65 matches
-
VI-VII D.H., adică din perioada de început a năvălirilor barbare slave pe teritoriul localității. Între secolele VII-XIII arealul Horezu-Costești a cunoscut năvălirile barbare, în special slavi dar și pecenegi sau cumani, aceștia lăsându-și amprenta asupra toponimiei, hidronimiei și antroponimiei locale. Dar dintre satele costeștene, Pietrenii au păstrat cel mai mult vechile toponime dacice, datorită poziționării sale mai greu accesibile, de sub muntele Buila: Târsa, Ciorobești, Prislop, etc. În secolul XIII teritoriile aferente arealului horezan erau integrate cnezatului lui Litovoi, ucis
Pietreni, Vâlcea () [Corola-website/Science/302039_a_303368]
-
Materiale și cercetări dialectale", în 1960 și, respectiv, în 1983. Continuând cercetările de onomastică pornite, în trecut, de Nicolae Drăganu, Ștefan Pașca, Vasile Bogrea, George Giuglea, Gustav Kisch și alții, au fost efectuate, încă din deceniul șase, anchete directe de antroponimie și toponimie în diferite zone, precum Valea Bistriței (Bicaz), Valea Sebeșului, Porțile de Fier, Maramureș, Valea Jiului etc., publicându-se un bogat material. Ulterior, au fost demarate lucrările la "Dicționarul toponimic al României. Transilvania", anchetându-se un mare număr de puncte
Institutul de Lingvistică și Istorie Literară „Sextil Pușcariu” () [Corola-website/Science/309177_a_310506]
-
Florian Dudaș, Vechi cărți românești călătoare, vol. I, București, 1987. Gheorghe Ghibănescu, Ispisoace și zapise, vol. II2, Iași, 1910. Idem, Surete și izvoade, vol. XII, Iași, 1924; vol. XIV, Huși, 1925; vol. XXIV, Iași, 1930. Ștefan S. Gorovei, Note de antroponimie medievală, în „Arhiva Genealogică”, IV (IX) 1997, 1-2, p. 55-57. D. I. Grigorescu, Monografia satelor care compun parohia Cordăreni din comuna Dumeni, plasa Centru, județul Dorohoi, Dorohoi, 1912. Nicolae Iorga, Istoria industriilor la români, București, 1927. Nicolae Stoicescu, Dicționar al marilor
Cordăreni, Botoșani () [Corola-website/Science/324490_a_325819]
-
intitulată "Terminologia calului: părțile corpului", lucrare publicată, în 1928, în revista „Dacoromania”. Devine bursier al Școlii Române din Roma (1927-1929), unde se specializează în onomastică. Cercetările pe care le întreprinde în Sardinia se vor concretiza într-un solid studiu consacrat antroponimiei medievale italiene. Reîntors la Cluj, este, mai întâi, asistent și docent de onomastică, apoi lector de limba italiană, iar din 1938 conferențiar de dialectologie. În 1941, îi succede lui Nicolae Drăganu, ca profesor titular, la Catedra de limba și literatura
Ștefan Pașca () [Corola-website/Science/307104_a_308433]
-
în groapă. Se ocupau cu agricultura și creșterea animalelor, cu anumite meșteșuguri că obținerea și prelucrarea fierului, olăritul și țesutul. S-a descoperit la Bornis un fragment de vas, pe care era zgâriat în pastă arsă numele Scorilo, cunoscut în antroponimia dacica. S-au descoperit amfore și obiecte ceramice, obiecte din metal, fibule, catarame, chei, monede provenind din subsidii. Sunt atestate existența unei organizări de tip politic și militar, fiind descoperit tezaur de vase de argint la Muncelul de Sus, piesele
Dacia romană () [Corola-website/Science/296675_a_298004]
-
i-a adresat rugămintea să și-o expună în acest sens, denumirea localității Sadâc are la origine antroponimul de proviniență arabă, "Sadâc", purtat (în Bugeac) de o căpetenie a unei subdivziuni tribale nohaice. Numele personal Sadâc este frecvent întîlnit în antroponimia tuturor popoarelor turcice de confesiune islamică. Structura etnică a satului Sadîc conform recensământului populației din 2004: Nicolae Sulac, distins interpret de muzică populară. Născut la 5 septembrie 1936, el este fiul lui Vasile și Ioanei Sulac, ambii originari din satul
Sadîc, Cantemir () [Corola-website/Science/305147_a_306476]
-
genealogic, adnotările permit să se întrevadă linia unei evoluții istorice, de la proprietatea țărănească liberă a obștilor cneziale la formele ei de tranziție, a cnezilor cu diplome de proprietate, spre formele proprietății feudale de tip nobiliar, a nobililor de comitat. În antroponimia și toponimia medievală a Maramureșului istoric transpune istoria socială în geografia regiunii. Oamenii se numesc: "Baba, Bărbat, Bârsan, Crăciun, Crețul, Florea, Mălina, Mănăilă, Mândra, Micu, Negrea, Negrilă" etc.; locurile (așezări, munți, ape, alte particularități de relief): "Apșa, Bârsănescu, Basarabă, Bătrâna
Ioan Mihaly de Apșa () [Corola-website/Science/307210_a_308539]
-
marcată - cu mici depășiri - de Bistrița și afluentul său Colbul. Toponimia și terminologia orografică (oronime, nume de munți) reflectă caracterelc reliefului, constituția geologică, vegetația, fauna, numele foștilor proprietari etc. Heniul Mare (vîrful cel mai înalt din Bîrgău) are semnificație în antroponimie, deoarece muntele s-a găsit în stăpînirea lui Ioan zis Henul. Oronimele cu semnificație fitogeografică sînt numeroase (cca 36) și reprezintă atît vegetația actuală, cît și cea existentă în trecut (Dealul Ulmului, Frăsinișului, Mărului), cît și vechea extensiune a pădurilor
Munții Bârgău () [Corola-website/Science/306309_a_307638]
-
Runcului, Vf. Secătura, Arșița etc., cu semnificația despădurire. Mai puțin numeroase (18), cele cu semnificație zoogeografică redau mai ales fauna actuală (Dl. Ursului), dar și cea care a constituit fala Bîrgăului - faimosul zimbru. Foarte frecvente sînt oronimele cu semnificație în antroponimie (Dl. Toma, Vf. Dan, Dl Ivan, Dl. Moldovanului, Vf. Coman etc.) sau cele care consemnează momente deosebite din istoria regiunii (Dl. Tătaru, Pădurea Tătaru). Interesante sînt și topicele care reflectă poziția față de punctele cardinale sub forma de față și dosul
Munții Bârgău () [Corola-website/Science/306309_a_307638]
-
despădurite (Runcu, Izvorul Arsului, Arșița, Ciotina etc. = pîraile zonelor despădurite). Multe din apele curgătoare poartă numele masivelor din care izvorăsc (Chicera, Muntelui, Măgura, Tomnaticul etc.) sau au semnificație zoo-geografică (Ursoaia, Lupului, Cioroiului. Cerbul etc.) Numeroase sînt hidronimele cu semnifucații în antroponimie (Bucur, Marta, Măria, Strugarului, Pîrîul lui Ioniță etc.) și mai puțin frecvente cele care reflectă litologia (Ilva, Glodului, Illvețul, Iliuța Calului, Colbul), cu precădere argiloasă. Caracterele fizice și chimice ale apelor sînt oglindite de numele a numeroase rîuri (Sărata, Borcutului
Munții Bârgău () [Corola-website/Science/306309_a_307638]
-
abandonat doar la câțiva ani de la meționarea sa. "Tăbăcăritul și cojocăritul" nu a fost o ocupație prea răspîndită în rândurile racovicenilor din cauza existenței în Mărginimea Sibiului din imediata apropiere a unor specialiști în domeniul prelucrării pieilor de animale. Totuși, în antroponimia locală, apare în anul 1827 numele de Timaru care indică noțiunea de tăbăcar. Tăbăcari cunoscuți apar spre sfârșitul secolului al XIX-lea, ca: Ioan Maxim, Constantin Comănean (Dinu), Daniil Ignat, Atanasie Căbunea și Ioan Bucur. Aceștia argăseau doar piei de
Etnografia satului Racovița () [Corola-website/Science/321298_a_322627]
-
și confecționau funii de diverse întrebuințări, „hurduzane”, căpestre, „salbe”, bice, etc. "Olăritul" atât ca meșteșug cât și ca fenomen de cultură strâns legat de cotidianul locuitorilor, nu a fost atestat ca atare în viața satului. Trebuie menționat faptul că în antroponimia locală, numele de Olaru există din anul 1698. "Cărămidăritul" a fost un meșteșug condiționat direct de apariția cărămizii arse ca material de construcție. El a fost practicat în mod curent de către anumite familii de țigani, printre care cele mai cunoscute
Etnografia satului Racovița () [Corola-website/Science/321298_a_322627]
-
va recunoaște meritele mai târziu, numindu-l asistent la sfârșitul anului 1961 și apoi, cu puțin timp înainte de moarte, profesor auxiliar de limba și cultura română la Facultatea de Litere. Participă la mai multe congrese internaționale (Congresul de Toponimie și Antroponimie, Bruxelles, 1949; Congresul Ovidianum, Sulmona, 1959; Colocviul Eminescu, Veneția, 1964; Congresul de Studii Mediteraneene, Malta, 1969). Victor Buescu a debutat cu articole rebusistice în 1929, publicând primele sale studii de specialitate în anul 1934 în "Revista clasică" (1934). A mai
Victor Buescu () [Corola-website/Science/337122_a_338451]
-
și reluată de Kripke corespunde primei etape. Etapa a doua unește teza "numelor proprii cu sens nuclear", iar cea de a treia regăsește teza "numelor proprii bogate în sens" propusă de Bertrand Russel, urmat de Frege, Wittgenstein, Searle, Strawson. În ce privește antroponimia literară, Wilmet ilustrează intenția scriitorului de a jongla cu numele proprii și comune, cu citate din Molière ("Ce monsieur Loyal porte un air bien déloyal"), Valéry (M. Teste), Voltaire (naivul Candid), Bernardin de Saint Pierre (casta Virginie), Balzac (Grandet), Anouilh
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
în Vaslui. Încă din 1279 a fost atestat un sat cu numele Batizfalva. Ulte rior apar variantele Villa Botyz, Bothyzfolua, Botiszdorf, Botzdorf, Batizovce, Batizovec (ultimele două sunt forme slovace), Villa Batizii. Majoritatea acestora au corespondente clare în toponimia și în antroponimia romînească. Deși au fost avansate radicale maghiare sau germane de la care s-au format astfel de nume, este clar chiar pentru nespecialiști că toate toponimele menționate pot fi explicate pornind de la antroponimul Botez (atestat sub această formă de mai multe
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
la origine (specimenele formate în romînă de la apelativele menționate trebuie dovedite, dat fiind sensul lor restrîns onomasiologic). Cernat poate avea la bază sl. Cernatŭ, dar ar putea să fie și o formație romînească (dat fiind sufixul -at), poate intermediată de antroponimie (a se vedea numele de persoane Cernat, Cernești, Cernătești). Cernavrusca este o formație neoslavă, lipovenească (poate un diminutiv sinonim cu Cernișoara). Cernele este un plural de la cerneală („humă de culoare închisă folosită pentru spoitul pereților caselor“), iar Cernet este un
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
Moldova Nouă), Moldovenești (vîrf de deal și sat în apropierea Clujului), Molivișu (vîrf în Munții Vlădesei), Vîrful Molizii (deal în Culoarul Orăștiei), Muchia Molvii (Munții Siriului), Dealu Molzii (Podișul Secașelor), Fundu Moldovei (localitate din județul Suceava). Intermediate sau corelate cu antroponimia au fost semnalate numele Moldoveanu (vîrf în Munții Făgărașului), Moldovanca (culme în Munții Călimani), Moldovoi (atestat documentar în Ardeal) și Moldoveni (localitate în județele Ialomița și Neamț). Derivatele antroponimice și apelative fac și ele parte din familia lexico-to ponimică a
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
teren“), Rucăr („stîncă, piatră“), o parte dintre toponimele romînești cu finala -ui, -lui, -țui etc. (Bahlui, Călmățui, Covurlui, Desnățui, Teslui, Vaslui etc.) Gustav Weigand are meritul de-a fi atras primul atenția asupra influenței turcice, îndeosebi cumano-pecenegă, în toponimia și antroponimia romînească, dar, lăsîndu-se „furat“ de noutatea și interesul stîrnit de această idee, a exagerat cu identificarea, uneori fără criterii prea riguroase, a toponimelor rezultate din această influență, astfel că, într-un studiu de sinteză asupra numelor de rîuri din teritoriul
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
Catagrafiile Dintr-un studiu de istorie socială, o carte care este monografia comunei Vulturești și a satelor din jur, cercetătorul Mircea Ciubotaru, vorbind despre începuturile civilizației în așezările vasluiene, pune în valoare alt domeniu de investigare - catagrafiile, „documente capitale pentru antroponimia istorică medievală și modernă a Moldovei" care le reflectă procesul de evoluție a numelor de persoane - de la numele unic (Ion, Vasile etc.) la acela oficial, numele dublu, cu prenume și numele de familie, proces stimulat, în timp, de operațiile de
VASLUI. TRADIŢIONALISM… Oameni și întâmplări by ION N. OPREA () [Corola-publishinghouse/Science/91666_a_92808]
-
nu a adoptat numele de familie Bejenar(i)u, încă un argument că mulți dintre ei aveau deja un nume dublu", la venirea în localitate. 5. Adoptarea numelui tatălui, ca nume de familie (patronim) este un alt procedeu întâlnit în antroponimia românească susține cercetătorul și dă exemple de la Buhăești, din catagrafia de la 1820, unde apare un Stanciu, mocanu, și fiul său Ștefan a Stanciului, mocanu, pentru ca în catagrafiile din 1831, 1832, 1838 și 1845 de la Buhăeștii de Jos, acesta să fie
VASLUI. TRADIŢIONALISM… Oameni și întâmplări by ION N. OPREA () [Corola-publishinghouse/Science/91666_a_92808]
-
ceea ce înseamnă că în 1831 el nu avea încă numele de familie Munteanu, dovadă stând și înregistrarea sa din anul 1832 când apare ca ... preotul Vasâle. Concluzionând, cercetătorul afirmă că numele atestate în catagrafii ilustrează caracterul tradițional și ortodox al antroponimiei țărănești, evoluția sa spre maturitatea numelui dublu: prenume și nume de familie (vezi și Mircea Ciubotaru, Comuna Vulturești, Studiu de istorie socială. Onomastică, Casa Editorială Damiurg, Iași, 2003). Biserica în pagini de tradiționalism Prins într-un astfel de „joc", consăteanul
VASLUI. TRADIŢIONALISM… Oameni și întâmplări by ION N. OPREA () [Corola-publishinghouse/Science/91666_a_92808]
-
în 1998, revista Pagini Medicale Bârlădene. A publicat plachete de versuri și eseuri. CIUBOTARU, Mircea, n. 19 mai 1944, Timișoara, Facultatea Fil. Iași, profesor liceul Negrești azi Univ. Iași, domenii de competență: lingvistică generală, istoria limbii române, lexicografie, etnolingvistică, onomastică (antroponimie și toponimie), istorie medie și modernă, genealogie. Preocupări științifice principale: anchete toponimice în județele Vaslui, Iași și Neamț, documentare arhivistică și etimologii, în vederea realizării unui dicționar toponimic al bazinului superior al râului Bârlad; valorificarea informației documentare acumulate în studii genealogice
MERIDIANUL by Dumitru V. MARIN () [Corola-publishinghouse/Science/1703_a_2970]
-
de identitatea personajului cu autorul, cu siguranță despre identitatea a două conștiințe, a personajului și a autorului, accentuîndu-le dramatismul credinței în idealul asumat. ANTROPONIMIA, PARTE INTEGRANTĂ A TRADIȚIILOR CULTURALE ROMÂNEȘTI <footnote Apărut în „Revista română”, 2010, nr. 3. footnote> Apartenența antroponimiei, ca știință integrată onomasticii, la domeniul lingvisticii este astăzi un lucru neîndoios pentru oricine dispune de cunoștințe fie ele și sumare pentru cele două discipline. Și totuși antroponimia, ca studiu al numelor de persoane <footnote Există studii în care onomastica
A FI NA?IONAL SAU A NU FI by Gheorghe C. MOLDOVEANU () [Corola-publishinghouse/Science/83212_a_84537]
-
CULTURALE ROMÂNEȘTI <footnote Apărut în „Revista română”, 2010, nr. 3. footnote> Apartenența antroponimiei, ca știință integrată onomasticii, la domeniul lingvisticii este astăzi un lucru neîndoios pentru oricine dispune de cunoștințe fie ele și sumare pentru cele două discipline. Și totuși antroponimia, ca studiu al numelor de persoane <footnote Există studii în care onomastica se reduce la studiul numelor de persoane (v. N. A. Constantinescu, Dicționar onomastic romînesc, EA, București, 1963); noi, însă, vom considera onomastica știință a numelor proprii, cu ramificații în
A FI NA?IONAL SAU A NU FI by Gheorghe C. MOLDOVEANU () [Corola-publishinghouse/Science/83212_a_84537]
-
București, 1963); noi, însă, vom considera onomastica știință a numelor proprii, cu ramificații în funcție de natura numelor proprii, așa cum procedează cei mai mulți dintre cercetători (v. publicațiile Studii de onomastică, apărută la Cluj, și Studii și cercetări de onomastică, apărută la Craiova). Antroponimia este ramura onomasticii care se ocupă cu studiul numelor de persoane. footnote> , nu a stat întotdeauna în atenția lingvisticii, iar în manualele școlare, ca și în cursurile universitare de la facultățile filologice, se abordează doar la clasificarea substantivelor și ortografierea acestora
A FI NA?IONAL SAU A NU FI by Gheorghe C. MOLDOVEANU () [Corola-publishinghouse/Science/83212_a_84537]