8 matches
-
iubire, orez, ploaie, zeu etc. Substantivele proprii denumesc obiecte individuale, nereprezentative, detașate dintr-o clasă de obiecte similare dar izolându-se de acestea printr-o identitate distinctă pentru protagoniștii actului lingvistic. Substantivele proprii aparțin unor diverse câmpuri semantice: uman, termeni antroponomastici: Andrei, Tudor, Maria, Mihai, Ioana etc.; Păcală, Tândală, Zgârie-brânză etc.; animal, termeni denumind animale individualizate de om: Lupu, Zdreanță, Pisicuța, Colț Alb etc.; cosmic: Andromeda, Casiopeea, Marte, Jupiter etc.; geografic-geologic, termeni toponimici și hidronimici: Alpi, Bucegi, Carpați, Caraiman, Iași, Timișoara
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
de realități înscrise în perspectiva viață-moarte la nivelul întregului din care fac parte. Această distincție de natură semantică nu este dublată de caracteristici diferențiatoare de natură gramaticală. Prezintă unele trăsături gramaticale distinctive numai o parte din substantivele animate: substantivele proprii antroponomastice; acestea constituie o subclasă, reprezentând ceea ce s-a numit genul personal. Trăsături distinctive generale, de ordin gramatical, introduce acțiunea principiilor biologice masculin și feminin în diferențierea „obiectelor” denumite de substantive. Acțiunea acestor principii reorganizează distincția animat-inanimat, determinând constituirea a trei
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
în interiorul funcției expresive a limbii (circumscrisă subiectului vorbitor: chelner!, șofer!) sau în interiorul funcției conative (circumscrisă destinatarului: soldat!, elev!). Substantivele elev, soldat, caporal, sergent, ofițer etc. rămân, în general, fără valori stilistice speciale când sunt întrebuințate în sintagme cu substantive proprii antroponomastice: elev Ionescu, soldat Păvăloaia, caporal Dionisie etc. În astfel de sintagme substantivul domn are uneori, în stilul conversației, formă omonimă cu nominativ-acuzativul articulat: domnul director!, domnul profesor! Substantivele proprii sunt cel mai adesea întrebuințate fără dezinență specifică: Radu, Ștefan iar
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
Roma.” Articolul definit -l, -a, exprimă opoziția cazuală, prin variabilitatea sa, în flexiunea substantivelor proprii: N.Ac.: Oltul, Dunărea G.D.: Oltului, Dunării Morfem, în general conjunct, enclitic, articolul definit este morfem liber proclitic la genitiv-dativul substantivelor masculine (ori feminine neologice) antroponomastice: G.D.: lui Andrei, lui Gabi etc. În limbajul popular are poziție proclitică și în fața substantivelor mama, tata, bunica, bunicu’; lui bunicu’, lui mama. Observații: Substantivele feminine terminate la singular în -ie sau -ia, când sunt determinate prin articol hotărât nu
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
se realizează prin substantive comune (cu excepția unor categorii delimitate semantic; vezi mai jos): „Sfărmați palate, temple, ce crimele ascund, Svârliți statui de tirani în foc...” (M. Eminescu) b. dezinență și morfemul pe32, când complementul direct se realizează prin: • substantive proprii antroponomastice: „Îl socotea pe Ghiță om cinstit și vrăjmaș al lui Lică.” (I. Slavici) • substantive comune exprimând realități umane: „Această mișcare a omului o înfurie și mai rău pe femeie.” (M. Preda) Observații: Întrebuințarea morfemului pe la acuzativul substantivelor comune desemnând realități
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
Era o făptură frumoasă, frumoasă, frumoasă! / Avea un zâmbet laaaaarg!). Expresivitatea mijloacelor lexico-sintactice este actualizată prin termenii colocviali și argotici, prin derivatele lexicale. Sufixele diminutivale și augmentative dezvoltă o funcție hipocoristică, exprimă duioșia sau atitudinea ironică a emițătorului, asemenea derivatelor antroponomastice (Guliță, Ioniță, Angheluș). Substantivarea adjectivelor potențează forța expresivă a textului, grație detașării însușirii pe care obiectul o posedă (a se compara om sătul cu Sătulul... din proverbul: "Sătulul nu crede celui flămând"). Verbalizarea adverbelor predicative care sugerează ezitarea subiectului vorbitor
[Corola-publishinghouse/Science/84964_a_85749]
-
în istorie Vasile Diacon, din Iași, cu ocazia investigațiilor asupra originii Mitropolitului Nectarie. Etimologia numelui Cotlarciuc aparține teritoriului galițian, antroponimul Cotlar, ajuns în spațiul vămean, a suferit un inevitabil proces de rutenizare prin adăugarea sufixului „ciuc”, pe care îl cerea antroponomastica ucraineană. Dacă țin cont de numele de botez pe care le-au purtat toți membrii familiei Cotlarciuc îGheorghe, Vasile, Toader, Grigore, Constantin, Gavril, Erimia, Nicolae, Ioana, Anghelina etc.), trag concluzia că înaintașii mei erau de origine română. Prima familie Cotlarciuc
MEANDRELE DESTINULUI by SORIN-CONSTANTIN COTLARCIUC () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1596_a_2962]
-
mod evident, numele celui ce a inițiat urzirea noii așezări a fost preluat, ca și în cazul precedent. Antroponimele Umbrea din legendă și Umbrar din realitatea documentară nu sunt întâlnite în documentele referitoare la localitatea numită Umbrărești. În schimb, găsim antroponomasticul Condrea chiar în satul cu acest nume, ultimul menționat cronologic fiind un Vasile Condrea, care face un zapis de danie pentru via sa din satul amintit „la mâna lui Alexandru Gorgan, sin (fiu) lui Ioan Gorgan”, în anul 1865, apoi
Umbrărești : vatră milenară de istorie by Ion T. SION () [Corola-publishinghouse/Science/101010_a_102302]