62 matches
-
Dincolo de acestea, descrierea formală oferă baza pentru observații foarte interesante, si care ar trebui în primul rînd relevate pentru a dovedi interesul mai larg al cercetării în cauză. Investigația gramaticala e un prilej pentru a inventaria principalele caracteristici ale sistemului antroponimic românesc, bazat pe diferența dintre subsistemul onomastic popular și cel oficial (administrativ sau savant) și puternic determinat de particularitățile flexiunii nominale românești (aceasta se reflectă, de exemplu, în refacerea prin analogie a unor forme "nearticulate" ale numelor feminine: Ana, Mărie
Numele proprii by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/18024_a_19349]
-
Antoniniana din 212, disjuncția dintre un Romanus originar din Urbs și unul din Italia sau dintr-o provincie se lovește adesea de dificultăți insurmontabile 34. În acest context, efortul investigativ este îndreptat către aspecte precum: studiul prosopografic detaliat al materialului antroponimic, în vederea alcătuirii unui index nominum cât mai complet pentru fiecare provincie 35; cercetarea legăturilor • A.J.N. Wilson, op. cit., p. 107-110; C. Hasenohr et Ch. Müller, op. cit., p. 11-12; M. Cébeillac-Gervasoni, op. cit., p. 23; A. Rizakis, L’émigration romaine en Macédoine
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
l. românească a fost împărțită în funcție de tematica abordată, în patru mari categorii: etiologică, mitologică, religioasă și istorică. L. etiologică este cea mai cuprinzătoare, încorporând vechile mituri ale genezei, povestirile legate de floră și faună, de viața omului, de toponimice și antroponimice. În cadrul l. despre facerea lumii se conturează un strat arhaic, care consideră lumea drept opera unor animale, și altul, mai nou, de influență bogomilică, atribuind geneza colaborării dintre Dumnezeu și diavol. Subiectele referitoare la plante, animale sau la diferite forme
LEGENDA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287772_a_289101]
-
reprezintă creștinismul primar al protoromânilor. Că el a fost mulțumit o demonstrează decizia de a folosi numele ca subtitlu pentru cel de-al doilea volum al romanului Din bătrâni. Identificăm la Slavici un întreg sistem al intitulării. Clasa titlurilor sale antroponimice prezintă o mare varietate, fie că e vorba de distribuția numelui, prenumelui masculin sau feminin, a unei porecle sau a unui supranume. În literatura română, ca și în cea universală, alegerea unui titlu alcătuit dintr-un nume feminin a reprezentat
Slavici sau iubirea ca mod de viață by Steliana Brădescu () [Corola-publishinghouse/Science/1060_a_2568]
-
le vom urmări și în legătură cu numele de locuri. „Nașterea“ numelor de locuri este, de fapt, re nașterea toponimică a unor apelative sau antroponime, existente în limbă, așadar „născute“ și „crescute“ inițial într-o altă sferă lexicală, vocabularul comun, respectiv sistemul antroponimic. Putem vorbi eventual de o altoire a funcției toponimice în trunchiul cuvîntului originar (apelativ sau antroponim), care, treptat, se desprinde ca entitate lexicală autonomă de trunchiul original, „viețuind“ în continuare, în paralel cu acesta. Formulările metaforice privind „altoirea“ sau „renașterea
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
dintr-un teritoriu Bălșița, Craiovița, Dumbrăvița, Stupineaua, Amărăzuia, Rugino șica, Ploștinuța, Arădănuțu. Există, bineînțeles, și toponime analizabile, dar care nu pot fi considerate derivate toponimice, pentru că baza de la care s-au format este apelativă (cuvinte întîi derivate, apoi toponimizate) sau antroponimică (antroponime întîi diminutivate, apoi toponimizate): Stejerel, Buzica, Băița, Ponorălu, Mălușelu, Plăișoru, Albioara, Bășicuța, Prăguțu. Diferențierea dintre cele două categorii nu este întotdeauna clară, decisivă fiind analiza documentară și pe teren - la fața locului, cum se zice. Direcția dominantă în care
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
documente, care pot fi destul de puțin asemănătoare cu formele toponimelor actuale, continuatoarele „bănuite“ ale acestor variante. De exemplu, toponimul Bocșa din județul Caraș-Severin a fost identificat, după cercetări minuțioase, în „persoana toponimică“ a unui fost Boccea (format de la un radical antroponimic Boc) rostit bănățenește Bocśa (și transmis în documente ca Bokcha, Bokchya, Bokcza, Bogsan etc.); Reșița, rostit dialectal Răśița (magh. Resicza, germ. Reschitza) e varianta populară a unei foste forme literare Recița (< sl. Rečica, sau < rom. Recița); Hauzești este un fost
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
sau să-l părăsească etc. se prezintă ca o ipostază a toponimizării, un adevărat certificat de identitate al acesteia. Acest „certificat“ caracterizează desprinderea de sistemul de proveniență (apelativ sau antroponimic), consolidarea treptată a funcției de individualizare și demotivarea apelativă sau antroponimică originară, întărirea statutului de nume propriu de loc prin integrarea în cîmpul (ansamblul sau sistemul) onimic din care face parte. Ipostazele care vor fi identificate cu ajutorul acestui algoritm complex, multicriterial, pot fi mai puține sau mai numeroase, în funcție de gradul de
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
Există o diversitate de toponime analizabile din perspec tivă derivativă (în sensul că este evidentă existența unei baze lexicale și a unui sufix adăugat acesteia), care nu pot fi considerate derivate toponimice, fie pentru că baza este apelativă, fie pentru că este antroponimică (fag > Făget, Ion > Ionescu >Ionești etc.). Cea mai dificilă este diferențierea diminutivelor realizate la nivel apelativ de cele realizate la nivel toponimic, care au pornit de la baze foste apelative sau antroponimice, dar au fost toponimizate anterior derivării: Stejerel, Văluța, Cernica
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
toponimice, fie pentru că baza este apelativă, fie pentru că este antroponimică (fag > Făget, Ion > Ionescu >Ionești etc.). Cea mai dificilă este diferențierea diminutivelor realizate la nivel apelativ de cele realizate la nivel toponimic, care au pornit de la baze foste apelative sau antroponimice, dar au fost toponimizate anterior derivării: Stejerel, Văluța, Cernica (de la numele fostului proprietar, potri vit documentelor), Buzica, Băița, Ponorălu, Mălușelu, Plăișo rul, Albioara, Frumușica, Lăzuțu, Bășicuța, Prăgușu etc. pot fi mai degrabă derivate apelative, respectiv antroponimice, mai ales dacă nu
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
baze foste apelative sau antroponimice, dar au fost toponimizate anterior derivării: Stejerel, Văluța, Cernica (de la numele fostului proprietar, potri vit documentelor), Buzica, Băița, Ponorălu, Mălușelu, Plăișo rul, Albioara, Frumușica, Lăzuțu, Bășicuța, Prăgușu etc. pot fi mai degrabă derivate apelative, respectiv antroponimice, mai ales dacă nu există dovezi documentare privind prezența ante rioară a toponimului-bază în zonă. Conservarea unor toponimizări moștenite din latină sau din substrat și integrarea lor în sistemul de nume de locuri al limbii romîne. Specificul evoluției istorice a
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
de locuri în timp, fiind preluate de populațiile care imigrează în spațiul respectiv de la popoarele indigene. Există însă, mai ales în cazul apelor mici, situații de transfer invers de nume, de la sate la ape - în primul rînd cele cu bază antroponimică (terminate în -ești, -easca, easa, -eni, -eanca, -oaia, -oanea sau în formă absolută, fără sufix, ca Basaraba, Ciurila, Dragota, Balota etc.). Ca regulă generală, toponimele derivate și compuse sunt mai noi decît bazele de la care s au format (de exemplu
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
este situată. Vasile Bogrea crede că la baza toponimului s-ar afla etnonimul maghiar arnot, „arnăut“, care nu se mai găsește în alte toponime și nu are nici susținere geografică sau istorică. Hasdeu intuiește că este vorba de o bază antroponimică, Arnotă, dar se complică presupunînd că aceasta ar proveni dintr-un apelativ reconstituit prin comparația gr. arnos, lat. arnum, „miel“, căruia i s-ar fi adăugat un sufix slav (formație hibridă greu de acceptat). Ioan Pătruț, observînd că sufixul -otă
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
munți formați de la nume de persoane (probabil proprietarii străvechi ai acestora) sunt numeroase. Unele au în structură chiar sufixul -otă: Albotă, Breotă, Leaota, Șerbota etc. În ceea ce privește sufixul (de fapt, infixul) -n-, el se regăsește și în alte toponime cu bază antroponimică: Borniș, Bozna, Boznea, Coșna, Moșna, Stoina etc. Ascura Este un unicat toponimic în teritoriul romînesc și nu are corespondență nici în teritoriile romanice sau sud-est europene. Apare în Dicționarul toponimic al Banatului (1984) ca numele unui deal din hotarul comunei
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
ci Bîr (pentru că sufixul este -lui, ca în Covurlui, Bahlui) și că toponimizarea unei formații cu sensul „la nuiele“, nu corespunde logicii denominative (cum să desemnezi un topic important în funcție de un reper ca nuiaua?). S-a apelat și la surse antroponimice, pornindu se de la prezența destul de frecventă în documentele din secolele al XV-lea și următoarele a unor nume de persoane similare toponimului (Bîrlad, Bărlad). A fost reconstituit și un hipocoristic *Brlat (alături de scr. Brlan, Brlek, Brlic) al lui Bernardus, neatestat
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
de majoritatea lingviștilor (toponimizarea numelui de persoană Bîrsa atestat în documente încă de la 1222, sub forma terra Burza, apoi de numeroase ori în forme foarte apropiate sau identice cu cea actuală) este sprijinită de numărul mare de derivate, la nivel antroponimic sau apelativ, enumerate mai sus. Multe dintre acestea (Bîrsan, Bîrsănești, Bîrsești, Bîrsăneasa, Bîrsanca etc.) sunt compatibile cu derivarea de la antroponime primare sau secundare. Specialiștii au găsit și originea antroponimului: un derivat cu sufixul consonantic -sal hipocoristicului Bîr (prezent și în
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
-ău > -ov) > Brădișov > (printr-o evoluție neexplicată) > Brașov; i.e. *bharos, *bhars-inom, „care se referă la orz“, prin filație fonetică slavă (cf. bg. brașino, scr. brașno, „făină“) got. barizeis, „la orz“; bulgaro-turc. borsuy, „apă limpede“. Cea mai verosimilă soluție este originea antroponimică a toponimului Brașov, iar dacă ea pare puțin surprinzătoare, vom adăuga alte cîteva toponime romînești formate de la nume de persoane, potrivit lui I. Pătruț, care a studiat în mod special această categorie de toponime,: Cluj, Dej, Blaj, Albota, Arnota, Șerbota, Leaota
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
Bacău), Cernuc (un sat și o „vîlcea“ în județul Sălaj), Cernitul, Cernaia. Toate numele din grupul Cerna trebuie asociate, într-un fel sau altul, cu apelativul slav črŭnŭ, „negru“, chiar dacă la multe dintre ele poate interveni intermedierea unor formații (apelative, antroponimice sau toponimice) romînești. Vasile Ioniță presupune însă că în limba romînă a putut exista un apelativ cern, -ă, „pămînt negru“ (sau alt sens apropiat), cerut de toponimele, foarte probabil romînești, Cernișoara și Cernița. Sunt atestate, de asemenea, în limba romînă
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
și verbul a cerni, „a înnegri“. Numele prezentate mai sus sunt prea numeroase și prea răspîndite pentru a fi, toate, formate de slavi. Grupul lor trebuie disociat etimologic (mai ales că unele dintre formații ar fi putut cunoaște un intermediar antroponimic). Astfel, Cerna, Cernaia, Cerneovca, Cerneț conduc spre un etimon slav (vechi sau nou, pentru toponimele din Deltă), iar celelalte spre derivați ai bazei Cerna, în primul rînd slavă la origine (specimenele formate în romînă de la apelativele menționate trebuie dovedite, dat
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
sutelor), terminate în -ui care nu sunt cunoscute și ca toponime (Albui, Bălăui, Babui, Brelui, Bulbui, Bumbui, Bărbui, Căui, Chizbui, Cătălui, Cacui, Enui, Gugui, Găgui, Giurcui, Gogui, Măcui, Rădui, Predui, Lăzărui, Negrui etc.), ceea ce arată că sufixul este măcar și antroponimic, dacă nu în primul rînd antroponimic. E drept că aproape jumătate dintre acestea au corespondente cu finalul în -oi (Alboi, Bărboi, Băroi, Bicoi, Nicoi, Căloi, Mărcoi, Bădoi, Vlădoi, Buhoi, Mănoi, Hițoi, Săvoi, Bîrzoi, Pîrvoi, Cîrstoi etc.) Se pare că -ui
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
sunt cunoscute și ca toponime (Albui, Bălăui, Babui, Brelui, Bulbui, Bumbui, Bărbui, Căui, Chizbui, Cătălui, Cacui, Enui, Gugui, Găgui, Giurcui, Gogui, Măcui, Rădui, Predui, Lăzărui, Negrui etc.), ceea ce arată că sufixul este măcar și antroponimic, dacă nu în primul rînd antroponimic. E drept că aproape jumătate dintre acestea au corespondente cu finalul în -oi (Alboi, Bărboi, Băroi, Bicoi, Nicoi, Căloi, Mărcoi, Bădoi, Vlădoi, Buhoi, Mănoi, Hițoi, Săvoi, Bîrzoi, Pîrvoi, Cîrstoi etc.) Se pare că -ui și -lui sunt, de fapt, sufixe
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
turcic) a făcut ca analiza radicalului să nu mai pară importantă. În cazul lui Covurlui, ca și a alte cîteva, s-au propus anumite radicale, dar restul, majoritatea, sunt obscure etimologic, poate pentru că sunt, de fapt, hipocoristice extrase din bazele antroponimice din care au fost „prescurtate“. Emil Suciu neagă existența unui sufix -ui, -oi în limbile turcice (în care, de fapt, nu era sufix, ci cuvînt autosemantic, cu sens de sine stătător, ceea ce face ca, uneori, în compuse să stea pe
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
populare, dubluri prin traducere sau adaptare fonetică într-o altă limbă etc. Gh. Bolocan a mers mai departe cu analiza grupurilor de toponime de mai sus, ajungînd la concluzia că, în majoritatea cazurilor, toponimele romînești terminate în -ui au bază antroponimică, iar antroponimele terminate în -ui au înaintea acestei terminații grupuri consonantice, mai ales dintre cele care au pe poziția secundă -l (Bahlui), -ț (Călțui), -c (Bărcui), -b (Bulbui), -d (Hardui) -z (Bîrzui). Evident că astfel de tendințe au numai un
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
atestări atît articulate, cît și nearticulate). Etimonul ambelor oiconime pare a fi antropo nimul Devesel, care la rîndul lui ar putea proveni dintr-un apelativ bulgăresc divisil, numele mai multor plante, printre care și leușteanul. Toponimizarea (directă sau prin intermediar antroponimic) a numelui unei asemenea plante i-ar putea surprinde pe unii. Dicționarele toponimice consemnează însă și alte nume asemănătoare de locuri: Leușteanu (loc în moșia satului Chirnogi, județul Călărași), Leurda (sat în județele Cluj și Gorj) < leurdă „un fel de
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
după numele voievodului „întemeietor“ Bogdan). A fost sugerată și o origine turcică, așadar preosmanlîie, pornind de la dhu, „conducător“, și burğan, „hoț“ (din nou ni se propune o descendență tîlhărească!), variantă neacceptată de ceilalți cercetători. Marin Petrișor îi conferă o descendență antroponimică, alta însă decît cea menționată mai sus, adică numele prințesei kievene Dobrogeia (Dobrodjeja > Dobrodija), care a „iradiat“ și în alte teritorii îndepărtate (toponimul sud-slav Dobrodèja, „făcătoare de bine“), adaptat de turci propriei limbi, îndeosebi la finală, ca Dobruğa, de la care
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]