lucrurile simple: „Tu ești și mare, și practic, / și util, ca Majestatea Sa Cărbunele, / Omule nou - cap de nucă!” Antipoezia lui D. este în primul rând reacție la „veac[ul] stupid al tuturor elanurilor grave și puerile”, în care nici un „romantism” (titlul unui poem) nu mai e posibil sau apare, de fapt, răsturnat. Că poemele din Libertatea de a trage
DUMITRESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286907_a_288236]
-
162-169; Pop, Jocul, 197-202; Tașcu, Poezia, 31-35; Iorgulescu, Prezent, 173-176; Grigurcu, Existența, 47-57; Manolescu, Teme, VI, 9-14; Ștefănescu, Prim-plan, 89-94; Regman, De la imperfect, 212-213; Ovid S. Crohmălniceanu, Ironie și pudoare, RL, 1989, 31; Ștefan Aug. Doinaș, Geo Dumitrescu și antipoezia, RL, 1990, 20; Lucian Alexiu, Livresc și ironie, O, 1990, 10; Ioan Lascu, Poezia privită în ochi. Sinteze Geo Dumitrescu, R, 1991, 5-6; Ioana Pârvulescu, Geo Dumiterescu în colții timpului, RL, 1994, 37; Poantă, Scriitori, 26-31; Virgil Mihaiu, Poet survolând
DUMITRESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286907_a_288236]
-
William H. Rey în a sa Poesie der Antipoesie -, Ștefan Augustin Doinaș reținea în special ideea de "destrucție" a ordinii anterioare în vederea unei alte "sinteze"; poetul Aventurilor lirice, zice Doinaș, aspira la o reașezare a lucrurilor în consonanță cu timpul: "Antipoezia din poemele lui Geo Dumitrescu (prozaismul, sarcasmul, aglomerația verbală redundantă, banalitatea crasă, lipsa de formă, retorica sentimentală sau tezismul moral etc.) se află, în înțelesul dat de Rey acestui termen, în elementele rezultate din pulverizarea unei tradiții poetice care acum
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
poeziei se succed în Alte 11 chipuri de a vorbi tăcerea (din Marea înfățișare, 1977): "Poezie, memoria pietrei"; "Poezie, hohotul marelui Logos"; "Săgeată străpungând eonul, imensă piatră, Diamantul"... Apăsătorul Veac de fier (la Blaga, cenușia Vârstă de fier) eșuează în antipoezie. Puncte de vedere pertinente vizând o artă poetică proprie figurează în Ironia ontologică, inteligent grupaj de eseuri; fundamentală e pledoaria pentru Poesia perennis creație transgresând "din zona limbajului în zona existenței, care este cea absolută". Trimiteri (într-un eseu ori
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
există o linie de continuitate Caragiale Bacovia E. Ionescu Urmuz, prin exersarea aceluiași procedeu: "ruptură în sistem" și cultivarea discontinuității la nivel stilistic și existențial. Avangardismul spune Th. Codreanu este "bacovian" în măsura în care "devine imaginea morții poeziei înseși" (etalon ar fi antipoezia Cogito). Mai apoi, M. Eliade, M. Sebastian, M. Blecher, Emil Cioran beneficiază de analize sumare, dar consistente din această perspectivă, născută din complexul Bacovia, un concept-umbrelă pentru profunda criză spirituală a Europei, cu repercusiuni în plan artistic. Conștiința că nu
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
e un "epitaf", caligrafiat noaptea curtezanelor pe ferestre, cum afirmă textul. Se pierde poate din vedere că accentul nu cade neapărat pe caracterul protestatar, cât pe ideea finalului de operă, pe faptul că poezia sa se transformă în polemică, în antipoezie sau metatext. Dintre procedeele preferate, se remarcă și interjecția "iată" care marchează aducerea în actualitate a trăirilor, într-un poem care oricum folosește prezentul: "Iată, să-ți aduc de la luptă femurul meu sub balcon/ am trecut un fluviu ce-și
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
milion!/ Acum "Gicu și Ion" vine la mine/ sprijinit în baston/ și cu parkinson levantin:/ - E tata?/ - E tăticu?" (Leul cu picioare de argint, Florin Iaru). Astfel textele reprezentative ale generației "pierdute" anticipează orientarea din contemporaneitate spre un fel de antipoezie, adică anticipează o schimbare radicală a criteriului poeticului. Peste tot revine același univers simplu, "mobilat" cu elementele cotidianului, încărcat însă de o forță demonică. Poezia generației albatrosiste e, dincolo de surâsul ironic, extrem de gravă: "Ochii dracului, semafoarele;/ ne bălăcim în cercuri
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
comentînd versurile lui Marin Sorescu, constata un manierism "ludic, hazos, antisentimental, antipoetic prin raportarea la creația lirică tradițională", iar dizarmonia dintre fond și formă, dezacordul dintre cuvint și idee, dintre sentiment și expresie ar fi alcătuit un dispozitiv al instalării antipoeziei. Cînd judeca literatura română la confluența ei cu valorile universale, critica lui Romul Munteanu utiliza un limbaj în care se condensau, fără ostentație, conceptele criticii moderne, metodele sale de cercetare erau adecvate suprafețelor textului și surprinderii cît mai fidele a
Cel de-al treilea sens by Ion Dur () [Corola-publishinghouse/Science/911_a_2419]