69 matches
-
filozofice mai recente, Michael Devitt, John McDowell și - în ultimele sale scrieri - Hilary Putman vorbesc despre un realism direct, care este în mare măsură comparabil cu realismul naiv, de care se deosebește însă printr-o combatere mai fermă a pozițiilor antirealiste în sens semantic. După Devitt, între expresiile verbale și obiectele sau clasele cărora corespund există o relație cauzală. Unui obiect i se atribuie un cuvânt, obiectul în sine nu este însă doar o formă de interpretare verbală, ci însăși realitatea
Realism (filozofie) () [Corola-website/Science/316822_a_318151]
-
a se anihila în procesul cunoașterii, pentru a se lăsa apoi dovedită". Și Richard Rorty respinge necesitatea unei discuții asupra antagonismului dintre realism și antirealism, între care nu ar exista nicio contradicție. În cele din urmă atât realiștii, cât și antirealiștii acceptă în egală măsură afirmațiile cu privire la fapte sau obiecte, diferența constă doar în modul de formulare.
Realism (filozofie) () [Corola-website/Science/316822_a_318151]
-
dl Rebreanu nu este câtuși de puțin a scrie, este a lipi cu pap, pe geamuri, ilustrații din Universul literar. Omul ia foaia, foarfeca și papul și lipește 304. Ca și pentru Paul Valéry - de altfel, de foarte timpuriu, reacția antirealistă a folosit din plin argumentele poeților! -, care îi ironiza, se știe, pe cei ce încep să povestească „Doamna marchiză a ieșit la ora cinci”, pentru Arghezi întregul mecanism pus în mișcare de literatura realistă este, deopotrivă, monstruos și seducător. Există
[Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
și o problemă politică. Fantasticul se îmbină cu elementul istoric. (...) Adică vreau să spun că există o lege estetică, o funcție estetică a fantasticului. Fantasticul exprimă concepții filozofice legate de viața istorică. Aci în momentul când fantasticul devine gratuit e antirealist și Radu Boureanu, cu lipsa de intenție rea, ca și mine la "Pasărea furtunii", a căzut într-o concepție a artei". Și pentru a fi cît mai pe linie, în contextul în care unul din marile pericole ce pîndeau literatura
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
simboluri, majoritatea absente în roman. De pildă, în secvența în care Orlando îi spală picioarele lui Shelmerdine, camera zăbovește asupra ceainicului, o metonimie pentru domesticitatea victoriană a femeilor, apreciază criticul de film Sharon Ouditt. Pentru că dezideratul ei în ceea ce privește proza era antirealist, Woolf evită o narațiune lineară în roman. Intenția ei era și de a submina genul convențional de biografie (așa este romanul calificat de subtitlu), care punea pe primul loc realizările protagonistului. Singura reușită a lui Orlando - un premiu pentru poezie
Orlando, peliculă feministă (I) by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11774_a_13099]
-
pornește de la presupunerea că forța va juca un rol important în politica mondială și că statele trebuie să se protejeze împotriva potențialilor agresori. Amenințarea conflictului poate fi însă mult redusă criticând gândirea realistă despre state și punând în loc trei norme antirealiste. Mai întâi, statele ar trebui să respingă ideea utilizării forței pentru a schimba statu-quoul. În al doilea rând, pentru a face față statelor care încalcă norma și amenință cu războiul sau chiar îl declanșează, statele responsabile nu trebuie să se
[Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
-
masă. Textul filmului prezintă un număr excesiv de închideri care obturează și pun în umbră fețele, evitînd astfel o experiență vizuală plăcută. Utilizarea scenelor alb-negru, deseori confundată cu pretenția istorică, poate fi considerată, și ea, ca o parte din acest stil antirealist care de-naturalizează ceea ce vedem, chiar dacă în același timp evocă o "istorie" alternativă. Prin jocul între "a spune" și "a arăta" care ne stîrnește compasiune pentru soarta cîtorva familii și persoane și care valorizează acele momente prin evocări istorice de
by MIEKE BAL [Corola-publishinghouse/Science/1018_a_2526]
-
în șah etern o identificare prin empatie. Jocul între simbolistica apăsată de simbolizări emfatice și construcția elaborată contribuie la retorica naratorului, care nu vizează atît reprezentarea ororilor holocaustului, cît a indicilor în cauză: de exemplu, mîna fetiței Danka. O strategie antirealistă este "poetica dublajului"; rima, repetiția, inversările simetrice. Ea permite desfășurarea laolaltă a aluziilor biblice și istorice reale. Această strategie subminează tendința anecdotei de a prelua și a impune realismul ca sentimentalism, tendința istoriilor individuale de a umbri tragediile istorice. Totuși
by MIEKE BAL [Corola-publishinghouse/Science/1018_a_2526]
-
a fi nevoie să fie explicat. Nici în filosofia științei lucrurile nu stau altfel. Și aici disputa pare a se purta între susținătorii unei forme de realism (viz. realismul structural) care pleacă de la relația dintre teoriile matematico-științifice și lume și antirealiști. Realismul structural apare în urma propunerii lui Worrall de a lua ceea ce e mai bun din cele două lumi: realismul și antirealismul. Ce este considerat a fi "ce e mai bun" în cazul realismului este argumentul lipsei miracolelor. Conform acestui argument
Aplicabilitatea matematicii ca problemă filosofică by Gabriel Târziu [Corola-publishinghouse/Science/888_a_2396]
-
anumită doctrină filosofică, atunci ce ar trebui să facem pentru a scăpa de aceasta ar fi să ne folosim de ea pentru a respinge acea doctrină filosofică. De altfel, exact așa s-a întâmplat cu formalismul și cu alte filosofii antirealiste ale matematicii: Aplicabilitatea a fost pentru mult timp călcâiul lui Ahile al explicațiilor antirealiste ale matematicii" (Colyvan 2001: 269). În acest context, în care se consideră că matematica este invenția noastră și apoi se observă că această invenție este folosita
Aplicabilitatea matematicii ca problemă filosofică by Gabriel Târziu [Corola-publishinghouse/Science/888_a_2396]
-
ar fi să ne folosim de ea pentru a respinge acea doctrină filosofică. De altfel, exact așa s-a întâmplat cu formalismul și cu alte filosofii antirealiste ale matematicii: Aplicabilitatea a fost pentru mult timp călcâiul lui Ahile al explicațiilor antirealiste ale matematicii" (Colyvan 2001: 269). În acest context, în care se consideră că matematica este invenția noastră și apoi se observă că această invenție este folosita cu succes în teoriile noastre științifice, problema aplicabilității apare de fapt ca un neajuns
Aplicabilitatea matematicii ca problemă filosofică by Gabriel Târziu [Corola-publishinghouse/Science/888_a_2396]
-
permite realistului prea puține asumpții și îl va lipsi astfel de baza de care are nevoie pentru construcția sa. Pentru a se putea folosi de inferența la cea mai bună explicație, realistul trebuie, în primul rând să arate că teoriile antirealiste ale științei eșuează, iar în al doilea rând să dea o explicație clară a situației în care succesul științei argumentează pentru realism, asta deoarece, după cum am văzut la punctul (a) de mai sus, au existat teorii care au avut succes
Aplicabilitatea matematicii ca problemă filosofică by Gabriel Târziu [Corola-publishinghouse/Science/888_a_2396]
-
este asigurata, din aceasta perspectiva, imediat ce am identificat acești constituenți. Greșeala lui Worrall consta în aceea că a identificat greșit acei constituenți responsabili pentru succesul științei. Atât Psillos, cat și Worrall greșesc prin aceea că nu iau în serios explicațiile antirealiste ale succesului științei. Ei încearcă să salveze argumentul lipsei miracolelor restrângându-l. Legătura explicativă dintre succesul empiric al teoriilor și aproximarea adevărului se rupe, atunci când ne uitam la istoria științei, doar dacă privim teoriile în întregul lor, dar este menținută
Aplicabilitatea matematicii ca problemă filosofică by Gabriel Târziu [Corola-publishinghouse/Science/888_a_2396]
-
dacă privim teoriile în întregul lor, dar este menținută dacă avem în vedere doar o parte din aceste teorii aceasta e intuiția care stă la baza pozițiilor lui Psillos și Worrall. Această intuiție devine, însă, plauzibilă doar dacă respingem explicațiile antirealiste ale succesului științei. Nici Psillos și nici Worrall nu fac acest lucru. 5.1.5. Ladyman și forma ontică de realism structural În fața dificultăților întâmpinate de realismul științific, Worrall propune drept cadru de scăpare o poziție de mijloc între realism
Aplicabilitatea matematicii ca problemă filosofică by Gabriel Târziu [Corola-publishinghouse/Science/888_a_2396]
-
and Logic; Stewart Shapiro (ed); Oxford University Press, Oxford, UK; 51-74. Snaper, E. 1989 "What is mathematics?", Castme Journal, Vol 6, No 2, 1-5 Sober, E. 1993 "Mathematics and indispensability", Philosophical Review, 102/1 (January): 35-57. Stanford, K. 2000 "An antirealist Explanation of the Success of Science", Philosophy of Science 67. Stein, Howard 1988 "Logos, Logic, Logistike: Some philosophical remarks on nineteenth-century transformation of mathematics." In Aspray and Kitcher, editors, History and Philosophy of Modern Mathematics, University of Minnesota Press. Steiner
Aplicabilitatea matematicii ca problemă filosofică by Gabriel Târziu [Corola-publishinghouse/Science/888_a_2396]
-
86, 449-480. Steiner, M. 1998 The applicability of mathematics as a philosophical problem, Cambridge University Press, Cambridge, MA. Steiner, M. 2005 "Mathematics applicability and application" in The Oxford Handbook of Philosophy of Mathematics Shapiro, Stewart (Editor). K Stanford 2000 "An antirealist Explanation of the Success of Science", Philosophy of Science 67. Stump, D. 1991 "Poincaré's thesis of the translatability of euclidean and non-euclidean geometries", Noûs, 25:639-57. Suppe, F. 1972 "What's Wrong With the Received View on the Structure
Aplicabilitatea matematicii ca problemă filosofică by Gabriel Târziu [Corola-publishinghouse/Science/888_a_2396]
-
fel, Resnik, atunci când argumentează că fizica face neclară distincția abstract/concret, se adresează realiștilor științifici: "Înțelegerea trăsăturilor paradoxale ale mecanicii cuantice a motivate multe lucrări în filosofia fizicii și a condus câțiva fizicieni remarcabili și filosofi ai științei către viziuni antirealiste ale teoriei. Dar noi suntem preocupați cu cei care îmbină un realism științific cu un antirealism matematic. Mecanica cuantică îi provoacă să explice particulele cuantice în termini fizici necontroversați" (Resnik 1997: 105). 99 Cineva se poate întreba de ce folosesc un
Aplicabilitatea matematicii ca problemă filosofică by Gabriel Târziu [Corola-publishinghouse/Science/888_a_2396]
-
în parte această identitate rară, totuși depistabilă: nu vechiculează o alegorie univocă, nu se sprijină și nici nu încearcă să acrediteze vreo „Mare Narațiune Totalizatoare și Raționalizată”, de genul acelora considerate caracteristice pentru modernism. Povestea Marelui Brigand este un roman antirealist, elaborat cu instrumentar, recuzită și tehnică de aparență „realistă”, puse în operă cu virtuozitate. Se desfășoară pe coordonate specific postmoderniste, urmând motivul complex și caracteristic al complotului ocult, cu dezvoltare în scenariu apocaliptic. Coordonatele pe care e construit sunt parodierea
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286227_a_287556]
-
este auto-suficient, spre deosebire de entitățile abstracte care nu sunt suficiente prin ele însele. Dacă ontologia pune problema existenței, meta-ontologia pune problema existenței răspunsurilor obiective la întrebarea de bază a ontologiei. Ontologia realistă sugerează existența unor astfel de răspunsuri obiective, pe când ontologia antirealistă nu. Dacă ontologia operei și-a stabilit obiectul tematic al cercetării (ce tip de obiect este opera de artă și ce fel de entitate sau existență implică), metodologia ei va fi fixată în concordanță cu modul de a fi al
[Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
clară sau consistentă; 3. guvernele nu utilizează forța militară acolo unde prevalează interdependența complexă. Interpretat, de regulă, drept o critică devastatoare la adresa realismului, modelul interdependenței complexe este, de fapt, o completare a acestuia. Interdependența complexă, arată Nye, este o lume antirealistă: realismul și interdependența complexă sunt tipuri ideale, iar lumea reală se află undeva între cele două. În funcție de statele implicate și de aria tematică vizată, situația este descrisă mai bine fie de realism, fie de interdependența complexă. Așa cum afirmă Keohane și
RELATII INTERNATIONALE by Lucian-Dumitru Dîrdală () [Corola-publishinghouse/Science/798_a_1514]
-
ierarhie clară sau consistentă); guvernele nu utilizează forța militară acolo unde prevalează interdependența complexă. Interpretat, de regulă, drept o critică devastatoare la adresa realismului, modelul interdependenței complexe este, în fapt, o completare a acestuia. Interdependența complexă, arată Nye, este o „lume antirealistă”: realismul și interdependența complexă sunt tipuri ideale, iar lumea reală se află undeva între cele două (Nye, 2005, p. 191). În funcție de statele implicate și de aria tematică vizată, situația este descrisă mai bine fie de realism, fie de interdependența complexă
[Corola-publishinghouse/Science/2061_a_3386]
-
de culoare: o femeie și un pat (color), un personaj negativ, o rochie roșie, sângele (rar cromatica lui firească, de obicei alb sau chiar galben). Acest detaliu e esențial, pentru că pelicula, după cum spuneam, e muiată în sânge, ultracrudă, dar cromatica antirealistă îți facilitează într-o oarecare măsură ingerarea acestei violențe. Când eroii sunt în pragul decesului, se trece la forme: fondul e negru, personajele albe, și senzația e de umbre chinezești. Din cauza deciziei cu storyboardul, nu există prea multă mișcare în interiorul
Orașul Păcatului, zis și al Virtuozității by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11591_a_12916]
-
literaturii noastre contemporane, iar poetica sa, implicită în romanele publicate, îl face greu încadrabil în "școlile" literare contemporane autorului din punct de vedere istoric". în mod paradoxal, el aparține totuși unui curent (mai curînd, o orientare generală a prozei), cel antirealist. Istoria acestei marginalități promovate spre zonele de putere ale canonului nu atrage încă neobositele cercetări didactice. Cu alte cuvinte, marginea rămîne, și în acest discurs despre un (fost) exponent al ei, în continuare margine. Se definește față de centrul realist și
Identificări by Roxana Racaru () [Corola-journal/Journalistic/15639_a_16964]
-
doua mare temă a istoriei literaturii, problematizată simplist, maniheist, de Emil Boldan, pentru sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea este "o înverșunată luptă între realism și antirealism". Simbolismul, poporanismul și semănătorismul sunt considerate "curente literare antirealiste" și, mai grav, "diversioniste" (p. 109). În timp ce toată ideologia lor e diabolizată, considerată fie decadentă (simbolismul), fie reacționară (poporanismul), fie naționalistă (N. Iorga), unii dintre scriitori (Al. Macedonski, G. Bacovia, G. Ibrăileanu) sunt salvați prin critica societății burgheze, "prin refuzul
Canonul literar proletcultist by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/8285_a_9610]
-
-n zilele de luni/ zugravul zilelor de luni/ cu aerul acela blond de vietate dizolvată/ și cîrpe atîrnă/ din gura celor dinainte/ și-mi încui casa la plecare cu/ rudele de tablă presată" (în buzunarul animalelor mici). Așadar o poziție antirealistă, un apogeu al antinaturii. însă suprarealiștii încercau o nostalgie presantă a realului. Desfăcîndu-i articulațiile și jucîndu-se cu factorii lui la modul unei libertăți ideale, se arătau subteran atrași de întregul dezasamblat, de ,cumințenia" raporturilor date. în chip bizar, visau o
Nedreptățitul Abăluță by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/10784_a_12109]