46 matches
-
și supraviețuire, dintre viață și ceea ce poate oferi ea ca perspectivă ființei umane sărace sau sărăcite din varii motive existențiale - moartea sub toate formele ei firești ori ba. Aidoma tabloului gorkian din azilul de noapte al lui Costîliov, unul total antiromantic, ce alungă din centrul său exact Omul - acel individ dovedit neputincios în lupta lui cu tarele unei societăți dominate de haos și de deziluzii dureroase cu privire la orice, chiar și la un simplu tratament de dezalcoolizare -, imaginea unei bune părți a
MOARTEA VINE PRINTRE NĂMEŢI de MAGDALENA ALBU în ediţia nr. 402 din 06 februarie 2012 by http://confluente.ro/Magdalena_albu_moartea_vine_printre_n_magdalena_albu_1328540552.html [Corola-blog/BlogPost/346677_a_348006]
-
de cele trei fericiri: creația, procreația și casa. Numai așa adevărul și iubirea va învinge minciuna și ura dintre familii, clanuri și națiuni. E romantic și c-am întărziat Apelul meu, nu-i așa? Da, știu că e romantic și antiromantic, în același timp. Însă un lucru trebuie acceptat cu certitidine de ambele tabere: în mai puțin de 100 de ani popoarele lumii au facut șase salturi cuantice în universul tehnologic, asumându-și Marea Trecere prin șase lasere biologice în evoluția
JURNAL DE ATELIER. DESPRE LEGEA UNIVERSULUI GALACTIC ŞI ALUNGAREA BESTIILOR TRIUMFĂTOARE DINTRE NOI, DUPĂ EŞECUL COMUNISMULUI ŞI CAPITALISMULUI ( 2 ) de CONSTANTIN MILEA SANDU în ediţia nr. 630 din 21 by http://confluente.ro/Jurnal_de_atelier_despre_legea_universu_constantin_milea_sandu_1348217022.html [Corola-blog/BlogPost/344459_a_345788]
-
1868 la Garnett, Kansas - d. 5 martie 1950 la Melrose Park, Pennsylvania) a fost un poet american. După versuri elegiac-sentimentale, tributare unor modele lirice, a revoluționat clișeele poetice ale epocii, introducându-l, prin intermediul clasic al epitafelor, un suflu viu, fundamental antiromantic și antiliric, tensionat de pasiuni, aspirații, virtuți și derute umane, de o tulburătoare autenticitate, imagine și act de acuzare al vieții americane din perioada neopuritană.
Edgar Lee Masters () [Corola-website/Science/334282_a_335611]
-
pentru expresie i-au făcut pe unii cercetători (E. Lovinescu) să vorbească de un parnasianism al începuturilor literare ale lui Ion Barbu. Dacă poezia parnasiană franceză, reprezentată prin Leconte de Lisle sau José Maria de Hérédia, era fundamental decorativă și antiromantică în conținut neîngăduind elanuri sufletești, pe când la Ion Barbu, sub împietrita și recea marmură a versului, se răsucesc pasiuni violente, neliniști și aspirații tulburi, ceea ce denotă o structură romantică . Probabil că aceasta este și cauza pentru care și le-a
Ion Barbu () [Corola-website/Science/296811_a_298140]
-
de recepție contrară: Eminescu, un excelent poet al spațiului (vizualului), Caragiale un "geniu auditiv", cu o unică percepție a straturilor afunde ale limbii. Ambele apologii perceptive le sunt caracteristice celor doi scriitori aflați și în această privință pe aceeași traiectorie. Antiromantic și antisimbolist, dramaturgul oferă surpriza unei poetici în spațiul muzicii, corelativă cu armonia eminesciană. "Simt enorm și văz monstruos" exprimă contiguități spațiale (văzul) și temporale (simțul = auzul), cu "genul orfic muzical": "Eminescu definea fantazia artistică drept punctul de incidență dintre
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
verticală" când își descoperă adevărată esență. Punând în discuție cele două ipostaze, Hyperion și Mitică, autorul cărții în discuție conchide: "Și așa ajungem la situația cea mai stranie cu putință: romanticul Eminescu creează o capodoperă a vindecării de romantism, pe când antiromanticul Caragiale creează opere ale neputinței ieșirii din romantism" a unei lumi rătăcite în Tâmpitopole (p. 122, 123). Citându-l pe Mircea Tomuș, autor al unui studiu despre Caragiale, este pusă în discuție starea lui Lefter Popescu din Două loturi care
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
introvertit, abandonându-se melancoliei și întrebându-se "Ce este poezia?", schițează o metaforă iconică dezvoltată, poezia fiind: "Înger palid cu priviri curate,/ Voluptos joc cu icoane și cu glasuri tremurate,/ Strai de purpură și aur peste țărâna cea grea" (Epigonii). Antiromanticul Carducci, contemporanul lui Eminescu, se plasa și el sub steaua melancoliei, găsind că poezia ia naștere: Când melancolia/ Bate la poarta inimii". E vorba, aici, de o melancolie propulsoare, de impactul cu Eul de profunzime, cu reacțiile lui informulabile. Referindu
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
de domeniul irelevatului. "Cea mai frumoasă experiență pe care o putem avea enunța un savant, Albert Einstein -, este experiența misterului". Partizan al "transcendentalismului", americanul Emerson credea că poezia ia naștere din poezie (Essays), iar argentinianul Borges, adept al "ultraismului" hispanic (antiromantic și antimodernist), sacralizând funcția metaforei, afirma că poezia se naște din limbaj (Ensayos). Nu de la cuvinte în sine începe starea de poezie și nu se încheie cu ele, dar tentația de a comunica le face indispensabile, de unde rolul lor de
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
fanteziste, secvențe dramatice etc., își află spirite congenere în Al. Mirodan, Radu Cosașu, Ion Băieșu. Glosarea ironică pe marginea miturilor iudaice nu semnifică, plasate în cotidianul israelian, o abjurare. Dimpotrivă, este o formă de adeziune, cenzurată însă de o retorică antiromantică, prin paradox, calambur, joc de cuvinte și frecvent autoironie. Autorul refuză solemnitatea banală, clișeul lozincard, stilul truismelor oficiale. Tristețea unor lumi dispărute sub asaltul necruțătoarei sete de bani a secolului, materialismul plat, impostura îi smulg un oftat deloc jucăuș, iar
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289549_a_290878]
-
melodrama (și imaginația subsecventă) drept formă estetică impură și desuetă, pe motiv că subiectivitatea auctorială se vede "implicată" în diverse modalități de reprezentare (distincția dintre "romance" și "novel" exprimă tocmai sensul acestei evoluții). În mod elocvent, atunci când își afirmă bovarismul antiromantic/ antimelodramatic și definește poetica noului său roman, autorul Educației sentimentale recurge tot la metafora teatrului, conform căreia artistul trebuie să-și piardă urmele în operă și să devină invizibil, asemeni lui Dumnezeu, pentru a-și putea privi impasibil "creația"- "spectacol
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
a ieșit din mediul discuțiilor filozofice și s-a inserat direct în țesutul societății, acționând asupra unor componente anarhice și libertare, și punând în mișcare un vast proces de transformare 49. Teoreticienii nihilismului rus s-au angajat într-o revoltă antiromantică și antimetafizică a "fiilor împotriva părinților", contestând autoritatea și ordinea existente și atacând mai ales valorile religiei, ale metafizicii și esteticii tradiționale, considerate ca "nimicuri", ca iluzii destinate pieirii. Mișcarea nihilistă rusă a fost adesea mai curând dogmatică și rebelă
by FRANCO VOLPI [Corola-publishinghouse/Science/1116_a_2624]
-
a manifestat prin susținerea retragerii într-un turn de fildeș, dimpotrivă, a dorit deschiderea către un prezent care să se hrănească din legătură cu literatura de secol XIX, mai curând decât cu cea mai apropiată de Marele Război. Orientarea preponderent antiromantica a publicației rămânea hotărâtoare pentru manieră în care profilul lui Leopardi a fost înțeles și remodelat de acești intelectuali. Respingând preceptele și figurile imagistico-stilistice ale Romantismului, renunțând așadar la acel eu poetic din Cantul nocturn întrebător în fața misterelor universului, scriitorii
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
aprilie 1932. Orientarea publicației este manifest antitradiționalistă, de la început pledându-se pentru racordarea scrisului la ritmul vremii: „Noi suntem atât pentru gând - scrie Stanciu Stoian în articolul-program -, cât și pentru viață în fața unui obiect. Cei care din motive «intelectuale» sau «antiromantice» nu vor să-l gândească sau să-l trăiască, vor rămâne pe dinafara vieții actuale.” Rubrici: „Cărți și reviste”, „Note mărunte”, „Note și polemici”. Semnează versuri Ștefan Stănescu, Al. Robot, S. M. Enciulescu, Eugen Jebeleanu (E un castel, Îngerii). Răzvan Chivăran
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287084_a_288413]
-
considera pe români „cea mai frumoasă rasă umană”, spre deosebire de secuii ce i se păreau „mătăhăloși” și dizgrațioși) l-au enervat pe Kőváry, un naționalist mândru de calitățile fizice și morale ale poporului căruia Îi aparținea. În acest caz, explicația sa antiromantică și „științifică” poate fi considerată și o perdea de fum retorică, destinată să mascheze replica ofuscată la adresa micului sacrilegiu antinațional comis de naivul său predecesor romantic. Un alt jurnalist, care semnează „Békásy”, autor al unor Peisaje ardelene publicate În anul
[Corola-publishinghouse/Science/2263_a_3588]
-
însă că intrarea lui în scenă se produce la confluența a două dintre "curentele" majore ale secolului al XIX-lea: romantismul, sub variantă neoromantică, și realismul. Chiar dacă în legătură cu aceste două tendințe am găsit o filiație ce coboară până în iluminism, reacția antiromantică a pozitiviștilor care apelează exclusiv la faptic, la datele controlabile prin experiență, astfel încât empiricul devine la ei factorul decisiv în cunoaștere este incontestabilă. Dar pe lângă această reacție, epoca lui Dilthey înregistează o serie de importante extensii ale romantismului. Printre acestea
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
marii societăți, care este, și mai ales va fi, umanitatea"194. Or, asumarea unei misiuni mesianice, precum și nostalgia Evului mediu au fost dintotdeauna apanajul romanticilor. Reamintim aceste lucruri spre a puncta din nou contrastul dintre demersul lui Comte și intențiile antiromantice ale pozitivismului promovat de el. În fond, o filozofie sistematică trezește în toate cazurile aceeași dorință: de a descoperi ultimele principii, indiferent cum s-ar numi ele. Deosebirea este însă aceea că, dacă în cazul teologiei și al metafizicii ultimele
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
a pseudobaladei Zburătorul, capodopera poeziei heliadești, învederează o tendință de structurare clasică. Propensiuni în aceeași direcție există și în proza scriitorului, în fiziologii mai ales (Coconul Drăgan, Coconița Drăgana), iar Domnul Sarsailă autorul e considerată de unii comentatori un pamflet antiromantic. Prin „fundamentele teoretice ale artei sale”, afirmă D. Popovici, Heliade e „legat de clasici”, iar în creația poetică „el se plasează [...] sub influența scriitorilor romantici și preromantici”. Asemenea simbioze există la mai toți ceilalți scriitori ai epocii. Reprezentant de frunte
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286294_a_287623]
-
lui Eminescu”, cât și pe „apologeții de ocazie”, care o transformaseră într-o „poetă de forță și o sfântă”, comentatorul insistă asupra originii proletare, a „îngustărilor materiale” și a „sărăciei din anii copilăriei”, considerate elemente determinante în consolidarea prieteniei cu „antiromanticul umanist” Eminescu. Dincolo de aceste „accidente”, atât de distonante încât își învederează fără dubiu statutul de inserții conjuncturale, ansamblul cercetărilor lui P. furnizează un vast material informativ, biografic și bibliografic, punând în valoare strădaniile acestui cărturar de a completa episoade lacunare
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288883_a_290212]
-
ăvoyantă printr-o îndelungată, imensă și controlată dereglare a tuturor simțurilor”. (trad. mea, A.M.) Această dereglare sistematică a simțurilor se autoerijează într-un dispozitiv senzorial căruia i se substi- tuie un dispozitiv hermeneutic. În mod cert, Caragiale a fost un antiromantic și un antisimbolist, dar unul care le respingea cunoscându-le, și chiar mai mult decât atât, repertoriindu-le ironic procedeele printr-o deformare spe- ci fică : parodia. Parodiile simboliste stau la vedere, critica nu le-a dat prea mare atenție tocmai
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
la Caragiale, cea a unui tip de discurs romantic cu tropii caracteristici prin retorică, iar aici mai intervine o a doua deformare, mai subtilă, o deformare a deformării acestei retorici romantice. Caragiale nu este numai un antisimbolist, ci și un antiromantic. Dar este antisimbolist și antiromantic în calitate de modern, și nu de clasic. Clasicismul său extras din încadrarea canonică călinesciană induce în eroare. Caragiale nu este un clasic în sensul clasicismului, ci mai degrabă în ceea ce oferă stabilitate și coerență începutului unei
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
tip de discurs romantic cu tropii caracteristici prin retorică, iar aici mai intervine o a doua deformare, mai subtilă, o deformare a deformării acestei retorici romantice. Caragiale nu este numai un antisimbolist, ci și un antiromantic. Dar este antisimbolist și antiromantic în calitate de modern, și nu de clasic. Clasicismul său extras din încadrarea canonică călinesciană induce în eroare. Caragiale nu este un clasic în sensul clasicismului, ci mai degrabă în ceea ce oferă stabilitate și coerență începutului unei literaturi, opera sa proiectând și
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
această „întârziere statală” și, poate, civică - dacă această „nematurizare civică” ar fi cauza „paraliziei” sub sfârșitul dictaturii ceaușiste! -, iar lamentațiile lui Cioran - acest mare român! - să le interpretăm ca o formă unei „histerii geniale”, un semn ascuțit al unei psihologii antiromantice, de parcă Cioran ar fi vrut să se opună spiritului unificator al unui Eminescu, singularizându-se printr-un refuz al originii, el, fiu de popă din mărginimea Sibiului, ieșit din pulpana atâtor mărunți intelectuali ai satelor, luptători teribili nu numai pentru
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
Strauss, „sălbatică” (fiindcă expune mereu la aventuri și chinuri), iar Lewis îmi pare un exponent întârziat al acestui mod de a înțelege lucrurile. Accentul său este pe fantastic („Încă se mai poate, chiar și într-o epocă atât de feroce antiromantică precum a noastră, să scrii povești fantastice pentru oameni mari, deși de obicei va trebui să-ți faci un nume întrun alt tip de literatură mai la modă, înainte să fie cineva dispus să ți le publice”- cf. Despre trei
C.S. Lewis și literatura pentru copii by Grete Tartler () [Corola-journal/Journalistic/4884_a_6209]
-
român în toată viața noastră socială". Cu o atare mentalitate bizuită pe de-o parte pe filoane ancestrale de neconvențională factură și pe de altă parte pe buna ordonare, pe un țărănesc realism al execuției, Rebreanu face dovada unei obiectivități antiromantice. Nedorind a vorbi despre sine, într-o vreme a ardenței confesiunilor, se vrea identificat, nu fără o ușoară iritare a unor obiecții prezumate, cu suprafețele obiective ale operei: "M-am sfiit totdeauna să scriu pentru tipar la persoana întîi. Hiperbolizarea
Rebreanu în oglindă by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/6927_a_8252]
-
o altă tensiune, un alt tempo, mai ales în prima parte a spectacolului. Urmărind scenă cu scenă, întreaga construcție, încă o dată și încă o dată, două nume mi-au venit în cap. Primul, Rică Manea. Și el vedea lumea nepoetizată și antiromantică în Pescărușul pe care l-a făcut în 1982-1983, la Teatrul din Reșița, un tip de cinism care îți taie răsuflarea. Al doilea, Michael Haneke. În oricare din filmele acestui regizor estet, filosof, muzician, un intelectual cu rasă pură, poveștile
Zbor și prăbușire by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/3535_a_4860]