51 matches
-
dreptatea, CNT, 1977, 7; Piru, Debuturi, 94-96; Iorgulescu, Ceara, 238-244; Livescu, Scene, 201-204; Marcea, Varietăți, 257-260; Râpeanu, Memoria, 93-103; Stănescu, Jurnal, II, 120-140; Moraru, Textul, 155-161; Odangiu, Romanul, 132-139; Ungureanu, Proza rom., I, 720-726; Rotaru, O ist., III, 864-869; Băileșteanu, Aorist, 158-162; Cosma, Romanul, I, 148-151; Bogdan Popescu, Un pariu câștigat, CC, 1993, 10-12; Ierunca, Dimpotrivă, 211-213; Lovinescu, Unde scurte, IV, 147-152; Bogdan Popescu, În pripă, CC, 1995, 3-4; Perian, Pagini, 142-148; Petria, Vâlcea, 356-358; Răzvan Voncu, O tragedie țărănească la
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289490_a_290819]
-
povestirea e1-e9 din T86). În timp ce "el făcu obiectivizează evenimentul, detașîndu-l de prezent, el a făcut, dimpotrivă, stabilește o legătură între evenimentul trecut cu prezentul nostru" (2000: 237). Așa cum mai spune Benveniste: "Reperul temporal al perfectului este momentul discursului, în timp ce reperul aoristului [PS] este momentul evenimentului" (2000: 233). Considerînd PS și PC ca timpuri narative, Benveniste recunoaște că cele două moduri de a construi lumi narative estompează distincția dintre cele două planuri ale enunțării: "sistemul discursului va avea de suferit" (2000: 237
by JEANMICHEL ADAM [Corola-publishinghouse/Science/981_a_2489]
-
lumi narative estompează distincția dintre cele două planuri ale enunțării: "sistemul discursului va avea de suferit" (2000: 237). Aceasta îl incită să distingă două întrebuințări ale PC: un aspect încheiat al prezentului (PC1) și o "formă temporală de trecut" sau "aorist de discurs" (PC2): În sine, am făcut este un perfect care furnizează prezentului fac fie forma de complinire, fie forma de anterioritate. Însă, atunci cînd am făcut, formă compusă, devine "aoristul discursului", va primi funcția de formă simplă, astfel încît
by JEANMICHEL ADAM [Corola-publishinghouse/Science/981_a_2489]
-
prezentului (PC1) și o "formă temporală de trecut" sau "aorist de discurs" (PC2): În sine, am făcut este un perfect care furnizează prezentului fac fie forma de complinire, fie forma de anterioritate. Însă, atunci cînd am făcut, formă compusă, devine "aoristul discursului", va primi funcția de formă simplă, astfel încît am făcut poate deveni cînd perfect, timp compus, cînd aorist, timp simplu. (id.) Posibilitatea unei narațiuni la PC divizează "discursul" în narațiune de discurs și enunțare de discurs. Așadar avem de-
by JEANMICHEL ADAM [Corola-publishinghouse/Science/981_a_2489]
-
perfect care furnizează prezentului fac fie forma de complinire, fie forma de anterioritate. Însă, atunci cînd am făcut, formă compusă, devine "aoristul discursului", va primi funcția de formă simplă, astfel încît am făcut poate deveni cînd perfect, timp compus, cînd aorist, timp simplu. (id.) Posibilitatea unei narațiuni la PC divizează "discursul" în narațiune de discurs și enunțare de discurs. Așadar avem de-a face nu cu două ci cu trei sub-sisteme enunțiative de bază: Schema 26 Benveniste a mai avut și
by JEANMICHEL ADAM [Corola-publishinghouse/Science/981_a_2489]
-
întâmplă cu toate propozițiile construite cu perfectul simplu care impun o succesiune de alte forme la perfect simplu sau un imperfect ce nu poate fi interpretat decât cu dificultate, fără avea la bază o propoziție care să prezinte un timp aorist. În ceea ce mă privește, constrângerile morfo-sintactice și semantice care exclud (14), (15) și (16) dintr-o succesiune strict narativă de propoziții nu trebuie separate de considerațiile secvențiale. Este o constrângere datorată modului de înlănțuire care, în ultimă instanță, face posibilă
by Jean-Michel Adam [Corola-publishinghouse/Science/1083_a_2591]
-
169-174; Stănescu, Jurnal, I, 192-197; Zaciu, Lancea, 74-78; Felea, Aspecte, II, 108-112; Sângeorzan, Conversații, 42-55; Cândroveanu, Poeți, 73-77; Zaciu, Cu cărțile, 69-77; Martin, Paranteze, 71-83, 132-137; Ciobanu, Opera, 152-155; Munteanu, Jurnal, III, 74-78, 194-210, VII, 195-198; Marcea, Atitudini, 148-151; Băileșteanu, Aorist, 152-157; Micu, Limbaje, 209-222; Cosma, Romanul, I, 174-178; Lovinescu, Unde scurte, I, 372-375; Ion Buzași, „Vase de Tanagra”, TR, 1993, 51; Poantă, Scriitori, 43-46; Irina Petraș, Ion Brad - 65, ST, 1994, 10-11; Micu, Scurtă ist., II, 372-375, III, 362-366; Dicț
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285850_a_287179]
-
Eugen Simion, Pactul autobiografic, FLC, 1984, 36; Eugen Simion, Morala „omului învins”, CC, 1985, 3-4; Gabriel Dimisianu, Fâșii de viață, CC, 1985, 3-4; Mircea Iorgulescu, Spre alt Istrati, București, 1986; Băncilă, Portrete, 245-256; Dimisianu, Subiecte, 39-57; Anghelescu, Textul, 184-188; Băileșteanu, Aorist, 99-103; Lovinescu, Unde scurte, I, 430-440, III, 235-246; Heinrich Stiehler, Panait Istrati, Frankfurt pe Main, 1990; Nicolae Manolescu, Spovedania unui dezamăgit, RL, 1991, 8; Romul Munteanu, Panait Istrati. Revoltă, eros și moarte, L, 1991, 13; Mircea Țicudean, Așteptându-l pe
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287636_a_288965]
-
beția unită cu curvăsăr lâcul; exemple Împreunate, ca o fatalitate a anticilor, În același om: În excelentul nostru profesor de elinește, pudicul, feciorelnicul, inefabilul profesor Pandele Ionescu, În fața căruia la catedră intram În pământ de rușine când nu-i știam aoristele, fiindcă se roșea de rușinea mea el mai Întâi, tocmai el, mătăhălosul și burduhănosul, buhăitul curvar și bețiv de uliță, pe care l-am văzut cu ochii mei consternați pe strada Brezoianu, beat mort și cu două servitoare depravate fugite
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
îngr. și pref. Paul Dugneanu, București, 1987; Poetica romanului românesc, îngr. Mircea Regneală, pref. Radu G. Țeposu, București, 1987, 119-126, passim; Craia, Fețele, 68-78; Stancu Ilin, Liviu Rebreanu în agora, București, 1988; Tihan, Apropierea, 19-34; Zamfir, Cealaltă față, 11-20; Băileșteanu, Aorist, 104-115; Popovici, Eu, personajul, 104-108, 144-157; Holban, Literatura, 116-126; Niculae Gheran, Rebreanu. Amiaza unei vieți, București, 1989; Ungureanu, Imediata, II, 247-252; Velea, Interferențe, 24-30, 102-113, 243-244; Regman, Nu numai, 72-78; Negoițescu, Ist. lit., I, 213-216; Mircea Zaciu, Liviu Rebreanu în
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289159_a_290488]
-
Început să aprecieze pereții de sticlă de pe Middlesex. Lefty spăla geamurile. Făcându-se util, ca Întotdeauna, și-a asumat sarcina sisifică de a menține Într-o stare impecabilă de curățenie toate acele suprafețe moderniste. Cu aceeași concentrare cu care exersa aoristul verbelor din greaca veche - un timp atât de obosit, Încât denumea acțiuni care poate nu aveau să fie Încheiate niciodată -, Lefty curăța acum imensele ferestre cu perspectivă, geamurile aburite ale serei, ușile glisante care dădeau În curte și chiar luminatoarele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
naratorului, RL, 1987, 29; N. Steinhardt, Guica sau Imanența exasperată, ST, 1987, 7; Ion Vlad, Marin Preda, condiția povestitorului, TR, 1987, 32; Nicolae Manolescu, „Scrieri de tinerețe”, RL, 1987, 50; Liviu Petrescu, Marin Preda - scriitor abisal, ST, 1987, 12; Băileșteanu, Aorist, 120-127; Cosma, Romanul, I, 114-124; Cristea, Fereastra, 69-71, 119-122; Dimisianu, Subiecte, 88-90; Holban, Profiluri, 27-37; Rotaru, O ist., III, 605-629; Ștefănescu, Prim-plan, 103-120; Popovici, Eu, personajul, 108-116, 173-181; Tuchilă, Privirea, 18-30; Zamfir, Cealaltă față, 201-220; Holban, Literatura, 294-304; Ungureanu
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289000_a_290329]
-
intim, TR, 1985, 33; Roxana Sorescu, „Succes moral”, RL, 1985, 46; Fănuș Neagu, A doua carte cu prieteni, București, 1985, 53-56; Constantin Cubleșan, „Viața fiecărui om este un roman”, RL, 1988, 19; Mircea Zaciu, Fișă biobibliografică, RL, 1988, 19; Băileșteanu, Aorist, 173-176; Tihan, Apropierea, 80-83; Mircea Muthu, Dalta și condeiul, LCF, 1990, 8; Vlad, Lect. prozei, 317-321; Constantin Cubleșan, Memorialistul Ion Vlasiu, ST, 1993, 5; Olga Caba, Cheia personajelor romanului autobiografic „Drumul spre oameni”, JL, 1995, 21-24; Iulian Boldea, Reflecție și
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290610_a_291939]
-
1979). Prozatori contemporani ca Marin Preda, Eugen Barbu, Paul Anghel, Constantin Țoiu, Francisc Păcurariu sunt prezentați în volumul Refracții (1980), pe când Geo Bogza, Laurențiu Fulga, I. Lăncrănjan ș.a., alături de clasicii Liviu Rebreanu, Jean Bart, sunt comentați în paginile din volumul Aorist (1988). Revenind la poezie, B. consacră două sinteze monografice unor autori de prestigiu: Grigore Vieru (1995) și Marin Sorescu (1998). Mai multe comentarii care au un orizont deschis spre filosofia culturii și le-a reunit în volumele Eseuri (1982), Personalități
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285552_a_286881]
-
și le-a reunit în volumele Eseuri (1982), Personalități culturale românești din străinătate (1999) și Fețele rostirii (2002). SCRIERI: Introducere în opera lui Mihail Sadoveanu, București, 1977; Abside, București, 1979; Poeta ludens, București, 1979; Refracții, București, 1980; Eseuri, București, 1982; Aorist, București, 1988; Grigore Vieru, București, 1995; Marin Sorescu, București, 1998; Personalități culturale românești din străinătate, București; 1999; Fețele rostirii, București, 2002. Antologii: Mihail Sadoveanu interpretat de ..., pref. edit., București, 1973; Alexandru Macedonski interpretat de..., pref. edit., București, 1975. Ediții: Mihail
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285552_a_286881]
-
e "activă" (a se citi "acuzativă'). Comrie (1973: 245−246) descrie evoluția sistemului lingvistic georgian, evoluție care stă la baza dificultăților de încadrare tipologică: dacă în vechea georgiană ergativul apărea la toate timpurile, în georgiana actuală construcția ergativă apare la aorist, iar construcția acuzativă, la prezent și la viitor. 7.1. Există o direcție unică a schimbării? Discuția lui Dixon (1994: 182−207) despre schimbarea lingvistică începe cu o clarificare necesară: la nivelul anumitor elemente, schimbarea lingvistică are o direcție unică
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
este marcat cu cazul absolutiv, însă poate primi ergativul dacă, din punct de vedere pragmatic, e relevantă capacitatea argumentului A de a iniția sau de a încheia acțiunea. Partiție morfologică acuzativ/ ergativ, cu grade diferite de ergativitate pe scala: imperfect > aorist > perfect. Ergativitatea este mai puternic marcată la plural. Flexiunea ergativului este aceeași cu a instrumentalului. La nivel sintactic, este o limbă "neutră": subiectul, obiectul direct, obiectul indirect/oblic au același comportament în privința coordonării, a complementării și a reflexivizării. Topică SOV
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
Numeroase dialecte. Tradiție scrisă încă din secolul V. Limbă aglutinantă. Partiție morfologică acuzativ/ergativ determinată de trei factori: semantica verbului, semantica nominalelor și timp−mod−aspect. Marcare de tip acuzativ la prezent și la viitor. Marcare de tip ergativ la aorist/la aspectul perfectiv (surse diferite) și pentru prezentul verbului corespunzător sensului 'a ști'. La aorist și la perfect există o scindare a subiectului intranzitiv: marcarea ergativă funcționează numai pentru A și Sa, dacă sunt nume sau pronume de persoana 3
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
de trei factori: semantica verbului, semantica nominalelor și timp−mod−aspect. Marcare de tip acuzativ la prezent și la viitor. Marcare de tip ergativ la aorist/la aspectul perfectiv (surse diferite) și pentru prezentul verbului corespunzător sensului 'a ști'. La aorist și la perfect există o scindare a subiectului intranzitiv: marcarea ergativă funcționează numai pentru A și Sa, dacă sunt nume sau pronume de persoana 3, nu și dacă sunt pronume de persoanele 1 și 2. Morfologia acordului pronominal urmează tiparul
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
indirect, cazul dativ. Pe lângă acestea, mai există următoarele cazuri: instrumental, adverbial, genitiv, vocativ. Pronumele personale nu variază după caz. Terminațiile cazuale marchează: proprietăți sintactice ale numelui, clase de tranzitivitate, apartenența la unul dintre cele trei subsisteme temporale (perfect, prezent și aorist). Subiectul verbelor atelice intranzitive este marcat cazual diferit de subiectul celorlalte intranzitive. Sistemul acordului verbal este de tip acuzativ. Prefixul verbal se acordă în persoană și număr cu obiectul (direct sau indirect), dacă acesta este exprimat prin pronume pe persoana
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
din urmă este tema unui verb tranzitiv. ZAN Familia caucaziană de sud, grupul KARTVELIAN. Limbă vorbită în Georgia. 500 000 de vorbitori. Într-o fază anterioară a limbii, cazul ergativ marca nominalul din poziția A numai dacă verbul era la aorist. Ambele dialecte ale acestei limbi (MINGRELIAN și LAZ/CHAN) au eliminat partiția aspectuală, dar în direcții diferite: în mingrelian, ergativul marchează pozițiile A și S la aorist, ceea ce înseamnă că trece la sintaxa de tip acuzativ; în LAZ, ergativul marchează
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
limbii, cazul ergativ marca nominalul din poziția A numai dacă verbul era la aorist. Ambele dialecte ale acestei limbi (MINGRELIAN și LAZ/CHAN) au eliminat partiția aspectuală, dar în direcții diferite: în mingrelian, ergativul marchează pozițiile A și S la aorist, ceea ce înseamnă că trece la sintaxa de tip acuzativ; în LAZ, ergativul marchează nominalul din poziția A (și niciodată pe cel din poziția S) la orice timp. Anexa 2 INVENTARUL VERBELOR INACUZATIVE/ERGATIVE DIN LIMBA ROMÂNĂ 1 (DEX 1998) A
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
voit doar să marcheze o relație istorică specială, argumentând că, într-un astfel de caz, ar fi folosit o expresie de tipul „Emmanuel”; nu este de acord că imperfectul ebraic marchează intrarea în scenă, el fiind cel mai adesea un aorist ce face abstracție de timp și este folosit ca atare la enunțarea unor maxime generale. Yahweh este Cel ce este, natura lui fiind cel mai bine caracterizată de Ființă; în vreme ce toate fiintele limitate se definesc prin esență, Dumnezeu nu se
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
2.), ho sÀizÄn (3.1.16.1.), ho phylássÄn (3.1.16.4.), ho poimaínÄn (3.1.16.6.), ho parakalÄÎn (3.2.1.10.4.); - prezente medii: ho epistámenos (3.1.9.3.), ho lytroúmenos (3.1.16.2.); - aoriste: ho ktísas (3.1.10.1.), ho poiesas (3.1.10.4.), ho katadeíxas (3.1.10.2.); - participii prezente active: ainÄÎn (3.1.6.8.), dokimázÄn (3.1.9.4.), etázÄn (3.1.9.4.-5.), suniÄÎn (3.1
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
9.4.), etázÄn (3.1.9.4.-5.), suniÄÎn (3.1.9.7.), ktízÄn (3.1.10.1.), themeliÄÎn (3.1.10.3.), diatQrÄÎn, phylássÄn (3.1.12.3.), euilateúÄn (3.1.15.1.), aphairÄÎn (3.1.15.2.); - participii aoriste: themeliÀsas (3.1.10.3.). - numeral: hežs (3.2.1.4.1.) - adverb: eggýs (3.1.14.5.) - expresii alcătuite din: - două substantive legate prin conjuncție: tò Alpha kaì tò Ä méga (3.2.1.3.4. și 3.2
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]