123 matches
-
Surdina scenei plutește în descântecul naiv al mahalalei cu muzicalitatea ei elegiacă și farsele saltimbancilor iuți și tandri. Când se aprinde lumina pentru pauză, stăruie o stânje neală vinovată. Invitații își regăsesc însă repede vioiciunea, forțează exagerările, elogiul. Entuziasmul - în antract - rămâne, totuși, zgârcit. Se aud prin colțuri disertații despre amestecul de prospețime și trivialitate al acestei arlechinade, despre poezia prohibiției anilor ’30... Devine vizibilă, în sfârșit, și perechea din tren : cavalerul își plimbă chipul spuzit de coșuri dintr-o parte
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
îl susține în diminuarea deliberată a tragismului sau, mai degrabă, a imaginii suferinței pe care o lasă spre a fi întrevăzută. Prima parte a cărții cuprinde douăzeci și două de elegii, iar cea de-a doua începe cu Elegia 23 - antract cardiac, care constituie summumul volumului și pe care am avut plăcerea și onoarea de a o auzi de câteva ori, inclusiv în cadrul lansării cărții, la Câmpina, în lectura autorului. Aici, scriitorul își disecă - asemenea unui chirurg, dar poate cu și
Aventura lecturii : poezie română contemporană by Mioara Bahna () [Corola-publishinghouse/Imaginative/367_a_1330]
-
amabil și totuși detașat, prefăcîndu-se că nu-i vedea lacrimile alunecîndu-i lin pe obraji. - Noapte bună, Vasile, se adresă portarului. Iartă-ne că am cam întîrziat, adăugă strîngîndu-și din nou fularul în jurul gâtului. Nu prea m-am simțit bine în antract. M-a luat cu frig. A venit deodată toamna!... După ce rupseseră pânzele de păianjeni cu suluri făcute la repezeală din ziare vechi, încercaseră să scuture praful de pe capacul lăzii. Dar curând, Ieronim își dădu seama că praful se lipise ca
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
înscrisă cu litere de aur în analele Romîniei! înainte de a se ridica cortina, Grigore, întorcînd capul întîmplător, văzu în fotoliul din spatele său pe Titu Herdelea. ― Ei, bată-te! Ce cauți aici între ciocoi? îi zise cu bucurie. Ne vedem în antract! Titu era oficial, pentru cronica teatrală. Se gătise cu hainele cele negre și totuși se cam rușină la început cu ele între atâtea fracuri. Își recăpătă încrederea văzând și pe ceilalți colegi de cronică dramatică la fel, ba unii în
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
a plăcut mai mult o domnișoară drăgălașă într-un fel de suită de dansuri românești. Nu știa cine o fi, căci nu se îndurase să cumpere program, vânzătoarele fiind cucoane mari, care pretindeau cine știe ce sume în folosul societății lor. În antract se întîlni cu Grigore Iuga și se retraseră într-un colț al vestibulului să fumeze o țigară. Titu era încîntat și căuta să-l convingă pe Grigore, parcă I-ar fi bănuit de altă părere, că iată, lumea bună a
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
București, 1964; Schițe vesele, București, 1965; Peștera, București, 1966; Pirpiric, București, 1966; Fluturele de ivoriu, București, 1967; Însemnările lui Pandele, București, 1967; Fluturele beat, București, 1969; Gheizerul înghețat, București, 1969; La vorbitor, București, 1969; Aventurile Tapirului, București, 1970; Acte și antracte, București, 1971; Păcală, București, 1971; Șoimul rănit, București, 1971; Lumea fără adjective, București, 1972; Robotul sentimental, București, 1972; Scrisoare neexpediată, București, 1972; Noapte bună, copii!, București, 1975; Pe cine alegem, București, 1975; Alexida sensitiva, București, 1976; Cronică de uzină, București
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290198_a_291527]
-
Cimpoi). Marcat de un puternic patos autobiografic, romanul Șobolaniada (1998) tratează schimbări morale în perioada de „democratizare” din ultimii ani, care își dezvăluie adesea și reversul dramatic ori tragic. R. scrie și literatură pentru copii: Unde crește ploaia? (1990), Fără antract (1996). SCRIERI: Pânzele babei, Chișinău, 1978; Havuzul, Chișinău, 1982; Lia, Chișinău, 1983; Meri sălbatici, Chișinău, 1987; Totul se repetă, Chișinău, 1988; Unde crește ploaia?, Chișinău, 1990; Avem de trăit și mâine, Chișinău, 1992; Fără antract, Chișinău, 1996; Ploaia de aur
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289412_a_290741]
-
Unde crește ploaia? (1990), Fără antract (1996). SCRIERI: Pânzele babei, Chișinău, 1978; Havuzul, Chișinău, 1982; Lia, Chișinău, 1983; Meri sălbatici, Chișinău, 1987; Totul se repetă, Chișinău, 1988; Unde crește ploaia?, Chișinău, 1990; Avem de trăit și mâine, Chișinău, 1992; Fără antract, Chișinău, 1996; Ploaia de aur, Chișinău, 1997; Șobolaniada, Chișinău, 1998; Treacă alții puntea, Chișinău, 2000; Marginea lumii, Timișoara, 2001. Ediții: Liviu Deleanu, Răscolite tăceri, coordonator Baca Deleanu, Timișoara, 2001 (în colaborare cu Vasile Romanciuc). Repere bibliografice: Ion Ciocanu, Tentația romanului
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289412_a_290741]
-
întrerupe acest transport misterios dinspre scena deja prea vie. Cere îngăduință pentru incident cu impetuozitatea unui actor de rasă, Alexa Visarion, regizorul spectacolului. Lumina murdară din sală se revarsă peste scenă și publicul se desprinde cu greu din încremenire. După antract, în rolul lui Trigorin apare Alexa Visarion însuși, cu chipul lui de profet rus și de fermecător. Nina Zarecinaia semnalizează în obraji o ardere foarte puternică. Descopăr acum ce senzuală e, ce frumoasă, n-o văzusem. Spectacolul se încheie cu
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
Numai și cu rost rememorativ, ce stenică efigie! Anulînd impostura intruselor de joasă extracție comunistă. Și reamintindu-ne originea noastră nobilă. Foaierul Teatrului Național. Spațiul în care poți lua pulsul civilizației locale. În postura ei demonstrativ-mondenă. Tînăra pereche își consumă antractul în traversarea calmă și ușor emoționată a mochetelor. Ea, înaltă, distinsă biologic, își etalează fără emfază farmecul frust, pășind ușor cabrat și conversînd minim. Cu partenerul care-și temperează cu grijă alura sportivă. Ce-și vorbesc? Să nu ne facem
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
pasiunile eroului, el îl consideră drept garantul moralei. Îl mai concepe, de asemenea, ca pe un mod de a accentua pateticul, în măsura în care compătimește nefericirile eroului. "Corul trebuie să aibă rolul unui actor și funcția sa personală. Să nu cânte în antracte nimic care să nu-i fie util subiectului sau să nu-i fie adaptat pe măsură. Lui îi revine misiunea de a lua partea celor buni și de a da sfaturi ca un prieten, de a-i modera pe cei
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Al Treilea Discurs: "Reprezentația durează două ore, și ar semăna perfect, dacă acțiunea pe care o reprezintă nu ar cere mai mult pentru a fi reală." Un mijloc comod preconizat de teoreticieni pentru a păstra iluzia constă în situarea pe timpul antractului, perioadă a cărei durată spectatorul nu o măsoară decât confuz, a timpului excedentar. Este preferabil ca elipsele temporale situate între acte să fie aproximativ de aceeași durată. "Mai consider, scrie Chapelain în Scrisoare despre regula celor douăzeci și patru de ore, că
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
formulate, după cum am văzut, de Aristotel, ci adăugate de comentatorii italieni. El preconizează numai să se aleagă, pentru buna funcționare a scenei, o acțiune care să se desfășoare într-un interval de timp destul de scurt și să sugereze situarea în antracte a elipselor temporale. "Inutil să limităm acțiunea la o singură rotire a soarelui, chiar dacă este conform sfatului lui Aristotel; (...) ea să nu dureze totuși decât un interval de timp foarte scurt, în afară de cazul în care poetul scrie o istorisire ce
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
platou, el nu și-a dat osteneala să teoretizeze, dar ne-a dezvăluit întâmplător, într-o replică, punctul său de vedere. În Poveste de iarnă, la începutul actului IV, pentru a explica publicului că s-au scurs șaisprezece ani în antractul care desparte actul III de actul IV, el arată timpul sub forma unui personaj alegoric, și-l face să pronunțe, sub formă de prolog, următoarele cuvinte: "Timpul. Eu care unora le plac, care pun pe toată lumea la încercare, în același
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
decât bun simț. Orice act inutil și fără nerv trebuie să fie suprimat: numai întinderea acțiunii trebuie să determine lungimea actelor." În Discursul despre poezia dramatică, în capitolele XIV și XV, intitulate " Despre diviziunea acțiunii și despre Acte" și "Despre Antracte", Diderot preconizează să dea câte un titlu fiecărui act, sfat pe care îl vor folosi romanticii. Acest mijloc de a asigura unitatea actului și de a repartiza în mod egal acțiunea între diferitele acte, îi apare mult mai eficace decât
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
actele, ar fi făcut un serviciu celor moderni, care nu s-ar fi abținut să nu-i imite; iar caracterul actului odată fixat, poetul ar fi fost obligat să-l ducă la îndeplinire." (Discurs despre poezia dramatică, capitolul XV, "Despre Antracte") Dacă teoreticienii dramei păstrează unitatea de acțiune, ei condamnă în schimb unitățile de loc și de timp, ca o constrângere inutilă care nu poate decât să întrerupă desfășurarea acțiunii sau să o păteze de neverosimil. Louis-Sébastien Mercier citează libertatea temporală
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
lui Shakespeare. Pe când în teatrul elisabetan, schimbările de loc, frecvente, pot opera îndată ce există o modificare a tabloului de configurație a personajelor, adică de îndată ce există intrare și ieșire, Mercier cere ca schimbările de loc să "nu se petreacă decât în antracte, niciodată în altă parte". El îi pune față în față, în nenumărate rânduri, pe Shakespeare și pe Voltaire, comparând în special cele două tragedii ale lor despre Cezar 27 pentru a arăta inferioritatea celui de-al doilea, care nu a
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
nu fie ghicit; care să țină loc de răspuns, și aproape totdeauna la începutul scenelor." Autorii de drame, deveniți de acum înainte regizori potențiali, încep atunci să consemneze jocurile de scenă în sânul dialogului și chiar să noteze "jocuri de antracte" mute, precum Beaumarchais în Eugénie, lucru asupra căruia se explică în lunga didascalie care separă primele două acte. "Acțiunea teatrală nefăcând pauză niciodată, m-am gândit că am putea încerca să legăm un Act de cel care-l urmează printr-
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
nefăcând pauză niciodată, m-am gândit că am putea încerca să legăm un Act de cel care-l urmează printr-o pantomimă care ar întreține, fără să o obosească, atenția spectatorilor, și ar indica ceea ce se petrece în spatele Scenei în timpul Antractului. Am desemnat-o între fiecare Act. Tot ceea ce tinde să acorde veridicitate este prețios într-o Dramă serioasă, și iluzia depinde mai curând de lucrurile mărunte decât de cele mari." Diderot, care aruncă asupra teatrului o privire de pictor, fixează
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Beaumarchais și Diderot, Lessing acordă o mare importanță muzicii scenei. "Cum orchestra, în teatrele noastre, ține cumva locul teatrului antic, oameni cu bun gust și-au exprimat de mult timp dorința ca muzica executată înainte și după piesă și în antracte să aibă mai multă legătură cu subiectul." (Seara a 2-a) El îi face elogiul lui Scheibe, muzician german contemporan care, primul în Germania, compune bucăți specifice pentru teatru. El scrie în special simfonii pentru Polyeucte și pentru Mithridate în
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
exact timpului material folosit pentru reprezentație. Asta ar însemna atunci ca regulile să fie adevărate poveri pentru geniu. În artele imitației, trebuie să fii sever, dar nu riguros. Spectatorul poate foarte bine să-și imagineze că, în intervalul constituit de antracte, trec câteva ore, cu atât mai mult cu cât este amuzat de simfoniile pe care le cântă orchestra. Romanticul Fiți atent la ce spuneți, domnule, îmi dați un avantaj imens; recunoașteți deci că spectatorul poate să-și imagineze că trece
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
diferite. Nerespectarea unității de timp necesită, la reprezentație, schimbări de decor, ceea ce nu se întâmplă fără să pună probleme legate de scenele din acea vreme, și mai ales de așteptarea publicului, dornic de iluzie. Când aceste schimbări se operează în timpul antractului, ca în teatrul lui Hugo, pot fi ascunse privirilor grație cortinei. În schimb, dacă survin în sânul actului, este dificilă evitarea schimbărilor în văzul lumii, ceea ce se lovește de obișnuințele spectatorilor. Chiar și Vigny regretă că a fost obligat să
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
plan al tabloului, chipul femeii întreținând o relație metonimică cu el. În aria senzualității Jugendstil intră și gestul cochet sau zâmbetul enigmatic al acestor femei-flori, al căror chip își face cu greu loc din tapiseria vegetală. Desenele acuarelate, servind drept antract panourilor decorative, relevă finețea compozițiilor, punând în evidență virtuozitatea liniei și capacitatea pictorului de a lucra pe suprafețe întinse. Desenul alunecă spre o "scriitură artistă", tendință cultivată de Art Nouveau, conferind picturii virtuozitatea scriiturii decorative, fapt care duce la asimilarea
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]